iarnă-mpodobind,

nu-s lacrimi prin văi de curcubeu cerul își lasă hlamida în cristale,

nu-s umerii de zei să-i poarte cu noblețe strălucirea ,

trec printre săniile de ger lumini împodobind în fir de aur pădurea,

Nu-i firea inimii tristețea și tristă sunt!

crenguțe înflorite-n vas de lut sunt zâmbete-n ninsori, în dor de iarbă,

răscruci în pietre răsare luna cu fire verzi

peste luminoasa-i Oglindă

ce muzici îmi cutremură și n-o înțeleg,

din rouă,flori de frig,te strig între nuntiri de stele, împodobiri Căii Lactee,

sunt primăveri de ametist,lacăte grele

de plumb,ghiocei în descânt,

miez în fulgi risipind printre luceferi pânza iernii sidefie, crengile în broderiei,,,

Cui iubirii mărturie?

veșnicie,floarea mea aurită în ninsoare,

în petale adună clipe, râu secat,

valuri te-au urmat,

tu, celui plecat,

urmele nu te-au durut pas cu pas, desculț și înfiorat, strigătul prelins în pietre,

soare vămuit în umbre,dorul să-ți respire în ninsoare,

numai mie,

iarna doină-n jale?

ce greu răsună pașii zeilor pe lună,jar în fire în furtună, leru-i ler,îngerii cântă ,

cine-i ascultă de-i icoana-i rătăcită și plânsă-ntre stânci?

vălul uitării peste ochi nu îți tremură a plâns?

amar pe prag de rai nu înflorește cicoarea lanul Cerului, scutură ninsoarea,

picătură în dragostea mi-ai dat

floarea pelinului ,,

tu unde ești!

îmi tremură luna peste chip aurul iernii, lună pânză de argint țesută,așternut apelor peste punți,lan aurit să treci cum treceau îngerii desculți peste aurul muntelui ,

în leru-i ler zăpezi,colinde-n brazi cu frunțile

încununate-n Luceferi,

colț de cer picătură de zâmbet de Dumnezeu, oglinda apelor îi respiră urmele,

câmpul lan de stele ,

unde-i steaua de te știe?

nestemată-i în cer te-a uitat

dar sufletului meu?

Heruvimii trec poarta în lumină înzăpezită în trandafiri, petalele încă respiră,

spinii strâng ninsori încremenite,sărbători se opresc în imperiu de gheață ,

cuvintele tac?

cum să-ți ating marginea visului?

în ferestre numai apusul,lumina nu ajunge să te înfioare,

cântecul trece pe lângă nuferi cutremurându-mi lacul,

iubire în sărut vântul o cântă, între noi aleargă trăsura zăpezii,caii cu ger în paradis o duc

umbrele săgeți împart munții în cărări,

numai piatră râul verii ,

trec îngerii cu lacrimile sfinților

uitați prin icoane ,,,

La marginea iernii inima-ți plânge,

stele fierbinți să-ți fie în vetrele stinse

de nu vezi cum Dumnezeu îți aprinde steaua

în scânteia iubirii,,,

Vin sărbătorile,vin, în altarul de cremene plâng viorile , plâng,

în strunele sălciilor încremenire de cer,,,vin; s-o dezlege,

,Quo qvadis Domine,,al meu?

tu pe drumul păsării de ceață ai găsit marginea dorului? treptele-n flori pe care urcă sevele în trupuri zveltețe de plopi atingând frunzele stelelor…

Câte mirări la poarta cerului fără răspuns!

în păpădii își resfiră lună pânza și marea își strânge valul însetat, nisipul însingurat îți mai păstrează pașii strângând în urme

adânci frunze de vânt,

ce foc nu-ți stinge în față poarta ninsorii.?cine îți știe tăcerea,nu aude sunetul pașilor! cine îți vede aripile de aur nu știe zborul ninsorii,ca peste comori în urma ta

nisipul cerne aurori,

cu totul și cu totul de zefiri ,

muguri porți în mâini,

ce fel de mare te va limpezi?

te strigă în brazi glasul verde al luminii,

peste dorul meu aruncă spini

când înfloresc crizantemele ,

peste munți cine ne strigă mirii unei nunți? viorile au tăcut,ele cântau numai pentru flori de argint, horă printre îngeri ,tac stelele!

au tăcut,ele în genunchi,ca pentru rugăciuni clipesc a iarnă cenușie?

cine mă știe dor înfrunzit?

a iubire sunt spinii scânteietori,

iarna împodobind sună din aprigi clopoțeii ninsori,ape clare spre ghiocei,

te vor chema a primăvară cu glas de frunză rară aurindu-ti sus pe creanga Stejarului,

fericite ninsori,prin păduri, frumusețile vii respiră prin crengi sevele reci,

doină și colind porțile nopții deschid ,

trec vulturii, iubitul meu, firimituri,jarul smuls furtunilor,peste care în fuior de ninsoare

răsar strigăte-n maci,

Primăverilor, darul divin!

Iarnă, iarnă,fie de aur,iubitul meu ,

soare îți e cunună-n lauri…

***

…Ninge, iarnă despletită despletește mărgăritarele pădurilor de le-ai închis
în chei de cleștar ,
zadarnic, vrăbii cenușii cer adăpost,
cerul are colți de argint împodobit
cu fildeș rar,.
Tu ai iernii de brazi,cetini în cântece
pentru Dumnezeu,ți-e iarna vioră
ți-e dorul arcuș tăios,limpede,
cu miros de primăvară
și taină o tii între mătasea florii -de -colț,
stâncă de noblețe și măreție,
credință semănată în vânt,trăinicie,

Vin îngerii și colindă,
credință îți e zidul de l-ai ridicat din frunzele mărului, agonie și extaz,cum îl învelești
în licărul stelelor de aer tare,
ca o gutuie aromitori de luna mi-o lasă
în fereastră,strai,
galbenă frunză de lună descântată,
țăndări pietrele pragului,trecătoarele,
nu te ating…

iubindu-te,te-am îndumnezeit, trecătorule!treceri de le dezlegam înțelesul din
,,Cântarea Cântărilor,,
cu o pană de înger am scris ce auzea prin raiuri de nu le-am trăit,,,de ce am mai venit?
Fără tine,robie după uși închise, orbitoare,
în soare ,nu poți să le deschizi urmele de sare îți vor însetarea fântânile dorului ,
mirare în frunzele gerului e labirintul,
ninsoare,crâng albit acoperă trecerile, ,

cum voi găsi urma îngerului?
urma fericirii din umbrele lui?
eu nu am aripi și lumea fără tine
e pasul desculț spre apa culorilor,
zbor în fluturi,ca o mireasmă de păpădie
din mâinile tale,ziua e o punte,
curcubeu azvârlit peste ierni,
câte poieni!
firul de iarbă ,pasul desculț spre iubirea
ce te așteaptă ,leagăn printre franjuri, crizanteme, crizantemelor surprinse în somn legănând fragede ninsori ,,,,

ți-am încredințat mersul căprioarelor prin crâng,ca o arsură pe trupul pădurii,
ce fel de rugăciune nu știu,
ofrandă pădurii să o închin?
ție și căprioarelor,semn divin,
nicicând sufletul nevinovăției nu o să știe
să alunge fiarele,,,
în genunchi,pădurea se teme,

tu, stăpânitorul ninsorii, prinde în mâini răsăritul și desfrunzește razele vindecătoare,
livezi de cireși albi, cu florile le voi purta singurei vieți căreia îi sunt pecetă
destinului tău, inel cu piatră,
ochiul șarpelui,inel din livezi,
necosite livezi ale zeilor vin să-si limpezească arsurile și vor să mi-l schimbe în toate rugurile cerului,inel încrustat cu floarea cireșului,,,
o singură floare , chihlimbăruie mâinilor mele,
tristă iarnă,trist fir de nisip , tristețe închisă, clepsidră mi-e pasul prelins,,,

un pumn de nisip aruncă îngerul în calea mea ascultându-mi lacrima,mi-o cere
pe un șireag de mărgele albastre,
să-mi împodobesc visele,
întuneric și lumină,iubitul meu,
rotește oglinzile și lasă luna să-mi aleagă fericirile, agonie și extaz,muntele cutremură,
să aleagă, să aleagă floarea de colț,
mătasea inimii, ninsoare înălțată sau pârjol, beteală în nesfârșitul cetinii,

cine să-i stingă singurătățile ,
dacă nu-mi ești clipă unde eu sunt ,
eu sunt,, unde e semnul Macului
și nu l-am văzut de nu-i galben cerul
de-asupra inimii,cum îi e lanul lumină visului?

Atingerea mea către Dumnezeu ,
mi-e dragostea ta ,despre dragoste
e muzica stelelor de ning și cireșii cerului,
fuioare trag Păsările în jurul fântânii,
păsări de oțel înaltă ziduri pădurii de orhidee,
tu ai supinul iernilor închise în frunze de argint de ți-l aduce mereu fluturelui de-l porți în pragul negurei, să nu îngenunchiezi ,
ce-i spui tu fluturelui Zăpezilor de adună alai de culori în jurul tău?
Regele-fluture pe mână-ți lumină,
dragostei mele te adună de pe unde luna năucitoare te-a risipit,,,,

Regină în iarnă inima mea te cheamă ,
că o stea pe un câmp răscolit, zdrobită în copitele de diamant,
caii liberi ai soarelui, numai iarna
nu au stăpân ,frâu de luceferi nelumești strâng iarna ca pe o cunună
în jurul pădurilor lăsând izvorâtoarele stele
în grija vulturilor…

Nu se întorc ploile din drum, aripa Frigului împietrește în pragul luminii,
se răzvrătesc apele veștejite,
nu e margine la frunze, nici țărm la frig florile și leagăn în culori,
melodiile triste, plâng păpădiile,
rugăciunile în pragul bisericii în zi de duminică,
ard tăcute Izvoarele lumini în altare,
fulgere sunt lame de coase, franjuri peste cerul despovărat de coroane regale,
din toate petalele ploii iarba-i smarald,
vântul tulburat apleacă în genunchi corole,
în grinzi se ascunde ciocârliile, tac,
înfrigurate soapte vatra le ascunde
în boabele jarului ,lemnul înfrunzind!
crengi, rubine saltă în hore peste pereți de întuneric ,pe lângă icoane, ca întru-n leru-i ler tăinuit,
rugăciunea iubirii ascunse în priviri mă arde,

Dumnezeu al iubirii !
înflorește-mi în mâini floarea de mir!
nu mi-e primăvara strai,
luna verii-i o coroană peste plâns vechi de miei, pietre, piatre,,,,
toată bruma e poiană îngerilor alungați din cer,
numai înfloritul tei te amăgește între pânze de arome,
să îți vezi chipul dragostei împodobindu-mi ochii cu fragedă ninsoare,
lumina mi-e dar, podoabă în privirile tale ,

o, de nu te-aș iubi!
Hotarele ploii aruncă hotare,
te voi pierde între cioburi de ploi
frângând aripile?
atinge-mi Inima topindu- se într- o clipă rătăcită în cântecul măiestriei
și îți va fi floare de stâncă, mătase învingând Viscolul,
atinge-mi inima,
cu blândă rouă,înflorește-o în flori pelinului,
o, de plumb topit se învelesc potecile în frig ,
o pânză de întuneric, tăios veșmânt copacilor ,
se frâng!
duminică în raiul ploilor,
în plâns de flori, deschide poarta Raiului ,
un curcubeu între culori s-ar limpezi
și aerul ,firmituri senine descătușate în umbrele subțiri ar trece Vadul către Tine !

Gândește- te ca o frumusețe a unui zbor ,
ca un dans al singurătății în care se ascund ciocârlii ,
ca un zbor al fluturilor
în jurul jarului colorându-si cu vise culorile, dăruind timpului tăcerile ,
cuib crengilor viscolite ,
Dorul argintiu să ți se închine cum floare apusului înflorind pe stânca seninului pentru Dorul înaltului!
de a săruta nesfârșitul?
dorul ,dorul cheie întristărilor să deschidă Porțile Raiului înflorite în țesături de lacrimi ,,,

și îngerii plâng!
și frunze cad!
slăvită dragoste,
ca unda clară în lumini
ți se cuvine limpezind tăcerile pietrei ,
în strai subțire stelele te îmbracă
și noaptea te cuprinde în catifele,
ghirlande luna îți așterne pe drum ,
pasărea -luceafăr îți dă ocol să nu te rătăcești de adevăr ,alesul,tu!
singurul Ales al sufletului meu ,
gânduri astrale îmi porunceau vindecare inimii, câmp în vânt ?
Unde este iubirea ?
Graal plin de cer,prea greu mâinilor mele ,
cu toate umbrele te cer,
însoritele bucurii abia se descoperă ochilor mei, te simt înfrigurat ,
te voi atinge ,nu lângă tine tot ce voi atinge aripa caldă va fi ?
vietățile ale așteptărilor ce le -am strâns în atâtea secetoase singurătăți ,,,
mă vei iubi ?
vei schimba chipul nopților pe flacăra binecuvântată dragostei ?
frunze vii mi s-au zbătut pe inimă ,
fluturii, aripi ale nesomnului,
greierii prin toate toate cotloanele sufletului așteptându-te să cânte ,
cer pictat, fulgere în vitralii prinse curcubeul rupt din ploi ,
fi- vor toate în izvoare,
cioburi cristaline în duminici,
clopote în argint chemând de slavă curgerea râului, ce mi se știe întreg zbuciumul ,

Doamne, cum se stinge chipul vântului pe pragul bisericii !
mă întreabă rouă unde mi -am rătăcit lacrima
Izvorului,
zâmbesc icoanele, zâmbesc sub o licărire de soare,
Speranța nu este mereu bobul de lumina ?
arde, se destramă în fire ,păienjeniș de iubire, noaptea în trenă de stele învelește pădurea, candelabre fosforescente să îți lumineze Calea spre inimă,
ziua își trimite licuricii să te aștepte pe țărmul cu fluturi ,

.. Sânziene, câmpi de stele, firul arde în rugină, numai tu îmi ești lumină,
Sânziană, fată -rouă înflorită sub stele ,
stâncile îți știu cântecul,
păsări, fluvii de azur, ploile aduc,
între crengile de stele aud cântecul de cuc, spini înflorind cunună ,cărui trup de mă închină?

stâncile se clatină,
liniștiți copaci se apleacă în genunchi, recunoscându-ți pașii,
ierburile nesfârșite pod îți implătesc,
fir de nisip ce ne desparte,
ce strălucește când nopțile vin!
floare de păsări, aripi spulberate,
cuibul mâinilor tale,
trecute cântece se întorc în fluierele vântului, frumusețe sălbatică, lună spulberă peste câmpi jarul din maci,
trilul privighetorii culege din tei mirul,
râul albastru Vadu Mieilor,
tribut n-am dat trecând râul cu fluturi,
culorile s-au scuturat
curcubeu în Vadul apelor limpezi,
păsări măiestre din zbor coborând să schimbe veșmântul,
Nu mai vor să zboare găsindu-și raiul,
nopțile frunzelor spulberă înfrigurate spre ziuă seva fiindu-le oglindă,
crengile amestecate între Muguri cerului,
raiul, aripă de foc ,mă atinge
și nu pot să îi trec pragul zborului,

E atâta liniște,,,
și nu te aud șoptind Florilor,
împodobind altarul ,
când vii ,cerul își lasă tandru, în calea pașilor ramuri de cleștar ,
zadarnic, regină desculță,
te aștept la marginea Florilor,
sclipirea veșmintelor rugină inimii ,
prea târziu să deschid poarta duminicii !
mi-ai dăruit un imperiu de stele ,
le-am risipit la răspântiile Căii lactee,
ierburile le -am cotropit, încrengături tăioase crescute în spini,

în lumea ta, durerea e piatră măcinată în voalurile morii
și luna-și întregește sporul ,
în fiecare zi izbești amnarul în alte pietre
și treci frangând în cale crinii ce îți povestesc despre iubire ce n-ai știu,
doar eu în bumbi de plumbi așteptării
am croit veșmânt,

pradă mărilor întinse aștept ultimul val ,
În adevăr mi-e dragostea lumină frântă
în firul de nuia răsărită în mal sarac de ape tulburi
și vântul amar ne va reda Speranța,
frânghie de argint,
șapte boabe de rouă în șireag de mătănii,

căderea paradisului
în mâinile tale,
iubitul meu, cheia de boltă,
deschide-i verii abisul,
prea mult freamăt scutură trandafirii ,
ți-a au dăruit Zeii harul de dragoste într-un zâmbet străin, straniu
voalul cuvintelor tremurându-ti
ca frunza de Laur ce se cuvine învingătorului !

și mă supun înmărmurită recunoscându-mi asemănarea în zâmbetul tău !
numai mie clipa îmi aparține, tristă mă învinge
și eu îmi recunosc înfrângerea în fața miracolului de am fi rănită ,
melancolica tandrețe de nu-o pot cuprinde în lanțuri înflorite,
ca o pasăre albă plutește în jurul meu ,
,,pleacă -te,,!
îmi cântă cu zbaterea aripilor a rouă ,
extazul învinge măreția ,
agonia îmi rămâne să îmi recunosc înfrângerea, o o văd cu aripi frânte pe ultimul prag,
,,pe aici nu se trece ,,

începe dimineața luminii
și noaptea pietrelor ,nostalgică ziua le acoperă, noaptea duhuri răzlețe le găsesc cuib de odihnă,

ca o mare în care mă pierd,
așteptarea mă învăluie
scoici adunate pe mal într- o singurătate a valului, trecere rece, lăsându-le goale, răspândindu-le sunete,
prea albastre
ca să rămână în nisipul fierbinte!…

———————————-

Adina POPESCU

12 iulie 2019