Adrian BOTEZ: CRĂCIUN LUMINAT ! LA MULȚI ANI !

…Crăciunul este, dacă ne gândim noi bine, PRIMA RĂSTIGNIRE a Lui HRISTOS-DUMNEZEU. Sensul Răstignirii Cristice este, în mod EGAL : 1– Autosacrificiul Dumnezeiesc, pentru Mântuirea Omenirii, cât și : 2– Îmbrățișarea Cosmică Supremă, prin care HRISTOS-DUMNEZEU ne reia, întru Sinele Său Divin – și ne redă STĂRII NOASTRE REAL-ADEVĂRATE : aceea de Prieteni și Frați mai Mici ai Lui HRISTOS-DUMNEZEU – dar și STARE DE FRĂȚIE-ÎNFRĂȚIRE (…iar nu de CANIBALISM RECIPROC !!!), între TOATE regnurile (precum era/este în Rai : ”Atunci lupul va locui laolaltă cu mielul şi leopardul se va culca lângă căprioară; şi viţelul şi puiul de leu vor mânca împreună şi un copil îi va paşte. Juninca se va duce la păscut împreună cu ursoaica şi puii lor vor sălăşlui la un loc, iar leul, ca şi boul, va mânca paie; Pruncul de ţâţă se va juca lângă culcuşul viperei şi, în vizuina şarpelui otrăvitor, COPILUL ABIA ÎNŢĂRCAT ÎŞI VA ÎNTINDE MÂNA. NU VA FI NICI O NENOROCIRE, NICIO UCIDERE ŞI NICIUN PRĂPĂD, ÎN TOT MUNTELE MEU CEL SFÂNT!”) : Peștera=Regnul Mineral, Ieslea=Regnul Vegetal, Turmele de Oi, Asinul și Boul=Regnul Animal, Păstorii=Regnul Umano-Divin, Magii=Vizionarii, Prorocii și Sfinții=Spiritele Supraumane, Scările de Îngeri=Prima Treaptă Vizibilă, spre Re-Împăcarea/Re-Unificarea, dintre DUMNEZEIRE și FOSTA FIINȚĂ CĂZUTĂ (o FIINȚĂ COMPLEXĂ, FORMATĂ DIN CHIPURILE TUTUROR REGNURILOR…!).

Nașterea, Întru Chip și Trup, a Lui Dumnezeu-HRISTOS (în Bethlehemul Iudeii), înseamnă RE-NAȘTEREA NĂDEJDII NOASTRE DE MÂNTUIRE ! – …sub rezerva IUBIRII-ÎNFRĂȚIRII, NECONDIȚIONATE, între TOATE ELEMENTELE CREAȚIEI LUI HRISTOS-DUMNEZEU !!! Sau, cum spunea THOMAS DE KEMPIS (1380-1471), în veacul al XV-lea : ”IMITATIO CHRISTI” – ”URMAȚI-L PE HRISTOS-DUMNEZEU[…ÎNTRU TOATE ȘI ÎNTRUTOTUL…]” !

Și după spusa (…spusă-mărturie, transmisă nouă de preotul IOAN VALENTIN ISTRATI…) Sfântului ILIE CLEOPA (întrupat între 1912-1998), fost stareț, la mânăstirea Sihăstria Neamțului :

„Îmi amintesc, pe când eram copil [aveam vreo patru ani pe-atunci…] – că am mers la Părintele Cleopa, la Sihăstria, împreună cu tatăl meu, preot, pentru a asculta vorbele de duh ale Părintelui Cleopa. […]Marele Sihastru s-a aplecat, cu un zâmbet sănătos, spre mine. Eu m-am pierdut în faţa sa şi am putut doar să îngaim: <<Măi… Moş Crăciun!>> Atunci Moşul Cleopa a râs copilăreşte şi a zis: <<Ehei…, nu sunt Moş Crăciun, dar… SUNT RUDĂ CU EL>>”. Mult mai târziu am realizat profunzimea cuvintelor lui: orice om care dăruieşte cuvânt duhovnicesc, din toată inima lui, e rudă cu Moş Crăciun, dăruitorul ascuns de daruri pruncilor, OMUL CARE SEAMĂNĂ, PRIN IUBIRE, CU DUMNEZEU”.

…Deci, Crăciunul să fie, pentru noi, toți (și asta, MEREU : SĂ FIE UN CRĂCIUN PERPETUU, ÎNTREG ANUL, ÎN DUHUL NOSTRU !!! – …nu doar în Noaptea Calendaristică a Magilor ! – ci TOT ANUL, TOATĂ VIAȚA! – întru NOAPTEA DUHOVNICEASCĂ A MAGILOR!!!)  :  REVELAREA IUBIRII, CU ȘI ÎNTRU HRISTOS-DUMNEZEU ! – …iar ÎNVĂȚĂTURA DUMNEZEIASCĂ, A IUBIRII DESĂVÂRȘITE, SĂ ÎNCEAPĂ DIN PRUNCIE !!!…deci, mai cu seamă : CU PRUNCII SĂ ÎNCEAPĂ DĂRUIREA CEA ASCUNSĂ, DUMNEZEIASCĂ, ÎNTRU DESĂVÂRȘITA IUBIRE-FRĂȚIE, CU/FAȚĂ DE ÎNTREAGA CREAȚIE A LUI HRISTOS-DUMNEZEU !!! Adică, să fie o IUBIRE ”ASCUNSĂ”, cu semnificația de a  crea O ATMOSFERĂ DE IUBIRE, O STARE DE IUBIRE DUHOVNICEASCĂ! – …fără de ”surle și trâmbițe”! – …și, firește, fără…sufocantele reclame comerciale, de la televizor, radio, de pe Internet etc.

…Multă, multă sănătate, TUTUROR! – și :

SĂRBĂTORI FERICITE !!! – UN CRĂCIUN LUMINAT !!!

LA MULȚI ANI !!!

Doamne IISUSE HRISTOASE, DUMNEZEUL MEU,-ajută-ne, ocrotește-ne, ÎNTĂREȘTE-NE ÎNTRU DUH și ne călăuzește, înspre, Sfântă, Lumina Ta!

Cu, mereu, aceeasi admirativă prețuire și caldă prietenie, frăție întru Duh,

Adrian Botez

Al. Florin ŢENE: Apelul de Crăciun și Anul Nou al președintelui Ligii Scriitorilor Români

Stimați colegi

Mă adresez tuturor scriitorilor și jurnaliștilor români, din țară și de pe toate meridianele lumii,

            Acum, în preajma Nașterii Fiului Domnului, Iisus, ce-l care a luat asupra Sa greșelile Omului, aducând în lume lumina înțelepciunii de care avem nevoie  noi scriitorii și ziariștii români, doresc să vă reamintesc câteva principii de care este necesar să ținem seama în folosul culturii și limbii române,

            Indiferent din ce organizație profesională faceți parte, sau sunteți creatori independenți, există în profesiunea noastră câteva principii de care e necesar să ținem seama, în contextual solidarității de breaslă, evidențierii adevărului și ale  Drepturilor Omului.

            În anul care vine recomand să înlăturăm, pe cât posibil, divergențele dintre asociații sau cele individuale iscate pe criteri de ambiții și jigniri personale .Este loc pentru toți în literatura română și în istoria jurnalismului. A da din coate, înlăturând pe cei de lângă tine, nu înseamnă că vei fi remarcat de cititori.Numai Dumnezeu, timpul și istoria are ultimul cuvânt.Opinia unui critic este doar o părere, nu este obligatoriu  să ținem seama de ea. Opere lăudate de critici într-o perioadă istorică, azi  au trecut în anonimat .Există o mișcare secretă a cărților pe rafturile bibliotecilor.

            Feriți-vă să scrieți numai pentru timpul în care trăiți, acesta trece și odată cu acesta  opera ta cade în anonimat. Tot ce publicați e bine să conțină idei și fapte general valabile pentru umanitate. În literatura română se cunosc numeroase exemple, mai ales la cei care au scris în spiritual realismului socialist, răspunzând unor comenzi ale politicului vremii.

            Există în România profundă scriitori și jurnaliști care, în tăcere, creează fără să dea din coate să apară pe primele pagini ale revistelor sau la televiziune, construiesc acel edificiu cultural rezistent ce rămâne în istoria culturii noastre.

            Sunt organizații profesionale care acordă premii numai scriitorilor din acea structură, uitând că, atât cartea cat  și autorul, sunt parte integrantă a culturii române.Au dreptul la premii toate operele bune publicate într-o anumită perioadă, indiferent din ce organizație fac parte autorii lor. Mai ales că unele din aceste organizații sunt finanțate de stat, deci din banii contribuabilului. Atunci, de ce această discriminare?  E bine să nu cădem în ceea ce spunea într-un aforism Tudor Mușatescu: Sunt două feluri de scriitori: unii citaţi şi alţii citiţi.Unii așteaptă mult de la Creator și puțin de la creatură.

            Sunt organizații profesionale care primesc în rândurile lor doar scriitori care au scris mai multe cărți .Din păcate nu cantitatea are ultimul cuvânt Se cunosc scriitori în literatura universală care au scris o singură carte care a rămas celebră. Cum sunt:Anna Sewell cu cartea pentru copii”Black Beauty “,  Emily Bronte cu romanul “La răscruce de vânturi “, Margaret Mitchell  cu romanul “Pe aripile vântului “, Ralph Ellison cu celebrul roman”Omul invizibil “ și exemplele pot continua. În literatura română la 21 decembrie 1883, poeziile lui Eminescu au fost pentru prima oară adunate în volum, de către Titu Maiorescu. Primul şi singurul volum de poezii eminesciene tipărit în timpul vieții poetului.

            Mă adresez colegilor din diaspora să nu cadă, prin scrisul lor, în patima dorului de țară. Acest sentiment firesc nu trebuie să predomine în opera lor. Realitatea în care trăiți împletită cu aducerile aminte despre Patria Mama, trebuiesc promovate în cărțile voastre. Scriitorii din diaspora românească sunt borne ce marchează granița românismului pe meridianele lumii, alături de Biserică. Autorii din diasporă trebuie să țină seama, cu curaj, și de cititorii lor autohtoni, din țara în care viețuiesc. Vorba lui Ernest Hemingway: “Curajul este grație sub presiune”.Marile spirite, însoțesc, prin viața lor, o parte sau toate evenimentele pe care le trăiesc.

            Cu ocazia Nașterii lui Iisus, în 25 decembrie, și cu prilejul Anului Nou-2020, vă doresc sănătate, inspirație și înțelepciune lângă cei dragi. Iar lumina iubirii de aproapele tău să-ți călăuzească Calea în folosul neamului românesc și al umanității.La mulți ani!

 

Al.Florin Țene

Președintele național al Ligii Scriitorilor Români

Gheorghe Constantin NISTOROIU: MIRCEA VULCĂNESCU – prof. univ. dr. dr. filosof, sociolog, publicist, ministru (partea I-a)

   „Numai prin restaurarea interioară a fiecărui

   român în duhul adevărului şi al iubirii se va

   naşte o nouă lume.”(Părintele Liviu Brânzaş)

 

 

   Mircea Aurel Vulcănescu s-a născut din părinţi olteni, Mihail (inspector financiar) şi Maria, la 3 Martie 1904, în Bucureşti. Între 1910-1914, frecventează şcoala primară la „Cuibul cu barză” şi „Izvor”. Intră al treilea la Colegiul <<Matei Basarab>> cu media 8, 81. În 1915, Societatea „Tinerimea Română” l-a premiat la un concurs de istorie. S-a înrolat ca cercetaş în cadrul Poştei Centrale. Suportă un vremelnic refugiu în Moldova între 1916-1918. S-a bucurat de înfăptuirea prin marea jertfă a poporului creştin a Marii Uniri a tuturor Românilor, rostind în numele elevilor un înflăcărat cuvânt de pe soclul ecvestru al lui Mihai Viteazul din Capitală în 29 Decembrie 1918.

   În toamna anului 1921 s-a înscris în paralel la facultăţile de Litere-Filosofie şi Drept, participând la fondarea Asociaţiei Studenţilor Creştini din România, devenind astfel membru al Elitelor spirituale ale asociației  şi colaborator de seamă la „Buletinul A.S.C.R.”.

 

   S-a format îndeosebi sub înrâurirea filosofului Nae Ionescu, a istoricului Vasile Pârvan şi a sociologului Dimitrie Gusti. Satisface stagiul militar la Şcoala Militară de Geniu-Bucureşti, între 1923-1924,ca voluntar.

   Ca student elaborează studii aprofundate despre „Cercetări asupra cunoştinţei”, „Introducere în fenomenologia teoriei cunoştinţei”, „Încercare asupra existenţei”, „Concepţii originale din Încercarea asupra existenţei”, „Note asupra esenţei”, „Sistemul meu filosofic: existentismul.” (Mircea Vulcănescu, Dimensiunea românească a existenţei. Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti-1991)

 

      Anul 1925 devine foarte important pentru consacrarea gânditorului Mircea Vulcănescu, astfel:

   Ianuarie debutează cu o teză în sociologie, „Individ şi societate în sociologia contemporană” ,  cu care și-a luat licenţa în Litere şi Filosofie cu Magna cum Laudae.

   În Aprilie acelaşi an participă la Goicea-Mare-Dolj alături de D. Gusti la prima cercetare sociologică și  îşi ia apoi şi licenţa în Drept.

   În 4-12 August participă la Geneva la un simpozion din partea Federaţiei Universitare Internaţionale pentru Societatea Naţiunilor, prezentând lucrarea Viaţa universitară.

  În 25 Octombrie s-a căsătorit cu Anina Rădulescu-Pogoneanu, care-i va dăruii  fetiţa Elene-Maria-Viorica.

   În Noiembrie ajunge la Paris pentru desăvârşirea studiilor în drept, sociologie şi ştiinţe economice unde  îşi va pregăti doctoratul.

  În  anul 1927, în cadrul Facultăţii de Drept din Paris şi-a luat Doctoratul în ştiinţe economice şi politice, sub îndrumarea profesorilor C. Bougle şi Paul Fauconnet, cu tema „Încercare asupra profesiunilor intelectuale.” Tot la Paris a audiat cursurile religioase ale marilor filosofi-teologi ruşi, Nicolai Berdiaev, Serghei Bulgakov, Leon Zander, Jacques Maritain, cursuri frecventate şi de tânărul Serghei Saharov, care va pleca la Muntele Athos, călugărindu-se sub numele de ieromonahul Sofronie Saharov, unul dintre Stâlpii Ortodoxiei. Conferenţiază în capitala Franţei alături de Vasile Băncilă şi V. Pavelcu. Vine în ţară în 1928.

   Între 1928-1932 face studii de cercetare sociologică în localităţile Drăguş-Făgăraş, Runcu-Gorj şi Cornova-Basarabia.

   În 1929, Ianuarie-Februarie declanşează o campanie anti sinodul B.O.R., printr-o serie de articole apărute în cotidianul Cuvântul având în vedere că Patriarhul Miron Cristea devenise membru În Consiliul de Regență. În luna Mai s-a încadrat în Ministerul de Finanţe, la Oficiul de Studii ca referent. De la 1 Octombrie ajunge asistentul universitar al profesorului Dimitrie Gusti pe catedra de sociologie, etică şi politică. Între anii 1929-1935 va preda la Şcoala Superioară de Asistenţă Socială, cursurile de economie politică şi ştiinţe juridice, în paralel cu cel de statistică morală la Şcoala Superioară de Statistică (1930-1935). În 1930 s-a căsătorit cu Mărgărita-Ioana Niculescu, care îi va dărui două zâne, Elisabeta-Alexandra (Sandra) în 1931 şi Ioana-Maria-Mărgărita (Măriuca) în 1933. Din anul 1930 până în 1944 va fi asistent pe catedra de etică.

   În Martie 1932 îi apare studiul Logos şi eros în metafizica creştină, în revista ortodoxă „Floarea de foc”,(an I, nr. 10, 12 Martie 1932).

   În Octombrie  1932 a iniţiat Asociaţia de Arte, Filosofie şi Litere – „Criterion”, susţinând seminarii în cadrul simpozioanelor „Idoli” sau „Tendinţe 1933”, conferenţiind despre „Lenin şi leninismul; Filosofia lui Freud; Andre Gide, călăuză a vieţii interioare; Istorismul prin resemnare în spiritualitatea tinerei generaţii etc.

   În 11 Noiembrie 1933 ţine conferinţa, Jean Cocteau şi zădărniciile virtuozităţii.

   În 1934, scrie studiul Condamnarea lui Origen, iar la 15 Octombrie apare „Criterion. Revistă de arte, litere şi filosofie”, sub semnăturile lui Mircea Vulcănescu,  Alexandru-Christian Tell, Henri H. Stahl, Constantin Noica, Mircea Eliade, Petru Comarnescu, Ion Cantacuzino, Sandu Tudor, grup lăudat de P. Morand, „Din grupul <<Criterion>>, unul dintre cei mai importanţi dintre ei, Mircea Vulcănescu, este neotomistul ortodox.” (Paul Morand, Bucarest, Paris, Librairie, 1935, p. 212)

   În 19 Iunie 1935 ajunge director la Direcţia Vămilor. 

   În Februarie 1936 vorbeşte despre Gargantua, iar în toamnă expune Paradoxurile vieţii spirituale.

   În  Iulie 1937 – director al Datoriei Publice. Prezintă Cronica actualităţii. Externă.

   Tot în anul 1936, a făcut parte din conducerea Asociaţiei Ştiinţifice pentru „Enciclopedia României”, cu studiul de peste 100 de pagini, Războiul pentru reăntregirea neamului.

   Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: MIRCEA VULCĂNESCU – prof. univ. dr. dr. filosof, sociolog, publicist, ministru (partea I-a)” →

Natalia Mazilu-Miron: Veniți acasă de Crăciun

VENIŢI ACASĂ DE CRĂCIUN

 

Veniţi români la vatră,
Porniţi-vă la drum.
Părinţii vă aşteaptă
În seara de Crăciun.

A nins în ţara toată
Cu fulgi fermecători.
Covoare de zăpadă
S-avem de sărbători.

În sobă arde focul.
E cald şi bine este.
Măicuţa busuiocul
Pune la ferestre.

Atârnă la icoană
Un crăciunel în cui.
Se închină scumpa mamă
La chipul Domnului.

Miroase a pâine coaptă
Scoasă din cuptor.
-Veniţi români acasă
În prag de sărbători!

Copiii cu uratul
Umblă din casă-n casă.
Urează la tot satul
S-avem viaţă frumoasă.

Să fie pace-n ţară,
Plaiul să ne înflorească
Şi ca odinioară
Să fim cu toţi acasă!

Să stăm iar la o masă,
Cu rude şi vecini.
Căci viaţa nu-i frumoasă,
Când eşti între străini!

-Veniţi români acasă,
Porniţi-vă la drum!
Căci cineva v-aşteaptă
În seara de Crăciun!

–––––––––––

Natalia Mazilu-Miron

Violeta Cuțurescu-Urdă: Poveste de iarnă

În clinchet de zurgălăi, cu nasul mai roșu decât al celui mai nărăvaș ren al său, Moș Gerilă se întorcea într-un târziu acasă, înțepenit de frig și cu radarul dereglat de turbulențe și de atâtea sticle  scurse în taină prin locurile  pe  unde poposise, pentru că, nu-i așa, dar din bar se face trai.  Fluiera vesel, foindu-se  pe ritmul “Jingle Bells” în sania sa 4×4 reni, strângând  tare de hățuri, mai mult din nevoia de a se sprijini de ceva înainte de aterizare.

-Ho, ho, hooo, că nu dau vikingii, Rudolfe! Unde te-oi grăbi așa? Că doar nu te-așteaptă nimeni acasă cu vin fiert. Pe mine sigur nu…, că n-oi fi nebun să cred în basme…

Cu barba plină de țurțuri și negru de funingine (de la câteva hornuri înfundate) ca după un sejur la Copșa Mică, venerabilul Moș lăsa în urmă un damf de băutură, dar și o auroră boreală diafană, pentru a fi întâmpinat de o altă minunată Auroră, dureros de reală. Aceasta din urmă stătea dincolo de prag, cu arsenalul pregătit: tocmai beneficiase de promoția la tigăi și voia să le încerce fiabilitatea,  cât erau încă în garanție… Așadar, pe Moșul cel plin de magie îl aștepta acasă o realitate plinuță (cam 100 de kg neto) și plină de reproș, cu o tigaie goală în mână, deși ar fi fost de preferat o realitate goală cu o tigaie plină…

-La ora asta se vine? Pe unde-ai colindat pân-acuma?! Uite-n ce hal arăți!

-Dar, dragă, rosti ambiguu și oarecum inocent adoratul copiilor, știi bine că lucrez de noapte. Și… și noaptea polară ține ceva. În plus, n-am vrut să te trezesc…

 Moșul invocă apoi, pe rând, o furtună de zăpadă, o haită de lupi de la sol ce-i stricase acustica provocând bruiaje, o încercare eșuată de deturnare de către pirații aerului, defecțiuni la sistemul spațial de poziționare și încă vreo câteva impedimente de zbor  pe care, evident, nici copiii nu le-ar fi crezut. Văzând ochii din ce în ce mai mijiți ai consoartei, făcu o ultimă încercare:

-Adevărul e că mi s-a defectat pe drum  servodirecția, na!… Știi doar cât de greu  găsești un spiriduș la Service de sărbători, și ăla cârpaci. Nici sateliții mei nu mai sunt ce-au fost…

-…și nu puteai să faci vreo minune, ceva? Că doar faci numai minuni, mai ales când bei… Minți de-ngheață apele! -Firește c-au înghețat, că doar nu suntem la tropice.

-Aha, bine că vodka n-are cum să-nghețe…

-Uff, tu niciodată n-ai crezut în mine… Hai, mai bine dă-mi o țuică fiartă, și pregătește-mi sauna că simt așa, ca o răceală…

-Răceală?? Te pomenești c-ai vrea să fiu și tandră acuma! Cine știe pe unde ți-au mai strălucit ochii…

-Păi… am admirat podoabele din brad: luminițe, steluțe…

-Mhm, sigur, podoabe!… Luminița și Steluța de la raionul de artificii și alte focoase!

Continue reading „Violeta Cuțurescu-Urdă: Poveste de iarnă” →

Magdalena ALBU: Guvernul „meu” – aripa dură a neokominternului și a bioterorismului mondial?!

„Avem de-a face cu un război nevăzut numit bioterorism (…)” (cercetător științific-preot COSTEL VÂNĂTORU)

 

Ca un blestem nedezlegat vreodată ori ca o rotire în gol a unei roți veșnic stricate, episoadele istorice dure din istoria ultimului secol de viață a poporului român se derulează cu o frecvență alarmantă, de neținut în frâu, parcă. Nu ieși bine dintr-un război mondial că intri într-altul, nu scapi de un experiment de crimă socială, precum „fenomenul Pitești”, că dai peste altceva, la fel de grav și de antiuman, sub raport ideologic. Bunăoară, să ne amintim, în acest context, de mulțimea colorată a tuturor activiștilor întunericului neokominternist de pe teritoriul patriei, precum Marcel Pauker, Gheorghe Cristescu, Gheorghe Bujor ș.a., apoi, mai târziu, Ana Rabinsohn-Pauker, Iosif Chișinevski, Leonte Răutu, Vasile Luca, Petre Borilă, Leon Tismăneanu, Valter Roman, Ilie Pintilie etc., cu prelungirile lor de azi. De regulă, contemporaneitatea, din ignoranță și atitudine, de obicei, arogant-indolentă, trece extrem de repede de la un palier istoric sticlos la altul, tragând cu ușurință oblonul peste suferințele și jerftele predecesorilor ei iluștri ori peste colaboraționismele abjecte ale unora dinre aceștia cu noile regimuri politicard-securistoide instaurate, regimuri din năstrapa cărora ultimii (anterior menționați) s-au adăpat în mod continuu, focul negru al oportunismului oferindu-le favoruri peste favoruri în Agora comunitară, așa cum se întâmplă, iată, și în prezent.

Între actualul guvern liberal și structurile Kominternului, care, o dată pătrunse pe teritoriul românesc după Revoluția bolșevică din Rusia, au făcut ravagii în rândurile intelectualității și societății românești, în genere (a se vedea, spre exemplu, la sfârșit de Al Doilea Război Mondial, cazul tragic al binecunoscutei aviatoare-parașutist Smaranda Brăescu ori atentatul din anul 1920, din Senatul țării, când, printre cei răniți, s-a aflat și generalul Constantin Coandă, tatăl inginerului-inventator Henri Coandă, unul dintre geniile aviației românești), pare a nu exista, în momentul de față, practic, nicio diferență, modul de comportament abuziv al guvernării reflectându-se în însăși schimbarea din funcții a unor personalități importante ale țării, pe baze criterial-algoritmice complet nefondate. Cu alte cuvinte, prin recenta decapitare, fără absolut niciun motiv relevant, a preotului-cercetător științific și director al Băncii de Gene din Buzău – Costel Vânătoru -, de către actualul ministru al Agriculturii, guvernul Orban poate fi acuzat, indubitabil, de atac dirijat la siguranța națională a României. În mod similar, putem discuta și despre „cazul” doctorului Raed Arafat, căci medicina de urgență reprezintă, la fel ca și siguranța alimentară, un alt palier prioritar pentru națiune.

„Avem de-a face cu un război nevăzut numit bioterorism, adică poți importa o sămânță inoculată cu un virus sau cu o bacterie, o pui în pământ, aceea se dezvoltă și-ți elimină planta ta autohtonă, specia.”, declara, de curând, Dl Vânătoru, un război soldat, pe plan național, cu distrugerea cercetării științifice fundamentale și aplicate în aproape toate domeniile de activitate, adăugăm noi, nu numai în agricultură. Căci, continua apodictic Domnia-Sa: „Distruge cercetarea și atunci țara poate să fie invadată de oricine vrea să vândă ceva! Practic, suntem la cheremul marilor companii. Domeniul cercetării a fost decapitat prin pierderea finațării, prin pierderile de patrimoniu, prin tot acest dezastru înregistrat la noi, în ultimii treizeci de ani.” Dacă „Fără aurul Băncii Naționale putem trăi, dar, fără mâncare, nu!” completează fostul director al Băncii de Gene de la Buzău. „ (…) aceste resurse genetice au valoare de tezaur pentru că nu pot fi cuantificate în bani. Ele reprezintă pâinea viitorului. Aceste semințe, dacă nu le punem la adăpost, automat vom fi tributari importului (…).” – iată o atitudine profund patriotică și firească, dublată de o gândire lucidă, obiectivă, aparținând unui, deopotrivă, slujitor devotat al Bisericii Ortodoxe și al horticulturii românești – Costel Vănătoru.

Cel mai bun specialist din România și unul dintre cei mai buni din lume, la ora actuală, din domeniul legumicol, care și-a dedicat cei treizeci de ani de misiune spiritual-științifică conservării patrimoniului genetic autohton, accentua, cu precădere, asupra faptului că zestrea „pe care a semănat-o Dumnezeu” peste România și „care este a noastră, din moși-strămoși”, acum, se află în mare pericol de dispariție. Starea de veghe a preotului-cercetător Costel Vânătoru din Buzău s-a axat, de-a lungul timpului pe asigurarea continuității muncii antecesorilor săi, precizând, pe de o parte, iminența pericolului grav, ce poate afecta țara în urma folosirii materialului semincer importat, și anume: „O parte dintre aceste semințe pot să aducă nenorocirea în România, să aducă boli, dăunători, care se inoculează în sol și care pot rămâne aici (…).”, iar, pe de alta, presiunile extraordinar de puternice, care se exercită, de ani buni, privind introducerea organismelor modificate genetic. De aceea, mărturisește Domnia-Sa, etica profesională ar trebuie să reprezinte un principiu funciar al activității de bază din cercetare: „Știința poate fi bună, dacă este pusă, cu discernământ, în slujba oamenilor, dar poate să fie și dăunătoare, dacă o facem pentru interese materiale sau periculoase.” Cu alte cuvinte, „Un cercetător adevărat are limite și știe până unde îi este permis să lucreze și unde încalcă legile lui Dumnezeu”.

Preotul-cercetăror dr. Costel Vănătoru, premiat  de curând de către Părintele Patriarh Daniel al BOR, pentru prezervarea patrimoniului  național, cu cea mai înaltă distincție pentru clerici – Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus”, a fost demis, abuziv, iată, de niște politicieni fără idealuri și lipsiți de dragoste adevărată față de țară, tocmai pentru înalta Domniei-Sale conștiință națională pe care o posedă, anume aceea de a nu face absolut deloc jocurile marilor companii din exteriorul țării privind materialul semincer, ci de a fi dedicat, trup și suflet, cauzei românești intrinseci. Cu 22 de creații bilogice la activ, din care 15 soiuri clasice omologate și brevetate și trei hibrizi, alte patru creații așteptând răspunsul de la OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci), Costel Vânătoru reprezintă, evident, o concurență acerbă pentru biotehnologiile moderne, care „au repercusiuni grave asupra sănătății, rezultând legume și fructe obținute cu substanțe de sinteză, adevărate bombe chimice periculoase pentru sănătate”. Proiectul național „Banca de Gene” de la Buzău, un proiect unic pentru care s-a luptat, la fel ca și doctorul Continue reading „Magdalena ALBU: Guvernul „meu” – aripa dură a neokominternului și a bioterorismului mondial?!” →

Elena BUICĂ: Cuvânt de salut noului cenaclu literar din Alexandria-Teleorman

Dragii mei confrați literari,

 

Cuvine-se ca de la distanță să vă adresez un cuvântul de salut, de admirație și prețuire pentru actul cultural dedicat limbii și culturii neamului nostru, dând ființă unui cenaclu literar. Va mulțumesc și mă simt onorată că m-ați numit membru de onoare. Ba mai mult încă, la un moment dat, s-a pus problema de a da numele meu acestui cenaclu. Bine ați făcut că nu ați luat această hotărâre, din mai multe motive. În primul rând, cred că e mult mai bine dacă numele sugerează ceva și din ceea ce v-ați propus, precum: „LUMINA DIN CUVÂNT”, sau altceva asemănător.

 

Apariția acestui cenaclu aproape că se impunea de la sine, căci în Alexandria, ca și în alte localități ale județului Teleorman, există o remarcabilă efervescență a actului creației literare, așa cum am observat în vizitele pe care le-am făcut în zona mea natală. În afară de asta, cum e bine cunoscut, stă la bază moștenirea literară lăsată de mari nume de scriitori, începând cu Marin Preda, Zaharia Stancu, Gala Galaction și lista e prea lungă pentru a numi pe toți cei care au mărit zestrea culturală a Teleormanului și respectiv, a țării.

 

Privind în viitor, mi-ar place, dragii mei confrați, să văd că acest inimos colectiv, urcând treptele afirmării, să rămână departe de nefericita INVIDIE care bântuie prin toate ungherele artistilor, și, ca atare, să nu lăsăți capra vecinului să se plimbe nestingherită printre voi.

 

Eu nu va dau niciun sfat, fiindcă nu îmi permit, doar va spun cum mi-aș dori să evolueze acest cenaclu de care sunt atașată din plinul inimii, chiar dacă mă aflu peste mari și țări. Distanțele nu sunt întotdeauna de neînvins, mai ales cu ajutorul tehnicii tot mai evoluate.

 

Mi-ar place să domine armonia și buna înțelegere născute din noblețea, eleganta, distincția, delicatețea și rafinamentul șlefuit de cultură în tot ce se spune și se face, pentru că întâlnirea să fie așteptată cu nerăbdare și bucurie. Comentariile făcute lecturilor prezentate să pună în valoare ceea ce a reușit autorul să facă mai bine, dar nu afirmații gratuite care sunt atât de dăunătoare, ci susținute de argumente gândite și cumpănite cu atenție. Scrisul se face rupând ceva din suflet și nu trebuie călcat cu bocancii cu ținte pe acest suflet. Impactul autorulului cu cititorii să nu fie un act de descurajare. Continue reading „Elena BUICĂ: Cuvânt de salut noului cenaclu literar din Alexandria-Teleorman” →

Mihai BATOG-BUJENIȚĂ: Aforismul ca săgeată a lui Zenon

Moto:

„În timp ce există indicii subtile despre infinit în lucrurile pe care le facem şi le vedem, există de asemenea şi paradoxuri profunde ce se află foarte aproape de suprafaţa lucrurilor”.

(Sir John D. Barrow)

 

De aproape două mii cinci sute de ani un gânditor pe cât de fascinant pe atât de greu de înţeles, Zenon din Eleea, uimeşte şi contrariază cu aporiile sale. Ştiind că aporiile sunt dificultăţi de ordin raţional greu sau imposibil de rezolvat, ne putem gândi la unul dintre acestea, respectiv la paradoxul săgeţii. Acela care-şi propune şi reuşeşte chiar să demonstreze cu forţa logicii, un ne-adevăr simplu de constatat.

Săgeata lui Zenon plecată dintr-un punct şi neajunsă în punctul final va fi în repaus dacă între cele două puncte nu este o distanţă mai mare decât lungimea săgeţii. Pare amuzantă observaţia, incită la discuţii şi este, fără îndoială, atât de ciudată încât are o fascinaţie care iată, pare victorioasă în faţa necruţătorului timp.

Putem oare considera că, în felul său, şi aforismul ar putea fi la fel de aparent logic, dar şi, la fel de aparent, ilogic în acelaşi timp? Poate că da, având în vedere că acest specimen literar nu este comparabil cu nici un altul, că nu se vrea nici poveste, dar are morală, nici roman, dar are de multe ori substanţa genului, nu este nici poezie, însă lipsit de ritmurile interioare ar fi doar o banalitate lipsită de orice interes. Şi mai trebuie să constatăm faptul demonstrat de realitate că aforismul, exact prin caracteristicile sale, devine o cale de comunicare cu cititorul mult mai convingătoare, dar şi mai directă decât poezia sau demersul filosofic. Desigur valabilitatea aserţiunii este în directă legătură de cauzalitate cu nivelul calitativ, respectiv inteligenţa şi cultura, cititorului.

„Un aforism este un roman de un rând”, spune Leonid S. Sukhorukov, ucraineanul contemporan cu noi, el însuşi un creator de aforisme, dintre care unele chiar au împărtăşit soarta tuturor creaţiilor geniale, respectiv intrarea în folclor, acolo unde par a fi cunoscute de când lumea. Şi iată un alt exemplu de aforism celebru care a trecut de neiertătoarele bariere temporale, iar acum pare a fi doar o simplă constatare:

„Cei graşi prin natura lor sunt mai predispuşi să moară subit mai mult decât cei slabi”. Banal, am putea gândi despre acest adevăr pe care-l ştim poate cu toţii acum, numai că el a fost rostit de Hipocrates tot cu vreo două mii cinci sute de ani înainte. Sub forma unui aforism, o învăţătură condensată într-o frază uşor de reţinut, deşi, iată, foarte greu de respectat.

Oare câte opere literare, unele poate chiar geniale, s-au pierdut în tot acest timp? Acelaşi timp care a păstrat totuşi un învăţământ fundamental sub forma unui aforism medical… Este foarte posibil ca în anii ce au urmat, să se fi scris mii de pagini pe această temă, cel mai probabil perfect necunoscute cititorului de rând, care chiar nu are nevoie de disertaţii savante când are la îndemână vorbele de duh ale unei singure fraze.

Conciziunea acestei specii literare, dar şi celelalte caracteristici precum inteligenţa compoziţiei, profunzimea, caracterul moralist însoţit de unda de umor absolut necesară pentru a nu-l lăsa pradă tendinţelor excesiv moralizatoare, ori eufonia textului, fac din aforism un domeniu destul de puţin abordat, ceea ce este chiar lăudabil, deşi tentaţiile sunt destul de multe şi nu puţini autori au umplut pagini întregi cu banalităţi pretenţioase şi preţiozităţi solemne pe care au simţit nevoia să le denumească astfel. Uneori ar fi poate mult mai bine să nu ai decât o frază memorabilă, pentru că ea îţi poate aduce succesul, decât să înșiruiești aproape obsesiv cuvinte lipsite de acel spirit atât de necesar acestui mod de exprimare literară.

Continue reading „Mihai BATOG-BUJENIȚĂ: Aforismul ca săgeată a lui Zenon” →

Francisco BRINES: Despărțirea

 

Despărțirea

Deja în coborâre, a senectuții curbă,
arbor fără de frunze. De parc-am fi aici
o clipă doar, sub cerul care
îmbracă-n în puf de aur palmierii
când mâna ta de umeri mă cuprinde.
Sorbim suflarea razei ce se stinge
crescând distanța: doar o amăgire-i
să crezi așa în mila unui zeu. Ea îndulcește
crudul rămas bun al vieții.
Vor trebui întoarceri și deschideri
de noi cărări prin lumea adorată;
se duc cu tine dorul și tăcerea-mi
și noaptea n-are mult de așteptat:
când primul astru-n cer va răsări
adio vom rosti, eu voi pleca.

Francisco Brines, Spania (1932)

Traducere: Gabriela Căluțiu Sonnenberg

din “El ruido del mundo”, Editura POINT 1998

Gheorghe APETROAE: Martin Heidegger. Reminiscența schopenhaueriană și stoicismul aproprierii sentențiale de Friedrich Hölderlin şi Friedrich Nietzsche (comentariu)

George PETROVAI: Un răspuns la Martin Heidegger, filosoful fiinţei în timp şi întru moarte.

Comentariu: Gheorghe APETROAE. Martin Heidegger. Reminiscența schopenhaueriană și stoicismul aproprierii sentențiale de Friedrich Hölderlin şi Friedrich Nietzsche.

„Mirarea filosofică” la „Fiinţa fiinţării”, aceste principii ale posibilităţilor evolutive ontologice, prezenţe certitudinale, cu toate că au fost identificate ca şi concepte de Heidegger, nu s-a reuşit să fie relevete obiectiv şi apoi formalizate – chiar și prin studiile sale analitice asupra adevărului, existenţei şi timpului, cu raportare la gânditorii presocratici şi la gânditorii moderni. Aceasta, pentru că au fost construite în primă instanță, mai mult imaginativ şi nu experimental, cu principii numenologice şi mai puţin din elemente spaţiale fenomenologice identitare, cauza fiind anumite limite gnoseologice ale marelui gânditor în perceperea cauzală analitică a ontologicului fizical şi a temporalităţilor fenomenologice husserliene. Acesta a rămas cu conceptul fiinţării, cu tot, în limitele perathice ale pozitivismului ființial pitagoreic și parmenidic, desigur în ființial, fiind redate de filosof cu un limbaj presocratic (J.Hersch), în afara neantului… Domnul George PETROVAI, în exegeza sa, sesizează în studiile lui Heidegger „ distincţia dintre fiinţare şi fiinţă, faptul că fiinţarea „ascunde” fiinţa şi ei îşi datorează existenţa, iar fiinţa nu există decât în subiacență, ca fiinţare! ”Filosoful verbalizează ființarea cu scopul de a subordona pe ființă acesteia, iar dintre uneltele gnomice de identificare și de descriere a ființei în ființare, acesta va utiliza „ din triada observaţie – experiment – raţionament ”, mai mult, raţionalitatea ființării și mai puțin cele ale obiectualizării, respectiv observația și experimentul, acestea din urmă fiind utilizate de Heidegger numai în abordarea strictă a ființei în timp, rămânând aici în urma fenomenologului Husserl – pilonul conștiinței intenționale, de logică pură semantică, formală și transcedentală, din care avea să se inspire în existențialismul său, Heidegger, acesta rămânând ca un subjugat al metafiinţării, al sfintei revelaţii din imperiul inchizitor al metafizicii….”. Heidegger a minimalizat, se înțelege, prezența ființei în spațiul ființării și aceasta, grație influenței asupra sa venită dinspre poetul romantic german Friedrich Hölderlin şi gânditorul axiolog-revizionist și voliționist-schopenhauerian Friedrich Nietzsche, amândoi având o deosebită preţuire faţă de izvoarele existenței ființei în ființare, presocratice. Și totuși, M. Heidegger, cu aceleași unelte va explora în maniera sa proprie și alte trei dintre categoriile nodale şi mereu inepuizabile ale filosofiei: adevărul, existenţa şi timpul, oprindu-se mai mult asupra existenței – ființării, precum raționalistul olandez Baruch SPINOZA și existențialiștii Soren KIRKEGAARD și Karl JASPERS, care au elaborat studii de filosofie a existenței. El se va opri asupra studiului existențial al ființei obiectivate în adevăr și a smulgerii ființei din obișnuit, din certitudinea morții, prin ființarea și întru moarte a ființei, în care timpul este „Timpul autentic… cel al oferirii luminatoare a ajungerii – la – prezenţă din trei direcţii diferite – din prezent, trecut esenţial şi viitor -, pe care apropierea vine să le unifice”.

Iată o fenomenologie a existenței, pe care a descris – o analitic Martin Heidegger în studiul său filosofic principal, expus în conferința ținută la Universitatea din Freiburg, intitulat Fiinţă şi Timp (Sein und Zeit). Personal, am considerat realist şi foarte interesant studiul domnului George Petrovai asupra filosofiei fiinţei la Martin Heidegger,în eseul său, intitulat „Un răspuns la Martin Heidegger, filosoful fiinţei în timp şi întru moarte”, atunci când am constatat că există în studiul său numeroase principii existențiale în temporalitate heideggeriene care converg cu credința declarată, în continuare, în scrierile mele, pentru ființarea și în început și în prezent și în neînceput, întru moarte, a unificării în eternitate !!!

Cu stimă şi alese consideraţii!

—————————————

Gheorghe APETROAE,

Sibiu

Continue reading „Gheorghe APETROAE: Martin Heidegger. Reminiscența schopenhaueriană și stoicismul aproprierii sentențiale de Friedrich Hölderlin şi Friedrich Nietzsche (comentariu)” →