Alexandru NEMOIANU: Garanția Unității Românești

“Vai de cei ce zic răului bine și binelui rău; care numesc lumina întuneric și întunericul lumina; care socotesc amarul dulce și dulcele amar”Isaia 5;20

Zilele pe care le trăim sub acest semn se află și acest semn,mai mult decât orice,explică starea de confuzie în care lumea se găsește. În bună măsură această confuzie este datorată ignoranței dar, în același timp, forțe ale răului promovează necontenit acest dezastru.

Urmarea este cea mai dureroasă în relația dintre oameni. Confuzia de care pomeneam așează semnul egalului, sau oricum așa ar dori, între păreri, opinii și chiar credințe. Relativismul cel mai degradant a fost declarat “toleranță”. Iar fermitatea morală și bunul simt au fost declarate “fanatism”. Personal nu cred că este departe vremea când a fi “normal” va fi socotit un delict. Putem întrezări acest lucru uitându-ne la modul în care sodomia este prezentată direct “virtute”. La modul în care sectele și cultele cele mai dubioase, sau direct satanismul, sunt prezentate drept căi existențiale. În cazul Românilor există însă o nădejde, care nu a dezmințit niciodată și există un privilegiu special: Ortodoxia.Despre acest aspect am să încerc să vorbesc în continuare.

Frecvent este întrebuințată,uneori laudativ dar de cele mai multe ori acuzator și ca motiv de “scandalizare”, expresia “Românul este născut Ortodox.” Mai cu seama în vremea din urmă, vremea “globaslismului” și ideologiei lui dizolvanta, expresia este pomenită ca “dovadă” de fanatism, exclusivism și direct abominatie.

Înainte de orice se cere văzut despre ce este vorba.

“Românul este născut Ortodox” este o afirmație și constatarea unei stări. A fi născut “ceva” nu înseamnă de loc rămânerea în aceiași stare și nu înseamnă sfârșitul în aceiași stare. Putem fi născuți chiar în purpură și asta nu înseamnă și nu este garanție că în aceiași condiție vom și muri. Putem fi născuți Ortodocși și putem muri “sectanți” sau chiar și mai rău (dacă asta poate fi cu putință). A fi născut Ortodox, după părerea mea, este cel mai mare privilegiu. Dar a trăi Ortodox și a muri Ortodox înseamnă luptă “până la sânge” zi de zi și clipă de clipă. Este bine știut că celor care îl caută cu stăruință, Dumnezeu le dă suficientă lumină,dar pentru cei care nu îl caută, pe aceia Dumnezeu îi poate lăsa în teribil întuneric. Dar mai departe se cuvine să privim lucrurile mai din aproape și în amănunt.

Este un fapt istoric că Românii,până bine în veacul XX, au fost Ortodocși în zdrobitoare majoritate și au aparținut culturii Ortodoxe aproape în totalitate.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Garanția Unității Românești”

Miriam Nadia DĂBĂU: Decembrie…

Decembrie…

                              (In memoriam Viorica Rizac (Plevan)

 

În luna lui Decembrie se plânge
Şi fulguie cu lacrimi amintirea
Iubitelor ce-şi poartă vălul,
Spre-o lume presărată în tăcere…

Se plânge în Decembrie, ca focul,
Şi sloi de gheaţă se aşterne,
Peste mormântul trist şi rece
Unde se află sufletul pereche …

În luna lui Decembrie se caută,
Un chip de om cu suflet de zeiţă,
Ce fulguie ca neaua printre stele
Şi plânge drumul către vise!

Atât de mult se plânge în Decembrie
Încât zăpada este verde,
Se caută sub pământ o floare,
E viorea ,dar albă de ninsoare!

———————————–

Miriam Nadia DĂBĂU

(Miriam Miriam)

Paris, Franța

20 decembrie 2019

 

***

P.S.

Mulțumesc Miriam! Emoționant gestul tău de a-mi omagia mama…

Durerea familiei, nu se poate exprima în cuvinte…(Mariana Gurza)

 

Eugenia BUCUR: Renaştere (poeme)

Colindul din casă

 

Se aprinde lumina de afară

Cu glasuri puternice de copii

Felinarul lumiilor veghează

Ne aduce din griji în bucurii

 

Pe prispă se aşterne zăpada

Şi vântul viu colindă cu ea

Fir subțire de fum străjuieşte

Lumina mamei ce povestea

 

Copil fiind în zi îndepărtată

Învățase la şcoala din casă

De Iisus ce fusese născut

În iesle şi pe vreme câinoasă

 

Soba punea căldura-n cuvinte

Flacăra lămpii umbre-n odaie

Mama cu emoție-n glas dăruia

Taina cerului strai pe o foaie

 

Liniştea era răsfirată în grabă

Copiii la fereşti atunci dăruiau

Aceeaşi poveste-n ecouri curate

Inima şi gândul spre cer plecau

14.12.2019

 

 

Renaştere

 

Timpul o respirație a sufletului

Străjuieşte firul subțire dăruit

În nopți şi în zile în chemare

În mângâiere neobosit şi dorit

 

Zori pătrunşi de raze se înşiră

Surâs pe straturi abia aşezate

Ce se ridică-n artere-n chemări

Vise de lumină-n leagăn adunate

 

Adânc pătrunde în necunoscut

O forță a împrejurărilor cuprinse

Asimilând o parte de întuneric

Alta de fascicul în risipă întinsă

 

Amurgul te cheamă cu raze aurii

Privirea se opreşte-n bucurie

Priveşti timpul ce ți-a fost oferit

Comorile dăruite întru veşnicie

 

17.12.2019

 

Prea multă lumină

(domnului Labiş)

 

Copilul cu suflet de aur

Se îmbracă în alb de zăpadă

Şi urcă nămeții adânci

Îmbrăcat în pădurea de aramă

Şi-şi pune în suflet izvoare

Şi clinchet de sat şi frumos

Îl poartă pe brațe tata şi sora…

Tăcerea îi poartă pe toți

Doar strigătul mamei străpuns

Tâmpla-i albeşte pe dată

O caprioară priveşte pe ascuns

Şi apa tace tot mai tulburată

 

22.12. 2019

 

 

Rătăcire

 

În vaduri apa nu mai îngheață,

Neaua se pune bogat  tot mai rar

Ulițele satului sunt pavoazate

Numai El Iisus se naşte-n calendar

 

Continue reading „Eugenia BUCUR: Renaştere (poeme)”

Daniela BALAIITA: Noapte de sticlă

De-ar fi să fiu eu Moș Crăciun!

 

De-ar să fiu eu Moș Crăciun

Moșul acela blând și bun

Aș vrea să vă aduc la fiecare

O floare, un zâmbet și o îmbrățișare.

Să vă aduc iubire, multă sănătate

Căci ea, e cea mai bună dintre toate!

 

Aș vrea să vă aduc în prag

Pe acei ce-i așteptați cu drag.

Copii, părinți, surori sau frați

Departe-n lume de-s plecați.

Ei să vă fie de sărbători

Cei mai frumoși colindători!

 

Să fiți cu toții fericiți

Căci iarăși voi vă întâlniți.

La masa de Crăciun să stați

Și unii de alții să vă bucurați.

De-ar fi fost să fiu eu Moș Crăciun

De mult m-aș fi pornit la drum!

 

 

Noapte de sticlă

 

Luna sus pe boltă apare

Cu lumina ei cețoasă

Aruncând-o în lungi spirale

Nopții, pe un topogan de gheață.

 

Continue reading „Daniela BALAIITA: Noapte de sticlă”

Adina POPESCU: Scrisori din țara de mătase

…Sunt spini scânteietori, mărgele rare

iarnă-mpodobind,

nu-s lacrimi prin văi de curcubeu cerul își lasă hlamida în cristale,

nu-s umerii de zei să-i poarte cu noblețe strălucirea ,

trec printre săniile de ger lumini împodobind în fir de aur pădurea,

Nu-i firea inimii tristețea și tristă sunt!

crenguțe înflorite-n vas de lut sunt zâmbete-n ninsori, în dor de iarbă,

răscruci în pietre răsare luna cu fire verzi

peste luminoasa-i Oglindă

ce muzici îmi cutremură și n-o înțeleg,

din rouă,flori de frig,te strig între nuntiri de stele, împodobiri Căii Lactee,

sunt primăveri de ametist,lacăte grele

de plumb,ghiocei în descânt,

miez în fulgi risipind printre luceferi pânza iernii sidefie, crengile în broderiei,,,

Cui iubirii mărturie?

veșnicie,floarea mea aurită în ninsoare,

în petale adună clipe, râu secat,

valuri te-au urmat,

tu, celui plecat,

urmele nu te-au durut pas cu pas, desculț și înfiorat, strigătul prelins în pietre,

soare vămuit în umbre,dorul să-ți respire în ninsoare,

numai mie,

iarna doină-n jale?

ce greu răsună pașii zeilor pe lună,jar în fire în furtună, leru-i ler,îngerii cântă ,

cine-i ascultă de-i icoana-i rătăcită și plânsă-ntre stânci?

vălul uitării peste ochi nu îți tremură a plâns?

amar pe prag de rai nu înflorește cicoarea lanul Cerului, scutură ninsoarea,

picătură în dragostea mi-ai dat

floarea pelinului ,,

tu unde ești!

îmi tremură luna peste chip aurul iernii, lună pânză de argint țesută,așternut apelor peste punți,lan aurit să treci cum treceau îngerii desculți peste aurul muntelui ,

în leru-i ler zăpezi,colinde-n brazi cu frunțile

încununate-n Luceferi,

colț de cer picătură de zâmbet de Dumnezeu, oglinda apelor îi respiră urmele,

câmpul lan de stele ,

unde-i steaua de te știe?

nestemată-i în cer te-a uitat

dar sufletului meu?

Heruvimii trec poarta în lumină înzăpezită în trandafiri, petalele încă respiră,

spinii strâng ninsori încremenite,sărbători se opresc în imperiu de gheață ,

cuvintele tac?

cum să-ți ating marginea visului?

în ferestre numai apusul,lumina nu ajunge să te înfioare,

cântecul trece pe lângă nuferi cutremurându-mi lacul,

iubire în sărut vântul o cântă, între noi aleargă trăsura zăpezii,caii cu ger în paradis o duc

umbrele săgeți împart munții în cărări,

numai piatră râul verii ,

trec îngerii cu lacrimile sfinților

uitați prin icoane ,,,

La marginea iernii inima-ți plânge,

stele fierbinți să-ți fie în vetrele stinse

de nu vezi cum Dumnezeu îți aprinde steaua

în scânteia iubirii,,,

Vin sărbătorile,vin, în altarul de cremene plâng viorile , plâng,

în strunele sălciilor încremenire de cer,,,vin; s-o dezlege,

,Quo qvadis Domine,,al meu?

tu pe drumul păsării de ceață ai găsit marginea dorului? treptele-n flori pe care urcă sevele în trupuri zveltețe de plopi atingând frunzele stelelor…

Câte mirări la poarta cerului fără răspuns!

în păpădii își resfiră lună pânza și marea își strânge valul însetat, nisipul însingurat îți mai păstrează pașii strângând în urme

adânci frunze de vânt,

ce foc nu-ți stinge în față poarta ninsorii.?cine îți știe tăcerea,nu aude sunetul pașilor! cine îți vede aripile de aur nu știe zborul ninsorii,ca peste comori în urma ta

nisipul cerne aurori,

cu totul și cu totul de zefiri ,

muguri porți în mâini,

ce fel de mare te va limpezi?

te strigă în brazi glasul verde al luminii,

peste dorul meu aruncă spini

când înfloresc crizantemele ,

peste munți cine ne strigă mirii unei nunți? viorile au tăcut,ele cântau numai pentru flori de argint, horă printre îngeri ,tac stelele!

au tăcut,ele în genunchi,ca pentru rugăciuni clipesc a iarnă cenușie?

cine mă știe dor înfrunzit?

a iubire sunt spinii scânteietori,

iarna împodobind sună din aprigi clopoțeii ninsori,ape clare spre ghiocei,

te vor chema a primăvară cu glas de frunză rară aurindu-ti sus pe creanga Stejarului,

fericite ninsori,prin păduri, frumusețile vii respiră prin crengi sevele reci,

doină și colind porțile nopții deschid ,

trec vulturii, iubitul meu, firimituri,jarul smuls furtunilor,peste care în fuior de ninsoare

răsar strigăte-n maci,

Primăverilor, darul divin!

Iarnă, iarnă,fie de aur,iubitul meu ,

soare îți e cunună-n lauri…

 

 

***

 

…Ninge, iarnă despletită despletește mărgăritarele pădurilor de le-ai închis
în chei de cleștar ,
zadarnic, vrăbii cenușii cer adăpost,
cerul are colți de argint împodobit
cu fildeș rar,.
Tu ai iernii de brazi,cetini în cântece
pentru Dumnezeu,ți-e iarna vioră
ți-e dorul arcuș tăios,limpede,
cu miros de primăvară
și taină o tii între mătasea florii -de -colț,
stâncă de noblețe și măreție,
credință semănată în vânt,trăinicie,

Vin îngerii și colindă,
credință îți e zidul de l-ai ridicat din frunzele mărului, agonie și extaz,cum îl învelești
în licărul stelelor de aer tare,
ca o gutuie aromitori de luna mi-o lasă
în fereastră,strai,
galbenă frunză de lună descântată,
țăndări pietrele pragului,trecătoarele,
nu te ating…

iubindu-te,te-am îndumnezeit, trecătorule!treceri de le dezlegam înțelesul din
,,Cântarea Cântărilor,,
cu o pană de înger am scris ce auzea prin raiuri de nu le-am trăit,,,de ce am mai venit?
Fără tine,robie după uși închise, orbitoare,
în soare ,nu poți să le deschizi urmele de sare îți vor însetarea fântânile dorului ,
mirare în frunzele gerului e labirintul,
ninsoare,crâng albit acoperă trecerile, ,

cum voi găsi urma îngerului?
urma fericirii din umbrele lui?
eu nu am aripi și lumea fără tine
e pasul desculț spre apa culorilor,
zbor în fluturi,ca o mireasmă de păpădie
din mâinile tale,ziua e o punte,
curcubeu azvârlit peste ierni,
câte poieni!
firul de iarbă ,pasul desculț spre iubirea
ce te așteaptă ,leagăn printre franjuri, crizanteme, crizantemelor surprinse în somn legănând fragede ninsori ,,,,

ți-am încredințat mersul căprioarelor prin crâng,ca o arsură pe trupul pădurii,
ce fel de rugăciune nu știu,
ofrandă pădurii să o închin?
ție și căprioarelor,semn divin,
nicicând sufletul nevinovăției nu o să știe
să alunge fiarele,,,
în genunchi,pădurea se teme,

tu, stăpânitorul ninsorii, prinde în mâini răsăritul și desfrunzește razele vindecătoare,
livezi de cireși albi, cu florile le voi purta singurei vieți căreia îi sunt pecetă
destinului tău, inel cu piatră,
ochiul șarpelui,inel din livezi,
necosite livezi ale zeilor vin să-si limpezească arsurile și vor să mi-l schimbe în toate rugurile cerului,inel încrustat cu floarea cireșului,,,
o singură floare , chihlimbăruie mâinilor mele,
tristă iarnă,trist fir de nisip , tristețe închisă, clepsidră mi-e pasul prelins,,,

un pumn de nisip aruncă îngerul în calea mea ascultându-mi lacrima,mi-o cere
pe un șireag de mărgele albastre,
să-mi împodobesc visele,
întuneric și lumină,iubitul meu,
rotește oglinzile și lasă luna să-mi aleagă fericirile, agonie și extaz,muntele cutremură,
să aleagă, să aleagă floarea de colț,
mătasea inimii, ninsoare înălțată sau pârjol, beteală în nesfârșitul cetinii,

cine să-i stingă singurătățile ,
dacă nu-mi ești clipă unde eu sunt ,
eu sunt,, unde e semnul Macului
și nu l-am văzut de nu-i galben cerul
de-asupra inimii,cum îi e lanul lumină visului?

Atingerea mea către Dumnezeu ,
mi-e dragostea ta ,despre dragoste
e muzica stelelor de ning și cireșii cerului,
fuioare trag Păsările în jurul fântânii,
păsări de oțel înaltă ziduri pădurii de orhidee,
tu ai supinul iernilor închise în frunze de argint de ți-l aduce mereu fluturelui de-l porți în pragul negurei, să nu îngenunchiezi ,
ce-i spui tu fluturelui Zăpezilor de adună alai de culori în jurul tău?
Regele-fluture pe mână-ți lumină,
dragostei mele te adună de pe unde luna năucitoare te-a risipit,,,,

Regină în iarnă inima mea te cheamă ,
că o stea pe un câmp răscolit, zdrobită în copitele de diamant,
caii liberi ai soarelui, numai iarna
nu au stăpân ,frâu de luceferi nelumești strâng iarna ca pe o cunună
în jurul pădurilor lăsând izvorâtoarele stele
în grija vulturilor…

Continue reading „Adina POPESCU: Scrisori din țara de mătase”

Mircea Dorin ISTRATE: În ascunsul dor din inimi (poezii)

SE-APROPIE CRĂCIUNUL

 

Se-apropie Crăciunul, cinstita sărbătoare,

Măreața zi în care Iisus ni s-a născut,

Minuni să facă-n lume, să-mi știe fiecare

Că El a fost trimisul din cer, pe-al nostru lut.

 

Așa, că de vi voia, vă duceți toți acasă

În satul vostru-n care, viața-ți început,

Să stați o ziuă-două, cu neamul vost’ la masă,

Să-i ascultați povestea din vremea de demult.

 

Și-n față la altare smeriți să vă-nchinați

Și-o rugă de iertare la Domnul  să-nălțați,

Vă scadă din păcate, că multe-aveți făcute,

Iar parte dintre ele și-acuma-s neștiute.

 

La sat să-i cereți încă smerită iertăciune

Că ați uitat de dânsul, de-a lui înțelepciune,

La dascăl și la popa de cât v-au învățat

Să fiți în viață oameni, cinstiți, adevărați.

 

Și-un Mulțumesc! din suflet să-i spuneți la hotarul

Ce dat-a-mbucătura și va umplut hambarul

Și la izvorul care va stâmpărat cea sete

În vara arzătoare, ca gura unei fete.

 

Iar când pe uliți încă veni-vor prichindei

Colinda să v-o-aducă, sunând din clopoței,

În gând să vă întoarceți la vremea cea în care

Și voi ați fost ca dânșii pe-a timpului cărare.

 

Fiți dezlegați la pungă și dați-le să fie

Bogăt din al vost suflet, că n-o fi sărăcie,

Mi-i mângâiați pe creștet și-n boaba lăcrimată

Să v-amintiți cum fost-ați și voi, mai altădată.

*

Chiar pentru seara asta ar merita să fiți

Acolo-n locul cela ce-i cu miros de sfinți,

Și-n lăcrimatul suflet, oricât vă e de greu,

Să știți că-n cea clipită, veți fi cu Dumnezeu.

 

Despovărați îmi fi-veți de multele păcate

Ce-n voi și-n al vost’ suflet sunt toate adunate,

De-aceea fiți acasă cu toții de Crăciun,

Vă fie viața voastră și Anul Nou, mai bun.

 

 

VOI  POEȚILOR…..

 

Voi poeți cu lira unsă în a lumii pătimire

În ascunsul dor din inimi, în speranțe și-n iubire,

Voi din voi în bobul slovei puneți lacrimă-nstelată,

Fie-mi suflet pentru strofa cea în doruri legănată.

 

Continue reading „Mircea Dorin ISTRATE: În ascunsul dor din inimi (poezii)”

Dan TEODORESCU: Laureaţii culturii ieşene şi-au dat întâlnire la Cercul Militar din Iaşi

Filiala Iaşi-Nord Est din cadrul Ligii Scriitorilor Români a organizat duminică, 15 decembrie 2019, un eveniment unic în Dealul Copoului, mai precis în sala mare de spectacole a Cercului Militar Iaşi. În parteneriat cu Cenaclul artistic „Octav Băncilă” al Cercului Militar Iaşi, Uniunea Creatorilor Profesionişti de Artă Iaşi, Asociaţia Literară Păstorel Iaşi (ALPI), Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR) şi Asociaţia Culturală „Dor de Acasă”, filiala ieşeană a LSR a organizat „Gala Laureaţilor Culturii Ieşene”, manifestare artistică aflată la debut şi care s-a derulat pe parcursul a 4 ore, în faţa unui public numeros.

În cadrul unui spectacol artistic cu nume importante de afiş s-a premiat activitatea scriitorilor, pistorilor, artiştilor şi nu numai din zona de Nord-Est a Moldovei, dar şi din Republica Moldova.
Într-un eveniment moderat de secretarul general Corina Matei-Gherman, conducerea LSR – Filiala Iaşi-Nord Est, alcătuită din preşedintele Dan Teodorescu şi vicepreşedintele Calistrat Robu a deschis adunarea şi după mulţumirile adresate publicului pentru prezenţă s-a amintit şi de majoritatea evenimentelor culturale derulate în cadrul filialei, atât în ţară (la Iaşi, Bârlad, Cucuteni, Cotnari, Hârlău, Botoşani, Oneşti etc) cât şi peste hotare (în Republica Moldova – la Bălţi, Soroca, Orheii Vechi, Chişinău şi în Ucraina – la Cernăuţi, Bănceni, Odessa).

Vicepreşedintele Calistrat Robu a adresat şi un cuvânt de salut din partea colonelului Benone Tiron – comandantul Cercului Militar Iaşi, iar preşedintele Dan Teodorescu a mai menţionat: „Vom începe anul 2020 cu o manifestare programată pe 19 ianuarie, unde vom avea o conferinţă despre importanţa zilei de 24 ianuarie şi unde vom avea şi patru lansări de carte, plus obişnuitul spectacol artistic. În perioada 26 mai – 5 iunie 2020 vom face şi o excursie culturală pe traseul Iaşi – Oradea – Budapesta – Viena – Nürnberg – München şi înapoi prin Salzburg – Budapesta – Bistriţa – Iaşi, cu sprijinul firmei Marion Turism Iaşi, partenerul nostru tradiţional. La Nürnberg vom sta 3 zile şi vom avea la Centrul Culturală Româno-German „Dumitru Dorin Prunariu” din localitate un dialog cultural cu scriitorii români din Germania, iar la München vom încerca să vizităm şi celebrul stadion de talie mondială „Allianz Arena”, al echipei campioane de fotbal Bayern München. Vom vizita obiective culturale importante şi în Austria şi Ungaria. Iar în septembrie 2020 preconizăm să mergem şi pe litoralul din Bulgaria, vizitând castelul Reginei Maria din Balcik şi vizitând apoi Capul Kaliakra, staţiunile Albena,  Nisipurile de Aur, Constantin şi Elena, Sunny Beach, oraşul Varna şi istoricul oraş Nessebar. Vom continua şi cu lansările de carte aici, la Cercul Militar Iaşi, unde avem programul gata făcut până în luna iunie 2020. După cum vedeţi avem audienţă la public şi asta ne bucură foarte mult!”.

* Medalii şi diplome la Gala Laureaţilor

În aplauzele publicului şi cu felicitările de rigoare, juriile desemnate au nominalizat premianţii Galei Laureaţilor Culturii Ieşene şi a Concursului „Din suflet pentru ţară”, pentru perioada 2018-2019.
Cei care au primit medalii, brevete şi diplome de excelenţă au fost următorii:
A. GALA EXCELENŢEI CULTURII IEŞENE:

I. POEZIE

Debut în poezie:  
– MIHAI  SAVIN – pentru volumul „IMAGINI SUB IMPULS”;

– OANA FRENŢESCU – pentru VOLUMUL „COPACII ALEARGĂ ODATĂ CU MINE”.

Poezie religioasă: 
– EMILIA COROJA – pentru volumul „DIN IUBIRE PENTRU CER”;

– GEORGETA URSU  – pentru volumul „SFÂNTA  PSALTIRE A MAICII”.

Epigramă : 
– ANGELA PISTOL –  pentru volumul „ZÂMBEŞTE  IRONIEI”.

Continue reading „Dan TEODORESCU: Laureaţii culturii ieşene şi-au dat întâlnire la Cercul Militar din Iaşi”

George ANCA: RĂSPUNSURI la întrebarea ce ne rămâne

(dodii) Te culege de dimineaţă, te înşiră pe aţă, al poamei pom în har de om. Om cu ochi de zale scăpăraţi la jale. Te mărită, mă termită. Dă-mi-l viu sau mort, să-l învăţ în cort. Da’ ce dodie ţi-e tragodie. Rumeguş de piatră în fumul din şatră, gălbenuş de mort ‘n al oului cort, lavă de fiertură năruită-n gură, stâlp de os bărbat ce m-a dodiat. Cine să-l alelui mut în noul felu-i, fără ocol duhul gol, direct erect, pe moale cu bale, în flori cu zori.

          Ei se cer de morţi, eu îi ţin în sorţi cu o pană fiartă în zeamă de moară. Tristul prunc de tristă păsări îl există. Bogată în rod recelui norod, o ling miere o vărs fiere, susure năduşeala gudure pricopseala, nemişcată de pradă retezată iscoadă. Cu aripi cu naut umerii mi-i caut. Lasă-te pe brânci groapa s-o adânci. Nimeni cu pedeapsa  de pe lumea asta, mie cum mi-or da-o lor şi-o ar lua-o, mie de mi-o iau lor nu le-o mai dau, privind către cer pasăre mă-nşel, zburând în pământ pasăre mă zvânt, în apa opusă leşie de spuză.

          Tatăl mai râde şi mâine mama se frământă în pâine cu pâinea se frământă şi tatăl şi mama sfântă. Mai bun e frate-meu ca Bartolomeu. Nu te lăsa şi trage cu arcul în desage, unii vorbesc ingliş eu învârtesc igliţi, nu te duce să te spurce, de nu-i dai un sfanţ îţi arde-un găinaţ, dacă eşti gorilă dă foc la şindrilă, dacă dormi pe tine te dă la albine, bunicului pasărea să i-o dăm c-aşailea. Aţi văzut ceva mai frumos ca furtuna mai rotund ca luna, mai dulce ca zahărul e aurul, mai urât ca dracul este bărbatul.

          Mai urcată-n semn ramură de lemn lunecată-n bronz pentru vărul bonz, sumbră din oţel pentru Nansi Bel, suptă din colastră pasăre măiastră, trezită s-adormi şi să n-o mai torni. Somn de clopoţel îţi bat în oţel, vis de lamură sar balaură fierbinte de-a pururi te desfac din şnururi. Cu dolii orgolii cu bătrâneţe înţeleaptă o aripă în cer tot te aşteaptă, numai ea numai tu aţi oprit în loc sufletu aţi oprit zborul cu piciorul. Copil îmi dau start eu să vă despart, n-o mai fi pe vale flăcăul în zale, nu s-o mai dunga fecioarei frunza. În alt zbor mi-l ştiu părintele viu, niciun zbor nu ştiu de părinte viu.

          (Marcus). Marcus il Buono, dieci crimini sulla pagina. Mandalo a noi, ufficio fondo corte, condotto di uno piccolo vecchio senza una mano e zoppo. Quella donna mi sentiva tutto che dicevo, adesso e morta. Anche la morte del polziotto non e la mia opera. Ucido altre bestie, piu familiari, stranni, stranieri.

          Mi dispiace il morto. L’oddio piu che vivo. Cerco appena una penna. Non la trovo. Vedo la stessa casa con granda, sinuosa corte. Nuove forme di halucinazioni. Cerco la mia stessa morte, nel uno monde senza cadaveri reali. La mia ragione di nonessere. Parlo con te, morto.

          Vedo il diavolo, lo capisco. Uomini senza diavolo, morite, mi dica. Amico mio, non credi che c’e tragico il  tuo destino, anche se ti lo dico io? Sono il tuo diavolo nuovo, Marco il Buono, si, buono per l’inferno.

          Le forme sono morte. Adio alle arte. Non le cerca. Hai rasso la verita del mistero suprastorico. Omicidio per amore c’e piu forte che il suicido. Eccolo cosi interdetto a me, ancora, sempre.

          Perche desideravi parlare delle torture riservate a te? Credi che la sapevo? Hai uciso tutte le sfumature della gelosia. Oggi ho uciso uno piu socratico di te. Mi e piaciuta la sua sagezza quando ti liquido. Vorrei negare anche il pessimismo onesto degli morti per la patria.

          Il mio crimine c’e tua felicita. Ciao, turco.

          (întâlniri)Vremuri demne de ultimul dispreţ. Ochi terifiaţi a ne numi că am rezistat. După naştere, se sinucid senza zucchero, cu mintea în dodii. A mânat măgăriţa să ajungă acasă neştiind că o să plece iar pe la Georgică şi mai ales că o s-o facă cu plăcere după ce va mai fi plâns o dată că tot nu se îmbrăca. Se mai iartă din soartă, se mai dă câte-o raită de ruşine sau de necaz însă mai pe la amiaz ca în somn fără vise calea sfârşindu-mi-se.

          Am retranscris dodiile ascultând Bucureşti IV. Să le las cum sunt, pe unde se află, să le despart şi să le adun totalitarist, să-le părăsesc pentru totdeauna (adică să mor şi nimeni să le editeze?) Nu avem secrete, suntem oameni morţi. Ni se cunoaşte totul, ştim dictatura, ne consolăm cu autodistrugerea şi sfărâmarea valorilor – necesară. Toate gândurile au replici în coşmar. N-am văzut icoana adevărată asupra căreia am plâns. Detestăm creierul ca pe orice comandament ultracentral şi dăm mâinii, ochiului, picioarelor, sexului, urechilor autonomie.

          Era odată nasul Vandei. Şi într-o zi s-a răsmirosit să mai fie al Vandei şi a vrut să fie al Dianei. Diana, mică, avea un nas uite atâtica. Nasul Dianei îi spune nasului mamei ei, care odată se strâmbă. Nasurile mamelor vecine îi sar în ajutor. Vanda, nemaisimţindu-şi nasul, se repede încoace plângând, ca şi Diana. E al meu, şi l-a luat, l-a pus la locul lui, dar scăzuse, nu chiar cât al Dianei.

          Asud când pun la cale chiar o fantezie. Dictând mă transform în manuscris, Creangă mi-l concurează pe Ezra Pound în dodia cibernetică. Bucureşti IV îl declarase ultimul năist şi cartea îi şi fusese retrasă din editură.

          Îl văzusem pe Şora, mă sunaseră azi Cândea şi Ghelmez, avusesem de a face cu doi miniştri şi un viceprimministru, repezisem un secretar general de redacţie de la TV, refuzasem contacte şi telefoane, mă bălăbănisem printre directori şi inspectori, printre propriile mele priviri deodată întortocheate – că dacă visezi că nu poţi alerga şi vrei şi nu mai poţi şi nu alergi înseamnă că inima în curând te va lăsa. Pornisem după zahăr şi ulei, când l-am întâlnit pe George Alboiu şi am stat câteva ore de m-a durut capul. Primesc telefon de la Paul Tutungiu să scriu ce doresc în stagiunea viitoare şi încerc să bat la maşină o variantă a brâncuşiadei noastre – Velceştii şi cu mine. La kefir, Al. G.şi Damian N. se văicăreau că le-au picat cărţile.

          Semne de altă întâlnire, la ieşire din aprozar. Mă întreabă, nu ştiu cine e, vorbim de Brâncuşi. Ne despărţim. Continue reading „George ANCA: RĂSPUNSURI la întrebarea ce ne rămâne”

Corneliu NEAGU: Ora potrivită

ORA POTRIVITĂ

 

Se lasă peste plopi o altă seară,

mai obosită și mai stoarsă de puteri,

parcă și vântul care bate-afară

aduce-n pragul casei ce-a fost ieri.

Sunt dorurile care vin pe gânduri,

plutind ca frunzele căzute din copaci

peste izvoarele urcând din prunduri,

când vor să te audă dar tu taci.

 

Plecată ești, se simte depărtarea,

și umbre de uitări se-adună peste noi,

se zbate în apusul toamnei marea,

iar la răscruci copacii sunt mai goi.

Revine iarna-n suflet, este-aproape,

cuvintele rămân tăcute tot mai mult,

doar dragostea mai poate să ne scape,

când șoaptele vrăjite ți le-ascult.

 

Te-aștept acum – e ora potrivită –

din necuprins de zări aș vrea să te ivești,

să-ți sorb din trup licoarea mult dorită,

pe când mă minți cu-aceleași vechi povești.

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

16 decembrie 2019