…Sunt spini scânteietori, mărgele rare

iarnă-mpodobind,

nu-s lacrimi prin văi de curcubeu cerul își lasă hlamida în cristale,

nu-s umerii de zei să-i poarte cu noblețe strălucirea ,

trec printre săniile de ger lumini împodobind în fir de aur pădurea,

Nu-i firea inimii tristețea și tristă sunt!

crenguțe înflorite-n vas de lut sunt zâmbete-n ninsori, în dor de iarbă,

răscruci în pietre răsare luna cu fire verzi

peste luminoasa-i Oglindă

ce muzici îmi cutremură și n-o înțeleg,

din rouă,flori de frig,te strig între nuntiri de stele, împodobiri Căii Lactee,

sunt primăveri de ametist,lacăte grele

de plumb,ghiocei în descânt,

miez în fulgi risipind printre luceferi pânza iernii sidefie, crengile în broderiei,,,

Cui iubirii mărturie?

veșnicie,floarea mea aurită în ninsoare,

în petale adună clipe, râu secat,

valuri te-au urmat,

tu, celui plecat,

urmele nu te-au durut pas cu pas, desculț și înfiorat, strigătul prelins în pietre,

soare vămuit în umbre,dorul să-ți respire în ninsoare,

numai mie,

iarna doină-n jale?

ce greu răsună pașii zeilor pe lună,jar în fire în furtună, leru-i ler,îngerii cântă ,

cine-i ascultă de-i icoana-i rătăcită și plânsă-ntre stânci?

vălul uitării peste ochi nu îți tremură a plâns?

amar pe prag de rai nu înflorește cicoarea lanul Cerului, scutură ninsoarea,

picătură în dragostea mi-ai dat

floarea pelinului ,,

tu unde ești!

îmi tremură luna peste chip aurul iernii, lună pânză de argint țesută,așternut apelor peste punți,lan aurit să treci cum treceau îngerii desculți peste aurul muntelui ,

în leru-i ler zăpezi,colinde-n brazi cu frunțile

încununate-n Luceferi,

colț de cer picătură de zâmbet de Dumnezeu, oglinda apelor îi respiră urmele,

câmpul lan de stele ,

unde-i steaua de te știe?

nestemată-i în cer te-a uitat

dar sufletului meu?

Heruvimii trec poarta în lumină înzăpezită în trandafiri, petalele încă respiră,

spinii strâng ninsori încremenite,sărbători se opresc în imperiu de gheață ,

cuvintele tac?

cum să-ți ating marginea visului?

în ferestre numai apusul,lumina nu ajunge să te înfioare,

cântecul trece pe lângă nuferi cutremurându-mi lacul,

iubire în sărut vântul o cântă, între noi aleargă trăsura zăpezii,caii cu ger în paradis o duc

umbrele săgeți împart munții în cărări,

numai piatră râul verii ,

trec îngerii cu lacrimile sfinților

uitați prin icoane ,,,

La marginea iernii inima-ți plânge,

stele fierbinți să-ți fie în vetrele stinse

de nu vezi cum Dumnezeu îți aprinde steaua

în scânteia iubirii,,,

Vin sărbătorile,vin, în altarul de cremene plâng viorile , plâng,

în strunele sălciilor încremenire de cer,,,vin; s-o dezlege,

,Quo qvadis Domine,,al meu?

tu pe drumul păsării de ceață ai găsit marginea dorului? treptele-n flori pe care urcă sevele în trupuri zveltețe de plopi atingând frunzele stelelor…

Câte mirări la poarta cerului fără răspuns!

în păpădii își resfiră lună pânza și marea își strânge valul însetat, nisipul însingurat îți mai păstrează pașii strângând în urme

adânci frunze de vânt,

ce foc nu-ți stinge în față poarta ninsorii.?cine îți știe tăcerea,nu aude sunetul pașilor! cine îți vede aripile de aur nu știe zborul ninsorii,ca peste comori în urma ta

nisipul cerne aurori,

cu totul și cu totul de zefiri ,

muguri porți în mâini,

ce fel de mare te va limpezi?

te strigă în brazi glasul verde al luminii,

peste dorul meu aruncă spini

când înfloresc crizantemele ,

peste munți cine ne strigă mirii unei nunți? viorile au tăcut,ele cântau numai pentru flori de argint, horă printre îngeri ,tac stelele!

au tăcut,ele în genunchi,ca pentru rugăciuni clipesc a iarnă cenușie?

cine mă știe dor înfrunzit?

a iubire sunt spinii scânteietori,

iarna împodobind sună din aprigi clopoțeii ninsori,ape clare spre ghiocei,

te vor chema a primăvară cu glas de frunză rară aurindu-ti sus pe creanga Stejarului,

fericite ninsori,prin păduri, frumusețile vii respiră prin crengi sevele reci,

doină și colind porțile nopții deschid ,

trec vulturii, iubitul meu, firimituri,jarul smuls furtunilor,peste care în fuior de ninsoare

răsar strigăte-n maci,

Primăverilor, darul divin!

Iarnă, iarnă,fie de aur,iubitul meu ,

soare îți e cunună-n lauri…

 

 

***

 

…Ninge, iarnă despletită despletește mărgăritarele pădurilor de le-ai închis
în chei de cleștar ,
zadarnic, vrăbii cenușii cer adăpost,
cerul are colți de argint împodobit
cu fildeș rar,.
Tu ai iernii de brazi,cetini în cântece
pentru Dumnezeu,ți-e iarna vioră
ți-e dorul arcuș tăios,limpede,
cu miros de primăvară
și taină o tii între mătasea florii -de -colț,
stâncă de noblețe și măreție,
credință semănată în vânt,trăinicie,

Vin îngerii și colindă,
credință îți e zidul de l-ai ridicat din frunzele mărului, agonie și extaz,cum îl învelești
în licărul stelelor de aer tare,
ca o gutuie aromitori de luna mi-o lasă
în fereastră,strai,
galbenă frunză de lună descântată,
țăndări pietrele pragului,trecătoarele,
nu te ating…

iubindu-te,te-am îndumnezeit, trecătorule!treceri de le dezlegam înțelesul din
,,Cântarea Cântărilor,,
cu o pană de înger am scris ce auzea prin raiuri de nu le-am trăit,,,de ce am mai venit?
Fără tine,robie după uși închise, orbitoare,
în soare ,nu poți să le deschizi urmele de sare îți vor însetarea fântânile dorului ,
mirare în frunzele gerului e labirintul,
ninsoare,crâng albit acoperă trecerile, ,

cum voi găsi urma îngerului?
urma fericirii din umbrele lui?
eu nu am aripi și lumea fără tine
e pasul desculț spre apa culorilor,
zbor în fluturi,ca o mireasmă de păpădie
din mâinile tale,ziua e o punte,
curcubeu azvârlit peste ierni,
câte poieni!
firul de iarbă ,pasul desculț spre iubirea
ce te așteaptă ,leagăn printre franjuri, crizanteme, crizantemelor surprinse în somn legănând fragede ninsori ,,,,

ți-am încredințat mersul căprioarelor prin crâng,ca o arsură pe trupul pădurii,
ce fel de rugăciune nu știu,
ofrandă pădurii să o închin?
ție și căprioarelor,semn divin,
nicicând sufletul nevinovăției nu o să știe
să alunge fiarele,,,
în genunchi,pădurea se teme,

tu, stăpânitorul ninsorii, prinde în mâini răsăritul și desfrunzește razele vindecătoare,
livezi de cireși albi, cu florile le voi purta singurei vieți căreia îi sunt pecetă
destinului tău, inel cu piatră,
ochiul șarpelui,inel din livezi,
necosite livezi ale zeilor vin să-si limpezească arsurile și vor să mi-l schimbe în toate rugurile cerului,inel încrustat cu floarea cireșului,,,
o singură floare , chihlimbăruie mâinilor mele,
tristă iarnă,trist fir de nisip , tristețe închisă, clepsidră mi-e pasul prelins,,,

un pumn de nisip aruncă îngerul în calea mea ascultându-mi lacrima,mi-o cere
pe un șireag de mărgele albastre,
să-mi împodobesc visele,
întuneric și lumină,iubitul meu,
rotește oglinzile și lasă luna să-mi aleagă fericirile, agonie și extaz,muntele cutremură,
să aleagă, să aleagă floarea de colț,
mătasea inimii, ninsoare înălțată sau pârjol, beteală în nesfârșitul cetinii,

cine să-i stingă singurătățile ,
dacă nu-mi ești clipă unde eu sunt ,
eu sunt,, unde e semnul Macului
și nu l-am văzut de nu-i galben cerul
de-asupra inimii,cum îi e lanul lumină visului?

Atingerea mea către Dumnezeu ,
mi-e dragostea ta ,despre dragoste
e muzica stelelor de ning și cireșii cerului,
fuioare trag Păsările în jurul fântânii,
păsări de oțel înaltă ziduri pădurii de orhidee,
tu ai supinul iernilor închise în frunze de argint de ți-l aduce mereu fluturelui de-l porți în pragul negurei, să nu îngenunchiezi ,
ce-i spui tu fluturelui Zăpezilor de adună alai de culori în jurul tău?
Regele-fluture pe mână-ți lumină,
dragostei mele te adună de pe unde luna năucitoare te-a risipit,,,,

Regină în iarnă inima mea te cheamă ,
că o stea pe un câmp răscolit, zdrobită în copitele de diamant,
caii liberi ai soarelui, numai iarna
nu au stăpân ,frâu de luceferi nelumești strâng iarna ca pe o cunună
în jurul pădurilor lăsând izvorâtoarele stele
în grija vulturilor…