Alb inert
Bisturiul criogenat
incizează
căușul ruginiu
al suspinului terian
înfrigurând
șira nervurilor
chircite
în funii de nea
care înnoadă
o serie de abaculi
în glaciațiune,
iar soarele,
sub lințoliu,
moare-n
solstițiu.
——————————-
Constanța Doina SPILCA
Timișoara
18 decembrie 2019
Colindul din casă
Se aprinde lumina de afară
Cu glasuri puternice de copii
Felinarul lumiilor veghează
Ne aduce din griji în bucurii
Pe prispă se aşterne zăpada
Şi vântul viu colindă cu ea
Fir subțire de fum străjuieşte
Lumina mamei ce povestea
Copil fiind în zi îndepărtată
Învățase la şcoala din casă
De Iisus ce fusese născut
În iesle şi pe vreme câinoasă
Soba punea căldura-n cuvinte
Flacăra lămpii umbre-n odaie
Mama cu emoție-n glas dăruia
Taina cerului strai pe o foaie
Liniştea era răsfirată în grabă
Copiii la fereşti atunci dăruiau
Aceeaşi poveste-n ecouri curate
Inima şi gândul spre cer plecau
14.12.2019
Renaştere
Timpul o respirație a sufletului
Străjuieşte firul subțire dăruit
În nopți şi în zile în chemare
În mângâiere neobosit şi dorit
Zori pătrunşi de raze se înşiră
Surâs pe straturi abia aşezate
Ce se ridică-n artere-n chemări
Vise de lumină-n leagăn adunate
Adânc pătrunde în necunoscut
O forță a împrejurărilor cuprinse
Asimilând o parte de întuneric
Alta de fascicul în risipă întinsă
Amurgul te cheamă cu raze aurii
Privirea se opreşte-n bucurie
Priveşti timpul ce ți-a fost oferit
Comorile dăruite întru veşnicie
17.12.2019
Prea multă lumină
(domnului Labiş)
Copilul cu suflet de aur
Se îmbracă în alb de zăpadă
Şi urcă nămeții adânci
Îmbrăcat în pădurea de aramă
Şi-şi pune în suflet izvoare
Şi clinchet de sat şi frumos
Îl poartă pe brațe tata şi sora…
Tăcerea îi poartă pe toți
Doar strigătul mamei străpuns
Tâmpla-i albeşte pe dată
O caprioară priveşte pe ascuns
Şi apa tace tot mai tulburată
22.12. 2019
Rătăcire
În vaduri apa nu mai îngheață,
Neaua se pune bogat tot mai rar
Ulițele satului sunt pavoazate
Numai El Iisus se naşte-n calendar
De-ar fi să fiu eu Moș Crăciun!
De-ar să fiu eu Moș Crăciun
Moșul acela blând și bun
Aș vrea să vă aduc la fiecare
O floare, un zâmbet și o îmbrățișare.
Să vă aduc iubire, multă sănătate
Căci ea, e cea mai bună dintre toate!
Aș vrea să vă aduc în prag
Pe acei ce-i așteptați cu drag.
Copii, părinți, surori sau frați
Departe-n lume de-s plecați.
Ei să vă fie de sărbători
Cei mai frumoși colindători!
Să fiți cu toții fericiți
Căci iarăși voi vă întâlniți.
La masa de Crăciun să stați
Și unii de alții să vă bucurați.
De-ar fi fost să fiu eu Moș Crăciun
De mult m-aș fi pornit la drum!
Noapte de sticlă
Luna sus pe boltă apare
Cu lumina ei cețoasă
Aruncând-o în lungi spirale
Nopții, pe un topogan de gheață.
…Sunt spini scânteietori, mărgele rare
iarnă-mpodobind,
nu-s lacrimi prin văi de curcubeu cerul își lasă hlamida în cristale,
nu-s umerii de zei să-i poarte cu noblețe strălucirea ,
trec printre săniile de ger lumini împodobind în fir de aur pădurea,
Nu-i firea inimii tristețea și tristă sunt!
crenguțe înflorite-n vas de lut sunt zâmbete-n ninsori, în dor de iarbă,
răscruci în pietre răsare luna cu fire verzi
peste luminoasa-i Oglindă
ce muzici îmi cutremură și n-o înțeleg,
din rouă,flori de frig,te strig între nuntiri de stele, împodobiri Căii Lactee,
sunt primăveri de ametist,lacăte grele
de plumb,ghiocei în descânt,
miez în fulgi risipind printre luceferi pânza iernii sidefie, crengile în broderiei,,,
Cui iubirii mărturie?
veșnicie,floarea mea aurită în ninsoare,
în petale adună clipe, râu secat,
valuri te-au urmat,
tu, celui plecat,
urmele nu te-au durut pas cu pas, desculț și înfiorat, strigătul prelins în pietre,
soare vămuit în umbre,dorul să-ți respire în ninsoare,
numai mie,
iarna doină-n jale?
ce greu răsună pașii zeilor pe lună,jar în fire în furtună, leru-i ler,îngerii cântă ,
cine-i ascultă de-i icoana-i rătăcită și plânsă-ntre stânci?
vălul uitării peste ochi nu îți tremură a plâns?
amar pe prag de rai nu înflorește cicoarea lanul Cerului, scutură ninsoarea,
picătură în dragostea mi-ai dat
floarea pelinului ,,
tu unde ești!
îmi tremură luna peste chip aurul iernii, lună pânză de argint țesută,așternut apelor peste punți,lan aurit să treci cum treceau îngerii desculți peste aurul muntelui ,
în leru-i ler zăpezi,colinde-n brazi cu frunțile
încununate-n Luceferi,
colț de cer picătură de zâmbet de Dumnezeu, oglinda apelor îi respiră urmele,
câmpul lan de stele ,
unde-i steaua de te știe?
nestemată-i în cer te-a uitat
dar sufletului meu?
Heruvimii trec poarta în lumină înzăpezită în trandafiri, petalele încă respiră,
spinii strâng ninsori încremenite,sărbători se opresc în imperiu de gheață ,
cuvintele tac?
cum să-ți ating marginea visului?
în ferestre numai apusul,lumina nu ajunge să te înfioare,
cântecul trece pe lângă nuferi cutremurându-mi lacul,
iubire în sărut vântul o cântă, între noi aleargă trăsura zăpezii,caii cu ger în paradis o duc
umbrele săgeți împart munții în cărări,
numai piatră râul verii ,
trec îngerii cu lacrimile sfinților
uitați prin icoane ,,,
La marginea iernii inima-ți plânge,
stele fierbinți să-ți fie în vetrele stinse
de nu vezi cum Dumnezeu îți aprinde steaua
în scânteia iubirii,,,
Vin sărbătorile,vin, în altarul de cremene plâng viorile , plâng,
în strunele sălciilor încremenire de cer,,,vin; s-o dezlege,
,Quo qvadis Domine,,al meu?
tu pe drumul păsării de ceață ai găsit marginea dorului? treptele-n flori pe care urcă sevele în trupuri zveltețe de plopi atingând frunzele stelelor…
Câte mirări la poarta cerului fără răspuns!
în păpădii își resfiră lună pânza și marea își strânge valul însetat, nisipul însingurat îți mai păstrează pașii strângând în urme
adânci frunze de vânt,
ce foc nu-ți stinge în față poarta ninsorii.?cine îți știe tăcerea,nu aude sunetul pașilor! cine îți vede aripile de aur nu știe zborul ninsorii,ca peste comori în urma ta
nisipul cerne aurori,
cu totul și cu totul de zefiri ,
muguri porți în mâini,
ce fel de mare te va limpezi?
te strigă în brazi glasul verde al luminii,
peste dorul meu aruncă spini
când înfloresc crizantemele ,
peste munți cine ne strigă mirii unei nunți? viorile au tăcut,ele cântau numai pentru flori de argint, horă printre îngeri ,tac stelele!
au tăcut,ele în genunchi,ca pentru rugăciuni clipesc a iarnă cenușie?
cine mă știe dor înfrunzit?
a iubire sunt spinii scânteietori,
iarna împodobind sună din aprigi clopoțeii ninsori,ape clare spre ghiocei,
te vor chema a primăvară cu glas de frunză rară aurindu-ti sus pe creanga Stejarului,
fericite ninsori,prin păduri, frumusețile vii respiră prin crengi sevele reci,
doină și colind porțile nopții deschid ,
trec vulturii, iubitul meu, firimituri,jarul smuls furtunilor,peste care în fuior de ninsoare
răsar strigăte-n maci,
Primăverilor, darul divin!
Iarnă, iarnă,fie de aur,iubitul meu ,
soare îți e cunună-n lauri…
***
…Ninge, iarnă despletită despletește mărgăritarele pădurilor de le-ai închis
în chei de cleștar ,
zadarnic, vrăbii cenușii cer adăpost,
cerul are colți de argint împodobit
cu fildeș rar,.
Tu ai iernii de brazi,cetini în cântece
pentru Dumnezeu,ți-e iarna vioră
ți-e dorul arcuș tăios,limpede,
cu miros de primăvară
și taină o tii între mătasea florii -de -colț,
stâncă de noblețe și măreție,
credință semănată în vânt,trăinicie,
Vin îngerii și colindă,
credință îți e zidul de l-ai ridicat din frunzele mărului, agonie și extaz,cum îl învelești
în licărul stelelor de aer tare,
ca o gutuie aromitori de luna mi-o lasă
în fereastră,strai,
galbenă frunză de lună descântată,
țăndări pietrele pragului,trecătoarele,
nu te ating…
iubindu-te,te-am îndumnezeit, trecătorule!treceri de le dezlegam înțelesul din
,,Cântarea Cântărilor,,
cu o pană de înger am scris ce auzea prin raiuri de nu le-am trăit,,,de ce am mai venit?
Fără tine,robie după uși închise, orbitoare,
în soare ,nu poți să le deschizi urmele de sare îți vor însetarea fântânile dorului ,
mirare în frunzele gerului e labirintul,
ninsoare,crâng albit acoperă trecerile, ,
cum voi găsi urma îngerului?
urma fericirii din umbrele lui?
eu nu am aripi și lumea fără tine
e pasul desculț spre apa culorilor,
zbor în fluturi,ca o mireasmă de păpădie
din mâinile tale,ziua e o punte,
curcubeu azvârlit peste ierni,
câte poieni!
firul de iarbă ,pasul desculț spre iubirea
ce te așteaptă ,leagăn printre franjuri, crizanteme, crizantemelor surprinse în somn legănând fragede ninsori ,,,,
ți-am încredințat mersul căprioarelor prin crâng,ca o arsură pe trupul pădurii,
ce fel de rugăciune nu știu,
ofrandă pădurii să o închin?
ție și căprioarelor,semn divin,
nicicând sufletul nevinovăției nu o să știe
să alunge fiarele,,,
în genunchi,pădurea se teme,
tu, stăpânitorul ninsorii, prinde în mâini răsăritul și desfrunzește razele vindecătoare,
livezi de cireși albi, cu florile le voi purta singurei vieți căreia îi sunt pecetă
destinului tău, inel cu piatră,
ochiul șarpelui,inel din livezi,
necosite livezi ale zeilor vin să-si limpezească arsurile și vor să mi-l schimbe în toate rugurile cerului,inel încrustat cu floarea cireșului,,,
o singură floare , chihlimbăruie mâinilor mele,
tristă iarnă,trist fir de nisip , tristețe închisă, clepsidră mi-e pasul prelins,,,
un pumn de nisip aruncă îngerul în calea mea ascultându-mi lacrima,mi-o cere
pe un șireag de mărgele albastre,
să-mi împodobesc visele,
întuneric și lumină,iubitul meu,
rotește oglinzile și lasă luna să-mi aleagă fericirile, agonie și extaz,muntele cutremură,
să aleagă, să aleagă floarea de colț,
mătasea inimii, ninsoare înălțată sau pârjol, beteală în nesfârșitul cetinii,
cine să-i stingă singurătățile ,
dacă nu-mi ești clipă unde eu sunt ,
eu sunt,, unde e semnul Macului
și nu l-am văzut de nu-i galben cerul
de-asupra inimii,cum îi e lanul lumină visului?
Atingerea mea către Dumnezeu ,
mi-e dragostea ta ,despre dragoste
e muzica stelelor de ning și cireșii cerului,
fuioare trag Păsările în jurul fântânii,
păsări de oțel înaltă ziduri pădurii de orhidee,
tu ai supinul iernilor închise în frunze de argint de ți-l aduce mereu fluturelui de-l porți în pragul negurei, să nu îngenunchiezi ,
ce-i spui tu fluturelui Zăpezilor de adună alai de culori în jurul tău?
Regele-fluture pe mână-ți lumină,
dragostei mele te adună de pe unde luna năucitoare te-a risipit,,,,
Regină în iarnă inima mea te cheamă ,
că o stea pe un câmp răscolit, zdrobită în copitele de diamant,
caii liberi ai soarelui, numai iarna
nu au stăpân ,frâu de luceferi nelumești strâng iarna ca pe o cunună
în jurul pădurilor lăsând izvorâtoarele stele
în grija vulturilor…
Continue reading „Adina POPESCU: Scrisori din țara de mătase”
SE-APROPIE CRĂCIUNUL
Se-apropie Crăciunul, cinstita sărbătoare,
Măreața zi în care Iisus ni s-a născut,
Minuni să facă-n lume, să-mi știe fiecare
Că El a fost trimisul din cer, pe-al nostru lut.
Așa, că de vi voia, vă duceți toți acasă
În satul vostru-n care, viața-ți început,
Să stați o ziuă-două, cu neamul vost’ la masă,
Să-i ascultați povestea din vremea de demult.
Și-n față la altare smeriți să vă-nchinați
Și-o rugă de iertare la Domnul să-nălțați,
Vă scadă din păcate, că multe-aveți făcute,
Iar parte dintre ele și-acuma-s neștiute.
La sat să-i cereți încă smerită iertăciune
Că ați uitat de dânsul, de-a lui înțelepciune,
La dascăl și la popa de cât v-au învățat
Să fiți în viață oameni, cinstiți, adevărați.
Și-un Mulțumesc! din suflet să-i spuneți la hotarul
Ce dat-a-mbucătura și va umplut hambarul
Și la izvorul care va stâmpărat cea sete
În vara arzătoare, ca gura unei fete.
Iar când pe uliți încă veni-vor prichindei
Colinda să v-o-aducă, sunând din clopoței,
În gând să vă întoarceți la vremea cea în care
Și voi ați fost ca dânșii pe-a timpului cărare.
Fiți dezlegați la pungă și dați-le să fie
Bogăt din al vost suflet, că n-o fi sărăcie,
Mi-i mângâiați pe creștet și-n boaba lăcrimată
Să v-amintiți cum fost-ați și voi, mai altădată.
*
Chiar pentru seara asta ar merita să fiți
Acolo-n locul cela ce-i cu miros de sfinți,
Și-n lăcrimatul suflet, oricât vă e de greu,
Să știți că-n cea clipită, veți fi cu Dumnezeu.
Despovărați îmi fi-veți de multele păcate
Ce-n voi și-n al vost’ suflet sunt toate adunate,
De-aceea fiți acasă cu toții de Crăciun,
Vă fie viața voastră și Anul Nou, mai bun.
VOI POEȚILOR…..
Voi poeți cu lira unsă în a lumii pătimire
În ascunsul dor din inimi, în speranțe și-n iubire,
Voi din voi în bobul slovei puneți lacrimă-nstelată,
Fie-mi suflet pentru strofa cea în doruri legănată.
Continue reading „Mircea Dorin ISTRATE: În ascunsul dor din inimi (poezii)”
Filiala Iaşi-Nord Est din cadrul Ligii Scriitorilor Români a organizat duminică, 15 decembrie 2019, un eveniment unic în Dealul Copoului, mai precis în sala mare de spectacole a Cercului Militar Iaşi. În parteneriat cu Cenaclul artistic „Octav Băncilă” al Cercului Militar Iaşi, Uniunea Creatorilor Profesionişti de Artă Iaşi, Asociaţia Literară Păstorel Iaşi (ALPI), Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR) şi Asociaţia Culturală „Dor de Acasă”, filiala ieşeană a LSR a organizat „Gala Laureaţilor Culturii Ieşene”, manifestare artistică aflată la debut şi care s-a derulat pe parcursul a 4 ore, în faţa unui public numeros.
În cadrul unui spectacol artistic cu nume importante de afiş s-a premiat activitatea scriitorilor, pistorilor, artiştilor şi nu numai din zona de Nord-Est a Moldovei, dar şi din Republica Moldova.
Într-un eveniment moderat de secretarul general Corina Matei-Gherman, conducerea LSR – Filiala Iaşi-Nord Est, alcătuită din preşedintele Dan Teodorescu şi vicepreşedintele Calistrat Robu a deschis adunarea şi după mulţumirile adresate publicului pentru prezenţă s-a amintit şi de majoritatea evenimentelor culturale derulate în cadrul filialei, atât în ţară (la Iaşi, Bârlad, Cucuteni, Cotnari, Hârlău, Botoşani, Oneşti etc) cât şi peste hotare (în Republica Moldova – la Bălţi, Soroca, Orheii Vechi, Chişinău şi în Ucraina – la Cernăuţi, Bănceni, Odessa).
Vicepreşedintele Calistrat Robu a adresat şi un cuvânt de salut din partea colonelului Benone Tiron – comandantul Cercului Militar Iaşi, iar preşedintele Dan Teodorescu a mai menţionat: „Vom începe anul 2020 cu o manifestare programată pe 19 ianuarie, unde vom avea o conferinţă despre importanţa zilei de 24 ianuarie şi unde vom avea şi patru lansări de carte, plus obişnuitul spectacol artistic. În perioada 26 mai – 5 iunie 2020 vom face şi o excursie culturală pe traseul Iaşi – Oradea – Budapesta – Viena – Nürnberg – München şi înapoi prin Salzburg – Budapesta – Bistriţa – Iaşi, cu sprijinul firmei Marion Turism Iaşi, partenerul nostru tradiţional. La Nürnberg vom sta 3 zile şi vom avea la Centrul Culturală Româno-German „Dumitru Dorin Prunariu” din localitate un dialog cultural cu scriitorii români din Germania, iar la München vom încerca să vizităm şi celebrul stadion de talie mondială „Allianz Arena”, al echipei campioane de fotbal Bayern München. Vom vizita obiective culturale importante şi în Austria şi Ungaria. Iar în septembrie 2020 preconizăm să mergem şi pe litoralul din Bulgaria, vizitând castelul Reginei Maria din Balcik şi vizitând apoi Capul Kaliakra, staţiunile Albena, Nisipurile de Aur, Constantin şi Elena, Sunny Beach, oraşul Varna şi istoricul oraş Nessebar. Vom continua şi cu lansările de carte aici, la Cercul Militar Iaşi, unde avem programul gata făcut până în luna iunie 2020. După cum vedeţi avem audienţă la public şi asta ne bucură foarte mult!”.
* Medalii şi diplome la Gala Laureaţilor
În aplauzele publicului şi cu felicitările de rigoare, juriile desemnate au nominalizat premianţii Galei Laureaţilor Culturii Ieşene şi a Concursului „Din suflet pentru ţară”, pentru perioada 2018-2019.
Cei care au primit medalii, brevete şi diplome de excelenţă au fost următorii:
A. GALA EXCELENŢEI CULTURII IEŞENE:
I. POEZIE
Debut în poezie:
– MIHAI SAVIN – pentru volumul „IMAGINI SUB IMPULS”;
– OANA FRENŢESCU – pentru VOLUMUL „COPACII ALEARGĂ ODATĂ CU MINE”.
Poezie religioasă:
– EMILIA COROJA – pentru volumul „DIN IUBIRE PENTRU CER”;
– GEORGETA URSU – pentru volumul „SFÂNTA PSALTIRE A MAICII”.
Epigramă :
– ANGELA PISTOL – pentru volumul „ZÂMBEŞTE IRONIEI”.
(dodii) Te culege de dimineaţă, te înşiră pe aţă, al poamei pom în har de om. Om cu ochi de zale scăpăraţi la jale. Te mărită, mă termită. Dă-mi-l viu sau mort, să-l învăţ în cort. Da’ ce dodie ţi-e tragodie. Rumeguş de piatră în fumul din şatră, gălbenuş de mort ‘n al oului cort, lavă de fiertură năruită-n gură, stâlp de os bărbat ce m-a dodiat. Cine să-l alelui mut în noul felu-i, fără ocol duhul gol, direct erect, pe moale cu bale, în flori cu zori.
Ei se cer de morţi, eu îi ţin în sorţi cu o pană fiartă în zeamă de moară. Tristul prunc de tristă păsări îl există. Bogată în rod recelui norod, o ling miere o vărs fiere, susure năduşeala gudure pricopseala, nemişcată de pradă retezată iscoadă. Cu aripi cu naut umerii mi-i caut. Lasă-te pe brânci groapa s-o adânci. Nimeni cu pedeapsa de pe lumea asta, mie cum mi-or da-o lor şi-o ar lua-o, mie de mi-o iau lor nu le-o mai dau, privind către cer pasăre mă-nşel, zburând în pământ pasăre mă zvânt, în apa opusă leşie de spuză.
Tatăl mai râde şi mâine mama se frământă în pâine cu pâinea se frământă şi tatăl şi mama sfântă. Mai bun e frate-meu ca Bartolomeu. Nu te lăsa şi trage cu arcul în desage, unii vorbesc ingliş eu învârtesc igliţi, nu te duce să te spurce, de nu-i dai un sfanţ îţi arde-un găinaţ, dacă eşti gorilă dă foc la şindrilă, dacă dormi pe tine te dă la albine, bunicului pasărea să i-o dăm c-aşailea. Aţi văzut ceva mai frumos ca furtuna mai rotund ca luna, mai dulce ca zahărul e aurul, mai urât ca dracul este bărbatul.
Mai urcată-n semn ramură de lemn lunecată-n bronz pentru vărul bonz, sumbră din oţel pentru Nansi Bel, suptă din colastră pasăre măiastră, trezită s-adormi şi să n-o mai torni. Somn de clopoţel îţi bat în oţel, vis de lamură sar balaură fierbinte de-a pururi te desfac din şnururi. Cu dolii orgolii cu bătrâneţe înţeleaptă o aripă în cer tot te aşteaptă, numai ea numai tu aţi oprit în loc sufletu aţi oprit zborul cu piciorul. Copil îmi dau start eu să vă despart, n-o mai fi pe vale flăcăul în zale, nu s-o mai dunga fecioarei frunza. În alt zbor mi-l ştiu părintele viu, niciun zbor nu ştiu de părinte viu.
(Marcus). Marcus il Buono, dieci crimini sulla pagina. Mandalo a noi, ufficio fondo corte, condotto di uno piccolo vecchio senza una mano e zoppo. Quella donna mi sentiva tutto che dicevo, adesso e morta. Anche la morte del polziotto non e la mia opera. Ucido altre bestie, piu familiari, stranni, stranieri.
Mi dispiace il morto. L’oddio piu che vivo. Cerco appena una penna. Non la trovo. Vedo la stessa casa con granda, sinuosa corte. Nuove forme di halucinazioni. Cerco la mia stessa morte, nel uno monde senza cadaveri reali. La mia ragione di nonessere. Parlo con te, morto.
Vedo il diavolo, lo capisco. Uomini senza diavolo, morite, mi dica. Amico mio, non credi che c’e tragico il tuo destino, anche se ti lo dico io? Sono il tuo diavolo nuovo, Marco il Buono, si, buono per l’inferno.
Le forme sono morte. Adio alle arte. Non le cerca. Hai rasso la verita del mistero suprastorico. Omicidio per amore c’e piu forte che il suicido. Eccolo cosi interdetto a me, ancora, sempre.
Perche desideravi parlare delle torture riservate a te? Credi che la sapevo? Hai uciso tutte le sfumature della gelosia. Oggi ho uciso uno piu socratico di te. Mi e piaciuta la sua sagezza quando ti liquido. Vorrei negare anche il pessimismo onesto degli morti per la patria.
Il mio crimine c’e tua felicita. Ciao, turco.
(întâlniri)Vremuri demne de ultimul dispreţ. Ochi terifiaţi a ne numi că am rezistat. După naştere, se sinucid senza zucchero, cu mintea în dodii. A mânat măgăriţa să ajungă acasă neştiind că o să plece iar pe la Georgică şi mai ales că o s-o facă cu plăcere după ce va mai fi plâns o dată că tot nu se îmbrăca. Se mai iartă din soartă, se mai dă câte-o raită de ruşine sau de necaz însă mai pe la amiaz ca în somn fără vise calea sfârşindu-mi-se.
Am retranscris dodiile ascultând Bucureşti IV. Să le las cum sunt, pe unde se află, să le despart şi să le adun totalitarist, să-le părăsesc pentru totdeauna (adică să mor şi nimeni să le editeze?) Nu avem secrete, suntem oameni morţi. Ni se cunoaşte totul, ştim dictatura, ne consolăm cu autodistrugerea şi sfărâmarea valorilor – necesară. Toate gândurile au replici în coşmar. N-am văzut icoana adevărată asupra căreia am plâns. Detestăm creierul ca pe orice comandament ultracentral şi dăm mâinii, ochiului, picioarelor, sexului, urechilor autonomie.
Era odată nasul Vandei. Şi într-o zi s-a răsmirosit să mai fie al Vandei şi a vrut să fie al Dianei. Diana, mică, avea un nas uite atâtica. Nasul Dianei îi spune nasului mamei ei, care odată se strâmbă. Nasurile mamelor vecine îi sar în ajutor. Vanda, nemaisimţindu-şi nasul, se repede încoace plângând, ca şi Diana. E al meu, şi l-a luat, l-a pus la locul lui, dar scăzuse, nu chiar cât al Dianei.
Asud când pun la cale chiar o fantezie. Dictând mă transform în manuscris, Creangă mi-l concurează pe Ezra Pound în dodia cibernetică. Bucureşti IV îl declarase ultimul năist şi cartea îi şi fusese retrasă din editură.
Îl văzusem pe Şora, mă sunaseră azi Cândea şi Ghelmez, avusesem de a face cu doi miniştri şi un viceprimministru, repezisem un secretar general de redacţie de la TV, refuzasem contacte şi telefoane, mă bălăbănisem printre directori şi inspectori, printre propriile mele priviri deodată întortocheate – că dacă visezi că nu poţi alerga şi vrei şi nu mai poţi şi nu alergi înseamnă că inima în curând te va lăsa. Pornisem după zahăr şi ulei, când l-am întâlnit pe George Alboiu şi am stat câteva ore de m-a durut capul. Primesc telefon de la Paul Tutungiu să scriu ce doresc în stagiunea viitoare şi încerc să bat la maşină o variantă a brâncuşiadei noastre – Velceştii şi cu mine. La kefir, Al. G.şi Damian N. se văicăreau că le-au picat cărţile.
Semne de altă întâlnire, la ieşire din aprozar. Mă întreabă, nu ştiu cine e, vorbim de Brâncuşi. Ne despărţim. Continue reading „George ANCA: RĂSPUNSURI la întrebarea ce ne rămâne”
ORA POTRIVITĂ
Se lasă peste plopi o altă seară,
mai obosită și mai stoarsă de puteri,
parcă și vântul care bate-afară
aduce-n pragul casei ce-a fost ieri.
Sunt dorurile care vin pe gânduri,
plutind ca frunzele căzute din copaci
peste izvoarele urcând din prunduri,
când vor să te audă dar tu taci.
Plecată ești, se simte depărtarea,
și umbre de uitări se-adună peste noi,
se zbate în apusul toamnei marea,
iar la răscruci copacii sunt mai goi.
Revine iarna-n suflet, este-aproape,
cuvintele rămân tăcute tot mai mult,
doar dragostea mai poate să ne scape,
când șoaptele vrăjite ți le-ascult.
Te-aștept acum – e ora potrivită –
din necuprins de zări aș vrea să te ivești,
să-ți sorb din trup licoarea mult dorită,
pe când mă minți cu-aceleași vechi povești.
———————————————–
Corneliu NEAGU
București
16 decembrie 2019
Luni, 15 aprilie 2019 e prima zi din Săptamâna Mare la catolici. În catedrala Notre-Dame, slujba începuse de cinci minute când, la ora 18h20 sirena de alarmă incendiu se declanșează pentru prima oară. Alarmă falsă ?
Enoriașii nu-și închipuiau ce se va întâmpla. Responsabilii de securitate incendiu nu găsesc nimic. Slujba reîncepe. 30 de minute mai târziu, o a doua alarmă și un miros de fum nu lasă nicio îndoială celor prezenti : biserica arde !
Lumea se îmbulzeste către ieșire. La baza sageții catedralei sunt vizibile flăcările.
Ajung și primii pompieri care, repede depășiți de situație, cer întăriri. Prima echipă încearcă să intre lateral pe scări ca să studieze imaginea incendiului și să vadă de unde să înceapă stingerea. A doua echipă intră înăuntrul catedralei și salvează coroana de spini a lui Iisus, o duc la Primărie care se află la 700 metri de catedrală, Această coroană e scoasă o dată pe an în biserică pentru a fi văzută de credincioși, Sunt mobilizate 60 de brigăzi de pompieri din Paris, căldura e mare, peste 150 grade celsius și e un fum galben, toxic ca-n scrierile lui Dante Alighieri, pompierii își fac un plan de acțiune, se iau imagini din avion pentru a se lua cele mai bune soluții de intervenție. Nu se stropește cu apă de sus pentru a nu se afecta structura catedralei. Statuile celor 12 apostoli fuseseră luate înainte de incendiu. Focul s-a întins și datorită vântului care sufla din spatele clădirii.
Pe malul Senei parizienii filmează și fotografiază conștientizând catastrofa, mulți sunt cu lacrimi în ochi văzând cum catedrala Notre Dame a luat foc, acel edificiu care a supraviețuit nazismului să se facă scrum după 856 ani de istorie ?-era ceva incredibil !
La 19h50 vârful catedralei cu acoperișul de plumb adică 500 de tone de lemn și 200 de tone de plumb, se prăbușesc. Acoperișul din lemn de stejar original din secolele 12 si 13 e mistuit la rândul său de flăcări. Echivalentul a 20 de hectare de pădure a fost folosit pentru construcția acestuia.
Intervenția pompierilor oprește propagarea focului către turnul de nord al catedralei. După 15 ore de la declanșare, incendiul e stins în totalitate. Pagubele sunt incalculabile având în vedere importanța bisericii în patrimoniul umanității : un simbol istoric uriaș !
Vârful edificiului e contruit în secolul 19 sub indicațiile arhitectului Viollet-le Duc. La începutul secolului 19, catedrala e într-o stare jalnică. În perioada revoluției declanșată în 1789, biserica e devastată. Statuile regilor iudei de pe fațadă sunt sfarâmate și folosite ca material de construcție. În 1977, în urma unor lucrări de renovare, sunt găsite întâmplător 21 din cele 28 de capete originale ale statuilor respective. Tezaurul catedralei e jefuit iar biserica devine templu al națiunii.
Următoarea etapă e transformarea sa în depozit de vin pentru armată. Într-un fel, această utilizare împedică distrugerea catedralei.
Napoleon înapoiază Notre-Dame bisericii catolice și se încoronează împărat în 1804. Pentru ocazie, biserica e zugrăvită în alb și decorată în stil templu greco-roman.
După restaurarea monarhei, edificiul religios biserica e într-o stare jalnică. Se intenționează chiar demolarea sa. Salvarea vine din partea marelui romantic Victor Hugo, mare pasionat de istorie veche. Romanul său, Notre Dame de Paris, are un succes răsunător și readuce în atenția opiniei publice, importanța catedralei pentru patrimoniul istoric.
Catolici, laici si monarhiști se mobilizează pentru salvarea sa. Statul va debloca o parte din fondurile necesare restaurării. Romanul lui Hugo apare în 1831 iar lucrările se vor întinde pe perioada 1845- 1864, cu întreruperi cauzate de lipsa de bani.
Eugene Viollet-le-Duc va da catedralei forma sa actuală. Decorațiunile exterioare sunt reconstituite minuțios. Aproape 200 de statui sunt fabricate și instalate. Pe fațadă, monstrii din înălțime sunt invenții ale arhitectului. Vârful catedralei împreună cu statuile provin tot din secolul 19.
De fapt, marea reușită în renovarea edificiului o constituie partea sculpturală exterioară.
Nu e prima dată când biserica e modificată. Prima piatra e pusă, conform traditței, de către papa Alexandru al III lea în prezența regelui Luis VIII. Pe locul ales exista deja o biserică în stil romanic și înaintea ei se afla un templu închinat lui Jupiter. În secolul 19 e descoperită sub podeaua bisericii o coloana votivă dedicată lui Jupiter din vremea împăratului Tiberiu.
Construcția catedralei se întinde de-a lungul a două secole. Ulterior sunt făcute modificări și amenajări. Unele elemente originale( jubar, gargouile, vitralii) sunt distruse și refăcute în funcție de gusturile artistice ale diferitelor epoci.
În incendiu turla cade în catedrală unde era corul și altarul iar orga rămâne intactă ; după acest incident a început lupta cu flăcările care a durat aproximativ șapte ore, pompierii sunt considerați eroi, ei și-au făcut doar datoria.
Cauzele incendiului
Diferite speculații circulă în legătură cu cauzele incendiului. Teza oficială susține cauze accidentale și proasta funcționare a dispozitivului de detectare a incendiilor. După unii specialisti e imposibil. Aparatura electrică e interzisă sub acoperiș și stejarul vechi de sute de ani nu arde cu ușurința. Adică : un simplu scurt -circuit nu putea declanșa asemenea incendiu.
Unirea Transilvaniei cu România
Atitudinea de fond a delegaţiei maghiare la tratative a fost predeterminată de expozeul făcut de Karolyi la şedinţa Consiliului Naţional Maghiar, din 10 noiembrie 1918, care a dus la ,,atmosfera rigidă şi aproape jalnică de la tratativele noastre cu românii…” (J. Oszkar, Amintiri despre tratativele mele din Arad cu Comitetul Naţional, în ,,Gazeta Ardealului”, an I, 1921, nr. 231-235). Cu privire la desfăşurarea convorbirilor, Jaszi scria în amintirile sale: ,,Încă înainte de tratative se putea şti că românii nu puteau fi câştigaţi (convinşi) pentru niciun fel de compromis pe baza unităţii vechiului stat maghiar. La aceasta a contribuit atât conştiinţa naţională a românilor, cât şi duritatea relaţiilor româno-maghiare”. Delegaţia maghiară şi în special dr. Jaszi voiau să arate Europei şi lumii civilizate spiritul democratic al guvernului său în relaţiile cu naţionalităţile, faptul că vechea Ungarie a fost înlocuită de una nouă, democratică. În răspunsul la nota C.N.R.C., citit de el, se arăta că guvernul maghiar recunoaşte românilor dreptul de a dispune de propria soartă, în sensul principiilor wilsoniene, că principiul de la care porneşte delegaţia Consiliului Naţional Român este corect. Jaszi nota în amintirile sale că ,,am cerut reprezentanţilor români ca tratativele să nu fie tulburate de probleme de suveranitate sau de politică externă şi din ambele părţi să ne străduim ca popoarele noastre nefericite să nu mai lupte unul împotriva altuia”.
În esenţă, delegaţia maghiară propunea formarea, în Transilvania, a unei ,,confederaţii cantonale”, o reglementare naţională şi teritorială provizorie până la conferinţa de pace. Astfel, Jaszi Oszkar spunea: ,,abandonând graniţele comitatense de azi…, să formăm blocuri naţionale întrucât se poate de compacte şi de omogene, pe întreg teritoriul Transilvaniei, care, după exemplul elveţian, să dispună de autonomie, să-şi formeze organe proprii de conducere, pe care să le adunăm apoi într-o unitate mai mare”, pentru a fi un scut faţă de ,,bolşevismul ce ne ameninţă pe toţi deopotrivă”. În încheierea notei guvernului ungar se arăta: ,,Punctul nostru de vedere este ca toate popoarele care există astăzi în Ungaria, până la tratativele de pace, recunoscând graniţele actuale, să trăiască într-un fel de Eidgenossenschaft (sistem cantonal elveţian)”. Aceste ,,blocuri naţionale” urmau să se bucure de largi drepturi democratice, dar în acelaşi timp menţineau strânse legături cu guvernul şi statul ungar, considerate indispensabile. În plus, întregul aparat de stat ungar ar fi trebuit să rămână acelaşi, ,,dar cu acest corectiv ca în toate funcţiunile de stat să se înfăptuiască loial şi fără de cugete ascunse regimul de două, eventual mai multe limbi” (,,Românul”, din 2/15 nov. 1918). Era evident că aceste propuneri şi principii conduceau într-un singur punct, menţinerea statu quo-ului, a integrităţii teritoriale a Ungariei.
Delegaţia română a cerut suspendarea discuţiilor până a doua zi, pentru a studia nota guvernului ungar şi pentru a aştepta sosirea lui Iuliu Maniu de la Viena. Ea s-a întrunit îndată în camera de lucru a lui V. Goldiş şi a hotărât în principiu convocarea adunării naţionale la Alba Iulia, pentru 1 decembrie 1918. A doua zi, 14 noiembrie, la locuinţa lui Şt. Cicio Pop, din Arad, a avut loc o nouă consfătuire a Consiliului Naţional Român, căruia i s-au adăugat şi Iuliu Maniu, Aurel Vlad şi Aurel Lazăr, unde s-a formulat răspunsul delegaţiei române la propunerile maghiare. Discuţiile cu maghiarii au fost reluate apoi, în aceeaşi zi, în prezenţa reprezentanţilor şvabilor ca observatori. V. Goldiş a luat cuvântul şi a dat citire răspunsului, în care se spunea că ,,Consiliul Naţional Român vede în propunerile guvernului maghiar respingerea categorică a Notei sale”. În comunicatul oficial se arăta: ,,Naţiunea română pretinde cu tot dreptul deplina sa independenţă de stat şi nu admite ca acest drept să fie întunecat prin rezolvări provizorii, care, pe de o parte, trag la îndoială principial acest drept, pe de altă parte, nu oferă nicio garanţie care ar putea asigura ordinea publică până la soluţia definitivă, siguranţa averii şi a vieţii pe teritoriile locuite de români” (,,Românul”, din 2/15 nov. 1918). Consiliul recunoştea ,,competenţa Congresului de pace la fixarea limitelor definitive ale teritoriilor reclamate” şi îşi lua obligaţia ,,să asigure pentru fiecare popor (naţionalitate) condiţiunile liberei dezvoltări naţionale”.
După intervenţiile lui Şt. Cicio Pop şi Aurel Lazăr, a luat cuvântul Iuliu Maniu, care a rostit aceste cuvinte epocale : ,,Naţiunea română vrea să-şi aibă statul său propriu şi suveran. Naţiunea română vrea să-şi înfăptuiască suveranitatea sa naţională şi de stat, pe întreg teritoriul locuit de români al Ardealului şi al Ungariei, şi nu poate admite ca să se pună piedici acestei suveranităţi prin enclavele străine, meşteşugit create şi susţinute. Ardealul şi părţile mărginaşe din Ungaria alcătuiesc un teritoriu compact românesc, pe care noi românii, poporul românesc, il socotim şi-l vedem ca stat românesc…”. El a subliniat: ,,Noi nu voim să devenim din asupriţi asupritori, dar nici nu putem admite o ştirbire a teritoriului românesc. Chestia e clară: noi, ca popor suveran, voim să avem toate atributele suveranităţii, şi în primul rând…, puterea administrativă pe întreg teritoriul ce-l ştim a fi al nostru”. Cuvântarea lui Maniu a avut un efect copleşitor asupra delegaţiei maghiare, Jaszi consemna în amintirile sale: ,,După cuvântarea de mare efect a lui Iuliu Maniu, am adus mulţumirile mele că, în sfârşit, a creat o situaţie limpede. Acum reiese că fiecare dintre noi doreşte altceva” (,,Românul”, din 2/15 nov. 1918).
Atitudinea intransigentă a românilor a avut un efect devastator asupra delegaţiei maghiare, dar aceasta nu dorea întreruperea tratativelor, în speranţa unei înţelegeri amiabile, şi a făcut noi propuneri. Astfel, Jaszi Oszkar propunea un acord în 11 puncte: 1. Guvernul maghiar învesteşte Consiliul Naţional Român cu guvernarea judeţelor şi oraşelor în care românii formează majoritatea.; 2. Guvernământul român transilvan va fi reprezentat în guvernul maghiar de la Budapesta, iar guvernarea (administrarea) urma să se facă în strânsă legătură cu guvernul maghiar. Un punct prevedea explicit că ,,guvernământul român, sub niciun pretext, nu va putea chema în ajutor armata română din regatul român”. Acest aranjament mutual avea să rămână valabil până la Conferinţa de pace. În fond, prin noile propuneri, Transilvania ar fi rămas în cadrele statului ungar, oferindu-se românilor doar o autonomie etnică, o autoguvernare (,,Românul”, din 2/15 nov. 1918).
Continue reading „Ioan POPOIU – Afirmarea unei naţiuni: România 1866 -1947 (84)”