George PETROVAI: Un răspuns la Martin Heidegger, filosoful fiinţei în timp şi întru moarte.
Comentariu: Gheorghe APETROAE. Martin Heidegger. Reminiscența schopenhaueriană și stoicismul aproprierii sentențiale de Friedrich Hölderlin şi Friedrich Nietzsche.
„Mirarea filosofică” la „Fiinţa fiinţării”, aceste principii ale posibilităţilor evolutive ontologice, prezenţe certitudinale, cu toate că au fost identificate ca şi concepte de Heidegger, nu s-a reuşit să fie relevete obiectiv şi apoi formalizate – chiar și prin studiile sale analitice asupra adevărului, existenţei şi timpului, cu raportare la gânditorii presocratici şi la gânditorii moderni. Aceasta, pentru că au fost construite în primă instanță, mai mult imaginativ şi nu experimental, cu principii numenologice şi mai puţin din elemente spaţiale fenomenologice identitare, cauza fiind anumite limite gnoseologice ale marelui gânditor în perceperea cauzală analitică a ontologicului fizical şi a temporalităţilor fenomenologice husserliene. Acesta a rămas cu conceptul fiinţării, cu tot, în limitele perathice ale pozitivismului ființial pitagoreic și parmenidic, desigur în ființial, fiind redate de filosof cu un limbaj presocratic (J.Hersch), în afara neantului… Domnul George PETROVAI, în exegeza sa, sesizează în studiile lui Heidegger „ distincţia dintre fiinţare şi fiinţă, faptul că fiinţarea „ascunde” fiinţa şi ei îşi datorează existenţa, iar fiinţa nu există decât în subiacență, ca fiinţare! ”Filosoful verbalizează ființarea cu scopul de a subordona pe ființă acesteia, iar dintre uneltele gnomice de identificare și de descriere a ființei în ființare, acesta va utiliza „ din triada observaţie – experiment – raţionament ”, mai mult, raţionalitatea ființării și mai puțin cele ale obiectualizării, respectiv observația și experimentul, acestea din urmă fiind utilizate de Heidegger numai în abordarea strictă a ființei în timp, rămânând aici în urma fenomenologului Husserl – pilonul conștiinței intenționale, de logică pură semantică, formală și transcedentală, din care avea să se inspire în existențialismul său, Heidegger, acesta rămânând ca un subjugat al metafiinţării, al sfintei revelaţii din imperiul inchizitor al metafizicii….”. Heidegger a minimalizat, se înțelege, prezența ființei în spațiul ființării și aceasta, grație influenței asupra sa venită dinspre poetul romantic german Friedrich Hölderlin şi gânditorul axiolog-revizionist și voliționist-schopenhauerian Friedrich Nietzsche, amândoi având o deosebită preţuire faţă de izvoarele existenței ființei în ființare, presocratice. Și totuși, M. Heidegger, cu aceleași unelte va explora în maniera sa proprie și alte trei dintre categoriile nodale şi mereu inepuizabile ale filosofiei: adevărul, existenţa şi timpul, oprindu-se mai mult asupra existenței – ființării, precum raționalistul olandez Baruch SPINOZA și existențialiștii Soren KIRKEGAARD și Karl JASPERS, care au elaborat studii de filosofie a existenței. El se va opri asupra studiului existențial al ființei obiectivate în adevăr și a smulgerii ființei din obișnuit, din certitudinea morții, prin ființarea și întru moarte a ființei, în care timpul este „Timpul autentic… cel al oferirii luminatoare a ajungerii – la – prezenţă din trei direcţii diferite – din prezent, trecut esenţial şi viitor -, pe care apropierea vine să le unifice”.
Iată o fenomenologie a existenței, pe care a descris – o analitic Martin Heidegger în studiul său filosofic principal, expus în conferința ținută la Universitatea din Freiburg, intitulat Fiinţă şi Timp (Sein und Zeit). Personal, am considerat realist şi foarte interesant studiul domnului George Petrovai asupra filosofiei fiinţei la Martin Heidegger,în eseul său, intitulat „Un răspuns la Martin Heidegger, filosoful fiinţei în timp şi întru moarte”, atunci când am constatat că există în studiul său numeroase principii existențiale în temporalitate heideggeriene care converg cu credința declarată, în continuare, în scrierile mele, pentru ființarea și în început și în prezent și în neînceput, întru moarte, a unificării în eternitate !!!
Cu stimă şi alese consideraţii!
—————————————
Gheorghe APETROAE,
Sibiu