Caut îngeri prin cotloane
ce mi le-am făcut arzând,
mă descalț și-mi curăț mâna
de orbecăind pământ,
caut secera din câmpuri
ce îmi lasă plânsu gol
foamea de cosit prin iarba
care acoperă splendoarea
țopaitului de ciută alergând
după cocori,
căutarea-i grea când singur
singurel pripas prin umbre
te găsești mereu pe tine îndoind
in carantină moartea ce te-a vrut
doar ieri, azi
aztec pribeag în căutări
sapi în scări suișul crâncen susul
din întins infern,
deutoronom eliptic povestit din
vise oarbe, guri ce n-au odihna minții
și rostesc incontinent,
caut ce-am găsit în fluturi
când eram un copăcel
mă născusem din greșeală dintr-un
deja vu vernil,
invățasem zborul static de la floare
la pistil, clipa ce bătând îndată
ocolește-un efemer
caut da-i târziu…de fel
rămân orele din vatră căutări
inmiresmate de tăcerea unui timp
caut îngeri prin cotloane
ce le-am luminat, murind!
Sărbătorile de iarnă
nu pot să stau încă
sub brad
mi-e teamă de ploaia scursă prin burlane,
om de zăpadă-mi fac
din visuri oglindite în beteală,
sărbătoresc ozonul din acele de card
cu care plătesc cusătura unui petic
urâtul și paltonul,
m-a vizitat la capul unde dorm
un moș
cam încurcat în reni trași de sănii sub formă
de calești, un travesti cu barbă
și povești c-un sac în spate și-o mimă
de părinte într-o doagă,
sărbătoresc lângă paharul meu
de vin
pe toți coșarii adormiți în vara mea
polară,
la mulți ani poete
vin sărbătorile de iarnă
mi-e teamă dar să stau sub brad,
să nu mă ard cu artificii neaprinse în
marea noapte dintre ani
și omătul ce mă strigă din cerneală!
Lipsă
nicicum nimicul cioplit
cu dalta mângâierii nu stă drept pe suprafețe
roase de treceri suspendate prin baloanele
cu heliu a unui adormit,
linia continuă a ovulelor cu ochi migdalați
străpunge inima meridianului
ce străbate la amiază drumul mătăsii deflorate
de amoniții umbrarelor din trotuare
ce duc la templul frunții,
din dominouri răsturnate țipă talpa
calicului de ace,
se dărâmă sindrofii în vidul morții
refac oarecum o poezie neterminată în re
minor, mă dor șeile cailor cântați la agapele
apusului când mă reîntorc salamandră
pe craca urcușului în stele de cașmir,
imponderal deodată cu un coif în mâna
mă caut cosmonaut de ape
in lipsă de cărbuni pe vatra unui Big Ben
de nimicuri abandonate pe revelația
unui minus bun…
***
e o rană-n lemnul ușii dintre coridoare
săpate în taverna unui luciu prost
ea țipă lung ademenind fuioare
de brațe ce se caută săpând,
din chipul ologit
al întunericului obedient ce-adastă simbria
lunii în talere din cer vândut,
se unduie doi ochi de vrajă ce în lumină
sub pleoape de aramă nu privesc
ca niște torțe arzând pe săbii lungi
de lut, doi îngeri cu aripi incolore înalță
vrajba duhului din stradă
pe ușa altui zid neînceput,
e o rană-n eucaliptul fricii de tine cel știut
sub clopote de iarnă
din ea cu mersul omului născut în grote
selenare, ninge tăcut…tăcut
cu icsuri aviare!…
Singur acasă
singur acasă, atât de singur
sub poarta sărutului
două perechi de buze agățate în găici
de suspine pe-o dungă-n peluze
cu scoici,
ca marea-n refluxuri limane înnoadă
liman, pe diguri în spume
sirene așteaptă visările mele-n țintare
de jug,
mai singur ca mine
minutul de ieri uitat în tornada iernii
cu meri, îndreaptă o umbră ascunsă prin
casă, un lup solitar mă urlă prin lună
sub poarta tăcerii ca-ntr-o oglindă,
iți văd chipul palid în ochiul meu ud…
Elegia iernii de rampă
Tăceri de gheață se sparg în neant
neantul o formă rară de nimic
circumcis,
e albul din zodii cădere orală
cuvintelor ninse pe stoluri de vis,
cel care scrie pe flamuri de crivăț
odihna osului în vatră de rug,
te ninge-n mă ninge nămeți
de răsfăț
putreziri alcaline sub omătul din trup…
pornesc dintr-o rampă de-argint învechit
samsare vitralii din lut
intonat,
se fac peste zare eliptice fee
pe buze strivind, echinocțiul pierdut,
se-ascunde în iarnă bastardul lui Shiva
ochi peste ochi în frunte ucis,
te-ntrebi bunăoară cum vezi
cât mai ninge,
cât între igluri mai e primăvara un stres!
iernaturi ursare în gripe solare
echimoze stigmate pe stâlpi de Crăciun,
atunci când te doare
săpatul în tine să-ngropi ierni ratate
in racla luminii ce-adoarme-ntr-un stup,
vălurind andromede panacee în timp
poeții se leagă infinit
peste iarnă ningând întregit jumătăți
de agheasmă pe vâscul din rampa
unei elegii fără schit!…
Harababura de Crăciun
Din piețele de cartier infect
s-au cumpărat toți brazii,
cineva se uită c-un ochi din sticlă printre
tarabele văruite cu plictisul omului
venit din schimbul de noapte
și vede chenzina groparilor de portofele
achiziționate la promoția’67,
intersecții pline ochi cu orbi
fără bastoane albe
madame grabite de gânduri ascunse
imbrăcate de vară dirijează circulația
aurolacilor de Crăciun,
raioanele de jucării tânjesc la pauza de masă
a taților fără mame angajați de femei
costisitoare,
din târguri cu mâncare răzbesc mirosuri
de tutun virgin, prea multă balegă
la marginea rulotelor și parcă prea puțină
călărie în carusele învârtite strașnic
de nebuni,
undeva în centrul orașului se aud bătând
orologile prostituatelor de noapte
la colț cu cafeneaua artiștilor boemi se vând
sănii cu patine din lemn și moși crăciuni
din ciocolată verde,
prea mulți fluieră pe străzi din folclorul
urban, hingheri isi fac de-o țuică din pufoaice
de elan, câini cu cozile frânte își fac nevoile
pe râme de trotuar,
in case se aud colinde la administrații
s-a prelungit orarul de-ncasări și tocmai
trece sectoristul înduioșat de-o șatră de
țigani,
s-au adus iar brazi la hypermarketul
de peste drum, harababura de Crăciun
unii peste alții stau în anticariate
urși împăiați cu ochii holbați din epoca
de piatră, la crematoriu s-au terminat lemnele
cozi interminabile
pe Autostrada Soarelui…
La repezeală
atinge cerul cu mâna fugii
depărtează-te de văi abrupte
măsoară-ți pașii cu firul ierbii ne-ncolțit
nu da iama-n fulgi de iepe
unicornii nu au poftă de iubit,
alungă-te din tine spaimă
ce-mi faci cruce la pieptul mieilor
păscuți printre satrapi,
dezvelește norii de bruma care-ți cade
ochiului hyperion înaripat,
ferește-ți umărul de nimbul celor
ce-și poartă aripile-n șlapi
nu fluiera în nopți mai lungi de-o vară,
atinge lumea cu osul viermilor
din hoituri de bărbați
și fă-te ancoră în bălți la repezeală!
Aritmii
Distanța de la capătul meu
la primul înger cu aripile în ics deasupra
capului este de trei păsări
paradox,
prin buzunare două Pandore închise
cu rost…de iederă frântă
chiar și tu,
siameza respirației mele ești un flamingo
in prelungirea apelor ce-și știu botezul
luminii,
fatidică ultima duminică a odihnei
printre zei leproși, era un ciot
de trandafir sălbatic,
iți aduci aminte când te-ai înțepat în roșul
cărnos al atingerii de moarte?
odată cu noi repaosul din haos
traduce mânia pulsului din sape de lemn,
hai să ne facem inimile la o distanță
de coate
liberi să lăsăm genunchii…tot paterni!…
Iluzii barbare
Arlechini în strai de muză
odihnesc pe geana frunții învelită de călăi
din topoare cresc castanii orelor atrocizate,
eșafoade inverzesc în frunzișul lor
femeie
spânzurați de baldachine templieri orbecăiesc
după glezna albă dulce
dintr-un șarpe uns cu eden, ochiul lui
adânc se zbate în geneza unui țest,
fac clepsidră-n toiul clipei
din nimic un infinit, văd risipa din lumină
cum se leapădă de frig,
pași întortocheați de-o vrajă ce se spune
intre guri, iau din calea unui astru tot
Corintul unui rug
peste tot zăresc doar fugă, ura celui reîntors
din brazdă să aleagă echinocții
pentru flamuri întronate între vânturi colorate
peste zări amerizând,
țarmuri mici cât o idee ce-a postit printre
nebuni, ascund lupta noastră-n paturi
un fel de arhimandrire într-un trup plin doar
de coapse cu miros de rugăciuni,
lunecă în pragul morții înviații din Verdun
in loc de sicrie-n groapă futuriști în rame
strâmte stau ocară-n toiul nopții plutind
peste cruci sonore
și fac îngerii păgâni.
————————–
Simon JACK
Israel
Decembrie 2019