Corneliu NEAGU: Patria

PATRIA

 

O, patrie, tu curgi prin trupul meu,

când clipa-nstrăinării mă atinge,

și-n suflet îmi aprinde curcubeu

de gânduri care plâng numai cu sânge.

Pe tine, mamă, nu te mai zăresc,

frumosu-ți chip a dispărut în ceață,

și tot ce în trecut părea firesc

la margine de amintiri îngheață.

 

Doar mărul de la poartă, înflorit,

revine peste vreme-n amintire,

de-atâtea ori în mine l-am primit

cu crengile-ncărcate în neştire!…

Dar se transformă-n piesă de album,

în crengi nu se zăreşte nici-o floare,

rămas uitat la margine de drum

se zbate-n pânza de beton si moare.

 

Trec zilele și parcă nu mai știu

ce rosturi m-au adus prin altă țară,

pe alt tărâm de unde-i prea târziu

norocul să-l desfid a doua oară.

Tu, patrie, la mine te gândești,

am consulat într-un oraș mai mare,

când merg acolo, vechile povești

le-aud curgând pe tristele culoare.

 

Compatrioți cu chipuri de oțel

și cu trădarea aduntată-n sânge

mă-ntâmpină și îmi vorbesc la fel,

când inima de doruri mi se frânge.

Sunt tot aşa nătângi, cum îi ştiam,

nepăsători, cu vorba lor lemnoasă,

iar uneori mă-ntreabă de vreun neam

care-ar putea să-i sprijine pe-acasă.

 

De-acolo plec cu sufletul rănit

gândind că n-o să mă întorc vreodată,

nu este-acela locul potrivit

unde să-ntrebi de mumă sau de tată.

Stau seara-n fața mesei gânditor,

dar dorul meu rămâne pe afară…!

O, patrie, și prea iubit popor,

e dorul care zboară către țară !

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

9 februarie 2020