Fă-mă Doamne!
Fă-mă Doamne cer de stele
Tu mi-ai dat lumina lor
Într-un nalt de albăstrele
Pe un pântec de ulcior
Dulcea rază preacurată
Pe a feței n-aur luni
Nopți de liniști ce adastă
Pe-a pădurilor cununi
Fă-mă cânt de dor doinit
Dintr-o doină trăgănată
Firul ierbii de cosit
Reavănul miros de vatră
Când măicuța mea la jarul
Tras în gura de cuptor
Uita grija și amarul
Când cu mâna ei ușor
Dârguia pe vatra n-cinsă
Focul arșiței din lemn
Când pe fiecare pită
Făcea crucii sfânt însemn
Coja pâinii rumenită
O băteam de focul spuzei
Și-apoi caldă aburindă
O mâncam cu setea buzei
Nu era pe lume altul
Mai plinit în jocul lui
Când lăsam departe satul
Luam urma codrului
Cu-o liotă de fârtați
Toți copii de seama mea
Ne lăsam de vis furați
Ne credeam haiduci sadea
Și cu noi un cârd de câini
Băteam văile n-ierbate
Parcă noi eram stăpâni
Căprioarelor sălbate
Nu erau grădini sau meri
Și nici struguri dulci în vii
Bunătăți să nu le cerni
Cât pe lume-am fost copii
Toate încet, încet s-au dus
Scrise-n file de poveste
Precum soarele-n apus
Ce se-ascunde după creste
Hei tu cea copilărie
Pură și nevinovată
Cine astăzi să te-îmbie
Să guști pâinea coaptă-n vatră?
–––––––––-
Vasile LUCA
Iunie 2020