– Alo! Mă scuzați că vă deranjez, dumneavoastră sunteți domnul Nimeni?

Nici dacă l-ar fi lovit trăznetul n-ar fi rămas încremenit cu piciorul drept înainte, suspendat în poziția de mers. Năucit, n-a reușit câteva clipe să se adune, până când a auzit aceeași voce interogativă:

– Mă auziți domnule?

Abia atunci a pus piciorul pe trotuar și l-a adus pe cel rămas în urmă lângă el, ca să-și păstreze echilibrul. Sigur că totul a durat mai puțin de o secundă, dar lui i s-a părut imens. Avea nevoie de echilibru. Mult mai mult decât să stea in picioare.

– Cine sunteți dumneavoastră? a răspuns gâtuit de spaimă, deși bănuiala cea mai cruntă îl traversase deja. Căuta cu privirea un loc de sprijin, un perete, o bancă, pe care să-și domolească tremurul. Se învârtea în loc, privind în toate direcțiile. Mai spera sa vadă pe cineva cunoscut,  care putea  să-i facă o farsă. Puținii trecători îl ocoleau privindu-i pe furiș rătăcirea, ca a unui om beat sau nu chiar în toate mințile. A mai făcut câțiva pași ca în transă, după care n-a mai rezistat și s-a așezat pe bordura trotuarului, fără să-i mai  pese .

– De la Agenție va sunăm. Mă numesc Popescu. Virgil Popescu. Ați urmărit tragerea Loto de aseară?

– Nu…răspunse șovăitor. De ce?

– Păi n-ați participat la tragerea specială?

Ca fulgere treceau gândurile prin mintea lui, doar cât într-o pauză de respirație. Fusese jucător constant la Loto înainte de pauza impusă de pandemia asta virală, sau ce-o fi fost, care a închis câteva luni toate activitățile care nu țineau de alimentație, de utilități publice sau de unele tratamente care nu erau urgențe. Nu se ieșea din casă decât cu Declarație pe propria răspundere în care trebuia specificat corect și justificat motivul deplasării. Cu mască sanitară. Cu mănuși. Cu dezinfectanți. Cu reguli stricte. Cu raportări zilnice, cifre, grafice. Din țară și de pe tot globul. Cu spaime, cu alerte.

Ce-i drept, în ultima vreme  juca doar din obișnuință. Jucase aproape 40 de ani și nimic.  Nu mai credea în corectitudinea extragerilor, mai ales de când marile câștiguri veneau ciudat, în preajma marilor sărbători. De Anul Nou, De Paște… Și uite că acum, la a treia „relaxare” a măsurilor  de restricții, Agenția a decis să preia activitatea. Dar cu alte reguli pentru început. Nu mai era acel 6/49, 5/40 și altele. Nu era voie încă să se înghesuie oamenii în sălile mici  ale agențiilor să completeze bilete. Până să se reorienteze la alte modalități de joc, Agenția a lansat experimental un hibrid ceva între fostul bingo și extragerile clasice. Pe stradă se circula acum normal. Persoanele vârstnice (seniorii, scuzați) nu mai aveau program de două ore pe zi să-și rezolve problemele.

Nemaifiind stresat că depășește timpul permis și riscă o amendă usturătoare, jucătorul împătimit s-a oprit lângă o „urnă” mobilă. Unde se introduceau bilete după ce plăteai  o sumă ridicolă celui care o păzea. Biletul era o fâșie subțire de hârtie, pe care se scria pe o parte prenumele și pe verso un număr de telefon. Părea o glumă. Fiind vorba de o promoție, se acorda un singur premiu în valoare de un milion de Euro. Era o nadă, un cadou otrăvit, menit să atragă din nou oamenii să joace. După aproape trei luni de stat închiși în casă, oamenii, mai ales seniorii, cei care formau marea masă a jucătorilor, aveau încă reflexul spaimei  de a ieși la orice oră, fără mască pe stradă. Semănau cu animalele ținute în captivitate  și care, duse în habitatul lor normal, nu plecau de lângă cușcă după ce  se deschidea ușa. Priveau cu suspiciune acest semi bingo. Nu se Înghesuiau să joace. A!!! vor numărul de telefon? Da’de ce-l vor? Să ne găsească mai ușor?

Atunci a completat seniorul un bilet pe care a scris în loc de prenume: NIMENI. Așa i-a venit. Sunt un nimeni. La fel ca mulți alții. Proști care încă mergem  cu măști pe stradă. S-a răzbunat în felul lui  pe toți anii în care a crezut că-i un joc de noroc și că măcar odată va prinde și el un câștig cât de mic. Și i-a răzbunat pe toți cei asemenea lui. Doar n-avea să câștige acum. A și uitat  de altfel imediat, ca și cum ar fi aruncat o hârtie la gunoi.

 În sala de extrageri din capitală, comisia se validare stătea la distanță reglementară, cu măști pe față, fiindcă era vorba de spațiu închis. În mijloc, cutia transparentă, un cub mare, în care o suflantă amesteca  într-un vârtej biletele. Apoi, de ea s-a apropiat un salariat îmbrăcat în costum de protecție, ca în spital. A mai răscolit puțin cu mâna, și a apucat un bilet. Trebuia creat suspansul. Se uită pe ambele lui fețe și anunță: „Numele câștigătorului începe cu litera N”. A făcut apoi o pauză lungă, cam prea lungă chiar și pentru suspans. Privea în acest timp biletul, întorcându-l de mai multe ori și pe față și pe verso. Fiind mascat, nu i se putea citi pe chip nicio reacție. Nerăbdătoare, comisia a început să-i facă semne să citească numele. La fel de nerăbdători erau jucătorii care priveau extragerea la televizor și al  căror nume începea cu litera N.

Surpriză!!! Ce surpriză? Șoc!!! Bombă!!! Cum anunță presa știri de doi bani. Cel ales să rostească numele  rostește: „Nimeni!”. Se produce panică in studio. Cum adică nimeni? Nu-i nimic scris pe bilet? Atunci se va trage altul!

– Nu, este scris numele pe bilet. Și numărul de telefon pe verso. Doar că scrie chiar așa: „Nimeni!” Și arată biletul spre camera de luat vederi, apoi îl predă comisiei care îl trece din mână in mână, stupefiată. Și acum, ce facem se întreabă unul pe altul. Biletul e valid, are numele scris pe față și numărul de telefon pe spate,  zice unul. Să sunăm…

– Ba nu, nu se poate își dă altul cu părerea, cum să sunăm pe Nimeni! Suntem în direct, ne facem de râs… Tensiunea crește. Încep să sune telefoanele la agenție. Jucătorii sunt împărțiți. Unii, să se sune la numărul de telefon. Alții, nu și nu! Cum să sunăm pe Nimeni? Dacă-i o farsă? Dacă cineva a trecut un număr de telefon aiurea? Cum să câștige cineva care poate s-a jucat, ca la alarma falsă cu bombe?

– Liniște! strigă președintele comisiei. Nu putem lua o hotărâre acum. Situația e cu totul ieșită din comun! Trebuie să ne consultăm cu șeful Agenției. Rezultatul îl anunțăm după ce se ia o decizie. Mâine, sau în următoarele zile. După ce se fac verificări. E în joc credibilitatea noastră.

Au stat până târziu în noapte, întorcând problema pe toate fețele. Mai întâi trebuia verificat numărul de telefon. Nu putea să existe cineva înregistrat cu prenumele „Nimeni” în actele oficiale.

Așa s-a trezit „seniorul” sunat tocmai când venea de la magazin, de unde a luat mâncare și o sticlă  de tărie, să sărbătorească „a doua” relaxare.  Și de asta a rămas ca paralizat când s-a auzit apelat pe numele pe care doar el îl cunoștea.

Continue reading „Ștefania OPROESCU: Nimeni” →