Râd şi plâng
*
Mai visez că sunt privighetoare
şi că zbor zglobie spre înalt,
că din ceata mea de căprioare
se desprinde tinerescu-mi salt.
*
Mă mai văd ţâşnind din roi de fluturi
ca să sorb parfumul unor flori
şi vibrez în mii de începuturi
când şi-n miezul nopţii găsesc zori.
*
Am în sânge pajişti înflorite
şi mă-mbăt de-al lor parfum superb.
Nu îmi pasă ce scrie-n ursite
și alerg pe creste ca un cerb.
*
E în mine-atâta bucurie
când din plai de ţel buchete strâng,
şi-mbătat de tot ce reînvie
mă trezesc uimit că râd şi plâng.
8 iunie 2020
BELŞUG
***
Nu ştiu ce pot culege mai întâi
din roadele ce m-au umplut deodată,
dacă din fruct să muşc sau să-l mângâi
sorbind mireasma lui aristocrată.
***
De-atât belşug nu am fost plin nicicând
şi parcă nu pot crede că-i aeve
tocmai acum când sunt aşa flămând
şi însetat de miezuri şi de seve.
***
Ce dar sublim mi s-a trimis târziu,
sau poate că devreme totuşi este,
căci nu mă îndoiesc că pot să fiu
cuceritor de slăvi, stăpân de creste.
***
Uimit mă uit în jur şi nu-nţeleg
cum de-am rodit mirifica grădină
din care lacom, zi de zi, culeg
aceste roade pline de lumină.
***
Nu !… Nu poate fi vis şi nici miraj
atâta timp cât ramurile pline
se-ntrec să dea mereu câte-un mesaj
pentru-mplinirea ce cântând revine.
9 iunie 2020
Sã nu te temi
*
Inima mea e un rug, glasul şoaptã,
sufletul stã în genunchi şi aşteaptã,
ochii îmi ard scânteind bucurie
când împlinirii-îi ating înc-o treaptã
ce-ncearcã àripã-n zboruri sã fie.
*
Clipa e-n veghe şi veghea din clipã
stele albastre-n speranţã-nfiripã.
Plouã miresme şi-o dulce-mpãcare
vine sã strângã imensa-mi risipã
şi sã o nascã-ntr-o nouã-ntrupare.
*
Cum de ne dete chiar nouã Divinul
dreptul să soarbem deodatã preaplinul?…
Sã nu te temi. Cât timp eşti lângã mine
fãrã de nicio putere e chinul
şi orice rãu se preface în bine.
10 iunie 2020
Și vin clipe
*
La-nceput numai roiuri de vise,
bucurii ce ţin sufletul treaz,
când iubirea culege narcise
dintr-o inimă-arzând în extaz.
*
Mai apoi mii de gânduri în stoluri
ce-şi fac cuiburi în sufletul plin
de miracole pline de roluri
ce cu timpul cenuşă devin.
*
Și deodată ţi-e inima tristă
când priveşte ai vieţii cocori
părăsind un trecut ce există
doar în scrumul plăpânzilor zori.
*
Şi vin clipe. Nu stoluri, ci una
câte una, speriate că văd
că şi-n sufletul tău e furtuna
care-n inimă face prăpăd.
11 iunie 2020
Pecetluire
*
Te-am auzit cântând şi am rămas
îndrăgostit de minunatu-ţi glas.
Ce s-a-ntâmplat şi a urmat apoi
a fost o taină ce o ştim doar noi.
*
Când s-a aflat eram în plin tumult
şi prima zi ni se părea demult.
Iubirea era-n clocot şi doream
să ştie toţi că stăm pe-acelaşi ram.
*
Şi-au trecut anii fulgerând intens,
dar noi am mers mereu pe-acelaşi sens,
mână de mână spre frumosul ţel,
necontenit crezând cu-ardoare-n el.
*
Nu mai cântăm decât în amintiri
povestea unei magice iubiri,
care-a rămas la fel ca la-nceput
stând sub pecetea primului sărut.
12 iunie 2020
MĂ-NTUNEC !…
*
N-a încetat
de la un timp să cearnă
omăt îmbelşugat.
E frig. E iarnă.
*
Sufletul trist
aşteaptă plin de teamă
să vadă cât rezist
celei ce cheamă.
*
Mi-e tot mai greu
să lupt cu mine însumi
şi să schiţez mereu
surâs din plânsu-mi,
*
Când de-abia pot
să-mi ţin în hăţuri firea
ce-şi strigă peste tot
nedumerirea.
*
Bătrân, bolnav
şi brusc dat la o parte,
privesc uimit şi grav
spre propria-mi moarte.
*
Şi mă-nfior
că-n timp ce-n ea alunec,
de-al vieţii tandru dor
încet mă-ntunec.
13 iunie 2020
Pun punct
*
Am tras zăvorul șubredei clădiri
în care trăiesc mii de amintiri
și nu îmi pare rău că zi de zi
de dorul meu cu toate vor muri.
*
M-am săturat să răsfoiesc febril
albume-n care zac în inutil
imagini ce și-n mintea mea apar
din ce în ce mai șterse și mai rar.
*
Pun punct și-ncerc să uit. Vreau să trăiesc
și fără ca mereu să-mi amintesc
de clipele trăite-n care știu
că niciodată nu o să mai fiu.
*
Am fost copil și tânăr și matur
și blând și bun, însă și rău și dur,
dar dacă-ar fi s-o iau de la-nceput
aș vrea să am cu totul alt trecut.
*
Nu pot să spun ce-aș vrea să fiu. N-am cum
să vă descriu acel mirific drum
care să meargă spre un alt destin
mai bun, mai drept, mai blând și mai senin.
*
Dar nu mai vreau furtuni și viscol crud.
De prăbușiri nu vreau să mai aud.
Doresc o viață plină de frământ,
însă să fie pe un alt pământ.
14 iunie 2020
Bun
*
Mi-e dor de mine. Mi-e cumplit de dor
să mai colind în lumea viselor
când avea aripi fiecare gând
ce mă ducea oriunde și oricând.
*
Eram orice și-oricine, căci puteam
prin tinerețea mea ce vreau să am,
fiind convins că scrie în destin
că viitorul meu va fi senin.
*
De ploi sau de ninsori nu m-am temut
și n-am dat renunțărilor tribut.
Oricând menirea mea era mai grea
un zâmbet luminos mă însoțea.
*
Credința m-a salvat și sunt convins
că datorită ei n-am fost învins,
neșovăind și-având un singur crez,
din miez spre împliniri să evadez.
*
Sunt cel ce sunt pentru că-am vrut să fiu
oricând devreme și nicicând târziu,
sperând mereu că într-o bună zi
ce mi-am dorit intens, se va-mplini.
*
Și iată-mă lângă acel final
pe care toți îl au. Nu-i ideal,
dar când mă uit în urmă pot să spun,
că e ce-am fost o viață-ntreagă. Bun!
15 iunie 2020
E cineva
*
E cineva acolo sus, în Cer,
unde nu e-ntuneric și nici ger
și care-ntruna, nu din când în când,
îmi luminează fiecare gând.
*
Îmi dă puteri și dacă obosesc
mă ia de mână într-un chip firesc,
mă scoate din hățișuri unde-aștept
sfârșitul și-mi arată drumul drept.
*
Este o forță ce îmi dă curaj
când risipește orișice miraj,
care ar vrea să rătăcesc mereu
și să renunț cînd simt că-mi este greu.
*
De-aceea nu alunec și nu cad
și-n loc să mă-ofilesc devin răsad
simțind că-am rădăcinile în glod
și că-s sortit să mă prefac în rod.
*
Mă simt iubit și apărat intens
să nu mă risipesc, să rămân dens
ca să-mplinesc tot ce mi-a fost sortit
atunci când din Menire am venit.
*
Și-ncerc să fiu ce s-a dorit să fiu
chiar dacă-s obosit și e târziu.
Mă lupt tot timpul în al vieții ring
și uneori se-ntâmplă să înving.
17 iunie 2020
Linişte – Sonet –
*
Trezeşte-te! Stupida letargie,
în care te complaci, te compromite,
chiar dacă porţi în gânduri dinamite
şi sufletul îţi e o rană vie.
*
De ce suporţi ca veşnic terfelite
speranţele şi visele să-ţi fie
şi-accepţi ca în continuă robie
puterile să-ţi fie vlăguite?
*
Această nefirească împăcare
cu cei ce-au reuşit să te dezbine
nu e decât cumplită dezertare
*
ce nu-ţi aduce cinste, ci ruşine,
sau poate că în trista resemnare
e liniştea furtunii care vine?!…
18 iunie 2020
———————————–
Anatol COVALI
București
Iunie 2020