…răstorn încet din poala sufletului margaretele cuminți și frumoase, trifoii mirați de vânticelul răcoros, cicorile îndrăgostite de soare, cozile șoriceilor înflorite, ce nu-și mai recunosc numele că nu-i onorează, ciocul berzei, puternic albastrită de cer, râuri de ghizdei, boabe de aur și cântul păsărilor care m-au condus, până aici.
De la biserică
Tată,
Lasă-mă s-ating norii cu mâna, să le pieptăn albul cârlionțat.
Să dau la o parte stelele, îngrămădindu-le unele peste altele, formând un râu de aur cu valuri licărind.
Să fac o poiană în locul stelelor în care să chem îngerii nedoriți de mame pe pământ, să se prindă într-un dans alb de aripi, ca penele cârdului de lebede, pe care l-am lăsat în urmă, când m-am atins de nori.
Din stele să-mi fac cârje de lumină să trec dincolo de lună până la tronul Curat.
Lasă-mă să țes din culorile curcubeului iile sărbătorii Duhului Sfânt purtate de iubiții Tăi jos pe pământ, când se adună și-Ți laudă numele, sub Focul binecuvântat .
Îmi las lacrimile bucuriei, fericirii în dansul stelar și al norilor, și al curcubeului, la tronu-Ți sfânt.
Când mă voi întoarce îmbrăcată în noua mea ie și m-or întreba : De unde vii? Eu, cu fața luminată de flacăra sfântă le voi spune cald, fericită: De la biserică!
——————————–
Alexandrina TULICS
Delafield, S.U.A.
Iunie 2020