Alexandru NEMOIANU: Un act înțelept

Trăim într-o lume fragila și aproximativă. Este o lume care traversează vremea ei în convulsii, foarte adesea provocate și, până la un punct, controlate, de “puternicii” zilei, despre ale căror bune intenții ar trebui să nu ne mai facem iluzii. Este suficient să vedem modul în care criza “coronavirus” este străbătută. Dincolo de suferință socială putem vedea cum, acei “puternici” de care pomeneam, folosesc prilejul să își stabilească un control deplin, nelimitat, asupra societății și modul în care asistăm la o redistribuire economică absolut obscenă în folosul celor bogați. Trăim într-o lume care, tot mai evident, este stăpânită de cel rău și uneltele lui, o lume în care armele atomice și amenințarea cu războiul și teroarea înlocuiesc pe Îngeri, o lume în care tot mai deslușit se aude tunetul mâniei lui Dumnezeu.

Un semn limpede al celor spuse mai sus este lipsa de respect pentru cuvântul dat, pentru făgăduința dată, pentru tratatul semnat. Iar cei care dovedesc în chip sfruntat, pe față, cinic, acest dispreț pentru cuvântul dat sunt “vârful de lance” al globalismului-sodomit, Statele Unite ale Americii.

În ultimii ani am putut vedea cum sistematic, bucată cu bucată, USA au anulat și încălcat tratat după tratat.

Tratatul pentru salvarea climei și mediului înconjurător, a fost anulat.

Tratatul încheiat cu Iranul, a fost anulat.

Tratatul despre limitarea armelor nucleare, a fost anulat.

Făgăduință că expansiunea NATO nu se va produce a fost călcată în picioare.

Pactul de neamesetec în trebuirile interne ale altor țări și de respectare a granițelor existente a fost călcat în picioare.

Făgăduința la renunțarea agresiunii și folosirea războiului au fost călcate în picioare și Serbia stă dovadă a acestui fapt.

Toate cele menționate sunt consecința aroganței demente și a faptului că a existat nefericitul moment istoric al existenței unei singure super-puteri. Legat de aceasta s-au alcătuit direct teorii imperialiste, a “dominației planetare” sau a”permanenței supremații”, teorii alcătuite de indivizi cu nume predestinate, Kagan, Wofowitz și alte mlădițe ale celor care se consideră “aleși”. Despre felul în care urmau să se comporte noii stăpâni limpede ne arată Adrian Zuckerman, ”alesul” numit ambasador al USA în România, atitudinea lui de jupan-proconsular. Un limbaj justificator a fost alcătuit noului imperialism, în care USA erau numită “statul indispensabil înzestrat cu „excepționalism”. Foarte ușor se poate vedea că vechi formule imperialist-rasiste ,gen “rasă superioară” și “spațiu vital”, se ascundeau în haina nouă. În acel moment istoric, acea super-putere, USA, s-a comportat lamentabil și și-a pierdut orice urmă de credibilitate morală. (Trebuie să fiu foarte clar.Când spun USA am în vedere administrațiile nevrednice și vremelnice și nu Țara și Poporul ei,care sunt victime ale unor politici demente.)

În momentul de față această lume uni-polară, Slavă Domnului, nu mai există, sau există numai în imaginația bolnav-criminală a unor cercuri zis “neo-conservative”. În momentul de față există forțe în lume care pot înfruntă imperiul globalisto-sodomit. Aceste forțe sunt Rusia, China, Turcia, Iran, India și aliații lor. Dar imperiul globalisto-sodomit, această fiară rănită de moarte, continuă să promoveze răul. Prin așa zisele revoluții”colorate”, prin Soros, prin OGN-uri, prin #rezist, prin “imbecilii utili”. O altă cale este cea de a folosi faptul că exista, în lumea pe care ei nu o controlează, încă stare sub lege, oameni care respecta cuvântul dat. Este tactică borfașului, care folosește mijloace necinstite în confruntarea cu omul cinstit. Un asemenea exemplu este modul în care a fost încercată infiltrarea în Rusia și a fost încercată determinarea a viitorului ei.

Imperiul globalisto-sodomit a crezut că a pus Rusia cu “botul pe labe” prin sprijinirea nesăbuitului alcoolic Boris Elțîn. Țara era în haos, economia era la pământ, sistemul de apărare era în criză. Dar iată că socoteala nu a ieșit. În mod providențial Rusia a ajuns să fie condusă de un om de excepție, Vladimir Vladimirovici Putin!

Pornind de la zero, cu răbdare, perseverență și enormă cumințenie, Rusia a ieșit din criză. Economia s-a stabilizat și întărit, sistemul de apărare al țării a fost refăcut și este în deplină măsură să respingă orice fel de agresiune (de fapt, în domeniile decisive, ale apărării de rachete și transportului de arme nucleare, Rusia are, în momentul de față, o superioritate calitativă netă) și mai ales Națiunea Rusă și-a recâștigat încrederea în sine, unitatea și mândria. Toate aceste lucruri au avut loc în paralel cu o renaștere spirituală gigantic, miraculoasă. Aceasta renaștere spirituală poate fi ilustrate prin evenimente ce au avut loc în Iunie 2020. În vreme ce USA este zguduită de o răscoală sociala și ideologică, o răscoală bântuită de idei sinistre, între care și anti-creștinismul, în Rusia, la Moscova, a fost inaugurată o gigantică catedrală aducând laudă lui Dumnezeu pentru libertatea țării. O mai mare deosebire, privind unde se găsesc valorile existențiale în USA si Rusia, ar fi greu de aflat. În Rusia se aduce slavă Ortodoxiei și în USA se cere distrugerea însemnelor creștine. Videat Deus et Judicet!

Nu este de mirare că în aceste condiții rata de aprobare a Președintelui Putin oscilează între un “minimum” de 75%  și o medie de 85-90%. Putin este în deplinul înțeles al cuvântului un conducător-patriot iubit de Neamul său!

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Un act înțelept” →

Ionuț ȚENE: Black Lives Matter este discriminatoriu, deoarece All Lives Matter!

În SUA nu are loc un simplu protest, ci o revoltă socială de tip neo-comunist, pe fundamente marxiste? Ca la orice mare “imperiu,” din timpuri străvechi, destructurarea vine în general din interior şi este ideologică, bazată pe lipsa de încredere şi a proiecţiei de viitor. Iconoclasmul împotriva fundamentelor morale democrate şi civilizaţiei americane se aseamănă cu revoluţia bolşevică din Rusia anilor 1917/1918, care a dus la totalitarism. Anarhia este anticamera dictaturii, iar ceea ce se întâmplă în marile metropole americane este preludiu unei posibile revoluţii iconoclaste marxiste, care dărâmă la propriu pilonii democraţiei americane pentru a implementa arbitrariul şi direcţiile de propagandă comunistă, în stil Pol Pot sau Mao, dar cu ajutorul filosofiei marxist – leniniste şi sub apanajul virusului chinez.

Pornită de la o revoltă firească, în urma asasinării brutale şi criminale a unui infractor afro-american de către un poliţist alb, protestul firesc este de fapt pentru anumite forţe subsidiare, paravanul implementării revoluţiei de tip comunist în SUA, cu ajutorul extremei stângi din universităţile americane devenite pepiniere ale culturi marxiste, construită de fapt pe intoleranţă şi ura faţă de o reală diversitate. E un paradox folosit de Marx din dialectica hegeliană.

Ne batem pentru toleranţă cu o intoleranţă atroce, demnă de Lenin şi Stalin. De fapt, Black Lives Matter este un slogan discriminatoriu. Din acest slogan se înţelege că numai afro-americanii au drept la viaţă? Restul trebuie să accepte auto-umilirea şi tăcerea?

În realitate, în faţa lumii, All Lives Matter este sloganul corect, pentru că toate vieţile contează, şi ale celor albi, galbeni, eschimoşilor sau arabilor. De fapt, extrema stângă americană se foloseşte de nemulţumirea „noului proletariat”, pe bună dreptate revoltat de discriminare, dar ca un instrument a introducerii unei noi ordini sociale sau a „new brave world”.

În stil marxist li se zgânderă orgoliul celor oprimaţi din comunitatea de culoare, că ei au drepturi mai multe pentru că au fost oprimaţi secole şi revolta le este justificată, aşa cum a făcut partidul bolşevic cu proletariatul în 1917, în realitate nu muncitorii au ajuns la putere în Rusia sovietică, ci o mână de tirani sângeroşi, o sectă intolerantă îmbătată de puterea absolută. URSS a fost o corporaţie. Credeţi că cei care se folosesc de Black Lives Matter îi vor scoate pe afro-americani din ghetoruri, sărăcie şi discriminare, în realitate în stil hegelian şi pur marxist sunt masă de manevră pentru cei care vor să radă istoria democraţiei în SUA pentru o nouă revoluţie în stil bolşevic, în care o sectă minoră, corporatistă, vor să stăpânească „imperiul” în interes propriu, aşa cum au făcut adepţii lui Lenin în imperiul ţarist.

În SUA, odată cu dărâmarea statuilor se dărâmă de fapt fundamentele democraţiei şi toleranţei. Să dărâmi statuia lui George Washington, fondatorul SUA nu are legătură cu democraţia şi civilizaţia, ci cu totalitarismul de tip comunist. Cei care vor să pună mâna pe putere, nu mai au nevoie de Cervantes, Andrew Jackson sau statuia lui Napoleon, toate devastate, pentru că simbolurile lumii vechi, care au dus la progresul, democraţia, civilizaţia şi prosperitatea americană, îi împiedică pe adepţii cultului lui Marx, să facă din această măreaţă ţară o Cambodgie a intoleranţei absurde a khmerilor roşii sau o „revoluţie culturală” în stilul lui Mao? În Occident se vandalizează statuile lui W. Churchill sau Wodrow Wilson, acele personalităţi care au pus stavilă comunismului în 1919 şi nazismului în 1945 şi au tras „cortina de fier” peste mâinile hărpăreţe ale lui IV Stalin. Credeţi că este întâmplător? Statuile celor care au salvat lumea de nazism şi comunism sunt vandalizate sau interzise în universităţi, iar monumentele lui Marx şi Lenin stau în picioare sau se ridică ca ciuoercile după ploaie în SUA sau Germania. Fără eroismul lui Churchill, în oraşele europene azi am fi avut statuile lui Hitler sau Stalin.

Continue reading „Ionuț ȚENE: Black Lives Matter este discriminatoriu, deoarece All Lives Matter!” →

Ileana VLĂDUȘEL: Gustul copilăriei

Plec departe, pe o aripă a navei din hârtie, într-o lume ce încape în buzunar, împachetată în petecuțul rămas din basmaua cu ciucurii rupți de mâna năzdrăvană a unui copil fără griji că va fi certat, în căutarea lui Harap Alb și a căluțului fermecat să -i umplu staulul cu jar.

În spate cu un rucsac plin cu jocurile copilăriei, pieptăn clipele și le descurc, așezată peste prag de timp. Privesc cărarea ce mă așteaptă cuminte, să mă poarte spre inima pădurii unde am ascuns sub frunze, coji de pozne și cârlige pentru praștia cu capetele rupte. Umbre din ochiul lunii cad peste acoperișul pădurii și calcă fără să strivească amintirea, purtând în spate cochilia cu vise.

Sar cu gândul peste un pârleaz și mă așez la umbră de fag, scot rucsacul și-l pun sub cap și încep să depăn cu drag…

Curg printre degetele răsfirate ale timpului, povești. Simt pe buze, încă proaspăt, gustul de cireș, mă întind cu trup firav spre ramul verde și nopții îi promit un vis. Mă crede…

Tremură în vânturi iarba dezbrăcată de tristețe, nicio grijă nu străbate timpul copilăriei în timp ce fluturi se ridică întinzând aripi de curcubeu și înflorind, se sparg în străluciri de clipe peste pământul copilăriei, înverzind.

Printre pietre curg înfloriri de cer, cu ape cristaline și pe șes, alerg cu miei și cu pițigoii și încet sub pleoape, visele se adună, ferestre către viața ce mă îmbie.

Înmuguresc în clipe zâmbete și umbra înserării mă cheamă să-mi arate la poala ei cum merii coboară către iarbă și-n ispitiri mă îndeamnă să le încălzesc în palmă, rodirile de floare și amintiri cu soare în mine-și fac răzoare.

Văd pozne coapte în gând și dorul meu flămând se întinde să le prindă de sus de lângă grindă de unde au fost lăsate în soare să se scalde.

Merg clipele degrabă la mine în piept să-și facă din amintiri scrânciob și încep încet să înnod, pe firul vieții plin, povești ce-n mine vin, bucată cu bucată, de parcă niciodată nu au plecat și încep în șiruri lungi să țes.

În zâmbet de copil, așa de dulce, viu, lipsit de orice grijă, stă clipă lângă clipă, o viață fericită! Gustând din amintire, un măr și o gutuie, o pară mălăiață, un strugure, se-agață, peste privire, clară, copilăria iară.

Continue reading „Ileana VLĂDUȘEL: Gustul copilăriei” →

Gheorghe Constantin NISTOROIU: Apostolii PAVEL şi PETRU şi apostolatul unor demni ucenici dacoromâni

   „Vă port în inima mea, şi în lanţurile mele,

   şi în apărarea şi în întărirea Evangheliei,

   fiindcă voi toţi sunteţi părtaşi la aceeaşi

   Cruce şi la acelaşi har cu mine.”

(Apostolul PAVEL – Epistola către Filipeni)

 

„El a purtat păcatele noastre, în trupul

   Său, pe lemn, pentru ca noi, murind faţă

   de păcate, să vieţuim dreptăţii.”

          (Apostolul Petru – Întâia Epistolă)

 

 

Sfântul PAVEL – Apostol al Dumnezeirii.

 

 

   Sfântul Pavel, chemat de Mântuitorul Iisus Hristos în mod expres şi ales pentru propăvăduirea Cuvântului Său în toată lumea, „la toate neamurile”, devine  Apostol al Dumnezeirii, respectiv a toată lumea. Prin călătoriile sale misionare, marele Pavel a resfinţit şi ţărâna sacră a Gliei noastre strămoşeşti. Epistolele sale au avut infinit mai multe călătorii spirituale, în timp şi peste timp, în spaţiu şi deasupra: încântând, înflăcărând, cutremurând, educând, fascinând lumea cu Evanghelia Iubirii lui Hristos.

   Opera filocalico-sofianică a Apostolului Pavel cuprinde o profunzime cu totul serafică, de o complexitate de neegalat în misiunea mesianică creştin ortodoxă.

   Unul dintre marii pătimitori pentru dragostea de Cer, de cerul Străbunilor şi de Pământul Vetrei Strămoşeşti, considerat de Generaţia sa şi nu numai, ca un Apostol al răstignirii Dumnezeului Hristos şi al Neamului său dac, Cavalerul Zenitului Carpatin, prigonit, persecutat, cu fraţii, tatăl şi camarazii săi azvârliţi, frânţi şi însângeraţi prin toate temniţele comuniste, consemna în Însemnările sale de la Jilava, că suferinţa înmuiată în balsamul celor patru Evanghelii, dar mai ales în Epistolele Sfântului Pavel, i-au oferit tăria nădejdii să iasă din „mlaştina deznădejdii.”

   Însemnările de la Jilava – aştern în memorialistica vremii zguduitoare o consecinţă a universului ateu concentraţionar, prin fascinante mărturii hristice întrupate într-o paradigmă a misticii suferinţei şi jertfei naţionalist creştin-ortodoxe.

   Puterea Mântuitorului Hristos l-a fascinat. Autoritatea magnificului Pavel l-a copleşit. „M-a impresionat, consemna Fiul Codrului: 1.Sinceritatea şi curăţenia sufletească a Sf. Pavel; 2. Viaţa integral creştină, fără pată; 3. Primejdiile şi suferinţele prin care a trecut pentru Domnul; 4. Seninătatea şi chiar bucuria cu care primea aceste suferinţe; 5. Tăria de a mai încuraja şi pe alţii, ca să nu se mai clatine în faţa suferinţelor şi prigonirilor; 6. O dragoste sfântă de o înălţime zguduitore pentru toţi fraţii creştini sau copiii lui Duhovniceşti; 7. O râvnă neînvinsă şi rar cunoscută printre apostolii unei credinţe de a propăvădui neîncetat pe Mântuitorul Iisus, la toate neamurile; 8. Marea ştiinţă şi înţelepciune.”

   Sfântul PETRU  – Apostol al Crucii.

 

   Simon era un om simplu, obişnuit, familist, muncitor, evlavios, aprig, înflăcărat, gospodar, pescar. Un om situat în latura comună a obişnuitului, un om care n-ar fi ieşit niciodată din „largul” său, dacă nu venea chemarea şi alegerea de către Iisus.

   Drama Apostolului Petru nu a fost răstignirea sa fizică de către crudul împărat Nero, care i-a adus cununa Cerului, ci destituirea de către Episcopul de Roma, de la rangul de Apostol al lui Hristos la treapta de întâiul Episcop al Romei. Adică, o supremă răstignire spirituală. Pontiful catolic substituindu-se aşadar, ca „Vicar al lui Hristos”, a devenit suveranul Apostolului Petru, rămas în vasalitate până astăzi.

       PETRE ŢUŢEA – Apostolatul  IUBIRII

 

   Petre Ţuţea a rămas o cascadă mistică a gândirii aforistice revărsată tuturor primitorilor, ca o mireasmă liturgică a Ortodoxiei. Profetul nostru s-a îmbrăcat cu lumina CUVÂNTULUI în cea mai de preţ şi cea mai frumoasă haină de nuntă.

   În faldul diafan al literelor somptuoase Gânditorul valah creştin ortodox a urzit cu duhul adevărului primit, revelat, viaţa în regalul comuniunii dragostei Hristice: „Destoinicia noastră e de la Dumnezeu, Cel ce ne-a învrednicit să fim slujitori ai unui Nou Testament, nu ai literei, ci ai duhului, pentru că litera ucide, iar duhul face viu.” (Sf. Ap. Pavel-2 Corinteni, 3, 6-7)

   Grăirea lui Ţuţea era cea mai aleasă podgorie, iar licoarea cuvintelor musteau în om aţâţări de nestemate şi aromate azururi, precum o cuminecare de Sfânta Înviere.

   „Un om ca Petre Ţuţea, spunea Ion Coja, este ca vinul cel bun: nu-l poţi bea de unul singur.” (Petre Ţuţea În Conştiinţa Contemporanilor Săi. Articole, Evocări, Eseuri. Crestomaţie de Gabriel Stănescu. Ed. Criterion, Bucureşti-2010, p. 82)

    Destinul marelui gânditor creştin Petre Ţuţea a avut pentru Neamul dacoromân peste sensul metafizic, o valoare de sinteză, de chintesenţă ca o pliromă a dualităţii spirituale, unindu-le într-o cuprinzătoare trăire filocalică cu experienţa Suferinţei şi a Jertfei creştine asumate pentru Înaintaşi şi pentru Dumnezeu.

   El şi-a făcut din fire pavăză strămoşească, din cuget cântare şi rugă, din viaţă Cuvânt, din menire mărturisire, din ortodoxie românism, din credinţă flamură a unităţii naţionale, încorporând astfel, în Generaţia de aur a vremii sale, mai multe generaţii viitoare de români religios-spirituali: „Straşnică generaţie! Cea mai vitează din toată istoria neamului. Generaţia care a sângerat cel mai mult, dar a făcut cel mai mult. Au adus prin sacrificiul lor neamul românesc la deplină unitate, extinzând România de la Nistru până la Tisa, aşa cum au visat românii, toţi românii, de la regele Decebal şi până la copiii din parc. Sraşnică pregătire morală şi naţională trebuie să fi avut această fericită generaţie între toate generaţiile luptătoare ale neamului.” (Părintele Dimitrie Bejan, Simple povestiri. Cugetări morale despre viaţa de toate zilele. Ed. Trinitas, Iaşi-2008, p. 54)

  Tăcerea gânditorului, care era mult mai rară decât comunicarea, te adâncea în profunzimea unei Taine mirifice, înfiorându-te serafic, copleşindu-te mistic. În tăcere, Cuvântul se înseninează în duh, în undă cosmică, pentru ca apoi să ţâşnească într-un torent de lumină: „Ţuţea îşi înălţa vocea ca un colţ de stâncă în mijlocul apei, ascuţit, semeţ, dureros de subţire spre vârf-nici o pasăre nu putea să se odihnească, ci doar să se învecineze, zburând, având în adâncuri nebănuita temelie a tăcerii, zonă în care nici un peşte nu tulbură apa şi nici o plantă nu-şi unduieşte podoaba.” (Radu Preda, Jurnal cu Petre Ţuţea. Ed. Lumina Credinţei, Bucureşti-2015, p. 78)

   Deşi poartă numele celuilalt apostol, Ţuţea este întru totul un PAVEL al Neamului.

Petre Ţuţea a unit în albia meditaţiei sale spirituale toate izvoarele limbajului, metalimbajul-cult: lingvistic, artistic, filosofic, teologic, mistic, filocalic, revărsând asupra realului, Delta cunoaşterii-taina Cuvântului, ca expresie definită a Totului revelat în actul creativ-sofianic, reverberând curiozităţi, clarităţi şi voinţă în individ şi esenţialul ca aprofundare într-o comunitate religioasă, întronizând astfel comuniunea naţională ca o unitate de har, de limbă şi de spirit ales. Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Apostolii PAVEL şi PETRU şi apostolatul unor demni ucenici dacoromâni” →

Cătălin ANASTASE: Fotografie (poem satiric)

Foaie verde de piftie

Facem toți fotografie,

Facem clic sau facem clac,

Trei, cinci poze… tot un drac.

De vrei sa constati schimbare,

Sa faci chip din arātare,

Trage una, trage trei,

Trage câte poze vrei.

 

Nu uita în schimb o lecție,

Ca sā ai mata direcție

Când apeși declanșatoru’

Ai pus ochilor zāvoru’,

Când respiri chiar poți sā riști,

Ca imaginea s-o miști…

Nu holba ochii la șes,

Studiazā codrul des,

Fā din deste un dreptunghi,

Ca sā vezi din care unghi,

Fā și scharfu’ dinainte,

Sā ai claritate-n minte

Iar din blitz trāznesti oleacā

Lumineazā cât sā-ți placā…

Trepiedul sā-l fixezi

Sā fii liber, sā vibrezi

O secundā, douā, șapte

Peisaj cu lunā-n noapte!

 

Dacā nu te-ai sāturat

Hai, mai ia-ți un aparat!

–––––––––

Cătălin ANASTASE

Sydney, Australia

29 iunie 2020

Árpád TÓTH: Aștept o clipă de tăcere (poezii)

Aștept o clipă de tăcere,

O blajină mângâiere,

Omenia să se-nfiripe,

Virușii să se extirpe!

 

Aștept și seriozitate,

Oamenii să aibă parte

De multă iubire divină,

Bolile să nu mai vină!

 

Aștept o clipă de tăcere,

De gândire, recreere;

Căci Divinul fiind în toate,

Să ne ierte, doar el poate!

 

 

CÂND O LUME NE DESPARTE

 

Când o lume ne desparte

De atâtea legi divine,

Noi vom merge mai departe…

Printre flori, printre suspine!

 

Când o viață ne desparte

Neștiind ceea ce vine,

Noi nu o să stăm departe…

Dumnezeu ni se cuvine!

 

Casa-i casă, masa-i masă,

Când fericit vrei să trăiești,

Viața e foarte frumoasă…

Fii puternic, deci nu greșești!

 

Pe cei răi o să îi doară

Dar tu vei fi nemuritor;

Dumnezeu  –  a ta comoară…

E Tatăl tău ocrotitor!

 

Vei atinge nemurirea

Când iubind viața ți-o trăiești,

Doar Divinul și iubirea…

Sunt martori la ceea ce gândești!

 

Dumnezeu este iubire,

Iubirea pură-i Dumnezeu,

Nu ne cere asuprire…

Să fim doar sfinți, așa cred eu!

 

Continue reading „Árpád TÓTH: Aștept o clipă de tăcere (poezii)” →

Premiile Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România

 

Au primit DISTINCȚIA „Centenarul UZPR – ACTA non verba”

 

Secțiunea PUBLICAȚII – REVISTE-CARTE

Cornel Cepariu Ștefan Radu Victor Eugen Mihai Ana-Cristina Popescu Dumitru Buțoi

 

Secțiunea PRESĂ SCRISĂ

Miron Manega, Dumitru Țimerman, Vasile Vulpașu, Livia Ciupercă

 

Secțiunea TELEVIZIUNE

Nicolae Dinescu Sorin Burtea Petru Frăsilă

 

Secțiunea ONLINE

Șerban Cionoff, Al.Florin Țene

 

Secțiunea DIASPORA

Alex Cetățeanu, Mircea Popi, Daniela Gumann, Dan Toma Dulciu, Theodor Damian

 

Secțiunea FOTOJURNALISM

Florin Eșanu Virgil Jireghie

 

Invitat special Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar IULIANA GOREA COSTIN

Desene în nisip în viziunea artistei MARIANA PACHIS Redactor Roxana Istudor

Voci cărți de vizită RĂZVAN ONESA OVIDIU ZANFIR Muzică Cristian Botgros și Orchestra Lăutarii – Balada Ciprian Porumbescu Regie și concept Teodora Marin Montaj OVIDIU ZANFIR Producător DORU DINU GLĂVAN Serata „Eminescu, jurnalistul” – 28 iunie 2020

Alexandrina TULICS: Cărări tainice (versuri)

Taină dulce 

 

Plângeau în mir, teii aseară,

În visul lor cu-albini,

Desculță eu pășeam,

Cu ochii plânși,

de-a mirului-osteneală

și a albineleor

ce îmi purtau pe aripi,

lacrimi în polen ascunși.

Se întindea-nserarea,

ca mierea de albină,

În teii îmbătați

de propriul parfum,

Pe mine mă strigau,

Eu mă-ndreptam

desculță spre lumină

În rugi cu tei, albini și miere,

S-aștept zorii de zi.

 

 

Plâns

 

…Cu lacrimi Te caut Iisuse plângând,

în vifor și soare și-n cântul durut,
În miezul de pâine și zborul înalt,
ce-mi taie calea să nu mă înalț,
În cântul de mierlă și zborul înfrânt,
Când sunt căzut și mă simt durut,
Cândi ulii își cern pene tăciune,
Când străinii,frații nu mă vorbesc de bine,
Când gem sub steaguri,străin
Și-n pana vulturului,ce nu e cu mine.
Când apa -și întoarce din mersul ei clar,
Tăind țara-mi dulce în suspinu-i hotar,
Te caut Isue când plâng porumbeii,
Străinii ne râd în față ca zmeii,
Când asfințitul pleacă roșu înfuriat,
că glia -ai săracă de vitejii bărbați,
Când geme în bob,grâul acasă,
Doar câmpului înflorit i se mai zice mireasă …
Te caut Isuse că-s gol și flămând
În doina mierlei lovite să Te ascult,
De dorul ce cântă în mine amar,
De nu mai știu Doamne,
unde să plâng pe al țării hotar.

 

 

Din Tată-n Fiu

 

Se-nchid ca pleoapele în plâns
Cărări pe care-am mers departe fiind de Tine,
Pe care le credeam și eu, că sunt aproape,
C-acela-i drumul meu, de cer și Tine.
Erau și-acolo înfloriți salcâmul, busuiocul
Dar oamenii-alergau la ele, să le adulmece norocul.
Gândirile erau adânc pătrunse doar să le fie bine;
Se-mpleticeau pe-aste cărări,
Ce nu erau în drumul lor și-al meu, spre Tine.
Culori… culori atât de țipătoare
Și vorbe spuse cu năduf,
Mă atrăgeau să fiu cu ei în vale,
Să mă îndepărtez de Tine, să n-ascult.
În loc de ciripit de rândunele,
Zburau atâția lilieci,
Nocturnii trubaduri cu-aripi deschise,
Duceau solii de întuneric, nedemn-n Psaltire scrise.
Eram și eu cu-acei ce-mpart, trosnit de râs în vale,
Mi se părea că este-atât de bine
În locul unde nu ești înălțat în osanale.
M-acomodasem cu acei ce nu știau
Că în genunchi se-nchină inima-n Psaltire,
Și strigă: Slavă! Glorii-nlăcrimate, iubitului, sfânt Mire.
O vreme tulbure-nainte de furtună
Se prezicea în viața mea
Dar printre ceață, înserare, ai coborât în ființa mea:
-Iubito!
Drumul către casă-ai rătăcit, nici pâine n-ai pe masă,
Iar vântu-ți bate-n față de nestăpânit,
‘N curând, se va abate și mai mult, că-i ceața deasă;
-Ridică-te! Dă-Mi mâna!
Să pornim spre casă împreună!
În lacrimi-pocăință-s lalelele-nflorite,
Salcâmii-și curg din miere peste ființa mea,
Odaia nunții este pregătită,
Să se îmbrace-n alb: Mireasa.
Viori cerești își acordează glasul,
Să fie înălțat Acel ce-I viu.
În vale se-aud rugi, eu le disting glasul,
Sunt sufletele închinate Trinității: Din Tată-n Fiu.

——————————–

Alexandrina TULICS

Delafield, S.U.A.

 Iunie 2020

( Versuri din albumul Splendori)

 

Continue reading „Alexandrina TULICS: Cărări tainice (versuri)” →

Paul LEIBOVICI: Arhivele povestesc

În zilele noastre când epidemia CORONA face ravagii pe întregul glob pământesc, când zi de zi pământul negru acoperă victimele, în calendarul mortuar sunt înscriși mii de persoane –și nu numai dintre cei vârstnici. Omenirea este în așteptarea unui remediu, a unui SER salvator! Citim și ascultăm despre străduințele imunologilor în căutarea unei astfel de medicament.

Arhivele păstrează mărturii autentice, din secolul XIX în care o maladie HOLERA s-a răspândit cu violență ucigând în Rusia și mai apoi în India mii și mii de oameni. Suntem într-o epocă în care canalizarea, igiena fie personală sau colectivă era aproape inexistentă  sau lipsea cu totul. Locuințele erau mici, iar familiile se rezumau la spații reduse, lipsite de closete. Acestea erau pe undeva în apropierea unui canal de scurgere a zoilor. Organizarea sanitară de sănătate publică  nu exista, ori –în orașele principale de abia se organiza. HOLERA era boala infecțioasă care izbucnea tocmai în aceste condiții primitive de viață.

Marile comunități duceau o viață primitivă, de abia își croia drumul.  Desigur, scânteiele igienei a apărut la început doar în familiile cu un oarecare nivel cultural-emanicipat.

Holera-această boală infecțioasă –molipsitoare își găsea mediul favorabil tocmai în primitivitatea din Rusia, India, țări cu o imensă populație și în acelașo timp lipsite total de ceea ce se numește ,,igienă,,. Imperii în care sanitația ori nu intra în preocupările conducerii statului,fiind o noțiune inexistentă. Tocmai în aceste imperii Holera a devenit o epidemie care la vremea ei a înghițit comunități de oameni –necunoscând limite de vârstă.

Primele documente au fost găsite în limba sanscrită. Acestea  povestesc de populația din așezările de-alungul apelor Gangelului. Alte documente din 1628 sunt cele descrise de olandezul Iacobus Bontius. Epidemia s-a răspîndit în jurul anului 1669 în China. Descrieri ale epidemiei ,,Holera,, le găsim în documentele din 1817-24 aflate în arhive. Dar epidemia din 1846-1863 care a cuprins Europa –cu deosebire Rusia și mai apoi India, a atins cel mai mare număr de victime. Epidemia a fost cunoscută și sub denumirea de ,,Boala Neagră,, lovind în special localitățile cu o populație intensivă. Dar, și în acele vremuri, cînd știința medicală era destul de redusă,mijloacele de cercetare – minimale s-a găsit un cercetător–destul de tînăr –care a dovedit că ,,salvarea e posibilă,,. Numele omului de știință MORDEHAI ZEEV HAVKIN – originar din Rusia, a studiat medicina  în Elveția ,iar apoi a plecat în Franța unde a candidat la Institutul PASTEUR. Cu toate că a fost primit ca ,,bibliotecar,, tînărul dovedindu-și calitățile de cercetător, a lucrat în laboratoarele acestui institut.

,,HOLERA,, a izbucnit, iar mijloacele de cercetare și remediere erau aproape inexistente. În timp ce lucra alături de Pasteur și Mahnikov, tînărul Havkin a început să cecrceteze asiduu ,,cauzele ,,sau rădăcinele acestui microb -denumit Holera care ucidea viețile zi de zi. A reușit ,prin străduința și cunoștiințele sale să adîncească cercetările și astfel să găsească mai întîi,,rădăcinele,, acestui microb mortal. Havkin a reușit să prepare o imunizare a holerei pe baza unor microbi slăbiți. În acea perioadă din cauza mizeriei, primivității , după cum afirmam mai sus –au murit mii de oameni.Cercetătorul amintit a reușit să prepare un ser pentru imunizarea holerei pe baza unor microbi slăbiți. Atît în Rusia cît și India s-au refuzat propunerile tînărului cercetător ,ale medicamentului pe care –l găsise și-l propusese. HAVKIN a luat hotărîrea –poate de necrezut –de a dovedi pe propriul său corp ,eficiența intervenției sale.,,Și-a injectat o porție de microbi Continue reading „Paul LEIBOVICI: Arhivele povestesc” →

Florica R. CÂNDEA: Puntea vieții din clipe – marginalii la o CLIPA de Poveste!

Cronică la cartea CLIPE PE PUNTEA VIEȚII de TITINA NICA ȚENE

Trăite sau nu, clipele de viață ne dau târcoale încă din tinerețe și pân la bătrânețe căci oare ce e viața? dacă nu Un pod de piatră ..care chiar dacă s-a mai și răsturnat , apa , nu a venit, nu l-a luat , iată o parafrazare care ne îndeamnă să construim marginalii de rânduri citite.

Clipe pe puntea vieții, Cluj Napoca, 2018, este un volum antologic de autor, cu o Prefață de Voichița Pălăcean-Vereș, cu o superbă copertă întâi semnată de George Roca, Australia și o copertă patru care conține extras din Prefață și fotografia autorului, Titina Nica Țene.

Volumul conține peste o sută de pagini, 50 de titluri de proză scurtă, Date Biobibliografice, Referințe critice (Selecțiuni).

Desigur, cu toții avem în sânul ochilor privirea caldă a ființelor dragi care ne-au legănat Podul vieții cu punți, cu munți cărunți sau jocuri pe genunchi.

”Cu părul nins
Cu ochii mici
și calzi de duioșie
aieve parc-o văd aici
icoana firavei bunici
din frageda -mi pruncie(Șt.O.Iosif, Bunica)

***
O văz ca prin vis.O văz limpede așa cum era….
-Ghici..
-Alune..
-Nu..
-Stafide (B.Șt.Delavrancea, Basm)

***
Iată, avem în podul palmelor o carte primită recent .
Din geana pleoapelor răzbate ideea că vine o vreme când constatăm că(pe)trecerea prin viață ne-o pe-trecem pe poduri de ață…
și pășim atenți să nu se frângă la capete, rotindu-ne privirile precum Luna nesecată de raze.Viața , ca un pod sau punte ne încearcă pe toți, de la inele la logodne , de la iubiri la îndoieli ..dar ce mai contează decât că lăsăm după noi urme scrise pe poduri precum miei pe verzi pajiști…
Și, ce e oare viața dacă nu o metaforică punte peste care ne răsar alte paralele vieți, copii, nepoți, i-luminări de vise ori i(d)reale speranțe…între Pământ și Cer!
***
(Facem cuvenita precizare că nu o cunoaștem pe distinsa autoare și că, între două Popasuri ca pe un Pod , recent, la Cluj i-am dat un telefon, și, dacă nu mi-a răspuns, am crezut de cuviință să îi trimit pe Pod de fun courier o carte-Clipe retrăite, Gutenberg, 2015).

***

Și totuși…o cunoaștem di(prin ) scris!!!
Care, iată, îndrăznim a spune precum Raiul în Cetate, că (În)Dumnezeiește Clipa și Păzește Podul de Punte sau invers!
Rîndurile îi sunt ”Pietre de Aducere-AminTe” iar titlurile ni se par pitulate în Cântece de sape, Îngeri în vis, Viață netrăită, A doua tinerețe, Bucuria întoarcerii în timp, Întrebare fără răspuns, O noapte palpitantă De la copii învățăm…și tot așa..păn ne ascundem de Crucea Veșniciei…

Când flori pălesc alte flori răzbesc, nepoții de copii cu nume selenare Catinca, Anastasia , Ionuț, și care copii ori nepoți fălesc file de carte cu O boacănă cât o casă, Livada de pruni, Catinca și E-urile, Catinca și iubitul ,Anastasia și ..politica,Moș Crăciun. Matematica Anastasiei, și multe alte povestiri…Cât o Veste bună!

***
Pagini de carte …pe pod…alunecă lunecând nedisipite, nedisparate cu titluri din Antologie de Autor, care nu orbesc ci doruri potolesc!
Maiale de petreceri sunt în mâinile bunicii cu rochița rândunicii pline de poveste, mânuțe de copii mai mari ori micuți ale căror ochi se sclipesc de frăgezimi .De dragoste!

O carte pentru noi parcă Deja Vu!Pret- a-
porter în reverul de raft de bibliotecă! De scriitor, mamă, soție, bunică! Poetă!

Continue reading „Florica R. CÂNDEA: Puntea vieții din clipe – marginalii la o CLIPA de Poveste!” →