Plec departe, pe o aripă a navei din hârtie, într-o lume ce încape în buzunar, împachetată în petecuțul rămas din basmaua cu ciucurii rupți de mâna năzdrăvană a unui copil fără griji că va fi certat, în căutarea lui Harap Alb și a căluțului fermecat să -i umplu staulul cu jar.
În spate cu un rucsac plin cu jocurile copilăriei, pieptăn clipele și le descurc, așezată peste prag de timp. Privesc cărarea ce mă așteaptă cuminte, să mă poarte spre inima pădurii unde am ascuns sub frunze, coji de pozne și cârlige pentru praștia cu capetele rupte. Umbre din ochiul lunii cad peste acoperișul pădurii și calcă fără să strivească amintirea, purtând în spate cochilia cu vise.
Sar cu gândul peste un pârleaz și mă așez la umbră de fag, scot rucsacul și-l pun sub cap și încep să depăn cu drag…
Curg printre degetele răsfirate ale timpului, povești. Simt pe buze, încă proaspăt, gustul de cireș, mă întind cu trup firav spre ramul verde și nopții îi promit un vis. Mă crede…
Tremură în vânturi iarba dezbrăcată de tristețe, nicio grijă nu străbate timpul copilăriei în timp ce fluturi se ridică întinzând aripi de curcubeu și înflorind, se sparg în străluciri de clipe peste pământul copilăriei, înverzind.
Printre pietre curg înfloriri de cer, cu ape cristaline și pe șes, alerg cu miei și cu pițigoii și încet sub pleoape, visele se adună, ferestre către viața ce mă îmbie.
Înmuguresc în clipe zâmbete și umbra înserării mă cheamă să-mi arate la poala ei cum merii coboară către iarbă și-n ispitiri mă îndeamnă să le încălzesc în palmă, rodirile de floare și amintiri cu soare în mine-și fac răzoare.
Văd pozne coapte în gând și dorul meu flămând se întinde să le prindă de sus de lângă grindă de unde au fost lăsate în soare să se scalde.
Merg clipele degrabă la mine în piept să-și facă din amintiri scrânciob și încep încet să înnod, pe firul vieții plin, povești ce-n mine vin, bucată cu bucată, de parcă niciodată nu au plecat și încep în șiruri lungi să țes.
În zâmbet de copil, așa de dulce, viu, lipsit de orice grijă, stă clipă lângă clipă, o viață fericită! Gustând din amintire, un măr și o gutuie, o pară mălăiață, un strugure, se-agață, peste privire, clară, copilăria iară.
Mănânc și mâncând, în mine pofta prinde contur și cât de greu îmi vine să mă opresc când știu că prezentul a rămas agățat în cireș și că oriunde m-aș duce, nu mai găsesc gust la fel de dulce și nici pere mai bune ca cele furate de mine din părul țaței Mărioara, al cărei câine mi-a îndurerat vara.
Simt pe buze gust de copilărie, deschid ochii și mă ridic din pat, împachetez aripa din hârtie și îmi promit că mă voi duce și mâine, pe izlazul cu iarbă albastră în căsuța cu amintiri prinse în fereastră.
E loc destul la mine în împărăție, dacă vrei trec la noapte să te iau și pe tine. O să te servesc cu fructe din jocuri și cu coji de povești.
Lasă-mi un semn peste timp, o să te caut, sunt dornică să mai simt, curat șu adevărat și gustul prieteniei pe buze.
Deocamdată, vă las…
——————————-
Ileana VLĂDUȘEL
29 iunie 2020