Alexandru NEMOIANU: Un act înțelept

Trăim într-o lume fragila și aproximativă. Este o lume care traversează vremea ei în convulsii, foarte adesea provocate și, până la un punct, controlate, de “puternicii” zilei, despre ale căror bune intenții ar trebui să nu ne mai facem iluzii. Este suficient să vedem modul în care criza “coronavirus” este străbătută. Dincolo de suferință socială putem vedea cum, acei “puternici” de care pomeneam, folosesc prilejul să își stabilească un control deplin, nelimitat, asupra societății și modul în care asistăm la o redistribuire economică absolut obscenă în folosul celor bogați. Trăim într-o lume care, tot mai evident, este stăpânită de cel rău și uneltele lui, o lume în care armele atomice și amenințarea cu războiul și teroarea înlocuiesc pe Îngeri, o lume în care tot mai deslușit se aude tunetul mâniei lui Dumnezeu.

Un semn limpede al celor spuse mai sus este lipsa de respect pentru cuvântul dat, pentru făgăduința dată, pentru tratatul semnat. Iar cei care dovedesc în chip sfruntat, pe față, cinic, acest dispreț pentru cuvântul dat sunt “vârful de lance” al globalismului-sodomit, Statele Unite ale Americii.

În ultimii ani am putut vedea cum sistematic, bucată cu bucată, USA au anulat și încălcat tratat după tratat.

Tratatul pentru salvarea climei și mediului înconjurător, a fost anulat.

Tratatul încheiat cu Iranul, a fost anulat.

Tratatul despre limitarea armelor nucleare, a fost anulat.

Făgăduință că expansiunea NATO nu se va produce a fost călcată în picioare.

Pactul de neamesetec în trebuirile interne ale altor țări și de respectare a granițelor existente a fost călcat în picioare.

Făgăduința la renunțarea agresiunii și folosirea războiului au fost călcate în picioare și Serbia stă dovadă a acestui fapt.

Toate cele menționate sunt consecința aroganței demente și a faptului că a existat nefericitul moment istoric al existenței unei singure super-puteri. Legat de aceasta s-au alcătuit direct teorii imperialiste, a “dominației planetare” sau a”permanenței supremații”, teorii alcătuite de indivizi cu nume predestinate, Kagan, Wofowitz și alte mlădițe ale celor care se consideră “aleși”. Despre felul în care urmau să se comporte noii stăpâni limpede ne arată Adrian Zuckerman, ”alesul” numit ambasador al USA în România, atitudinea lui de jupan-proconsular. Un limbaj justificator a fost alcătuit noului imperialism, în care USA erau numită “statul indispensabil înzestrat cu „excepționalism”. Foarte ușor se poate vedea că vechi formule imperialist-rasiste ,gen “rasă superioară” și “spațiu vital”, se ascundeau în haina nouă. În acel moment istoric, acea super-putere, USA, s-a comportat lamentabil și și-a pierdut orice urmă de credibilitate morală. (Trebuie să fiu foarte clar.Când spun USA am în vedere administrațiile nevrednice și vremelnice și nu Țara și Poporul ei,care sunt victime ale unor politici demente.)

În momentul de față această lume uni-polară, Slavă Domnului, nu mai există, sau există numai în imaginația bolnav-criminală a unor cercuri zis “neo-conservative”. În momentul de față există forțe în lume care pot înfruntă imperiul globalisto-sodomit. Aceste forțe sunt Rusia, China, Turcia, Iran, India și aliații lor. Dar imperiul globalisto-sodomit, această fiară rănită de moarte, continuă să promoveze răul. Prin așa zisele revoluții”colorate”, prin Soros, prin OGN-uri, prin #rezist, prin “imbecilii utili”. O altă cale este cea de a folosi faptul că exista, în lumea pe care ei nu o controlează, încă stare sub lege, oameni care respecta cuvântul dat. Este tactică borfașului, care folosește mijloace necinstite în confruntarea cu omul cinstit. Un asemenea exemplu este modul în care a fost încercată infiltrarea în Rusia și a fost încercată determinarea a viitorului ei.

Imperiul globalisto-sodomit a crezut că a pus Rusia cu “botul pe labe” prin sprijinirea nesăbuitului alcoolic Boris Elțîn. Țara era în haos, economia era la pământ, sistemul de apărare era în criză. Dar iată că socoteala nu a ieșit. În mod providențial Rusia a ajuns să fie condusă de un om de excepție, Vladimir Vladimirovici Putin!

Pornind de la zero, cu răbdare, perseverență și enormă cumințenie, Rusia a ieșit din criză. Economia s-a stabilizat și întărit, sistemul de apărare al țării a fost refăcut și este în deplină măsură să respingă orice fel de agresiune (de fapt, în domeniile decisive, ale apărării de rachete și transportului de arme nucleare, Rusia are, în momentul de față, o superioritate calitativă netă) și mai ales Națiunea Rusă și-a recâștigat încrederea în sine, unitatea și mândria. Toate aceste lucruri au avut loc în paralel cu o renaștere spirituală gigantic, miraculoasă. Aceasta renaștere spirituală poate fi ilustrate prin evenimente ce au avut loc în Iunie 2020. În vreme ce USA este zguduită de o răscoală sociala și ideologică, o răscoală bântuită de idei sinistre, între care și anti-creștinismul, în Rusia, la Moscova, a fost inaugurată o gigantică catedrală aducând laudă lui Dumnezeu pentru libertatea țării. O mai mare deosebire, privind unde se găsesc valorile existențiale în USA si Rusia, ar fi greu de aflat. În Rusia se aduce slavă Ortodoxiei și în USA se cere distrugerea însemnelor creștine. Videat Deus et Judicet!

Nu este de mirare că în aceste condiții rata de aprobare a Președintelui Putin oscilează între un “minimum” de 75%  și o medie de 85-90%. Putin este în deplinul înțeles al cuvântului un conducător-patriot iubit de Neamul său!

În momentul de față Rusia este o țară Creștină și nu doar creștină: ORTODOXĂ. În alianță cu China, Rusia oferă o alternativă și a pus capăt isteriei agresive globalist-sodomită. Acești globaliști-sodomiti au intrat și sunt în panică și deci au început să comploteze.

S-a încercat subminarea Rusiei prin sancțiuni și război economic total. Încercarea a eșuat și economia Rusiei a ieșit întărită din această tentative. În paralel tot ce era rusesc, sau avea legătură cu Rusia, a fost demonizat. Această politică de propagandă proastă a reușit, marginal, în USA dar și în unele țări unde politicienii sunt complet aserviți intereselor străine, trist caz fiind România.

În prostia lor, cercurile de destabilizare din imperiul globalist-sodomit au încercat să creeze figuri “alternative” lui Putin. Așa a apărut penibilul Alexander Navalny, zis “domnul 1% , legat și în referire la numărul celor care ascultă neghiobiile sale. Dar, în paralel se căutau forme de a acapara succesiunea lui Putin. Concret aceste încercări s-au întețit legat de împrejurarea că mandatul de Președinte a lui Putin expiră în 2024. Deci, o încercare de a folosi starea de sub lege din Rusia în scop tâlhăresc. Dar, și de această dată, Putin a dejucat planurile globalist-sodomite.

O reformă a Constituției va fi supusă referendumului și conform ei, Putin ar avea dreptul la încă două mandate a șase ani fiecare. În acest fel competiția pentru “succesiune” nu mai are obiect.

Nimeni nu știe dacă Putin va cere aceste două mandate și iarăși nimeni nu știe dacă nu le va cere. Dar sigur este că, prin acest act înțelept, Putin asigură Rusiei stabilitate și posibilitatea de a continua cursul ascendent. În același timp lumea va avea un pol de putere care va face cu neputință aventuri demente ale imperiului globalist-sodomit-anglo-sionist. În aceste condiții orice om normal ar trebui să salute cu bucurie inițiativa înțeleaptă a lui Vladimir V. Putin.

——————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric

USA

25 iunie 2020

Lasă un răspuns