
MOTTO: „ A nu fi iubit este doar un ghinion, a nu iubi este o nenorocire”. (Albert Camus)
Albert Camus (n. 7 noiembrie 1913 la Dréan, Algeria – d. 4 ianuarie 1960 la Villeblevin, Franța) a fost romancier, dramaturg și filozof francez, laureat al premiului Nobel pentru literatură. Personalitate complexă a culturii franceze, Albert Camus se afirmă ca scriitor și întemeietor al unui nou curent ideologic, existențialismul, al cărui fundament teoretic îl oferă, cu deosebire, prin două eseuri filozofice: Mitul lui Sisif – 1942 și Omul revoltat – 1951. Opera lui cuprinde romane, povestiri, piese de teatru și eseuri, ilustrând, în ansamblu, raportul dintre individ și societate. În 1942 apare celebrul său roman STRĂINUL, apoi alte două romane, CIUMA, în 1946 și CĂDEREA în 1956. În dramaturgie s-a remarcat cu piesele de teatru CALIGULA (1938), NEÎNȚELEGEREA (1944), STAREA DE ASEDIU (1948) și CEI DREPȚI (1949).
ULTIMA ORĂ
La marginea nopții întârzie somnul
în gândul rămas lângă ușă stingher
pe franje de karma ce umplu ecranul
cu doruri căzute de-a valma din cer.
Le văd la fereastră venind încărcate
cu dulci amintiri regăsite-n trecut,
ce vor să-mi aducă, pe căi neumblate,
surâsul jertfit într-un ultim sărut.
Iar buza-mi crispată, rămasă rănită
în visul ce-ți caută umbra prin cer,
mai tremură încă, de-atunci neoprită,
sub ochii-mbrăcați în armură de fier.
Se scurge-n pendulă și ultimă oră
în care speranța mă duce-n trecut
să-mi caut destinul privind de la proră,
bătrân marinar…, pe vapor nevăzut!

Tatiana Doina Popovici: La limita dintre seară și noapte („la marginea nopții”), Eul liric, aflat între stare de veghe și somn, își amintește iubirile trecute care defilează pe ecranul amintirilor, umplut cu „doruri căzute de-a valma din cer”. Așadar, prima strofa surprinde Eul liric aflat între realitate și vis.
În a doua strofă, Morfeu îl cuprinde în brațele sale și, la fereastră, apar doruri „cu dulci amintiri regăsite-n trecut”. De fapt „karma” este o defilare a vieții trecute care lasă urme asupra vieții prezente sau a celor viitoare. Karma este conceptul reîncarnărilor în filosofia indiană. Amintirile vor să-i aducă poetului, „pe cai neumblate” imaginea surâsului „jertfit într-un ultim sărut”. Eul liric este încă „în visul” ce „caută umbra” iubitei „prin cer”. Tot în vis, poetul, prin Eul său liric, simte rana ultimului sărut pe buza ce „tremură […] de-atunci neoprită/ sub ochii-mbrăcați în armură de fier”
Imaginile din strofele a doua și a treia se referă la iubiri care dispar odată ce „se scurge-n pendulă și ultima oră” dintr-o noapte în care „speranța” îl duce pe poet în „trecut”, Eul liric aflându-se între vis și realitate, căutându-și destinul „privind de la proră/ bătrân marinar…, pe vapor nevăzut!”.
Prima strofa se refera la starea dintre realitate și vis, următoarele două se refera la vis, iar ultima surprinde Eul liric între vis și realitate. Această pendulare între realitate și vis, vis, vis și realitate este specifică poetului Corneliu Neagu care dă valori expresive unor obiecte cunoscute și folosește oniricul pentru a le exprima.
În cele patru strofe, a câte patru versuri, cu rima încrucișată apar metafore ca: „la marginea nopții”, „gând stingher”, „franje de karma”, „rămas stingher” (prima strofa), „dulci amintiri” (inversiune), „căi neumblate”, „surâsul jertfit” (a doua strofa), „buza crispată”, „buza rănită”, „armură de fier” (a treia strofa) și „bătrân marinar” (inversiune), „vapor nevăzut” (a patra strofă). Pe lângă metafore, autorul folosește personificări: „gândul rămas lângă ușa”, „buza… mai tremură încă”, „ochii-mbrăcați în armură”.
Cuvintele: nopții, visul, somnul, ecranul, umbra aparțin oniricului, iar: gând, fereastră, surâs, ochii, pendula, prora, marinar, vapor, franje aparțin realității. Alternarea lor pune în lumină un tablou în care apare și un element cosmic, „cer”. Titlul este alcătuit dintr-un numeral ordinar cu valoare de adjectiv – „ultima” și un substantiv ce reprezintă o unitate de timp, „oră”.
Corneliu Neagu: ULTIMA ORĂ este un poem de factură expresionist-onirică în care franje de amintiri, de dor și de karma interferează într-un spațiu-timp cu manifestări care marchează Eul liric cu sentimente foarte puternice. Pe parcursul celor patru strofe ale poemului, cititorul este purtat pe căile nevăzute ale visării neîngrădite, prin „umbrele” trecutului pentru a găsi perspective noi ale speranței.
În prima strofă, pe fondul insomniei („întârzie somnul”), gândul rămâne „lângă ușă stingher/ pe franje de karma […] cu doruri căzute de-a valma din cer”. Aceste doruri (strofa a doua) vin încărcate cu „dulci amintiri” ce vor să-i aducă poetului, „pe căi neumblate”, „ surâsul jertfit într-un ultim sărut”. În strofa a treia gândul, transformat în vis, „caută umbra” iubitei (subînțeles, dispărută) „prin cer”. Iar buza poetului, rămasă „crispată” după acel ultim sărut, ”mai tremură încă, de-atunci neoprită,/ sub ochii-mbrăcați în armură de fier”. În ultima stofă „speranța” îl duce pe poet „în trecut” să-și caute „destinul privind de la proră”, ca „bătrân marinar” de pe un „vapor nevăzut!”. Speranța se scurge prin ceasul cu pendulă la „ultima oră”, fapt ce sugerează vârsta senectuții, încărcată cu amintiri.
Poemul ULTIMA ORĂ a fost publicat mai întâi în revistele on-line LOGOS & AGAPE și CONFLUEȚE LITERARE, primind aprecieri favorabile din partea cititorilor. În august 2020 a fost inclus în Antologia lirică POEME PESTE TIMP, Ed. BREN, București, 2020.
TĂCERILE
Ce grele sunt tăcerile din jurul meu,
când mă cuprind și le ascult pe toate! –
revin din arcul frânt al unui curcubeu
cu lungi păreri de rău nevindecate.
În preajma mea le simt în fiecare zi,
stând adunate-n umbrele opace –
de-acolo îmi recită zeci de poezii
sperând că ar putea să mă împace.
Dar versurile cadențate mă rănesc,
cu doruri stând pe gânduri răsfirate,
din poarta neuitării ele-mi amintesc
că v-am iubit ca un nebun pe toate.
În gândurile mele vă iubesc și-acum,
chiar dacă toamna vieții ne desparte –
veniți, lăsând părerile de rău pe drum,
să mai citim poeme dintr-o carte!
Când zorii se vor prinde de fereastră,
veți fi plecat lăsând-mi doar tăcere
și florile privind-mă duios din glastră
cum încă-adun poeme prin unghere.
Continue reading „Tatiana Doina POPOVICI în ,,dialoguri literare” cu poetul Corneliu Neagu (12)” →