MOTTO: „ A nu fi iubit este doar un ghinion, a nu iubi este o nenorocire”. (Albert Camus)
Albert Camus (n. 7 noiembrie 1913 la Dréan, Algeria – d. 4 ianuarie 1960 la Villeblevin, Franța) a fost romancier, dramaturg și filozof francez, laureat al premiului Nobel pentru literatură. Personalitate complexă a culturii franceze, Albert Camus se afirmă ca scriitor și întemeietor al unui nou curent ideologic, existențialismul, al cărui fundament teoretic îl oferă, cu deosebire, prin două eseuri filozofice: Mitul lui Sisif – 1942 și Omul revoltat – 1951. Opera lui cuprinde romane, povestiri, piese de teatru și eseuri, ilustrând, în ansamblu, raportul dintre individ și societate. În 1942 apare celebrul său roman STRĂINUL, apoi alte două romane, CIUMA, în 1946 și CĂDEREA în 1956. În dramaturgie s-a remarcat cu piesele de teatru CALIGULA (1938), NEÎNȚELEGEREA (1944), STAREA DE ASEDIU (1948) și CEI DREPȚI (1949).
ULTIMA ORĂ
La marginea nopții întârzie somnul
în gândul rămas lângă ușă stingher
pe franje de karma ce umplu ecranul
cu doruri căzute de-a valma din cer.
Le văd la fereastră venind încărcate
cu dulci amintiri regăsite-n trecut,
ce vor să-mi aducă, pe căi neumblate,
surâsul jertfit într-un ultim sărut.
Iar buza-mi crispată, rămasă rănită
în visul ce-ți caută umbra prin cer,
mai tremură încă, de-atunci neoprită,
sub ochii-mbrăcați în armură de fier.
Se scurge-n pendulă și ultimă oră
în care speranța mă duce-n trecut
să-mi caut destinul privind de la proră,
bătrân marinar…, pe vapor nevăzut!
Tatiana Doina Popovici: La limita dintre seară și noapte („la marginea nopții”), Eul liric, aflat între stare de veghe și somn, își amintește iubirile trecute care defilează pe ecranul amintirilor, umplut cu „doruri căzute de-a valma din cer”. Așadar, prima strofa surprinde Eul liric aflat între realitate și vis.
În a doua strofă, Morfeu îl cuprinde în brațele sale și, la fereastră, apar doruri „cu dulci amintiri regăsite-n trecut”. De fapt „karma” este o defilare a vieții trecute care lasă urme asupra vieții prezente sau a celor viitoare. Karma este conceptul reîncarnărilor în filosofia indiană. Amintirile vor să-i aducă poetului, „pe cai neumblate” imaginea surâsului „jertfit într-un ultim sărut”. Eul liric este încă „în visul” ce „caută umbra” iubitei „prin cer”. Tot în vis, poetul, prin Eul său liric, simte rana ultimului sărut pe buza ce „tremură […] de-atunci neoprită/ sub ochii-mbrăcați în armură de fier”
Imaginile din strofele a doua și a treia se referă la iubiri care dispar odată ce „se scurge-n pendulă și ultima oră” dintr-o noapte în care „speranța” îl duce pe poet în „trecut”, Eul liric aflându-se între vis și realitate, căutându-și destinul „privind de la proră/ bătrân marinar…, pe vapor nevăzut!”.
Prima strofa se refera la starea dintre realitate și vis, următoarele două se refera la vis, iar ultima surprinde Eul liric între vis și realitate. Această pendulare între realitate și vis, vis, vis și realitate este specifică poetului Corneliu Neagu care dă valori expresive unor obiecte cunoscute și folosește oniricul pentru a le exprima.
În cele patru strofe, a câte patru versuri, cu rima încrucișată apar metafore ca: „la marginea nopții”, „gând stingher”, „franje de karma”, „rămas stingher” (prima strofa), „dulci amintiri” (inversiune), „căi neumblate”, „surâsul jertfit” (a doua strofa), „buza crispată”, „buza rănită”, „armură de fier” (a treia strofa) și „bătrân marinar” (inversiune), „vapor nevăzut” (a patra strofă). Pe lângă metafore, autorul folosește personificări: „gândul rămas lângă ușa”, „buza… mai tremură încă”, „ochii-mbrăcați în armură”.
Cuvintele: nopții, visul, somnul, ecranul, umbra aparțin oniricului, iar: gând, fereastră, surâs, ochii, pendula, prora, marinar, vapor, franje aparțin realității. Alternarea lor pune în lumină un tablou în care apare și un element cosmic, „cer”. Titlul este alcătuit dintr-un numeral ordinar cu valoare de adjectiv – „ultima” și un substantiv ce reprezintă o unitate de timp, „oră”.
Corneliu Neagu: ULTIMA ORĂ este un poem de factură expresionist-onirică în care franje de amintiri, de dor și de karma interferează într-un spațiu-timp cu manifestări care marchează Eul liric cu sentimente foarte puternice. Pe parcursul celor patru strofe ale poemului, cititorul este purtat pe căile nevăzute ale visării neîngrădite, prin „umbrele” trecutului pentru a găsi perspective noi ale speranței.
În prima strofă, pe fondul insomniei („întârzie somnul”), gândul rămâne „lângă ușă stingher/ pe franje de karma […] cu doruri căzute de-a valma din cer”. Aceste doruri (strofa a doua) vin încărcate cu „dulci amintiri” ce vor să-i aducă poetului, „pe căi neumblate”, „ surâsul jertfit într-un ultim sărut”. În strofa a treia gândul, transformat în vis, „caută umbra” iubitei (subînțeles, dispărută) „prin cer”. Iar buza poetului, rămasă „crispată” după acel ultim sărut, ”mai tremură încă, de-atunci neoprită,/ sub ochii-mbrăcați în armură de fier”. În ultima stofă „speranța” îl duce pe poet „în trecut” să-și caute „destinul privind de la proră”, ca „bătrân marinar” de pe un „vapor nevăzut!”. Speranța se scurge prin ceasul cu pendulă la „ultima oră”, fapt ce sugerează vârsta senectuții, încărcată cu amintiri.
Poemul ULTIMA ORĂ a fost publicat mai întâi în revistele on-line LOGOS & AGAPE și CONFLUEȚE LITERARE, primind aprecieri favorabile din partea cititorilor. În august 2020 a fost inclus în Antologia lirică POEME PESTE TIMP, Ed. BREN, București, 2020.
TĂCERILE
Ce grele sunt tăcerile din jurul meu,
când mă cuprind și le ascult pe toate! –
revin din arcul frânt al unui curcubeu
cu lungi păreri de rău nevindecate.
În preajma mea le simt în fiecare zi,
stând adunate-n umbrele opace –
de-acolo îmi recită zeci de poezii
sperând că ar putea să mă împace.
Dar versurile cadențate mă rănesc,
cu doruri stând pe gânduri răsfirate,
din poarta neuitării ele-mi amintesc
că v-am iubit ca un nebun pe toate.
În gândurile mele vă iubesc și-acum,
chiar dacă toamna vieții ne desparte –
veniți, lăsând părerile de rău pe drum,
să mai citim poeme dintr-o carte!
Când zorii se vor prinde de fereastră,
veți fi plecat lăsând-mi doar tăcere
și florile privind-mă duios din glastră
cum încă-adun poeme prin unghere.
Tatiana Doina Popovici: „Tăcerile” este un poem-elegie, cu regrete (păreri de rău), umbre, doruri, gânduri, neuitări, care apasă Eul liric ajuns „în toamna vieții”.
Discursul liric începe cu o frază exclamativă care sugerează povara tăcerilor „când mă cuprind și le ascult pe toate”. Adunate în „umbrele opace”, tăcerile „recită zeci de poezii”. Speranța că, recitând, l-ar putea împăca, nu este reală, deoarece Eul liric simte ca „versurile cadențate îl rănesc/ cu doruri… răsfirate pe gânduri”. Dorurile, aflate în „poarta neuitării… îmi amintesc/ că v-am iubit ca un nebun pe toate”.
Strofa a patra este o declarație de dragoste: „în gândurile mele va iubesc și-acum” în ciuda vârstei („toamna vieții”). Printr-un imperativ „veniți, lăsând părerile de rău pe drum”, Eul liric le așteaptă „să mai citim poeme dintr-o carte”.
Lăsând starea de halucinație de-o parte, Eul liric devine lucid și știe că atunci „când zorii se vor prinde de fereastra”, dorurile toate vor fi plecate lăsând în urma „doar tăcere”. O personificare sugestiva mângâie Eul liric – „florile privindu-mă duios din glastră” în timp ce „încă-adun poeme prin unghere”.
Deși folosește tonul elegiac, Corneliu Neagu este un romantic care folosește factorul emoțional al imaginației cu tendința de evadare în vis. În versurile sale introduce, adesea, fantasticul și face inovații lexicale (neologismele: neuitarea, neiertarea etc). Din acest punct de vedere, romantismul lui Corneliu Neagu se întâlnește cu expresionismul-oniric.
Corneliu Neagu: TĂCERILE este un poem despre trecut și prezent, despre iubiri împlinite sau ratate, doruri, regrete și păreri de rău – toate acestea într-un limbaj specific autorului, cu evidente accente neo-expresioniste și onirice. Arhitectural este conceput pe cuprinsul a cinci strofe de tip catren, că rima încrucișată, măsura 12-11-12-11.
În prima strofă Eul liric evocă „tăcerile grele” ce se adună în „jurul” poetului, cuprinzându-l, iar acesta trebuie să le asculte „pe toate”. Aceste tăceri „revin din arcul frânt al unui curcubeu/ cu lungi păreri de rău nevindecate”. Verbul „revin” împreună cu atributul „nevindecate” sugerează faptul că aceste „păreri de rău” sunt mai vechi. De altfel, Eul liric ne spune, la începutul strofei a doua, că „În preajma mea le simt în fiecare zi”. Din umbrele opace unde se adună, aceste „păreri de rău” „recită zeci de poezii/ sperând ca ar putea să mă împace” ( pe mine, poetul). Însă nici vorbă de împăcare pentru că, după cum aflăm din strofa a treia, „versurile cadențate” îl „rănesc” pe poet „ cu doruri stând pe gânduri răsfirate”. Din „poarta neuitării” aceste doruri îi amintesc de iubitele din trecut: „că v-am iubit ca un nebun pe toate”.
În strofa a patra Eul liric le mărturisește acestor iubite că poetul încă le iubește în gândurile sale, „chiar dacă toamna vieții” îl „desparte” de ele. De aceea, poetul, prin Eul său liric le spune: „veniți, lăsând părerile de rău pe drum,/ să mai citim poeme dintr-o carte!”. În strofa a cincea, această chemare a poetului devine realitate (dar numai în vis, desigur!) Acest vis se materializează în versuri de o frumusețe rară: „Când zorii se vor prinde de fereastră,/ veți fi plecat lăsând-mi doar tăcere/ și florile privind-mă duios din glastră/ cum încă-adun poeme prin unghere”.
Poemul TĂCERILE a fost publicat prima dată în volumul de versuri TĂCEREA DIN ADÂNCURI, Ed. ePublishers, București, 2018. A fost republicat doi ani mai târziu în Antologia Lirică POEME PESTE TIMP, Ed. BREN, București, 2020
ECOUL
Un glas pornește din lăuntrul meu,
ecoul se întoarce peste gânduri
din spectrul rupt al unui curcubeu
rămas din vară priponit în prunduri.
Izvorul nu mai curge pe sub prund
dar curcubeul din pripon ascultă
cuvinte vagi în care se ascund
păreri de rău întoarse dintr-o luptă.
Din glasul renăscut așa târziu
mai vin si-acum silabe încărcate
cu amintiri din care nu mai știu
unde-au plecat iubirile trădate.
Mă-ntorc grăbit cu dorul în trecut
prin vechi uitări aduse într-o seară
de vântul reîntors mai abătut
din marginile unei nopți de vară.
Și dintr-odată parcă le zăresc
desprinse din văzduh, neconsolate,
în inimă aș vrea să le primesc,
cu un sărut să le împac pe toate.
Dar timpul parcă m-a înlănțuit,
iar ele mi se par tot mai ostile,
în cercul lor mă strâng necontenit
și îmi cobesc cu bocet de sibile.
Tatiana Doina Popovici: Aceeași tehnică a strofelor de opt versuri cu rima încrucișată revine în „Ecoul”. Tributar curcubeului din care „ecoul se întoarce peste gânduri”, Eul liric ascultă glasul pornit din „lăuntrul meu” al cărui ecou „rupt din spectrul… unui curcubeu” ascunde „cuvinte vagi ale unor păreri de rău” (regrete)
În strofa a doua „glasul renăscut” aduce „silabe încărcate cu amintiri” despre iubirile trădate. Eul liric caută dorul „în trecut/prin vechi uitării aduse într-o seară /de vântul reîntors mai abătut/din marginile unei nopți de vară”. Ultimele patru versuri ale strofei a doua pun accentul pe visare, căci uitările sunt aduse „Într-o seara”, iar vântul se reîntoarce în „marginile unei nopți de vară”. Se observă frecventa cu care poetul folosește o dimensiune geometrica, „marginile”, în creația sa lirică. Limitată astfel, noaptea concentrează visarea. În aceeași stare halucinatorie, Eul liric zărește „desprinse din văzduh, (iubirile) neconsolate”. Dornic sa le împace… pe toate… cu un sărut, simte ca timpul „l-a înlănțuit”, iar iubirile îl strâng „în cercul lor” și îi cobesc cu bocet de sibile”. Eul liric are nostalgia iubirilor pierdute, dar constată că, în timp, acestea au devenit ostile (dușmănoase) și îi „cobesc”, îi prevestesc ceva rău.
Poezia poate fi socotită o introspecție în sine a Eului liric care caută în amintiri „iubirile trădate”. La căutările lui participă elemente ale naturii: vântul, văzduhul. Din mitologie doar sibilele participă, în final, la căutările Eului liric numai pentru a-i prezice ceva rău. Câteva figuri de stil sunt presărate de-a lungul celor trei strofe: metafore (spectrul rupt, cuvinte vagi, glasul renăscut, vechi uitării), personificări (curcubeu… ascultă, vechi uitări…aduse de vânt… mai abătut). Visarea pune stăpânire pe gândurile Eului liric seara, la marginile unei nopți de vară. Fără să-l parafraza pe Shakespeare, am putea numi această poezie „Visul unei nopți de vară”.
Corneliu Neagu: Un poem în care gândurile încărcate cu amintiri despre trecutele iubiri ajung de oriunde și oricând, tulburând pacea interioară a poetului. Așa aș defini, la modul general, această creație lirică, denumită, simbolic, ECOUL. Din punct de vedere arhitectural, poemul este compus din trei strofe polimorfe, a câte opt versuri fiecare, cu măsura 10-11-10-11. Din punct de vedere al apartenenței stilistice ar putea fi încadrat în curentul neo-expresionist. Chiar din prima strofă apar aspecte de această natură, pentru că din glasul care pornește din „lăuntrul” Eului liric „ecoul se întoarce” […] „din spectrul rupt al unui curcubeu/ rămas din vară priponit în prunduri”. Sunt prunduri prin care „izvorul nu mai curge”, iar curcubeul priponit în aceste prunduri „ascultă/ cuvinte […] în care se ascund/ păreri de rău întoarse dintr-o luptă”. Despre ce luptă este vorba nu aflăm, în mod explicit, dar bănuim că este vorba de lupta sinelui cu amintirile copleșitoare care vin din trecut. De altfel în strofa a doua Eul liric ne spune că aceste amintiri îl macină pe poet, pentru că nu știe „unde-au plecat iubirile trădate”. De aceea poetul se întoarce cu „dorul în trecut/ prin vechi uitări aduse […] / de vântul reîntors mai abătut din marginile unei nopți de vară”. Dar la începutul strofei a treia Eul liric (poetul) le zărește „desprinse din văzduh, neconsolate”. Ar vrea să le primească în inimă și să le împace cu un sărut „pe toate”. Dar se simte înlănțuit de timp, iar ele „par tot mai ostile”: „în cercul lor mă strâng necontenit/ și îmi cobesc cu bocet de sibile”. Final de poem care nu-i aduce poetului consolarea mult dorită.
Acest poem a fost publicat prima dată în volumul de versuri TACEREA DIN ADÂNCURI, Ed. ePublishers, București, 2018. A fost republicat doi ani mai târziu în Antologia Lirică POEME PESTE TIMP, Ed. BREN, București, 2020.
VA URMA~
——————————–
Tatiana Doina POPOVICI / Corneliu NEAGU
31 August 2020