„Viața noastră” e un lucru uitat în aceste zile și s-ar putea să dispară. Am descoperit-o azi pe Diana Ankudinova, o cântăreață de 17 ani la vocea Rusiei. Vibrația sunetelor vocii ei naturale a produs o stare deosebită în rândul celor ce am ascultat-o și-o ascultăm. Am aflat că nu are antrenament și că se va apuca de acum încolo să își ia un profesor de voce. „Sper să nu i-o strice”. Cineva a zis: O voce atât de captivantă, voce de vrăjitoare, și atunci mi s-a deschis o ușă spre origine, spre vibrația naturală a pământului – cutremurul. La școală eram intenționat antrenați să ne speriem de vocile joase: Vai, vai, că vine strigoiul, o să te mănânce și uite așa eram educați să zburăm spre înălțimile notelor (tralala), unde suntem mai ușor de controlat „parcă” și de ce? Mă întreb cu suspiciune,
Pentru că vocea înaltă nu sperie, e luminoasă, nu te controlează, te adună, te atrage și te conduce ușor acolo unde dorește doamna educatoare – controlorul. O voce de copil nu te supune pe tine ascultatorul așa cum o face o voce cu ondulații joase care te domină; vocea unui adult sau bau, bau, te întunecă și te forțează să te ascunzi după ușă. Diana a avut un destin mai dramatic, o poveste extraordinară de supraviețuire. Mama ei, o alcolică a bătut-o groaznic de i-a rupt o clavicula și a aruncat-o în stradă la vârsta de 3-4 anișori. Bătută puternic de mama ei naturală, Diana a fost salvată de destin și a ajuns în orfelinat traumatizată și mută. De acolo, de milă este în cele din urmă adoptată de un kinetoterapeut. Noua mamă adoptivă o înscrie la lecții de muzică, în speranța că acestea o vor ajuta să-și recapete capacitatea de a vorbi. Diana a prins curaj și și-a dat drumul vocii cu lecțiile de canto, a început să cânte prin casă și a apărut pentru prima dată la emisiunea TV rusă „Ești Super”, o emisiune concurs pentru copiii defavorizați și abuzați. La vârsta de 13 ani, Diana impresionează specialiștii cu vocea ei care, spuneau ei că parcă vine din altă lume sau e altcineva în ea care cântă. O voce izvorată din durere. Deci am putea spune că are o voce Contralto, una dintre cele mai joase și rare pentru o femeie venită parcă din adâncuri. Un suflet oropsit și-a dat drumul vocii, spun oamenii dintr-un loc sălbatic în care nimeni nu e cu ea, ea fiind mereu singură și închisă în casă de mama ei care era mereu plecată, iar când revenea era beată. De ce ne farmecă vocea ei?
După un timp de cercetări am descoperit un mister precum că, atunci când în muzică îți acorzi instrumentele înainte de a începe un recital, unii acordează după ureche, iar alții care nu pot, folosesc un instrument numit Tahometru, standardizat la 440 de Hertz. Această frecvență de acordare a instrumentelor, se spune că ne ferește de a intra în hipnoză, în zona sumbră a sunetelor care produc tristețe și disconfort, ne rupe din natural și ne aruncă în zona veselă și zglobie a vieții, unde cu ușurință suntem ușor satisfăcuți, cuceriți și dirijați dintr-un loc în altul al plăcerilor fără a ne trezi sau a fi treziți într-o realitate dură sau afectați psihologic. Un alt motiv este și rapiditatea acordării. Nu e incriminare, ci doar o constatare.
Până acum două sute de ani în urmă se folosea o altă frecvență de acordare a instrumentelor – 432 de Hz, este standardul vechi care acum reînvie, în urma slăbirii frâielor rigide ale standardelor și își reface apariția în mod special în industria meditației și a medicinii. Specialiștii au ajuns la concluzia că această frecvență de acordare a instrumentelor face bine sănătății și, în special a sănătății inimii și a altor boli pe care le vindecă. E o teorie conspirațională? Aici îmi vine în minte Egiptul Antic, unde medicii foloseau pisica așezând-o pe rănile bolnavilor care torcând în somnul ei adânc și dulce, scriu tabletele, producea vibrații considerate benefice, pentru că ele stimulau vindecarea rapidă a bolii. Acest fenomen l-am simțit chiar pe pielea mea când, sosit acasă, după o zi grea de muncă – și mă durea pieptul groaznic de la ridicarea fiarelor toată ziua prin fabrică, luam pisica, o așezam pe piept întins pe fotoliu și după o oră de somn mă ridicam ca nou. Tot pentru vindecare prin vibrația sunetelor au fost descoperite construcții lângă piramidele din Egipt, echipate cu sisteme de producere a lor, cu ajutorul apelor subterane, unde medicii erau specializați să trateze prin expunerea pacientului în diferite încăperi, în care construcția prin combinații de obstacole și jeturi crea diferite sunete și vibrații care erau specifice diferitelor boli de care suferea omul. Boli de natură fizică cât și de natură psihologică. Desigur, alături de celelalte forme de relaxare prin autosugestie, meditație și plante naturale.
Acest suport/certificare pentru a justifica revenirea la frecvența de acordare a instrumentelor muzicale cu un instrument de 432 de Hz este demonstrat matematic în relația scărilor armonice și a frecvențelor sunetelor din natură. Toate aceste calcule matematice îi sunt atribuite lui Pitagora, care a trăit între anii 570 – 495 înaintea lui Hristos. Deci, realizați de ce era greu de acordat în vechiul sistem – pentru că trebuia să fii și un pic de matematician ca să te perfecționezi în acordarea instrumentelor, în muzică. Marii compozitori, Mozart și Verdi foloseau frecvența de 432 de Hz în acordarea instrumentelor lor. Frecvența de 440 de Hz a fost introdusă în anul 1800 de către fizicianul german Johann Heinrich. Tot el a inventat și Tahometrul. Americanii au adaptat sistemul în 1936. Chiar și azi mulți muzicieni sunt convinși că frecvența 432 de Hz este mai calmă și mai liniștitoare, are o contopire mai sănătoasă cu ascultătorii. India și Asia folosesc această frecvență dintodeauna și de aceea muzica lor e diferită față de vest și cu efecte mai liniștitoare.
Dacă vom calcula pătratul lui 432, obținem viteza luminii. Frecvența vibrației fierberii pământului oscilează în jurul a 8 Hz. Când frecvența începe să scadă sub 8, intrăm în zona noastră de calm și relaxare, în starea creierului, denumită Alfa și e aproape în Theta 4-7 Hz, când noi intrăm într-o relaxare adâncă de vindecare și somn, adormim și ne odihnim într-o meditație celestă profundă. Multiplii acestor frecvente sunt C = 64, 128 si 256 Hz (C mijlociu), unde notele devin audibile pentru urechea omului și apoi referința pentru 432de Hz.
Dacă vibrația pământului duce la vindecare rapidă și relaxare, atunci e ușor de înțeles strângerea în brate a trunchiurilor groase de copac practicate de anumite triburi din jungle sau grupuri meditative din alte țări. Stând în picioare se amortizează vibrația prin încălțăminte și alte forme de absorție, însă îmbrățișând trunchiul, aplici direct lungimii totale a trupului tău și transversal, vibrația pământului prin copac în tine. Deasemeni îmbăierea prin duș cu vibrațiile întregului copac, atunci când te așezi sub el să te odihnești. Ești așezat ca și crema dintre doi biscuiți în schimbul de energie dintre pământ și ramurile copacului. Te ridici înzdrăvenit și pleci mai departe. E fantezie? Toate aceste mici efecte neglijate ne-au fost luate în grabă de cei care voiau să ne folosească în mod real timpul în favoarea lor. Totul pentru profit și bani, după cum vedeți. S-au investit sume uriașe în folosirea sunetului ca armă de distrugere în masă în industria militară decât în folosirea medicală. Această manevră posesivă a industriei farmaceutice, a cărei contribuție (care la început a fost binevenită) a dus mai târziu, datorită lăcomiei ei la eliminarea etichetei echilibrate de descoperire și dezvoltare a științei de însănătoșire de toate felurile. Fără discriminare în prevenire a bolilor și reducerea chimicalelor din proces.
Recent, astronomii au calculat că frecvența fundamentală a soarelui este 144Hz. Al doilea overtone sau a treia armonică al acestui fundamental ton este 432 Hz. Acest lucru ne demonstreză încă o dată conecția cu natura. Marele tobe/ceaune sunt acordate de mii de ani în Nepal cu frecvența de 432 de Hz. Aceste tobe sunt folosite în vindecarea și relaxarea maselor după o zi grea de muncă, adică vindecarea întregii națiunii prin cânt și relaxare. Nu m-ar mira ca aceste observații și descoperiri să ne ducă la realizarea că, în marile construcții de piatră s-a folosit vibrația anumitor sunete în ridicarea blocurilor de sute de tone pe ziduri.
E foarte greu să revii dintr-o dată, pe toată suprafața pământului la vechea și originala frecvență de acordare a instrumentelor muzicale și a vocii omului de la 44oHz la 432Hz. Deci, vocea Dianei Ankudinova este vibrația naturală și originală a muzicii evoluate în timp cu viața de pe pământ. Ce s-a întâmplat acum 200 de ani a fost o mutare/hotărare mai mult economică și comercială ca să ușureze invazia tehnologică în numele profitului. Când Nikola Tesla i-a demonstrat patronului său, J.P.Morgan, energia electrică fără fir pe întreg pământul, acesta s-a enervat aflând că nu o poate taxa și a dat foc invenției. Exact cum au făcut-o și în invazia lor calculatoarele și internetul pe care nu am avut răbdare să le lăsăm să se maturizeze în tehnica de carte și a altor practici. Să ne amintim că ele sunt scule de deservire a umanității nu dumnezei. Sunt niște punți de trecere niște porți. De la scrisul de mână la tipar a fost o poartă, de la tipar la digital o altă poartă și de la digital la radiotelepurtare de informații și apoi comunicarea prin hipnoză o altă poartă. Vom deveni roboți? Vom fi înlocuiți de roboți?
Niciodată! Robotul care gândește creativ și inventează la infinit dacă va deveni fapt, atunci va dispărea creatorul și va rămâne ideea de transformare permanentă, un Perpetuum mobile. Un Univers care doar respiră. În momentul în care ajungi să te creezi pe tine însuți, devii Universul. Babele noastre, la horă știau ele ce știau când spuneau că muzica rockului e muzică drăcească și poate că aveau dreptate în acest sens al sunetelor false și schimonosite ieșite prin alterarea acordării instrumentelor de la vibrația originală de 432 de Hertzi. Acești noi extraordinari artiști care ne impresionează cu performanța lor au dărâmat barierele, au încălcat regula de care vorbea și Albert Einstein, când cineva care nu știe că nu se poate ceva, încearcă și o face. Când eu am luat lectii de canto, profesorul îmi dădea reguli pe care nu aveam voie să le încalc, când eu de fapt doream să cânt altceva. Descoperim deci spălare de creier și control mai în toate domeniile și când ieșim de sub acest control, ne descoperim capacitățile extraordinare.
O altă fenomenală voce a impresionat de curând concursul „America are talent”. Și americanii se pot considera onorați că o tânără cu suflet imaculat a călcat pe scena lor, la numai 14 ani; din mamă iraniană și tată norvegian, Angelina Jordan este ascultată de întregul juriu care s-a mirat cum de o fată atât de tănâră poate să reproducă astfel de emoții de om matur. Fata, dacă o asculți atent, cântă de fapt un cântec de leagăn, un bocet, o doină etc., lucru uitat în ziua de azi de a mai fi practicat de o mamă modernă. Un suflet crescut în dragoste de mamă și cuib părintesc. Copiii azi cresc „pe scurtătură” în țipete de rock an roll, singuri, izolați în virtual și e normal să nu fie familiarizați cu astfel de emoții maternale. „A fost întregul auditoriu hipnotizat!” O întreagă planetă ținută în cămașă de forță ascunsă a regulei paralele. „Nu ai voie! Nu ieși din pădure că te papă lupul.” Cei crescuți cu tableta în mână și biberonul în gură nu au cum reproduce astfel de emoții pentru că ele vin din adâncul inimii de părinte – din părinte. Nu mai știm să vorbim cu sufletul. Nu mai avem timp să vorbim cu ai noștri copii. Să le creăm personalitatea. Noua politică îi înnebunește și mai tare cu educația și confuzia sexuală. Ne-am rupt de natură. Cum ne-am bătut joc de societate, de planetă?
Această stare de dezolare în care am intrat, numită civilizație, aceasta lăcomie și materialism numit fericire, această horifică injustiție numită „Afacere normală”, „Afacere ca de obicei” ne-a adus aici și ne-a pus pe unii împotriva altora, miliarde de oameni blocați în drumul lor prin viață și închiși în casă deodată pe întreaga planetă, de parcă un singur braț s-a lăsat peste noi și ne ștrangulează, sufocă pe toți. Dacă virusul e devastator, soluția rezolvării este și mai devastatoare. O mare crimă a fost comisă împotriva speciei umane. Parcă ne-a lovit unul cu o măciuca în cap pe toți și vedem stele verzi. Aceste stele sunt blocate în ochii noștri și ne întrebăm cu nedumerire ce se va întâmpla cu ele – vor dispărea?
În Biblie, Moise ne-a trecut dintr-o țară în alta, acum covidul ne va trece și el dintr-o lume în alta? Întrebarea e, cum vom trece? Ne vom reîncarna? Vom muri cu toții sau vom renaște? Încă o dovadă că am fost păcăliți. Ca fiu, nu am avut multe de spus cu privire la venirea pe lume, tot așa cum nu voi avea la plecare, însă ca specie umană, cred că ne putem salva prin iubirea de aproapele. Să ne ajutăm unii pe alții cu mâncare și acoperiș, să tragem concluzii și să ne educăm până vor trece toate astea.
Faptul că civilizația a ajuns aici demonstrează ce fel de civilizație incompetentă, nepăsătoare și iresponsabilă suntem. Cât de jos am căzut? Cui ne adresăm acum să ne ajute? Este cineva atent la rugăciunile noastre? Întâlnim chiar și în aceste momente persoane care se opun și îi acoperă pe cei ce ne-au adus aici. Acoperindu-i pe ei, își acoperă scaunelele dar și craca pe care stau va cădea împreună.
Fetițe cu astfel de voci adânci, naturale ca ale Dianei din Rusia erau arse pe rug de inchizție dacă prezentau cu atâta acuratețe contactul spiritual dintre sufletele altor lumi. Să reproduci de la vârstă fragedă de cinci – șase ani cum a făcut-o și Angelina Jordan când a uluit și câștigat „Norvegienii au talent”. Pe timpuri, prin emoții, prin recrearea timbrului vocilor marilor suflete celebre trecute era considerată de biserică vrăjitorie. Acești „manipulatori” care în acest fel au executat și pe faraonii Egiptului antic ne jonglează și azi. Reproducerea și canalizarea vocilor marilor Whitney Houston, Nina Simone, Elvis Presley, Billy Holidays etc. de către Angelina, ar fi dus-o la rug în timpul Inchiziției. Treziți-vă la realitate oameni buni că toți am fost fraieriți, duși în eroare și trași în piept de bolnavii în obsesia lor după control și avere. Că nu poți să-i numești altcum, când se vede clar că își taie, chiar ei craca de sub picioare. Golănimea care orchestrează înrobirea sufletelor în numele banului și a rămânerii lor în control trebuie oprită!
This woman is the only woman on this entire planet that has touched me so deeply with her voice and style of presentation emotionally it’s sublime „I’m thankful for the opportunity to hear this genius„ spun examinatorii. Înseamnă că e adevărat, când scriu că ne-am rupt de la natură și de la realitatea pentru care am fost creați și de la destinul nostru adevărat. Nu avem nevoie să ne omorâm între noi. Sunt infinite căile prin care se poate atinge apogeul și înălțimile cunoașterii fără violență, doar prin frumos și sinceritate și nu mai puțin unirea cu aproapele.
Continue reading „Ben TODICĂ: Stele oprite din DEVENIRE” →
Patrick White, romancier, (28 mai 1912 – 30 septembrie 1990) este primul și, până acum, singurul australian căruia să-i fie acordat premiul Nobel pentru Literatură (1973). Motivația Academiei Suedeze raportează că: „White prezintă o scriere epică și o narațiune psihologică farsciantă, introducând un nou continent în literatură”. Volumul care i-a adus faima este „Copacul Omului” (The Tree of Man) o lucrare epică la scară largă, un raport psihologic de mare discernământ a unei părți a dezvoltării sociale australiene sub forma povestirii conviețuirii a doua personaje care luptă cu dificultăți externe și interne. Cadrul este unul de pionierat conventional, dar cu nuanțe și asociații filozifce, existențiale, biblice.
Interesat de viețile unor personalități importante din istoria literaturii române, Alexandru Florin Țene promovează modelul monografiei romanţate, construindu-şi propriul său proiect. Conceptul nu este ceva nou în lumea editorială, ci o formă prin care personalitatea evocată devine personaj principal de roman. În cele patru volume realizate în ultima vreme, Al. Florin Țene ne aduce în prim plan pe scriitorii Gib Mihăescu, Alexandru Macedonski, Radu Gyr și Ion Minulescu. Împătimit de actul cercetării biografice, el este un foarte bun cunoscător al literaturii române, dar și un talentat scriitor, ,,complex și nuanțat ”, care își înnobilează munca cu fiecare carte scrisă şi publicată, recuperând în special valorile culturale rămase într-un con de umbră. Mergând pe urmele lui Ion Minulescu, scriitorul clujean reușește să ofere cititorului posibilitatea să găsească detalii reale asupra vieții poetului, dar totodată să dea frâu liber fanteziei, acolo unde biografia nu reușește să desăvârșească lucrurile nesigure. Pe soclul realității trăite de acest personaj, el construiește o poveste pe care o trece prin filtrul simțirii sale. Nimic din ceea ce este firesc și inedit din viața lui Ion Minulescu, nu îi scapă. Poetul este înfățișat ca un om supus destinului său, cu performanțele, dar și cu neîmplinirile vieții, cu ciudățeniile, extravaganțele și viciile sale. La fel ca și personajele celorlalte biografii romanțate, Al.Florin Țene îl redescoperă pe Ion Minulescu, îi creionează cu abilitate portretul, din care aflăm că era un nostalgic și enigmatic, dar și un sentimental notoriu, pentru care femeia a reprezentat încă din primii ani ai tinereții o mare iubire. El nu își propune să abordeze din punct de vedere critic opera poetului, ci se oprește asupra vieții lui particulare, însă nu uită să spună că a avut mulți admiratori, dar și detractori.
ÎNAINTE ȘI DUPĂ „EU”
„Mi-e dor de Dumnezeu, Dumnezeu viu şi adevărat, ce străbate prin lumina zilelor şi nopţilor, cu tot coloritul ce schimbă mereu peisajele, cu acele irizări ale luminii ce doar în ţara mea le pot vedea şi sorbi în mine, cu frenezie şi nesaţ. Mi-e dor de iarba verde de acasă. Mereu o să-mi fie dor. Acea iarbă de un verde pur ce pare însufleţită de o adiere divină, presărată cu flori multicolore, încărcată de miresme, îmbracă nişte coline dulci, împodobite cu păduri pe creste, înalte, nesfârşite. Uneori doresc să mă pierd în acele păduri ce împodobesc vârfurile Carpaţilor, să trăiesc departe de vuietul lumii. Doar acolo, aproape de Dumnezeu, simt ce fericire este să te bucuri de frumuseţe.
„Omul înţelept nu-şi calculează şansele. El îşi fixează ţelul şi apoi îl atinge” (Lao Tse)