Alexandru Nemoianu: Ce este planul George Soros

În întrega lume și mai ales în țările recent ieșite din dictaturi sângeroase se vorbește, uneori în deplină necunoștință de cauză, despre “planul George Soros”. Este bine să subliniem câteva lucruri.

George Soros, pe numele real Gyorgy Schwartz, este un evreu ungur ajuns în Statele Unite și care prin speculații financiare brutale și viclene a reușit să ajungă unul din oamenii cei mai bogați ai lumi. Dacă ar fi doar atâta nu ar fi atâta de rău. La urmă urmei care mare bogăție s-a realizat prin mijloace cinstite? Dar problema sălășuiește în faptul că acest individ urmărește un plan, un plan sinistru.
Continue reading „Alexandru Nemoianu: Ce este planul George Soros” →

Eleonora Schipor: Am iubit cu atâta nădejde…

Astfel se numește recent apăruta carte la editura  «Lumina» din Chișinău. Autor – Ilie Motrescu. Este a 4-a carte avându-l ca autor pe regretatul poet crăsnean Ilie Motrescu.

Noua carte a copământeanului nostru este îngrijită și alcătuită de fostul prieten al poetului din Chișinău Ion Țâbuleac. Prefața, reluată din «Hora vieții» aparține academicianului Mihai Cimpoi, iar «În loc de Cuvânt înainte» avem comentariile necesare ale lui Ion Țâbuleac. Cartea conține circa 212 pagini. Reamintim cititorilor că și primul volum al poetului «Hora vieții» a apărut grație tot lui Ion Țâbuleac.

Continue reading „Eleonora Schipor: Am iubit cu atâta nădejde…” →

Vavila Popovici: Despre superficialitate

 … Într-o lume absurdă, cârmuită prost,

     în care multe nu mai sunt la locul lor

     totul arată hidos,

     ca o haină întoarsă pe dos.”

          (Din volumul de versuri „De vorbă cu Îngerul”)

 
Dicționarele definesc Superficialitatea drept o însușire pe care o are omul, ea însemnând o lipsă de adâncime, de profunzime; un fel de ușurătate în gândire și în acțiune, spre deosebire de Profunzime, definită drept capacitatea sau calitatea de a judeca și a înțelege lucrurile în esența lor, în adâncimea lor.
Să ne întrebăm de ce apele, în adâncimea lor, devin frumuseți clare? Fiindcă, doar în profunzime găsim acea claritate mult dorită, percepută de simțurile noastre. De superficialitate și de Continue reading „Vavila Popovici: Despre superficialitate” →

Dorel Schor: Schițe umoristice (115) – Banii nu aduc fericirea

Am primit un chestionar, în cadrul unei anchete iniţiate de o mare revista internaţională, în care mi se cerea de fapt să răspund la o singură întrebare: „Ce aţi face dacă aţi câştiga la loterie două milioane de dolari?”.

Adevărul este că nu m-am gândit niciodată ce aş putea face cu o asemenea sumă. Întotdeauna, fantezia mea s-a oprit la 170.000 de dolari, hai să zicem 172.000… Şi cu o sută douăzeci m-aş descurca binişor, iar sută rotundă m-ar servi de minune. Cu 60-70 de mii aş şti desigur cum să mă descurc, iar 20-30 de mii mi-ar rezolva o serie de probleme la zi. În modestia mea, nu aş refuza nici sume mai firave… Dar două milioane?! Continue reading „Dorel Schor: Schițe umoristice (115) – Banii nu aduc fericirea” →

Alexandru Nemoianu: Despre sfârșitul lumii

Cu toată siguranța aflarea vremii când lumea se va sfârși a fost curiozitatea supremă a oamenilor și această curiozitate a fost cauza unor nenumărate rătăciri, unele dintre ele efectiv distrugătoare.
Căci aceasta este o curiozitate morbidă, fără folos existenței omenești. Mai mult încă, căci de fapt oamenii ar vrea să audă ceea ce ei doresc; că nu va fi chiar așa rău, că de fapt așa cum trăim este destul de bine și suficient și în general acest “sfârșit” să nu îi afecteze personal. În cuvinte mai puține, oamenii bat câmpii!
Suntem în mod clar confruntați cu acea stare “căldicică”, în care există comoditate leșinată și lene profundă, mai ales mental. Este o stare care nu este plăcută lui Dumnezeu. Continue reading „Alexandru Nemoianu: Despre sfârșitul lumii” →

Adrian Alui Gheorghe – Plutonul de execuţie de la „reprezentanţa scriitorilor …”

Într-un articol din 2010, publicat în numărul 45 al României literare, intitulat „Imposibila solidaritate”, spuneam la un moment dat: „Clasa politică de azi pare să fi pus pe fugă inteligenţia din ţara asta, să n-o incomodeze, să rămînă singură să guverneze peste o populaţie derutată, prostită, umilită, conformistă. Iar intelectualitatea română parcă aşteaptă să revină în actualitate momentele 1950 – 1960, cînd îţi bătea în uşă securistul să te înhaţe şi să te trimită la Canal. Acest fatalism acceptat cu seninătate, mioritic, ţine, oare, de laşitatea istorică a poporului nostru? Mai putem vorbi, aşadar, în istoria de azi, de un popor Continue reading „Adrian Alui Gheorghe – Plutonul de execuţie de la „reprezentanţa scriitorilor …”” →

Paul Leibovici: Memoria – Revista gândirii arestate

Ne aflăm în faţa unui eveniment deosebit. Lansarea numărului 100 a acestei reviste în al cărei conţinut sunt declaraţii, amintiri, expoziţii a unor supravieţuitori, a membrilor de familie, prieteni şi cunoscuţi ai celor condamnaţi, executaţi de regimul comunist în perioada de 50 de ani – cât a durat barbara, neomenoasa dictatură comunistă în România.

„Arhiva Memoria 100″ dă în vileag începând din anul 1990, prin intermediul numeroaselor pagini a acestei reviste – articolele publicate – documente autentice şi mărturii despre crimele, abuzurile şi încălcările drepturilor omului în perioada comunismului, atât în România cât şi dincolo de graniţele ei, precum şi studii, analize ale efectelor regimului totalitar, în anii 1945-1989. Continue reading „Paul Leibovici: Memoria – Revista gândirii arestate” →