„Niciodată un om cinstit nu se poate apăra cu atâta înverșunare, ca mincinosul care a fost prins.” – Nicolae Iorga
Valorile morale care au îmbogățit cu adevărat viața omului, valori care s-au dovedit a fi de încredere, sunt utile și importante pentru societate. În zilele noastre ele cunosc un declin semnificativ.
De când există omul pe pământ, acesta s-a călăuzit după diferite legi întocmite, pentru ca binele să-l călăuzească în viață. Cinstea și alături de ea onoarea și corectitudinea au fost și rămân calități morale apreciate și considerate mai presus decât celelalte virtuți ale omului. Ele îi obligă pe oameni să-și îndeplinească datoria socială, să respecte adevărul și dreptatea, și să se comporte sincer și corect în societate. Sunt valori morale fundamentale pentru oricare societate civilizată. Când ele își pierd din calitate, este vădit că societatea se degradează.
Cinstea este una dintre cele mai complexe virtuți, tocmai pentru că, la rândul ei, sintetizează multe alte virtuți. Omul cinstit nu minte, nu denaturează realitatea – spunând că făcut ceea ce nu a făcut – și nici nu tăinuiește despre sine o realitate care, aflată de către ceilalți, l-ar putea leza. Iar când e vorba despre ceilalți, nu-i lingușește, dar nici nu ascunde eventuala lor fraudă sau abuz: omul cinstit nu e complicele nimănui, indiferent de prețul pe care l-ar avea de plătit pentru gestul respectiv. Nu este fățarnic sau duplicitar, nu defăimează pe cineva și nici nu răspândește informații false. Nu înșală, nu umblă cu tertipuri, cu vicleșuguri, nu măsluiește, nu răstălmăcește, nu fură, din modestie el vrea să aibă doar ce este a lui, și ceea ce a dobândit pe drept, nu încalcă drepturile nimănui, Își vede de munca lui, pe care o face cu sârguință, dăruire, seninătate și bucurie.
Continue reading „Vavila POPOVICI: Despre cinste, necinste și ticăloșie”
Fotografie Germain Droogenbroodt
Popescu V Virginia
Încep prezentarea cu o amintire. În urmă cu mulţi ani am avut o conversaţie cu un prieten israelian, originar din Polonia, mult mai în vârstă decât subsemnatul, venit în Ereţ-Israel de copil, în anii ’30 ai secolului precedent. Numele lui era Iacov Lavy (Lozowski); trebuie să adaug: fie-i amintirea binecuvântată, deoarece nu mai este printre noi. Intelectual de elită, conferenţiar universitar de filosofie, om cu o cultură generală vastă, dar necunoscător al limbii române. Vorbeam despre literatura franceză şi m-am referit şi la literatura română. Reacţia lui a fost: Eminescu! Intelectualul israelian cunoştea şi iubea poezia lui Eminescu datorită traducerii ei în limba ebraică în care o citise.
Marcovici, Bianca
„Holocaustul
Prietenul faimosului cântăreţ, Stelian Ionescu-Anghel, şi-a asumat responsabilitatea de a scrie adevărul adevărat despre cariera glorioasă şi viaţa strălucitoare, dar totodată tragică a neasemuitului tenor, în cartea întitulată „Astă-seară cântă Leonard”. Biografia romanţată a cântăreţului, cea mai bună şi autentică dintre toate încercările ulterioarea ale altor biografi, a fost scrisă cu dragoste, admiraţie şi caldă prietenie de către un om apropiat, care a cunoscut în amânunt tinereţea grea, lupta înverşunată a cântăreţului de a pătrunde în lumea artei şi, în sfârşit gloria desăvârşită cucerită de acesta numai datorită marelui talent şi a unei munci căreia i s-a dedicat în totalitate. Pe lângă viaţa lui Leonard, dar şi paralel cu aceasta, autorul cărţii ne introduce în istoria teatrului muzical românesc, cu toate greutăţile formării, consolidării şi recunoaşterii sale ca făcând parte integrantă din cultura naţională. Mai mult decât atât, alături de Leonard în drumul greu spre realizarea artistică, facem cunoştinţă cu mulţi alţi viitori artişti recunoscuţi ulterior în viaţa muzicală, care au cunoscut aceleaşi obstacole în permanenta zbatere pentru existenţă şi pentru glorie. Ni se vorbeşte în carte şi despre V. Maximilian, Niculescu -Buzău, G. Niculescu-Basu, Florica Cristoforeanu, Tony Bulandra, Gh. Storin, ca şi mulţi alţii pe care generaţia noastră nu s-a mai bucurat să-i admire. Dar ştim că toţi au fost alături de Leonard pionerii teatrului românesc de la începutul sec. XX.
Ultima oară când am fost la Roma, am locuit în plin centru, pe o stradă agitată, nu departe de monumentele istorice pe care le întâlneşti acolo la fiecare doi, trei paşi. Era cam pe la sfârşitul toamnei, numărul turiştilor era în continuă scădere şi, de aceea, consideram eu naiv, toată escapadă trebuia să revină mai ieftin.
Opera bufă Don Pasquale a fost compusă de Donizetti pe libretul lui Giovanni Ruffini într-un timp record, 11 zile! Premiera a avut loc în 1843 la Teatrul Italian din Paris şi s-a bucurat de un mare succes.