Poetul, scriitorul, eseistul Valeriu Câmpeanu este cunoscut de mult timp cititorilor israelieni din scrierile sale publicate în „Revista mea” cu ani în urmă, și mai recent, nu o dată în „Revista familiei”. Pe pagina de față simt nevoia să exprim impresiile mele despre volumul de memorii ale scriitorului, întitulat atât de sugestiv, „Oameni, valori, destine”. Țin în mână o carte subțire de 132 de pagini, întrebându-mă cum a reușit autorul să cuprindă într-un spațiu atât de mic amintiri minunate despre niște oameni de cultură români, pe care i-a cunoscut în diferite perioade de viață. Cu unii prin relații de lucru, cu alții prin legături de prietenie, simpatie și admirație profundă. Cititorul reușește însă să-i cunoască sau să-i recunoască pe toți, datorită portretelor fidele, cinstite și fără ascunzișuri pe care ni le oferă scriitorul acestui volum de amintiri. Acțiunea cărții se petrece în Craiova, deseori și în București, în perioada comunismului, apoi și în timpul revoluției din 1989 la care autorul participă cu entuziasm tineresc, cu dăruire și speranțe într-un viitor frumos pentru țara sa.
Urmează apoi dezamăgirea, întrebările pe care și le punea fiecare participant la acest act patriotic despre adevărații conducători ascunși în spatele elanului patriotic al multor tineri care și-au sacrificat viața, fără a afla cine împotriva cui luptă cu adevărat, cine va obține până la urmă victoria pentru a se bucura de ea. Ajungând în acest punct, autorul se retrage din mișcarea revoluționară, fiind dezorientat și depășit de situație. Și nu era singurul, astfel că în perioada următoare, postrevoluționară, au intrat în conducere alte persoane, interesate de a ocupa poziții înalte, lăsând idealurile în urmă, pe mormintele victimelor.
Pe lângă problemele ideologice însă, cartea domnului Câmpeanu este o frumoasă biografie a unui tânăr poet talentat, dornic să-și facă talentul cunoscut în lumea literară. Ceea ce desigur nu era o treabă simplă, și nicicând nu este ușor pentru tinerele talente să înainteze în carieră. Uneori este nevoie și de ajutorul destinului, de o întâmplare fericită, de oameni încrezători în potențialul tinerilor care să întindă o mână de ajutor.Cred că autorul a avut uneori șanse benefice care l-au ajutat să pătrundă în lumea scrisului. Cum a fost de pildă întâlnirea cu totul întâmplătoare cu Zaharia Stancu, șeful Uniunii Scriitorilor de atunci, care a aruncat o singură privire indiferentă peste poeziile autorului, după care a chemat pe secretarul de partid să se ocupe de,, acest tânăr care se pare că are ceva mâzgă în ce scrie „mâzgă fiind probabil potențial/”.
Acesta fiind începutul, tânărul a intrat cumva în mod oficial în rândul truditorilor de condei. O persoană mai apropiată de autor în acea perioadă de început a fost poetul Ștefan Augustin Doinaș, care s-a comportat sincer și prietenește, explicându-i multe situații de care un nou venit nu avea de unde să afle. L-a luat și într-o deplasare la șantierul naval din Galați în scopul scrierii unui reportaj, la care participau Doinaș, Ion Manolescu și autorul, Valeriu Câmpeanu. Prezența lor pe șantier, ca și scrierea reportajului constituie o ironie, uneori chiar satiră la adresa obiceiurilor comuniste.
Ulterior scriitorul a cunoscut multe personalități ale vremii, povestind despre aceștia diverse întâmplări care amintesc momentele primei întâlniri, apoi realizează portretele fiecăruia, multe scrise cu deosebită simpatie și admirație. Din aceste descrieri foarte reușite din punct de vedere literar se simt sentimentele sincere ale autorului față de aceste personalități. De pildă, o persoană încântătoare din viața scriitorului este actorul Florin Piersic: un om prietenos, deschis cu toată lumea, volubil, gata să fie prietenul tuturor, nu are nici o urmă de aroganță în caracterul său, este gata să ducă discuții infinite cu oricine despre orice subiect.
Deoarece am avut plăcerea să-l cunosc și eu pe acest mare actor când a răspuns unei invitații a Asociației Scriitorilor din Israel, pot spune că portretul făcut în carte este atât de autentic, atât de bine i s-au creonat trăsăturile de caracter, încât am avut impresia că mă aflam fizic în preajma sa.
Alt moment minunat din carte este călătoria nocturnă prin București a autorului pe urmele lui Marin Preda. Șoferul taxiului, un personaj pitoresc cum rar se întâlnesc, a fost întâmplător și șoferul lui Marin Preda. El cunoștea toate locurile unde se oprea maestrul în nopțile când se plimba prin oraș, ca leac împotriva insomniei. Astfel aflăm multe lucruri interesante despre marele scriitor român, cunoaștem locuri de distracții unde nu intrau cetățenii de rând, dar întâlnim mulți actori renumiți care se întâlneau pe acolo pentru o „deconectare” în jurul unor halbe cu bere; dar mai ales aflăm despre colțurile retrase, pline de farmec din Cișmigiu, unde Marin Preda prefera să se retragă în liniștea nopții pentru a scăpa de gălăgia și fumul dens din interiorul restaurantelor. Șoferul fiind singurul martor al acestor momente de reverie. Și a locurilor unde puteau vorbi fără a fi auziți de nimeni: nu lângă tufișuri în parc, dar nici lângă masa din local, dotată cu microfoane.
Ultimile două capitole sunt dedicate unor personalități pe care autorul îi venerează din tot sufletul, îi iubește și respectă fără limite. Primul fiind Tudor Gheorghe, actor, care ține minte mii de versuri populare, dar și ale marilor Continue reading „Heidi S. SIMON: Valeriu Câmpeanu – Oameni, valori și destine”
Prietenul faimosului cântăreţ, Stelian Ionescu-Anghel, şi-a asumat responsabilitatea de a scrie adevărul adevărat despre cariera glorioasă şi viaţa strălucitoare, dar totodată tragică a neasemuitului tenor, în cartea întitulată „Astă-seară cântă Leonard”. Biografia romanţată a cântăreţului, cea mai bună şi autentică dintre toate încercările ulterioarea ale altor biografi, a fost scrisă cu dragoste, admiraţie şi caldă prietenie de către un om apropiat, care a cunoscut în amânunt tinereţea grea, lupta înverşunată a cântăreţului de a pătrunde în lumea artei şi, în sfârşit gloria desăvârşită cucerită de acesta numai datorită marelui talent şi a unei munci căreia i s-a dedicat în totalitate. Pe lângă viaţa lui Leonard, dar şi paralel cu aceasta, autorul cărţii ne introduce în istoria teatrului muzical românesc, cu toate greutăţile formării, consolidării şi recunoaşterii sale ca făcând parte integrantă din cultura naţională. Mai mult decât atât, alături de Leonard în drumul greu spre realizarea artistică, facem cunoştinţă cu mulţi alţi viitori artişti recunoscuţi ulterior în viaţa muzicală, care au cunoscut aceleaşi obstacole în permanenta zbatere pentru existenţă şi pentru glorie. Ni se vorbeşte în carte şi despre V. Maximilian, Niculescu -Buzău, G. Niculescu-Basu, Florica Cristoforeanu, Tony Bulandra, Gh. Storin, ca şi mulţi alţii pe care generaţia noastră nu s-a mai bucurat să-i admire. Dar ştim că toţi au fost alături de Leonard pionerii teatrului românesc de la începutul sec. XX.
Unii savanţi de renume au ajuns la concluzia că Universul cel mare, infinit în timp şi spaţiu, are totuşi zile numărate. Presupunem, de ordinul miliardelor de ani. Precum acesta s-a format după „marea explozie” lărgindu-se într-un spaţiu fără limite ca un balon uriaş umflându-se într-una, completându-se cu alte şi alte galaxii al cărui capăt nu-l vom cunoaşte niciodată, tot aşa se va produce într-o zi şi procesul invers. Cu alte cuvinte, acest „necuprins” va începe să se întoarcă spre punctul său iniţial. Fără grabă, încet, încet, anii nu mai contează pentru nimeni, căci oricum mintea omenească nu este în stare să-i numere. Sau să-şi dea o explicaţie cât de cât logică despre asemenea fenomene, înafara unui număr minim de persoane în stare să înţeleagă tainele vieţii doar prin calcule matematice. Iar noi toţi ceilalţi nu ne facem probleme prea mari cu fenomene cosmice care se vor produce fără voia noastră peste un timp de necuprins cu gândul. Aşa dar, atât noi, cât şi urmaşii urmaşilor noştri nu vom putea asista la tragicul eveniment al destrămării Universului, motiv pentru care acest eveniment nici nu ne preocupă mai mult decât un fapt divers.