Considerată o capodoperă a barocului, „Dido și Aeneas” a fost compusă de englezul Henry Purcell pe un libret de Nahum Tate pe la sfârșitul secolului al XVII-lea. Prima reprezentație (1689) a durat o oră și a avut loc la Pensionul de fete Josias din Chelsea, un cartier al Londrei. Purcell însuși a cântat la clavecin, iar elevele au dansat.

În Israel „Dido și Aeneas” a fost montată în 1985. Am văzut spectacolul montat în 2014 pe scena Operei din Rouen, Haute Normandie, de  coreografii, regizorii și scenografii de un talent și de o fantezie ieșite din comun, Cécile Roussat și Julien Lubek. Mi-am spus atunci că nicio altă reprezentare nu o va putea depăși. Și iată că Opera israeliană a invitat tandemul Roussat-Lubek și ei au reeditat succesul folosind aceleași decoruri și costume de poveste, precum și lighting design-ul fabulos al lui Marc Gingold. De data aceasta cu o distribuție în întregime israeliană și sub bagheta minunatului Ethan Schmeisser care a dirijat orchestra Barrocade și corul Operei telaviviene. Barrocade, o formație de mare succes, interpretează din 2007 muzică veche folosind instrumentele epocii, de coarde-lăută, teorbă, arciliuto, violoncel și de suflat- chalumeau, basson, fluier, oboi.

Realizatorii au avut două idei originale, plasarea acțiunii la malul mării și în universul subacvatic și folosirea unui grup de dansatori și acrobați care fascinează spectatorii.

Muzica lui Purcell are armonii divine. Uvertura french style e în tempo lent și solemn.  Urmează un allegro cu elemente împrumutate din fugă și în continuare prima arie a confidentei reginei, Belinda „Shake the cloud”. Episoadele în care apar vrăjitoarele-sirene sunt tipic englezești, cântate realist sau cu vocalize ceea ce dă muzicii o tentă comico-dramatică. Cea mai cunoscută arie, cea a morții lui Dido are o cromatică descendentă și o parte vocală, prevestind contrapunctul născut din polifonia lineară. Purcell reușește să pună pe muzică limba engleză în lamentații pline de patos, arii bucolice și coruri strălucitoare, totul pe un fond dramatic dens și concis.

Subiectul e inspirat din Cartea a IV-a a Eneidei de Virgiliu în care e vorba de dragostea cu sfârșit dramatic dintre Dido, regina Cartaginei și eroul troian Aeneas, fiul lui Venus. Se presupune că opera ar fi alegorică. Tate însuși menționa că James al II-lea ar fi Aeneas care, indus în eroare de forțe malefice, o părăsește pe Dido, simbolizând poporul britanic. Mai plauzibil îmi pare ordinul dat Jupiter lui Aeneas de a rupe legătura cu Dido și de a se întoarce în Italia pentru a întemeia orașul Roma în locul Troiei distruse.

Acțiunea se desfășoară într-un univers marin, inițial pe un mal stâncos al mării, în portul cartaginez (actualmente Tunisia) unde are loc întâlnirea mitologicului cuplu. Dido și Aeneas își consumă dragostea într-o cochilie uriașă. Lumea subacvatică e populată de sirene, făpturi fantastice, un monstru marin și o caracatiță-magician gigantică. Furtuna violentă reprezentând furia zeiască întrerupe extazul amoros. În lumina aurie a asfințitului, marinarii troieni se îmbarcă pe vaporul a cărui provă ocupă jumătate din scenă. Mateloți acrobați realizează un melanj de street cu piramide, apoi se cațără pe catarge. Un Cupidon înaripat, acoperit de fulgi zboară în aer într-un număr de trapez pe muzică.

În rolul lui Dido, mezzo soprana Anat Czarny cucerește printr-o evoluție muzicală foarte reușită, vocea bine dozată și interpretarea în nuanțe asortate barocului. Finalul dramatic, când fusta i se desface ocupând toată scena și se transformă în marea care o înghite în valurile ei, surprinde și emoționează publicul.

Baritonul Oded Reich (Aeneas) pe linii melodice perfecte redă frământările eroului în lupta cu destinul, intrigile vrăjitoarelor și ordinul lui Jupiter de a-și părăsi iubita. Foarte reușită a fost și soprana Daniela Skorka (Belinda) cu o partitură întinsă, bine susținută. Menționez de asemenea pe tenorul Guy Mennheim (magicianul-caracatiță) și pe Moran Abouloff, Tali Ketzef, Nitzan Alon și Yaniv d’Or.

Producția cucerește publicul prin candoare ludică. Stilul operei este respectat cu grijă, iar inovațiile scenice se urmăresc cu deliciu. Un succes excepțional!

———————————–

Magdalena BRĂTESCU

Tel Aviv, Israel, 2018