OCHIUL CLIPEI
Ce rămâne în ochiul clipei
după ce se cern
visele din copilărie?…
Un amalgam de dorințe,
spălate de apele renunțărilor,
înainte de a le crește rădăcini
pe câmpia din suflet.
Viața ne prinde
în mrejele ei
și ne aruncă pe câte un mal,
ultimul avanpost
al marilor bătălii
câștigate sau nu,
pentru regăsirea sinelui.
Ochiul clipei nu iartă,
se depărtează tot mai mult
în cadrane solare,
ce nu mai recunosc
umbra noastră
ca să bată bing-bang-ul
pentru ora de fericire,
amăgită, uneori,
cu fărâme de vise.
–––––––––––
Lavinia BUD
Timișoara
13 februarie 2018