Ioan Miclău-Gepianu: Versuri de pădure…!

MOTTO:

”…Versuri izvorâte din coajă de stejar.

Sfințite prin tămâia parfumului de brad.

Unirea lor mi-alcătuii vieții un nou grad:

”A fi de-apururi numai, iubire și amar!”

Ioan Miclău-Gepianu

 

 

În legende și în basme

 

In legende și în basme,

Zmei, balauri, feți-frumoși,

Zâne, păsări, zgripțuroi,

Toți de-avalma se prechimbă,

Când sunt babe când eroi.

Și în muște dacă vrei

Mai ușor să-ți vină somnul.

La ospăț când însă sună

Vesel cornul vre-unui rege…,

-Oh, dar ce vorbesc bădie…,

Cum cântările și-or drege,

Năzdrăvanii-s paralei.

Și de-i basmul chipul zilei,

Vai de tipografii mei!

 

 

Câte vremi și câte flori…!

 

Câte vremi și câte flori

Se trecură ne-mplinite!

Câte flori pân-la rodire,

De vremi fost-au adumbrite!

 

Câte suflete române,

S-au trecut fără de vreme,

Înflorind, dar făr-de fructe,

Sub stăpânituri extreme!

 

Vai de floarea răsărită

Lângă ocna cea de sare,

Vai de stânca cea bătută

De a secetei uscare!

 

Câte vremi și câte flori,

Or mai fi să reînvie,

Doamne! Fă să văd și eu,

Crescând dulcea Românie!

 

La vecini le dăm binețe,

De aud să ne răspundă,

Că e mult mai cu folos

Decât ceartă și osândă!

 

De-i istoria din vorbe,

Inima din viclenii,

Atunci câte flori și vremuri?

Ah! Zadarnic vor veni!

 

 

Portret

 

Peste-un fir de iarbă verde,

Și-un pustiu de piatră arsă,

Cerul albăstriu își pierde

Zarea sa cu raze ștearsă.

 

Zâmbet sfânt al Libertății

Îngrijind o căprioară,

Vis prea drag singurătății

Unde geniul coboară.

 

 

Firicel de romaniță

 

Firicel de romaniță,

Firicel de luminiță,

De pe malul Crișului

În Țara Beiușului:

 

Te-am visat

Și-am suspinat,

Te-am chemat

Și-am lăcrimat!

 

Firicel de romaniță,

Firicel de luminiță,

Adă-mi din copilărie,

Dorul ce ți l-am dat ție!

 

Ți-am șoptit

Tu ma-i robit,

Te-am rugat

Tu mai legat!

 

Nins de ani și alb ca tine,

Rătăcind prin țeri străine,

Vreau să vin să mă mai vezi,

Roua-n ochi să ți-o așezi.

 

Ci-s trudit

Și gârbovit,

Ars de dor

Ca secul nor!

 

 

Geniu

 

Pe o frunză

Căzu un bob de rouă,

Stâlpul de telegraf

Se oglindi în el;

E-o clară reflectare

De talent modern,

Unde forma și dimensiunea

Iau valoarea zero.

Dar, zero e

Treapta de pornire,

De unde geniile

Scânteiază din praf.

 

Continue reading „Ioan Miclău-Gepianu: Versuri de pădure…!”

Luca Benassi: Asediu

Pictură de John Hacking, Olanda

 

Asediu

Ce este acest asediu,
această încercuire lugubră de oștiri
sub zidurile Troiei?
E vorba despre nave în flăcări,
despre cerul înnegurat
ca râul acoperit de sânge
în urma bătăliei.
Însă războiul începe acum
cu creștetele negre de bărbați, ai tăi,
care își întind spre casa noastră spada
și tu, femeie,
numeri sunetul,
sunetul pietrei
ce ascute tăișurile.

Luca Benassi, Italia

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg
din „I fasti del grigio”, Edizioni Lepisma

***
Cos’è questo assedio,/questa cinta lugubre d’armati/sotto le mura di Troia?/dicono di navi in fiamme/e del cielo nero/come il fiume coperto di sangue/dopo la battaglia./Ma la guerra inizia adesso/con le teste nere

degli uomini, i tuoi/che tendono le spade alla nostra casa/e tu, donna/conti il suono/il suono della pietra/che affila le lame.

Vasilica GRIGORAȘ: NUMĂRĂTOAREA INVERSĂ (versuri)

E toamnă în mine

îi simt îmbrățișările brutale

și privesc aievea

cum frunzele infidele

îmi dezgolesc trunchiul beteag.

În nopți lăbărțate

fără noimă

dau uitării dorul de fluturi

strâng la piept cheagul credinței

sărut ochii cerului

exersez numărătoarea inversă

și observ că abia dacă mai rămân

câteva frunze pe cea mai înaltă

dintre ramurile mele.

Când îmi va fi hărăzit

să cadă ultima frunză

care-mi va mângâia umărul

cu gheara plină de venin

învăluindu-mă ostentativ

într-un frig înfiorător și mut

mie-mi va fi imposibil

să continui a mai număra.

 

 

VINO, IUBITE !

 

Vino, iubite

să ne plimbăm

prin marele atelier

al cunoaşterii

inspirând vraja

aştrilor neadormiţi!

Continue reading „Vasilica GRIGORAȘ: NUMĂRĂTOAREA INVERSĂ (versuri)”

Ieromonah IUSTIN T.: Iară şi iară Împărăţia…

Iară şi iară Împărăţia…

 

La noi, o zi de luni. Iar.
Cand totul a mai fost,
și ce iubim azi va fi mâine trecut…
La El. Ziua de Luni. Iară și iară
tot Luni. O singură zi
în care iubește, mereu. Un timp în care marțea
nu mai vine…

La noi, o împăcare între împăcări,
cu un soț, cu un prieten, cu un duşman… cu El.
O spovedanie. Încă.
Ceva ce riscă să mai fie, să mai fi fost
o dragoste repetată…
La El, Împăcarea. Singura de care știe.
Aceeași. Iară și iară, ești al Meu.
Dragoste. Nealta. Iertare. Încă și încă…

La noi, o viață între vieți. Încă una…
Încă un chip. Încă un embrion.
Înc-o răscumpărare, înc-o Cruce.
La El, iară și iară
Viața… Iar El. Iar Chipul Lui, tot El,
altul-același. Din nou a fi,
din nou un om care nu putea
să nu fi fost… el-El. Un iarăşi
El.

Ce ciudat, nu-i aşa…?
Aceeaşi Zi pe cer.
Acelaşi Soare, nu altul, iară şi iară.
O matematică ce nu se adună
unu plus unu plus unu
ci se înnoieşte, mereu…
Unu. Şi iară Unu. Şi iară Unu…
Arătarea la infinit a lui Unu.

Și-atunci, de fiecare dată, Doamne,
Tu repeți, cu noi, Împărăția
ce tot a fost. Nealta. Tot Ea.
Iară și iară… luni
Iară și iară… Tu
în iară și iară noi!

 

(Ieromonah Iustin T., 20 februarie 2021)

 

Aura-Nicoleta LUPȘESCU: Roza mea de vânt (poeme)

FEMEIE

 

Femeie din care om te-ai zămislit

de ai puterea să mori și să învi

de nu știu câte ori în fiecare zi?

Tu ce te naști pentru a naște iară,

să dai un sens a tot ce ne-nconjoară.

Tu cu făptura ta gingasă

ne-nalți la cer și ne topești în iad

femeie ce blestem ai căpătat…

să stăpânești dorința de bărbat.

Nici moartea nu e mai amară,

decât o cursă și un laț

ce le întinzi cu nonșalanță

spre păcătosul de bărbat.

 

 

AȘ VREA SĂ TE-NTÂLNESC

 

Aș vrea să te-ntâlnesc în fiecare dimineață

să văd pe chipul tău bucuria de-a trăi

să te-nvelesc cu mraja mea sfioasă

și să-ți cerșesc a ma iubi.

Continue reading „Aura-Nicoleta LUPȘESCU: Roza mea de vânt (poeme)”

Adrian BOTEZ: DOMNIA LEBEDEI

FOAIE VERDE ROZMARIN

 

Foaie Verde Rozmarin

eu mă duc – Codrii se-nchin’ :

ne-ai fost Domn și ne-ai fost Frate

Veșnicia – jumătate

s-o-mpărțim și s-o jurăm…

Lună-Soare-Stele-aflăm

Calea ți-o înconjurăm

Străjeri – pe Cale – îți stăm

…o facem Curți de-Mpărat :

de-ai trecut – nu ne-ai lăsat

ci din Strună ne-ai Cântat :

până și Orb s-a-nchinat

la Poala de Mândru Brad !

…prin Lira-ți ne-ai vânturat :

Foc și Cânt s-au Cununat

în Lumină ne-ai Sculptat

Liniștea – -n Cărți – ne-ai păstrat !

 

…eu mă duc – Codrii se-nchin’

dar tot Strecurat Venin

tre’ să-mi fie Demâncare

Căpătâi și Lumânare

pe Drumul fără-Nturnare…

***

 

SUNT LIBER

 

sunt Liber ca să mor în Patul meu

nu pe Weceu ! – nu pe Weceu ! – nu pe Weceu !

sunt Liber să mă spânzur de-o Oglindă :

s-apar – Dincolo :  Proaspătă Colindă

 

nu mai turbați : eu vă iubesc (cum niciodată n-am iubit !) :

ca pe-un Elastic de  Chiloți –  Gras și Penibil Fleșcăit !

căci Omenirea-i Boala Tutelară

care-a făcut Poeți să tot apară…!

 

…sunt mic de Stat – dar și mai mic – la Sfat :

am Gânduri ce-mi încap  – prisos ! – sub Pat

iar Vise – cât un Firicel de Iarbă

 

călcat – în Drumul său Ceresc  – de-o Babă…

L-am mituit pe Dumnezeu – să-mi dea

o Garsonieră – -n Viitoarea Stea…

***                                                                                      

 

FINAL DE PIESĂ CEHOVIANĂ

 

e un Final de Piesă Cehoviană

vomând Asfalt și Blană Astrahană :

e-o Mahala Aristocrată – cu Pretenții

care urăște Zei și Regi : Sinistre-Invenții !

 

nu mă lăsați să mor între Decoruri

pe mine – care-am tras  –  pe Stele – Storuri !

nu mă lăsați să suflu din Culise

pe mine – Ucigaș Versat – de Vise…

 

mă ardeți – Oameni Răi și Oameni Buni :

faceți – din min’ – Mormane de Cărbuni :

Fumul din mine – pân’ la Cer s-ajungă

 

pe Sfinți silească-i : PANTALONI LA DUNGĂ !

…unde-am murit – cască Pământul – de Plictis

Fălcile lui scuipând un  Paradis !

***                                         

 

SONETUL  ETERNELOR  GRIJI

 

să nu fii Niciodată – BUCUROS  :  căci Soarta-ți stă cu Parul

de după Colț – îți varsă-n Cap – Ligheanul cu Amarul !

Încredere – Credință – ori Nădejdi Celeste – să nu ai :

cu Șișurile – Sfinții îți sfârtec’ SUBLIMUL CÂNT DE NAI

 

schimbă-ți – mereu – și Loc – și Gând – chiar Raiul Cel Ascuns în Grai !

fie-ți Răgaz de Tihnă doar Prispele de Munți

Capul ți-l hodinește în Codrii Cei Cărunți…

…de vrei să bei din Soare – privește – -ntâi – la Lună :

 

e Singura Proroacă ce știe Vremea Bună !

…e-un UNIVERS-CAPCANĂ – în care Zeii Răi

te-nfulecă-ntr-o Clipă – de nu ai Ochii Tăi

 

Pază Ogrăzii Hoitului Lumesc… – … Griji – CLĂI !

…câtă-Osteneală – Doamne – să mă feresc de Tine :

strămută-mă – mai bine – în ROIURI –  MII – DE-ALBINE !

***

 

ȚĂRANUL-”FAIANȚĂ

 

Lut cu Pretenții : ”Faianță” !

când Țăranul vrea …”Prestanță

lasă Glii – să le-are Dracul

și vine la Târg ! – deh : ”Fracul”…

 

surd la Vuietul Seminței

lasă Glas numai Dorinței

de a se-arăta ca…”Domn” !

(…chit că Toți zic că-i doar…Clovn !)

…ce tot Muncă ! – ia ! –  la Somn!

 

…dar nu-ntotdeauna Fracul

îl îmbracă pe Săracul :

a pierdut și Cal – și Șa

 

și-a ajuns la…Mahala

Lut – Aur de Bătălii

e trădat în – Bălării…

 

…și Semințele de Viață

putrezesc… : Totu-i o Piață

iar Țăranul – ”Scârț-Paiață” !

***

 

IASON AGREST                                                                   

 

eu sui  – pieptiș – Spinările de Dealuri

înot ca într-o Mare – printre Valuri

iar Veghea Serii e – mereu – mai strânsă

Câmpia – ce se vede Jos – e plânsă…

 

las-o să plângă – eu prea mult am plâns :

în Lumea Asta – Totul  m-a convins

că trebuie să plec – Orbete în Bejenii…

…pipăi – cu Talpa – Rânjitori – Strujenii…

 

și voi urca – pe Deal – pe Munți – mai Sus

pân’ voi simți că Iudele s-au dus

iar Stelele – zâmbind – nu m-or întoarce :

 

îmbrățișându-mă – Povești spre mine-or toarce…

….e-atâta Liniște în Poala Dumnezee :

Oricine – -Orice Minuni va face : doar să vreie…

***

 

CUVINTE…

 

”-…ești un Mârlan…un

Târlan – ești un

Gros…pardon : tu ești un

Grosso Modo…un

Mato Grosso…da ! –  …așaDA !

 

”-…iar tu – ești un

Nervozat  –  un Caloric – un

Implacabil de orice

Mârșăvie – iaca

NA !  – …așa să știi că

ești tu  – <<AVARAMU>>!”

*

 

Hristos putea să rezolve

mult mai simplu – problema cu

aprovizionarea alimentară a

spectatorilor  Săi  – la

predicarea – vijelios-interminabilă – în cadrul

spectacolului din

Bethsaida : să ofere  – ”PÂINE

CU SOLZI” !

*

 

Îl urăsc – din

rărunchi – pe Dumnezeu –  îi urăsc pe

copiii nenăscuți – și pe

oamenii născuți – urăsc

toată  Butaforia – Demagogică și

Perversă – a așa-zisei

Naturi”  – Satanei

Arături !

***

 

DOMNIA LEBEDEI

 

Cel ce diriguiește Sorți și Neamuri sunt :

sunt Cel ce stăpânește – -n Veci – Nestăpânitul :

a fost odată” – este-ACUMAICI – și-i CRUNT :

căci eu nu cat la Fețe-ori Ochi : doar unde e – DE FOC – REGE-”ZĂRGHITUL !

 

eu sunt STĂPÂNUL – voi – Supuși ce-așteaptă

să se trezească-n MUNTE  –  o PUTERE DREAPTĂ !

închideți Ochi și ascultați PORUNCA :

de două ori n-oi spune unde-s FÂNTÂNALUMINATĂ LUNCA !

 

smeriți și Suflet și Ureche – spre – DUMNEZEE – ARMONIA

ce-aduce-n Omeniri BetegeTămăduire : VEȘNICIA !

alcătuiți Ospețe Sfinte – -n Lumi și-n Empireu

 

să fie Totul – făr’ de scutire : ARIPAT !  – …nu Greu

…Domnia LEBEDEI va fi Frumoasă și Amară

dar Nimeni – ADEVĂRUL SACRU nu-l va lăsa pe-afară !

***

 

       

LEBĂDA CRUCII

 

Animalele Sfinte luminează Poiana

și Cerbi-Inorogii – și Fala Ieruncii

smerescu-se Cerului : desfundată e Vrana

prin care-și ia Zborul – Ea – LEBĂDA CRUCII !

 

Valuri de Zei împânzitu-ne-au Lacul

iar Apa e Mir – care scaldă Săracul :

la Muntele Vâlvelor poposesc numai Duhuri

căci Bolta Cerească stârpită-i de Stuhuri !

 

Liturghia Văzduhului a smuls Vălul Firii :

veniți să sporiți Comori Mântuirii !

căci Munții din Stele ard – molcom – în Rugă

 

Colinda preschimbă-Mpăratul – în Slugă !

…Animale și Oameni – Nestemate Lui Crist

suntem –  Toți – ARMONIA : CUNUNI DE-AMETIST[1] !

***

  Continue reading „Adrian BOTEZ: DOMNIA LEBEDEI”

Aura-Nicoleta LUPȘESCU: Mă pierd în gânduri (poeme)

TIMPUL

 

Privește cerul dimineața

e limpede precum cristalul.

Nici vârful brazilor nu mișcă,

nici eu n-aud vacarmul.

 

Nu îmi atinge cu privirea

sufletul pribeag,

nu vei cunoaște fericirea

decât atunci când este patul cald.

 

Cum zboară pana în văzduh

așa îmi zboară gândul,

căci tot ce construiesc acum,

îmi fură-ngoană timpul.

 

Nu voi împărății eu lumea,

nici tu nu o vei face,

găsește liniștea în tine

ca să trăiești în pace.

 

 

DOR

 

Mă pierd în gânduri,

mă- nvârt în trigoane,

aerul mă frige,

dorul tău mă doare.

 

Gura mi-e uscată

și mi-e rău de mor,

ghimpele mă-nțeapă

și nu mi-e ușor.

 

Lasă trandafirul ce a împupit

Să- nflorească în strana

ce l-a zămislit.

09.02.2021

 

 

AIEVEA

 

Am ajuns să trăiesc

trezindu-mă cu tine în gând

și la apus adorm gândind la tine

În bula mea închisă stau

și rasfoiesc o carte ca pe piatră

uitarea nu mai vine niciodată.

Când ai venit ai adus cu tine

Farmecul nopților arabe

M-ai învăluit în cuvinte echivoce

ca într-o pânză de păianjen să mă prinzi

iar eu stăteam și îmi țeseam forma fără fond

ce soartă jucăușă…

ce viitor fără vise…

ce zi fără noapte…

când ai plecat ai luat cu tine

tot ce nu s-a spus

sau ce putea urma

trecutul l-ai sters

ca batista, ultima lacrima -mea.

 

 

MINUNEA DE LA MAGLAVIT

 

Moș Petrache daca-i știi

câtă bucurie am,

că te-am cunoscut în viață

și am putut să te ating,

Să-ți simt bunătatea-n suflet

trupul blând de om smerit,

ce-a văzut pe însuși Domnul

lângă tufa cea de plop.

Continue reading „Aura-Nicoleta LUPȘESCU: Mă pierd în gânduri (poeme)”

Victoria GUȚU: Aripile isihaste (stihuri)

Împarte cu mine din sare

 

În lacrima vărsată de pe sfânta Cruce,

Încape oceanul de lacrimi omenești,

Pe-o aripă de sare ea de pe suflet duce

Stânca de păcate, de care te căiești.

 

O lacrimă pe cruce- fărâmă de lumină

Ce crapă răsărit pe sub pleoapa oarbă,

Smulgând abisurile chiar din rădăcină,

Ca inima să-ți fie pe veci mireasă albă.

 

O lacrimă a Ta, e ca un bob de grâu,

Din care pâinea vieții se coace-n jar de Duh,

E ca un bob de poamă adusă în potir

Gustând, să poți zbura în cugetat văzduh.

 

Împarte, Doamne cu mine din fierea

Pe care-a trebuit din trestie s-o beai,

Împarte, Doamne cu mine durerea

Când, pe cruce, cu răbdare,  pătimeai.

 

Dă-mi și mie, Doamne un minuscul drob

De sare, clădit de visul meu stingher

În osul smerit al piciorului șchiop

Ca să-mi plec genunchiul pe un plai de cer.

 

 

Penelul îngerului

 

Cu penița unui serafim

Scriu pe albul sufletului tău

Dictarea unui Mare Anonim,

Coborâtă dintr-un Elizeu.

 

Mereu cer de la El îngăduința

De a copia de pe boltă Cuvântul,

De a-nmuia în mir sfințit penița

Pentru a transcrie infinitul.

 

Ah! Câte nerostiri aduce

Pe limbi de clopot un penel,

Focul și apa fac semn de cruce,

Cerul și pământul fac la fel.

 

Sfinții coboară vers din icoană,

Scriu cu lumânarea pe zid întunecat,

Urmele de ceară, parcă mă condeamnă

Să-mi revăd poemul mereu neîncheiat.

 

 

Duminica sufletului

 

O, Tu, duminică a sufletului meu

Mai odihnește-mi tălpile grăbite

De trecerea prin viață în traseu

De ceas cu minutarele înfrânte.

 

Te scriu cu roșu-n albul calendar,

De-atâta iarnă ce-mi îngheață fuga,

Topește-mi nesimțirile cu jar,

Iscat în ceara minții cu o rugă.

 

În jur- atâția oameni ,,de zăpadă”,

Au suflet de gheață și ochii de cristal,

Inima ta e altfel, ca laptele de caldă,

O beau cu setea minții în aval.

 

Deschid fila tihnei, de nu respiră traiul,

Domesticindu-i vântul închis în plămân

Pe marginea vieții  îmi germinează  raiul

Câte duminici albe cu tine mai rămân?

 

Continue reading „Victoria GUȚU: Aripile isihaste (stihuri)”

Ionuț ȚENE: Treceri

Treceri

 

Pe strada tăcerii trec morții
pe care i-am cunoscut
Le aud pașii de rândunică
prin orașul însingurat
Sunt tot mai mulți cei care pleacă
fără să spună la revedere
Ca o povară ziua apasă sunetul de pian
Al caldarâmului dezbrăcat de trecători

De acei prieteni ce nu mai sunt
Simt vinovată umbra celor vii
decedați de dragostea uitată
Unde sunt bețiile boeme
și zăpezile de alta dată
Săruturile date pe furiș
la prima necunoscută
fără nicio teamă de moarte
sau gelozii trecătoare

Unde trece amintirea iluziei coapte
din pomul cunoașterii
Mușcam de sân cu sete
și foame de lup
după noaptea iubirii cu luna
și transpirație de gutui la ferestre

În această dimineață rece
morții privesc trecerea tristeții

Prin noile cimitire maiestuoase
ale orașului
Unde se cumpără câte o garsoniera nouă
Se lasă cu vizite de vechi prieteni
la un pahar de vorbă acră
Despre cea mai frumoasă viața
Este cea pe care nu o trăiești

——————

Ionuț Țene

Cluj-Napoca

16 februarie 2021

 

Aura-Nicoleta LUPȘESCU: Paradoxuri (poeme)

SENZAȚIE

 

Încerc să ma vindec de mine cu tine,

mă mint că mi-e bine

când inima tremură-n mine,

îmi vine în minte

prima noapte de vară

când alergam pe nisipul de zgrume

și apa mângâia picioarele în spume

ochii-n azururi fără să-i îndemn

îmi sorbeau privirile sfioase,

gura ta, ca lava vulcanului

îmi cuprindea buzele însetate de dor,

trupul tău, fructul cel dulce-otrăvit

mistuitoare dorință…

În valuri-mi-ngheață sângele-n mine

și cheaguri de vise spre limpezire

mă duc cu gândul iarăși la tine

și mă întreb oare…este destin sau întâmplare?

11.01.2021

 

 

NINGE

 

Te uită cum ninge ianuarie

cum n-a mai nins de mult,

fulgii planează agale

pentru un nou început.

 

Îi văd în văzduh,

apoi se așează pe stradă,

sub pașii greoi

totul se pierde îndată.

 

Nu mai e spuma cea albă

să-ngroape negrul de fum,

să curețe colbul din mine,

și trupul să-mi fie mai pur.

 

Să-alerg prin troiene

cu narcotica briză în fată,

mi-e dor de-o minciună sublimă

că iarăși e viața frumoasă.

13.01.2021

 

 

ELIBERARE

 

Să-mi beau otrava dulce-amară,

cu ochii rutinați mă uit spre cer

și-n taina nopții, aud calcând pe poante

mistreții în păduri de conifer.

 

Sorb cu greu licoarea,

gamela îmi cade din mână,

aud suierând copacii

și-mi spun o poveste nebuna.

 

Plutesc printre îngeri și demoni

și aeru-mi arde plămânul

aș spune că viața e cruntă

și moartea e zâna cea bun

13.01.2021

 

 

AȘA E VIAȚA

 

Ce e corect în lume? … mă întrebi

Ce să-ți răspund…nu provoca destinul

Nu pune întrebări fără răspuns

Când știi că veacul nu-i pentru cei mulți.

 

Timpul îngăduințelor expiră

Trăiește-ți viața fără frică

și când ți-e greu închide ochii

hazardul va dura numai o clipă.

 

Ascultă-ți sufletul cum țipă

stingheră-i clipa fără crez

dă-i inimii puțină smirnă

și vindecat vei fi….să vezi.

 

Acuma eu te-ntreb pe tine:

O viață ai …cum ți-o trăiești?

Tot cu regrete și cu dor

Cu patimi multe și nesomn.

Mai poți tu omule  așa…

Să crezi că asta-i viața ta?

 

 

CIRCUL

 

Atâtea măști în jur…

Doar histrioni mă înconjoară

din cei cu fața tristă și amară

cu sufletele hâde și cernute

de sorții vremilor trecute.

Cade mască după mască

nici un zâmbet nu apare

șcena-i plină de mantre,

le ocolesc în vârfuri de picioare,

aștept o altă piesă să apară,

în rol…bufoni hilari

ce au pe față gura mare

cât făptura.

Mă fac să uit de chinga

vremilor buimace,

să exultez în voie mi-aș dori

și la sfârșit de toate

cortina când se trage

aș vrea să dorm în tihnă

aș vrea să dorm în pace.

 

Continue reading „Aura-Nicoleta LUPȘESCU: Paradoxuri (poeme)”