E toamnă în mine
îi simt îmbrățișările brutale
și privesc aievea
cum frunzele infidele
îmi dezgolesc trunchiul beteag.
În nopți lăbărțate
fără noimă
dau uitării dorul de fluturi
strâng la piept cheagul credinței
sărut ochii cerului
exersez numărătoarea inversă
și observ că abia dacă mai rămân
câteva frunze pe cea mai înaltă
dintre ramurile mele.
Când îmi va fi hărăzit
să cadă ultima frunză
care-mi va mângâia umărul
cu gheara plină de venin
învăluindu-mă ostentativ
într-un frig înfiorător și mut
mie-mi va fi imposibil
să continui a mai număra.
VINO, IUBITE !
Vino, iubite
să ne plimbăm
prin marele atelier
al cunoaşterii
inspirând vraja
aştrilor neadormiţi!
La ivirea mult dorită
a mugurilor de lumină
cu braţele fragede
ale inimii
să îmbrăcăm
pala de foc a iubirii
în frânturi de răsfăţ
și clipe de-ncântare.
În mlădierea
vibrantului senin
din platoul cerului
ochii se topesc în contemplare
iar printre pleoapele intredeschise
apare un mănunchi de aripi
atingându-ne discret
cu mişcări lente
ca într-un vals de Brahms.
———————–—————–
Vasilica Grigoraș