Victoria GUȚU: Aripile isihaste (stihuri)

Împarte cu mine din sare

 

În lacrima vărsată de pe sfânta Cruce,

Încape oceanul de lacrimi omenești,

Pe-o aripă de sare ea de pe suflet duce

Stânca de păcate, de care te căiești.

 

O lacrimă pe cruce- fărâmă de lumină

Ce crapă răsărit pe sub pleoapa oarbă,

Smulgând abisurile chiar din rădăcină,

Ca inima să-ți fie pe veci mireasă albă.

 

O lacrimă a Ta, e ca un bob de grâu,

Din care pâinea vieții se coace-n jar de Duh,

E ca un bob de poamă adusă în potir

Gustând, să poți zbura în cugetat văzduh.

 

Împarte, Doamne cu mine din fierea

Pe care-a trebuit din trestie s-o beai,

Împarte, Doamne cu mine durerea

Când, pe cruce, cu răbdare,  pătimeai.

 

Dă-mi și mie, Doamne un minuscul drob

De sare, clădit de visul meu stingher

În osul smerit al piciorului șchiop

Ca să-mi plec genunchiul pe un plai de cer.

 

 

Penelul îngerului

 

Cu penița unui serafim

Scriu pe albul sufletului tău

Dictarea unui Mare Anonim,

Coborâtă dintr-un Elizeu.

 

Mereu cer de la El îngăduința

De a copia de pe boltă Cuvântul,

De a-nmuia în mir sfințit penița

Pentru a transcrie infinitul.

 

Ah! Câte nerostiri aduce

Pe limbi de clopot un penel,

Focul și apa fac semn de cruce,

Cerul și pământul fac la fel.

 

Sfinții coboară vers din icoană,

Scriu cu lumânarea pe zid întunecat,

Urmele de ceară, parcă mă condeamnă

Să-mi revăd poemul mereu neîncheiat.

 

 

Duminica sufletului

 

O, Tu, duminică a sufletului meu

Mai odihnește-mi tălpile grăbite

De trecerea prin viață în traseu

De ceas cu minutarele înfrânte.

 

Te scriu cu roșu-n albul calendar,

De-atâta iarnă ce-mi îngheață fuga,

Topește-mi nesimțirile cu jar,

Iscat în ceara minții cu o rugă.

 

În jur- atâția oameni ,,de zăpadă”,

Au suflet de gheață și ochii de cristal,

Inima ta e altfel, ca laptele de caldă,

O beau cu setea minții în aval.

 

Deschid fila tihnei, de nu respiră traiul,

Domesticindu-i vântul închis în plămân

Pe marginea vieții  îmi germinează  raiul

Câte duminici albe cu tine mai rămân?

 

Aripile isihaste

 

Se lasă un parfum de isihie
Peste duminica din calendar,
În palma mea un mic bob de tămâie
Se arde-n sufletul ce-a devenit altar.

 

Broboanele pe fruntea obosită

Se recompun din untdelemn sfințit

De picurat în candela trezită

De licărul pe vârful de chibrit.

 

Și inima bătând  din aripi isihaste,

Devine porumbiță în pieptul de creștină,

Uitând toate durerile nefaste

În cuibul inimii ce-a eclozat lumină.

 

E linişte şi Dumnezeu ascultă
Strigarea inimii noastre la cer,
Dar credința noastră nu îşi mută
Lanțul muntos, păcatul de fier.

–––––––––––

Victoria GUȚU

17 februarie 2021

One thought on “Victoria GUȚU: Aripile isihaste (stihuri)

  1. Vă mulțumesc mult pentru publicarea crâmpeielor mele literare. Într-o zi atât de specială pentru mine- ziua mea de naștere! cuvintele nu pot descrie perfecțiunea senzațiilor mele. tăcerea mea vorbește…mulțumesc…mulțumesc

Lasă un răspuns