Vlad SPIȚA: Poesis

VLAD-SPIȚA-300x211

Tratează-mă din pură fericire…

 
Tu, fă ce vrei cu mine…acum sunt robul tău, din pură fericire…

Mă poți trata ca pe o jucărie sau ca un oarecare instrument…

N-am cum să scap…să fug ? Să fugi de dragoste e amăgire…(surâd)

În plus că în iubire am cel mai sincer talent..

Din pură fericire sau pura întâmplare, ce mai contează…

Continue reading „Vlad SPIȚA: Poesis”

Emilia AMARIEI: Poeme

emi-amar-1482257055

 

Sunt dragoste de patria mea

 

Iubesc pământul întreg

și toate popoarele lumii

totuși, patria-mi rămâne iubirea

m-am logodit cu ea în secunda aceea

când lumina mi-a năvălit în ochi

aerul îmi umpluse nările cu iz dulce de brad

căldura mamei mă învăluia ca un cântec

atunci am știut că nașterea mea e o doină

iubesc viața în trupul primit

iau pulsul naturii cu inima

urechea mea ascultă șoaptele munților

în creștetul zării când fluieră vitejii

lupii se adună la sfatul străbun

de prin toate poveștile ies haiducii neamului

cai sălbatici așteaptă prin codri

la un semn frâiele vor fi puse și

iubesc apa vie din sânii stâncilor

grotele umede îmbrăcate în mușchi

focul din mijlocul nopții scânteind în vârtejuri

stânele părăsite pe timpul iernii

oricum m-ar numi, orișicât m-ar certa

eu sunt dragoste de patria mea

de țărâna ei, de istoria ei, de numele ei

de inima rănită a patriei…

 

 

Mă încolțește toamna

 

E-o dimineață mută, plumburie,

Cocoșii fără vlagă cântă-n zori,

Iar cerul are-o mască tuciurie

De parcă-și pierde spectrul de culori.

 

Privind la iarba palidă, sticloasă,

Sub tălpi mi se zdrobește orice gând,

Se joacă printre pașii mei o coasă

Care-mi cosește visele pe rând.

 

Port un corset pe inimă și strânge,

Pulsează-n capilare-un timp trecut,

Însingurarea-mi bea mereu din sânge

Și-n față-mi stă un zid de netrecut.

 

Mă încolțește toamna ca pe-o pradă,

Prin vene-mi curg tăceri și vestejiri,

Un vânt nebun se-nvârte prin ogradă

Și colbul mi se-mprăștie-n priviri.

 

Atâtea toamne mi-au trecut prin carne

În așteptarea iernii frunzărind,

Iar cerbii cei rămași fără de coarne

Mi-au tot păscut prin gânduri hoinărind,

 

În lumea adormită-i dimineață

Și parcă viața zace-ntr-un hangar

Înconjurat cu burniță și ceață,

De care zeii lumii n-au habar.

 

Ce să mai spun…

 
Muțenia văzduhului din noi

Ne înfășoară-n negura ei deasă,

Până-mi trimiți cuvintele-napoi

Însingurarea-n mine-și face casă.

 
Ce să mai spun și ce-aș putea să fac

Doar ascultând a inimii rostire,

Decât să spun nimic mai bine tac,

Învăluind tăcerile-n iubire.

 
Niciun cuvânt, nici chiar rostit invers,

S-a-nțepenit între betoane clipa,

Un angrenaj ce s-a oprit din mers

Cuvintelor oprindu-le risipa.

 
Și parcă nu mai am nimic de spus,

Mă strâng pe suflet vechile veșminte,

Iar liniștea se scurge spre apus,

Turnându-mi sloi de gheață pe cuvinte.

 

Alo, urgențe din intergalactic

 

Sunați, vă rog, spitalul de urgență,

Nu mă mai pot opri din tremurat

Și lacrimile-mi curg cu insistență;

Eu cred că sufletul mi-e fracturat.

 
Chemați din cer salvări interstelare,

Cu îngerii la borduri pregătiți

Și medicii cu trusele solare,

Pentru suduri pe suflet instruiți,

 
Mai scuturați cordonul de lumină

Să știe Cel ce ne-a legat prin el

Că e cod roșu pe o stea străină

Din care sună stins un clopoțel,

 
Trimiteți nave dintre constelații,

Căci pe pământ nu este niciun leac!

Mi-e sufletul împrăștiat prin spații

Și în particule eu mă desfac.

 
Nu știu de vor putea să mai adune

Bucățile din sufletu-mi rănit

Și inima de-or mai putea-o pune

Din nou, la locul ei cel hărăzit.

 
Alo, urgențe din intergalactic?

Îmi sângerează sufletul…mă sting!

Se pare că fac șoc anafilactic

La orișice mizerie disting.

 

Portaluri

 
Când mă cheamă depărtarea

Din cerdacul casei mele,

Cu o mână mângâi zarea,

Cu cealalt-un cer de stele,

 
Peste munți mă poartă gândul

Cu iubirile-mpreună,

Cu-n picior ating pământul,

Cu un altul calc pe lună,

 
Și prin creier ecuații

Se rezolvă de la sine:

Ochiul stâng străpunge spații,

Ochiul drept privește-n mine,

 
Iar cu-al treilea ochi văd Duhul

Ce pătrunde bolta sfântă.

Aripi ce cuprind văzduhul

Către ceruri noi se-avântă.

 
Mă revărs printre cuvinte

Ca printr-un ocean de raze

Împletite să m-alinte

Ca răcoarea unor oaze,

 
Unde sângele nu curge,

Și nici carnea nu-i stăpână.

Prin portaluri demiurge

Mă duc îngerii de mână.

 

Nocturnă

 

Prin pânza subțire de aburi

Trei stele clipesc lângă lună

Și raze coboară pe jgheaburi

De parcă în râuri se-adună

 

Și pare că fierbe prin ceruri

Cazanul cu aștri și nouri,

Un joc de lumini din eteruri

Pe-albastru pictând indigouri.

 

Cu-arame și-argint poleite

Fac tumbe surii rotocoale,

Sub ceață, prin raze-aurite,

Luceferi dau lunii târcoale,

 

Pe boltă se-nvârt tăvăluguri

De griuri, umbrind strălucirea,

Iar cai nevăzuți poartă pluguri

Ce trag prin văzduh răsucirea.

 

Pulsarii, planetele, norii,

S-au prins într-un dans fără seamăn

Din balul nocturn al culorii,

Cu inima omului geamăn.

 

Și-aș vrea să pot

 

Îmi vine câteodată să mă transform în fulger,

Să mă aprind în centrul minciunii și s-o ard,

C-un tunet, răutatea, în creier s-o străfulger,

Cenușa să i-o-mprăștii prin versul goliard,

 
Să slobozesc un vuiet peste rostiri deșarte,

Mizeria din lume s-o-nvălui ca un vânt

Și-apoi s-o duc din poala pământului, departe.

De-nsingurare, răul, pe veci să îl descânt.

 
Aș vrea să pot lumina să o revărs din carte,

Să-mbrac în stele versul și gândurile-n crini,

Veșmânt senin cuvântul poemului să-mi poarte

Chiar de mai sângerează străpuns de mărăcini.

 

De n-ar veni sfârșitul sfârșitului deodată,

De ne-am trezi din somnul ce bâiguie prin noi,

De-ar izbăvi iubirea cea hristică, curată,

Spre-a nu porni mânia vreunui crud război.

———————————–

Emilia AMARIEI

Eberndorf, Austria

28 noiembrie, 2017

Iurie BRAȘOVEANU: Poesis

21-223x300 Iurie Brasoveanu

Motto:

                ,,Taină duhovnicească! A ta glăsuire trâmbițează-n ecouri a doua venire!” Iurie Brașoveanu

 

DE CE ?

 

De ce nețărmurirea mă-nconjoară

Și iar in jurul meu e vânt pustiu?

Îmi desenez corabia pe Mare

Și în lumina umbrelor eu scriu.

 

De ce mă pierd când lipsa-i mă-nfioară

Și sunt ca frunza ninsă pe-al meu val?

Când noaptea se aprinde visu-mi arde

Și rătăcit departe-s de-al meu mal.

 

Continue reading „Iurie BRAȘOVEANU: Poesis”

Boris DAVID: Poeme

Daris-Basarab

Tu, pasăre…

 

Tu, pasăre, ce-ntruchipezi azi libertatea,

Te du dacă aceasta-ţi este vrerea!

La ce să-ncerci să îndulceşti plecarea

Cu gesturi ce-ar diminua durerea ?!

 

Te du, spre zări unde te cheamă-a ta visare

Şi nu întoarce capul peste umăr,

În urmă va rămâne amintirea

Din multele ce nu mai au un număr.

 

Continue reading „Boris DAVID: Poeme”

Anatol COVALI: Poesis

anatol-covali-m

Mi-am pus

 

Mi-am pus o mască veselă pe faţă
şi umblu printre semeni fericit
că am trăit cea mai frumoasă viaţă
care mi-a dat ce-am vrut şi m-a iubit

 

Mi-am pus un strai superb, de sărbătoare,
şi am ieşit în lume să mă plimb,
să vadă toţi că port cu încântare
deasupra frunţii-al bucuriei nimb.

 

Mi-am pus pojghiţă de-aur pe cuvinte
şi am turnat mir sfânt în miezul lor,
ca să încânte orice ochi sau minte
atunci când spre vreun suflet pleacă-n zbor. Continue reading „Anatol COVALI: Poesis”

Viorel Birtu-Pîrăianu: Poeme

BIRTU-PIRAIANU-Viorel-225x300UMBRA

 

am plecat într-o noapte
a chemare,
eram iarăși nebunul din cer
mereu mă întrebam
ce caut
într-o viață ternă și rea

eram visul destinat purității
un zbucium intens și frumos
ce cânta
pe ramuri înverzite de fag
tu urci,
eu cotrobăi pe jos

sparg pahare goale de tâmple
cuvântul atârnă de gânduri
pierdut în retorice întrebări
unde sunt oare acum

Continue reading „Viorel Birtu-Pîrăianu: Poeme”

Irina Staver: Poeme

STAVER-Irina2017-225x300

 

(NE)PRIETENOS

 

Dar cine mi-e prieten,

Să-mpart cu el durere

Când viscolul tăcerii

Pe inima mea geme.

 

Acel prieten care

Îmi face drum spre soare,

Plătind cu nenorocul

Invidiei umane.

 

Dar cine mi-e prieten,

Doamne?

În loc de iarbă verde

Am spini pe sub picioare,

În loc de bunătate-clepsidră cu venin

Şi tot mai mulţi mă lasă

Şi prea puţini mai vin.

 

Continue reading „Irina Staver: Poeme”

Constantin Codreanu: Ca Blaga la fiecare naştere

Constantin-Codreanu-300x251

Ca Blaga la fiecare naştere

 

crengi de lapte înverzind din pantofi de cenuşăreasă,

însemnată, fruntea transpiră tremurând sub bagheta zânei

trăsura e gata, caii sunt proaspăt smulşi din hamuri

mă uit în braţele sânilor tăi încolonaţi spre infinit

pune-ne pene pe pântece să ne iubim cu inimile-n sus

nu avem copii niciodată şi de fiecare dată când pleci

sunt ca o biserică fără clopote,

mut –

ca Blaga la fiecare naştere.

––––––––––

Constantin Codreanu

București

25 noiembrie 2017

*Sursa – https://www.facebook.com/CodreanuPMP/videos/1915608438757256/