Irina STAVER: “Casa Poeziei “ – o trăire, nu o clădire!

Salut! Mă numesc Irina Staver. “Fata din lumină”, așa cum obișnuiau să îmi mai spună colegii de la Radio Moldova Tineret. Dintotdeauna mi-a plăcut să comunic ceva lumii și în schimb să primesc zâmbete, uneori aplauze. Vremea din veacul meu, e mereu aceeași și alta tot. Pentru că sunt născută în luna mai, in luna poeziei, așa cred eu, nu aveam cum să nu iubesc și versul! Îl scriu de mică. Am lansat două volume – „Odă Poeziei”și „Mai Poetic. „Te invit cu mare plăcere pe 16 februarie, la ora 18:30, la Tucano Coffee, să împărtășim împreună dragostea pentru poezie.
Anume așa am consfințit eu să scriu despre mine, desenându-mi singură un portret artistic, liric în care poezia este și va fi Regină!.

Așadar, în data de 16 februarie, într-o seară de vineri ce mai închidea o săptămână și deschidea câteva zile libere de odihna, deci tocmai potrivite pentru meditație, poezie, cântec, am fost fericită să particip la un eveniment inedit. De poezie. De întâlnire cu ea, de întoarcere la suflet, la speranță, la primăvara, deci la lumină!.

Trei tineri poeți: Damian Scott (cu un recital de versuri în limba rusă), Diana Hristisean și Irina Staver (adică eu), ne-am spus poveștile din fiecare poezie mai dragă nouă, oamenilor.
Poezia e despre.. a dărui. Așa cred eu. E.. ca de Paști, cu lumânarea. Poezia se scrie în singurătate dar se prezintă ca o sărbătoare lumii, ca o mireasă care iese pentru a fi văzută, admirată, făcând pe ceilalți mai buni parcă numai prin frumusețea ei, puritatea ei, gingășia ei. Așa mi-am scris eu poezia ani la rând și tot așa, din confesiunile lor, au făcut și ceilalți doi protagoniști.
Poezia mai e și despre.. emoție!. Iar fiecare dintre noi, le-am așezat celor din fața noastră câte o emoție pe suflet. Că așa se face. Noi, oamenii ne facem emoțiile ca mai târziu să ne hrănim din ele. Continue reading „Irina STAVER: “Casa Poeziei “ – o trăire, nu o clădire!”

Irina Staver: Poeme

STAVER-Irina2017-225x300

 

(NE)PRIETENOS

 

Dar cine mi-e prieten,

Să-mpart cu el durere

Când viscolul tăcerii

Pe inima mea geme.

 

Acel prieten care

Îmi face drum spre soare,

Plătind cu nenorocul

Invidiei umane.

 

Dar cine mi-e prieten,

Doamne?

În loc de iarbă verde

Am spini pe sub picioare,

În loc de bunătate-clepsidră cu venin

Şi tot mai mulţi mă lasă

Şi prea puţini mai vin.

 

Continue reading „Irina Staver: Poeme”