Fântâna cu opt jgheaburi din Ronda, Spania
Fântâna cu opt jgheaburi
Opt guri
într-un perete ocru
alimentate
ca printr-o minune
de un bogat izvor
la care pelerinul
– își pleacă fruntea
palmele-ntinzând în smerită rugare:
tu pură apă limpede
alină-mi, dacă poți, nu numai
setea care mă-ncearcă acum.
–––––––––-
Germain Droogenbroodt
din „Efemera floare a timpului”
Traducere : Gabriela Căluțiu Sonnenberg
APELE MĂRILOR
Așa vin uneori oamenii
ca să se vadă,
cu ochii plini
de apele mărilor
pe care le-au străbătut,
decantați de nisipurile mișcătoare
ale tinereții
ce lasă în urmă
trepte ancorate cu dorul
de lumina din suflet.
Așa vin uneori oamenii,
ca apele mărilor,
de la capătul lumii,
contopindu -se…
––––––––––
Lavinia BUD
Timișoara
12 aprilie, 2018
Dincolo de ape
Gândurile îţi sângerează, zidurile te despart,
în tăcere pleci spre spaţii goale,
încerci
să curmi trecutul tulburător.
Pierdut în sălbăticie, casa ţi-e drumul,
loviturile aspre te fac mai puternic,
în aur transformi greşelile.
Un far aprins.
Dincolo de ape vrei să ajungi.
Într-un ocean nestrăbatut de nimeni,
coloane luminoase
licăresc.
Viaţa o ia într-o direcţie sau alta,
ca un râu sinuos,
noi experienţe îţi scriu povestea,
bucuria este
în tot ce te-nconjoară.
Pe emisfera gândului te plimbi,
pe o scenă ireală te mişti.
Ai fost rănit,
ai fost vindecat.
Vei păstra această înţelepciune
aceea că
dragostea nu are limite?
De mână te ţii pentru o secundă, pentru eternitate,
împărtăşită doar, fericirea e reală,
intensă şi colorată,
pe drum te surprinde sunetul ei.
Există o poveste de iubire răscolitoare
pentru fiecare.
Dumnezeu ne iubeşte!
PICTEAZĂ-ȚI RAIUL TĂU…
De crezi că te-ai rătăcit și drumul ți-ai pierdut,
De crezi c-orbecăiești prin întuneric, în zadar,
Nu dispera, să-ți faci un drum al tău de străbătut,
O lume-a ta, grădină, o casă, un pat, un așternut,
În care, noroc să simți, de parc-ai fi câștigat la zar,
Neașteptatul vieții dar…
Pensoane cumpără-ți, de toate felurile culori,
Pictează-ți Raiul, deschide ușa, intră și trăiește…
Aleargă-te prin crânguri, învață-te să te strecori,
Să-ți faci aripi, de vultur sau de fluture, prin flori,
Pe-albastrul cer te-nălță și printre nori plutește,
Culege fericire și iubește…
Culcuș să-ți faci, curat să-ți fie, cald și moale…
Azvârle pietrele din cale, drumul să nu fie arid…
Pictează lunci, poteci, să-ți fie line și domoale,
Munți cu brazi, îmbracă-i de la vârf până la poale,
Să-ți fie de răcoare, aer proaspăt să îl sorbi avid,
Că-i Raiul tău, nu fi timid…
O CHEMARE NE AȘTEPTA CU PICIOARELE-N CENUȘĂ
… de un alb nesfârșit noaptea asta,
deși-și lăsase copertinele de să sufoce țepii ierbii,
totuși era atâta alb, atâta alb
că negurile dăduseră-n dodii …
mi se părea că sunt în părțile acelea de pământ
dinspre care nu dă bine să amintești,
clipele-și ridicau poalele-n poduri, la comandă,
și retinele mi se emitajau de nu mă mai încăpeam
în nevele sângelui meu,
până și grădinile suspendate erau în joc !
ne mai vorbesc despre câți coloși se adunaseră,
că și Colonadele dinspre Albinelor mi se strecurau,
în peticiri de șoaptă …!
închisesem în mine orice boare de vânt,
iar somnul mi-era fierbinte, dar pustiu …
mișcau capilarele, ici-colo …
diform !
prin degetele de-mi căpăcesc tălpile, un dorm,
rătăcit oarecum,
dar limbut !
desțelenea scenariile zorilor,
din azimut !
în noaptea asta fusese zaveră-ntre vise,
Continue reading „Marin BEȘCUCĂ: O chemare ne așteaptă cu picioarele-n cenușă”
Pe dinafara sufletului
Nu am reușit niciodată
să fac un ocol complet
al propriului suflet.
Întotdeauna găseam în zid
spărturi pe care
mă apucam să le dreg.
Probabil
și sufletul ăsta al meu
se rotește în aceeași direcție
în care alerg,
de aici permanentul eșec….
Într-o zi,
ori într-o noapte mai bine zis,
când îmbătat de fericire va adormi,
am să alerg cu toată puterea înapoi,
înspre copilărie,
pentru a găsi ușa a cărei cheie
încă o mai port la gât,
legată cu unul din șireturile
de la bocancii bunicului.
–––––––––––
Nicu GAVRILOVICI
12 aprilie, 2018
Muzica inimii
Cea mai frumoasă
muzică
ce-n inimă
am simțit-o
am auzit-o
pe un mal de lac
în al nuferilor iatac
cântând-o
cu aripile
în dans lebedele
––––––––––
Petru Daniel VĂCĂREANU
12 aprilie, 2018
DUREROASA NEPĂSARE
Nu-i nici o explicaţie
Pentru această rostogolire
În neant.
Cioburi peste alte cioburi
Acoperă petalele speranţei.
E clar că nimic nu mişcă,Doamne,
Fără ştirea Ta.
Nici frunza,nici iarba,
Nici cârdul de păsări migratoare.
Fiinţe ce n-au ştiut păcatul
Se risipesc în haos,
Pentru că au crezut în Tine,Doamne.
De ce nepăsarea-Ţi
Îngăduie mâinii criminale
Să-mprăştie moartea
Printre credincioşii Tăi?
SĂ MAI TRĂIEŞTI O CLIPĂ
Este lumină,
Soarele-i pe cer,
Nu şi pentru noi,
Statui încremeniţi în ger.
În fiece secundă
“Doamna” ne pândeşte
Aripa-i cea neagră
Vrednic căsăpeşte.
Continue reading „Harry ROSS: Neuitatul Holocaust (versuri)”
înstelarea lăsată
trecerea anilor a făcut şir de cocori
pe cerul existenţei
iar acum mă introduce în programul de întinerire
unde se schiază uşor
se înoată cu faţa către cer
pentru a putea închipui atingerea de purificare
oglinda e spartă
cele zărite prin spărtură
nu pot ţine cadenţa
cu imaginile în formare
şi nu pot lăcrima o privighetoare
în înstelarea lăsată
ceva mai mult decât sunt
îşi va dori viaţa
exprimând dorinţa prin gesturi ample
fiecare lucru făcut e o miză
care lasă urme pe nisip
exprimate în mii de forme
buna intenţie atinge şoldul cuvântului
şi face din tulburarea sa
un poem de sublimă interpretare
acel ceva
mai mult decât aripile întinse
îşi va dori zborul
echilibrul stelar
cum mersul pe bârnă
fără să privească în adânc
doar luminiţa din faţă
acea ocrotire a privirii
din interiorul unui destin
care nu-l va exclama niciodată pe „Vai!”
–––––––––
Ana ARDELEANU
11 aprilie, 2018
Zugrăvesc pe pietrele sufletului
Iubite, vreau să citesc Odiseea inimii tale,
Pe insula Itaca acolo mereu, mereu,
Zugrăvesc pe pietrele sufletului,
Tristețile contopite cu bucurii,
Rame desprinse din vene sălășluite-n altare,
Crucifixe ce stau rănite de dorul tău,
Care izvorăsc cu urme desprinse din mine
Căzută și îngenunghiată-n dureri fără leac,
Fierb supa de ierburi amare
Și leg rănile care mă dor de atâta dor.
––––––––––
Claudia BOTA
11 aprilie, 2018