Victor COBZAC: Cezarul are tot ce se cuvine

CEZARUL ARE TOT CE SE CUVINE


    Motto:

       ,,… Lasă-mă să plec ca și când n-aș pleca, Lasă-m-să plec ca și când aș veni…”

                                   (din poezia ”Lasă-mă să plec” de Natalia Pântea)



Cezarul are tot ce se cuvine,
Să aibă-un porumbel bolnav de zbor,
Mâini și picioare dezlegate,
Ușa e vraiște deschisă
Poate zbura cu primul nor.

Cezarul are tot ce se cuvine,
Să zboare-atât cât vrea un porumbel,
Unde e loc mai mult în suflet
Scoate puișori și-i crește,
Sau… unde crede că-i de el.

Cezarul are tot ce se cuvine,
Pentru a nu stârni furtuna,
Ori zbori-ori mori, ori pleci-ori rămâi,
Soluții par a fi destule,
Fii bun și-alege… numai una.

Cezarul are tot ce se cuvine,
Decizia doar lui îi aparține,
Ori pleci, ori rămâi, ori ești cea dintâi,
La fel ca și cea de pe urmă,
Căci tot ce se face-i spre bine!
————————–

Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău

3 mai, 2018

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Toate au un sens

Toate au un sens

Neverosimil de împătimit
cobor la rădăcinile sufletului tău
rostind numele mamei
unde se îmbină dragostea cu căinţa
şi-mi rămân despachetate gândurile
pentru pomul de crăciun.

 

Mă pipăi să văd cum sunt alcătuit,
cum îmi bate inima
cu teama aceea stranie
ca ritmul ei să nu-mi fie pe plac
înveselindu-mă forţat
ca cel ce meditează prea mult
la întâmplările lumii
fără să le priceapă.

 

Apoi îmi spun; toate au un sens
şi sensul lor e necunoscut.

––––––––

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

4 mai, 2018

Marin BEȘCUCĂ Somnostihii – Scrisori către poetul Ioan Țepelea (51)

NU MAI POT DISTINGE NIMIC

… frunzele mi-au înverzit în retină,
nu mai pot distinge nimic,
dar simt cum curcubeul se frânge,
dau să prind bucăţile ce se dezmembrează,
ştiu cum miroase roşul,
cât de ud e albastrul,
mi-e frică de indigo (prea aduce a clonă!)
galbenul mi se-nfige în inimă,
şi … ce-a mai rămas,
un pic de violet, adică ceva din
movul acela atât de dorit la un
moment dat,
când nu te mai ştii în putere …
când nu te mai știi !
(… ce ne mai vorbeam despre asta, Poetule,
cum mă ademeneai să recunosc dinspre mine
cât de nedrept timpul,
dinspre tine parcă bănuiai, prietene Ioan Țepelea,
tăceai !
aud din mine pașii din parc
și mai tranvaiul că trecea prin noi,
să ne strivească-n hematii …!
tramvaiul ăsta nu mă mai sperie,
mi-a luat și asupra de măsură,
dar nu mă mai supăr de-acum
e și el istoria-n care mă voi îneca …
ce-ai să face de-am să te strig ?
atunci, era prin toamnă de 2004 !
nu bănuiam răspuns, acum l-am scris:
STRIGĂT CĂTRE IOAN ȚEPELEA )
… dar inima nu ţi se lasă, cere, cere, cere …
neruşinata !… parcă nu i-ar fi îndeajuns
cât mi-a smuls toată viaţa, parcă nu,
neruşinata !… parcă eu i-aş fi ei epavă,
tocmai ei, ca să vezi …!
frunze de cai verzi, şi ochii, ce mă sting,
într-o alveolă de frig …

… frunte-mi plecată-mi numai ție, Cititorule !

––––––––––
Marin BEȘCUCĂ

4 mai, 2018

Camelia CRISTEA: Uneori…

Uneori…

 

Uneori îmi este teamă,
Că ce-i bun se cam destramă
Când prin straiele frumoase
Umblă vorbe mincinoase…

 

Drumuri lungi ne taie calea,
Prin decor se plimbă jalea
Măștile se strâmbă chiar
Lângă clipele cu har…

 

Mori de vânt cresc și-n cuvinte,
Dar știu pasul înainte…
Mă rănesc priviri ce sapă
În paharul plin cu apă!

 

Gârbova femeie trece
Peste valul tot mai rece
Și adună maci în floare,
Din Iubirea ce nu moare!

 

Urcă visul pe un steag
Chiar de știe că-i beteag
Și-i dă mir din tei în floare,
Ca să-i fie alinare…

 

Prin castele de nisip
A găsit în zori un plic
Nu-l deschide, cred, de teamă,
Că frumosul se destramă…

––––––––––-

Camelia CRISTEA

București

3 mai, 2018

Lavinia BUD: Cai dezlegați

CAI DEZLEGAȚI

 

Aleargă cu mine pe pajiști de vară,

Ni-s caii viselor sub cer dezlegați.

În crupa vânjoasă sărim fără scară,

Pe umeri nu mai purtăm nici o povară,

Nicicând în suflet n-am fost mai bogați.

 

N-avem nevoie de șei sau zăbale,

Se desprind din caiele potcoave de lut.

Calea-i tivită cu haine regale

Țesute în nopți de trăiri vegetale,

Când dorul curgea spre un mal neștiut.

 

Din coamele albe se-nalță lăstunii

Purtând pe aripi bucurie și dor.

Învăluiți cu brâul cald al lunii,

Cu inima-nfruntând vuietul furtunii

N-au rătăcit vreun drum spre cuibul din obor.

 

Vino, dă-mi mâna, zvâcnește-ntre noi

Stindardul de pace cu tot ce-am trăit.

Sub cerul acesta nu va mai fi vreun război,

Alergând pe pajiști spălate de ploi,

Iubirea ne poartă spre un mal însorit.

——————————

Lavinia BUD

Timișoara

5 mai 2018

Irina Lucia MIHALCA: The Star Picker / Culegătoarea de stele

Listen to songs from the deep

Translated from romanian by Simona Mihalca

 

Luţziafiru di dzuâ şhi’di noapti,
un primitu eshţzâ cu pirpirunji aroşhii,
şhi njirli, şhi limunii, şhi pirâ, tuti di anvârliga! *

 

Mind’s sleep has no purpose,

A flight over watery mirror of stars

A sea with waves

which break on the shores of our souls,

A fire overcame water

A stunning moment of love!

Where a star falls everyone

Comes out to feed

All the birds are singing in their language,

even if not all have musical ear.

They were not awakened yet; those who have

To feel the beauty of this time!

 

The moment particles impact,

colliding with each other,

the moment that will change their destiny

forever. One moment, only!

 

Letters make love to each other,

United in a silk thread.

To taste the water you must seek

Drought drops. It can be

With excitement, only for you to burn and live!

 

You, sun dancer, oscillate

like a compass needle between North and South,

between East and West! The key is in you

You just now realized

What the sacrifice

Started for the mirror in your soul means.

 

Seek the answer in the crystal ball,

We are reflected in the mirror inward!

It looked like a river that in no way

Could be swam across.

You were waiting for me on the bank with fire,

to dry my clothes. That’s you!

 

I have conquest your sight, many poppies there,

I miss freedom of expression so much.

As I have seen! I like what I found:

a good host with hot tea on the table

willing to stare into the eyes of her guest.

 

– Come, sit next to me, baby,

Listen to songs from the depths,

murmured with closed eyes!

My violin, violin vibrating with me

Otherwise, just a play without master!

Violin through which you have sung ballad pain,

A magical illusion is life!

 

If it had not been touched, it wouldn’t sing

as the lightning that touches the sea

would not make a pearl for a while.

It’s happiness touched with your fingertips,

an unmistakable smell and taste

 

Without seeking outside,

tomorrow will still come.

You penetrate deep into the smile’s light,

understanding yourself, increasing your own being,

That’s you, truly; otherwise,

everything changes!

Not every violin sings as

the soul feels, it happened to you

 

People differ

through the spoken words, just facts make us heroes.

If I draw the median I see excellence,

the sublime of feeling giving birth to life or gods.

Tu yilii nâ mutrimu t’as nâ videmu fârâ di câsuri…**

 

How far youare from yourself, when you forget

the seed light planted

which waits

to sprout, to brow, to bloom!

 

______________________________________

Morningstar and Eveningstar,

you are a story of red poppies

and blue, and yellow and the flame around*

 

In the mirror we look to see ourselves with no mistakes**

                     (Translated for Aromanian)

 

SUNTEM

Ca un vis neîntrerupt vreodată,
ca un gând ce pulsează la capătul străzii,
ca un adevăr purtat mereu în inimi,
ca o furtună peste necuprinse întinderi,
ca o salbă de stele ce ne înconjoară,
ca o centură de timpuri prin spaţii,
ca o revoltă de semne pe bolta cerească,
ca o înverşunare de eroi în ultimele lor fapte de arme,
ca un soare ce ne înconjoară printre nori,
ca ziua ajunsă dinaintea eternităţii,
Noi suntem.

Suntem rug, flacără, scântei,
zâmbet, lacrimă, vis,
gânduri, cuvinte în delir, fapte,
raze de soare sau lună, zefir, furtună,
castel de umbre, corolă de lumini,
curcubeu reflectat prin oglinzi paralele,
tunel ascuns în labirintul iubirii,
suflet în căutarea sufletului-pereche care, Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: The Star Picker / Culegătoarea de stele”

Costache NĂSTASE: Revenire

REVENIRE

Presimt c-ai să revii la mine,
Mi-o spune cerul şi pământul,
Şi sângele zvâcnind în vene
Şi norii, păsările, vântul.

 

Mi-o spune dorul ce te-ncearcă
Venind precum o adiere
Şi presimţirea mea de parcă
Se va produce-o revedere.

 

Cum se întoarce pasărea
La cuibul părăsit în toamnă
Vei reveni iubita mea
Că sufletul aşa te-ndeamnă.

 

Te va aduce înapoi
Miresma zilelor trăite
Când împărţeam totul la doi,
Şi dorul de- a fi regăsite.

 

Eu cu speranţă şi decenţă
Am să te-ntâmpin în pridvor
Şi mai bogaţi c-o exerienţă
Vom relua al nostru zbor.

————————

Costache NĂSTASE

5 mai, 2018

Vasilica GRIGORAȘ: Verdele pierdut în contemplare

Verdele pierdut în contemplare

 

Spre poalele dealului,
printre mesteceni,
aer proaspăt, dulce, plăcut,
însă răvăşit şi înfierbântat
de o atingere sfioasă,
delicată şi neliniştită.

 

Sub cerul albastru
cu nori alb-cenuşii
dăinuia cu ochi languroşi
mireasma încântătoare a ploii,
frumuseţea abandonării.

 

Din spatele unui luminiş
un vânt firav
ispitea creştetul copacilor,
iar lumina soarelui
arginta undele râului
şi poleia cu mirarea
inocenţei regăsite
mugurii proaspeţi.

 

Simplitate rustică,
debordare instinctivă,
verdele, atât de umil,
atât de lacom,
atât de pierdut
în contemplare,
pe tronul
trandafiriu al zorilor
descoperea fără tăgadă
înţelesul candid
al bucuriei lăuntrice.
–––––––

Vasilica GRIGORAȘ

3 mai, 2018

Irina Lucia MIHALCA: Poesis

At First – The word …

 

First, there was the Word
and the Word was enlightened in the man,
in flower, in stars, in moon,
in stone fountains and in sea.
The man took the words,
mixed them,
composed them through snowflakes,
in the rain’s drops, in wind and in scent of leaves, in Edelweiss, in the North Star
in soulmates, in  forget-me-not,
in thoughts from dreams,
in a calligrame.
The words began to fly,
a dance to  sky and to sun.
Beacause of fear, man has snatched them.
He took them away,
Hid them in depths
creating new words,
always mutilated
psalms of longing and dreariness,
the word pain, wounds, illness and death,
mud, darkness,
words watered in tears of eternal fear.
Gradually the words have faded
in rail stations,in hospitals, on fronts, wars.
There are memories left
and their shadows
in the hearts, in chants,
in tales, in ballads,
Small lanterns
in flights of butterflies,
lotus petals, child’s glances
thoughts-poems
flower buds, in rays of sunshine…

 

La Început – Cuvântul…

 

La Început, Cuvântul a fost
şi Cuvântul s-a Luminat în Om,
în floare, în stele, în lună,
în piatră, fântâni şi în mare.
Omul a luat cuvintele,
le-a amestecat,
le-a compus prin fulgii de nea,
în stropii de ploaie,
în vânt şi miresme de frunze,
în floarea-de-colţ, în Steaua Polară,
în suflet-pereche, în nu-mă-uita,
în gândul din vis,
într-o caligramă.
Cuvintele au început să zboare,
un dans
spre cer şi spre soare.
Din teamă, omul le-a smuls,
le-a îndepărtat,
le-a ascuns în adâncuri,
formând noi cuvinte,
mereu mutilate,
psalmi de dor şi de jale,
cuvântul durere, răni, boală şi moarte,
noroi, întuneric,
cuvinte udate în lacrimi din veşnica teamă.
Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Poesis”

Marin BEȘCUCĂ: Îndrăgostitul din mereu

ÎNDRĂGOSTITUL DIN MEREU

(Ceva dintr-un suspin)

 

… sunt un îndrăgostit incurabil,
câteodată greu penetrabil în esențe
și esențe … slavă Domnului …
timpul este pe rol de factor prim,
dar constanta lui nu se intră în joc,
l-am trecut la variabile …
multiplul iubiriri nu este unic, deși IUBIREA
incumbă cam tot ce e de luat în calcul pământean
dar de unde vine, IUBIREA este nepermisivă …
te-ai atins, gata, scurtcircuit !
apoi,
habar nu am să explic,
știu cum te ia valul,
știu cum ți se pune pata,
știu cum e cu capul în nori …
chestiunile materiale nu țin de iubire,
IUBIREA nu este un aranjament,
este un dat spre care tinzi …
ecuațiile ei nu sunt sistemice, se lucrează individual,
nici măcar în pereche …
suntem dimpreună până la moarte !
da, când nu e IUBIRE …
dată la dus-întors ajungen la familia tradițională
care colcăie de reguli …
DUMNEZEU nu circumscrie, DUMNEZEU e tot ce e liber !
IUBIREA e dinspre DUMNEZEU,
DUMNEZEU ADEVĂRUL,
restul sunt mici resturi cu sclipire de diamant …
îndrăgostit din mereu !
așa mă știu, așa m-am știut de când mă știu …
îndrăgostitul este flacăra care nu se stinge,
când s-a stins nu mai e !
când o viață nu te mai primește caută alta,
legea până la moarte, cum spuneam, e tradiție,
tradiția înseamnă vechi,
învechibil !
Continue reading „Marin BEȘCUCĂ: Îndrăgostitul din mereu”