Uneori…
Uneori îmi este teamă,
Că ce-i bun se cam destramă
Când prin straiele frumoase
Umblă vorbe mincinoase…
Drumuri lungi ne taie calea,
Prin decor se plimbă jalea
Măștile se strâmbă chiar
Lângă clipele cu har…
Mori de vânt cresc și-n cuvinte,
Dar știu pasul înainte…
Mă rănesc priviri ce sapă
În paharul plin cu apă!
Gârbova femeie trece
Peste valul tot mai rece
Și adună maci în floare,
Din Iubirea ce nu moare!
Urcă visul pe un steag
Chiar de știe că-i beteag
Și-i dă mir din tei în floare,
Ca să-i fie alinare…
Prin castele de nisip
A găsit în zori un plic
Nu-l deschide, cred, de teamă,
Că frumosul se destramă…
––––––––––-
Camelia CRISTEA
București
3 mai, 2018