ATÂT DE APROAPE ŞI TOTUŞI DEPARTE
Privesc uluită spre tine,
În fiecare noapte creştem,
ne înălţăm,
Tot mai mult,
tot mai aproape,
tot mai departe…
Până la Cer,
Dincolo de albastrul cerului, dincolo de albastrul cerului
străbatem visul,
Din taina urzită în noapte
mă întorc în visul meu risipit
Intru în inima ta cu rodiile coapte de lumina soarelui –
simfonii de culori, miresme şi gânduri!
Doar luna, rotunda lună
se iveşte printre norii răsfiraţi de vânt,
Doar luna, rotunda lună
ne luminează visul plutitor,
pe râul ce ne tulbură elegia peste măsură,
Doar luna, rotunda luna ne-ngână şoaptele
prin ramurile bătrânului rodiu înflorit.
Totul e soartă, totu-i suspin, clipă,
Totul e un început nesfârşit,
Totul e căutarea îndelungatului ecou,
Tot mai aproape de tine, de mine, de noi,
Tot ce-a trecut se continuă-n vis,
Atât de aproape şi totuşi departe,
Mă cauţi, te caut
prin adânca privire oglindită în apa din noi…
La capătul timpului
suntem noi –
Departe de zile,
Departe de luni,
Departe de ani,
Pe drumul înspre Lumina Veşnică.
So close and still far
Translated – Cosmina Simona Mihalca
I look astonished at you,
Every night we grow,
we rise,
Increasingly,
closer,
further away…
Up to Heaven,
Beyond the blue sky, beyond the blue sky
traversing dream.
From mystery woven into the night
I return to my wasted dream.
Go into your heart with ripe pomegranates from sunlight –
symphony of colors, scents and thoughts!
Only the moon, the round moon
emerges through the clouds scattered by the wind,
Only the moon, the round moon
enlightens our dreams, floating on the river,
An elegy disturbs us beyond measure,
Only the moon, the round moon murmurs whispers
through the branches of the old blooming rhodium.
It’s fate, it’s all sigh, moment,
It’s an endless beginning,
Everything ‘s long search echoes,
Closer to you, to me, to us,
Everything past continues in dream,
So close and yet so far
I’m looking , I ‘m looking for
through reflections on deep water …
At the end of the time
it’s us –
Away from days,
Far from months,
Far from years,
On the path to eternal light.
La Început – Cuvântul…
La Început, Cuvântul a fost
şi Cuvântul s-a Luminat în Om,
în floare, în stele, în lună,
în piatră, fântâni şi în mare.
Omul a luat cuvintele,
le-a amestecat,
le-a compus prin fulgii de nea,
în stropii de ploaie,
în vânt şi miresme de frunze,
în floarea-de-colţ, în Steaua Polară,
în suflet-pereche, în nu-mă-uita,
în gândul din vis,
într-o caligramă.
Cuvintele au început să zboare,
un dans
spre cer şi spre soare.
Din teamă, omul le-a smuls,
le-a îndepărtat,
le-a ascuns în adâncuri,
formând noi cuvinte,
mereu mutilate,
psalmi de dor şi de jale,
cuvântul durere, răni, boală şi moarte,
noroi, întuneric,
cuvinte udate în lacrimi din veşnica teamă.
Treptat cuvintele s-au stins
prin gări, în spitale, pe fronturi, războaie.
Au mai rămas amintiri
şi umbrele lor
în inimi, în cânturi,
în poveşti, balade şi doine,
mici felinare
în zboruri de fluturi,
petale de lotus, priviri de copil,
gânduri-poeme
în muguri de floare, în raze de soare…
At First – The word …
First, there was the Word
and the Word was enlightened in the man,
in flower, in stars, in moon,
in stone fountains and in sea.
The man took the words,
mixed them,
composed them through snowflakes,
in the rain’s drops, in wind and in scent of leaves, in Edelweiss, in the North Star
in soulmates, in forget-me-not,
in thoughts from dreams,
in a calligrame.
The words began to fly,
a dance to sky and to sun.
Beacause of fear, man has snatched them.
He took them away,
Hid them in depths
creating new words,
always mutilated
psalms of longing and dreariness,
the word pain, wounds, illness and death,
mud, darkness,
words watered in tears of eternal fear.
Gradually the words have faded
in rail stations,in hospitals, on fronts, wars.
There are memories left
and their shadows
in the hearts, in chants,
in tales, in ballads,
Small lanterns
in flights of butterflies,
lotus petals, child’s glances
thoughts-poems
flower buds, in rays of sunshine…
Dincolo de luntrea visului
Căutăm până la risipire
pierduta literă – drum spre lumină –
înflorind printre picăturile durerii.
Vor veni şi zorii când
vom deschide Marea Poartă a Norilor,
pentru noi vor cânta îngerii,
pentru noi sfinţii ne vor însoţi
la trecerea râului, fără să-şi ude picioarele!
Anotimpuri nedespărţite! Vom asculta
cântecul celor două voci îmbinate
– copilul şi bătrânul –
cuvântul de-nceput şi de sfârşit, iubirea.
Tot ce începe mai devreme, sfârşeşte mai devreme…
Dincolo de ce se-adună în noi
suntem lumini
– suflete întoarse la matcă –,
această ninsoare de flori e marea întâlnire.
O lume de poveste în ochi risipită cu mare dăruire!
Totul creşte în cer, o stea, un fluture,
o boare-argintată se pierde în lumina undei.
Din clipă în clipă, din zi în zi,
din anotimp în anotimp, fugim de moartea din noi.
Alungă-ţi norii cenuşii de pe albastrul cerului tău!
Dincolo de gânduri
vom gasi dorinţa plângând, suspinul ei!
Nicio alee spre tine grabind sfârşitul,
nici locul, nici timpul
ce înfloreşte floarea şi ultimul drum spre noi!
Ne regăsim în cerul de dincolo de cer.
Să ascultăm vântul
şi cântecul florilor, dincolo de luntrea visului!
După ce un fruct se coace, cade,
ca şi frunzele, ca şi florile, ca şi omul,
inima se rupe mai împăcată.
Verde crud şi copt, şi mort – aşa arată indicatoarele –,
indiferent de unde te uiţi, toate duc spre moarte!
Spre-o nouă, altă, viaţă… Celălalt trup ~ o nouă viaţă!
Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: La Început – Cuvântul (poeme)”
