Victor COBZAC: Și bărbații mai plâng câte-odată

Și bărbații
Mai plâng câte-odată,
Dacă merg desculți pe tăiș,
Suferind ca și orice femeie,
Doar că ei, o fac,
Pe furiș.

Cel mai des,
Se ascund după deget,
Când secunda bezmetică fuge,
Și de-acolo, din întuneric,
O ploiță din streașină
Curge.

Nici o șansă
Să scape de ploaia,
Din a inimii nor răzvrătit,
Cerul căreia, crapă în două,
Nici un suflet de lacrimi
Ferit.

Sunt creați
Ca și orice… ființă,
Din tăceri, la un loc adunate,
Ies din albie, intră-n nisip,
Lac de lacrimi amare,
Secate.

Și bărbații
Mai plâng câte-odată,
Picături, nu văzuși mai rebele,
Când și-adună în palme durerea,
Inundată de ploaia
De stele.

——————————-

Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău

13 mai, 2018

Ion IANCU VALE: O zi, aproximativ reală

Portret Ion Iancu Vale

O zi, aproximativ reală

Se trezeşte din somn,

se mişcă dezarticulat şi nesigur, prin apartamentul

său de la parter, glacial, cu iz de om singur şi trist,

plin de cărți aruncate alandala…

Intră în baie, se bărbierește și se taie cu lama.

Priveşte detaşat sângele acela înflăcărat

şi-l lasă să curgă în voie pe barbă, pe gât, pe piept,

îşi pregăteşte un ibric de cafea, de proastă calitate,

fumează în neştire ţigările sale ieftine şi puturoase.

Brusc îl cuprinde un fel de panică

și se întreabă, dacă

apartamentul său boem, sângele acela înflăcărat

ibricul afumat şi turtit, aparatul de ras,

cărțile împrăștiate peste tot,

el care fumează ţigară de la ţigară,

există cu adevărat?

Pleacă apoi în oraş

se loveşte de oamenii, care aleargă de colo, colo

gesticulează sau vorbesc singuri,

ocoleşte puzderia de cerşetori groteşti şi disperaţi

ce maculează trotuarele,

traversează aiurea strada, neatent,

cu riscul de de a fi strivit de numeroasele

mașini luxoase, ce fulgeră carosabilul…

Mai bântuie un timp prin urbea sa

obosită de vreme

şi se aşează pe o bancă de pe bulevard…

Deodată un stol gălăgios de ciori,

de culoarea antracitului, se prăbușește

pe coroana castanului sub care stă.

O cioară se ușurează nonșalant

pe genunchiul său.

Se uită buimac la excrementul acela mare,

cenușiu și uleios

și vede cum i se lăbărțează pe pantaloni,

și se extinde, se extinde întruna,

cuprinde banca, strada, casele, orașul…

Pleacă apoi, pentru a-și întâlni iubita,

cu care trebuie să stabilească

un lucru foarte important, adică

să nu se mai certe decât după ce fac dragoste…

Și iarși îl asaltează îndoiala:

cerșetorii aceia grotești,

găinațul acela cleios (auzi, aviar)

iubita lui ardentă și plină de personalitate,

bolizii aceia rutieri

or fi ei adevărați, reali ?

Și, în sfârșit, voi care vă holbați acum la mine,

când vă citesc prezentul text,

sau când citiți, personal, aceste rânduri

(pe care o să le considerați, probabil, stupide),

sunteti reali, existați cu adevărat ?!

Ia gândiți-vă, gândiți-vă bine.

———————————-

Ion IANCU VALE

15 mai, 2018

Dr. Zhang Zhi (Diablo): Înălțare / Rising

ÎNĂLŢARE

Eşti distantă, diabolică, elegantă şi sumbră

Ca un irbis*, ca secera lunii

Tu, vrăjitoare, a mea Mona Lisa

În melancolia misterului din ochii tăi

M-aş lăsa tăiat de graţia lamei tale

M-aş lăsa prefăcut într-un strat de cenuşă

S-acopăr dealuri verzi şi râuri de unul singur

Ascultând căinţa ta fără cuvinte

Minunea mea, voi sta în iad sau rai

Să văd cum retragi tăişul necruţător

Al buzelor tale roşii

Nu, în centrul unei furtuni a timpului

Eu, liberul poet

Voi muri în clipa căderii

Fără a avea vreun mormânt

Dacă-mi refuz înălţarea

*Irbisul (Panthera Uncia), numit şi leopardul zăpezilor, ocupă un loc special în cultura chineză specifică etniilor din mediul alpin. Felină evazivă, se întâlneşte rar pe teritoriul Chinei, în zona platoului tibetan (n.trad.).

RISING

You are aloft, evil, elegance and gloomy

Like a snow leopard, like a crescent moon

My witch, my Mona Lisa

In your melancholy and mysterious eyes

I’m willing to be gracefully cut by your knife

I’m willing to turn into a pile of ash

Pillowing green hills and rivers alone

Listening to your wordless repent

Plum,I’ll stand in the hell or heaven

To see how you draw back the cutting edge

Of your red lips

No,in the centre of a storm of time

I,a free poet

In the instant of falling, will die

Without a burial place

If I refuse to rise

————————————

Dr. Zhang Zhi (Diablo)

China

15 mai, 2018

Traducere în limba română Dragoș Barbu

Diablo (Dr.Zhang Zhi) este un poet foarte cunoscut în China contemporană. Familia sa consideră sudul oraşului actual Chongqing drept locul său de origine.

Doctor în literatură, este preşedinte al Centrului Internaţional de Traducere şi Cercetare a Poeziei (IPTRC), director executiv al revistei trimestriale „Poezia Lumii”, editor şef al Anuarului Mondial de Poezie şi membru invitat al Academiei Internaţionale de Literatură şi Artă a Greciei.

În 1986 a început să publice literatură şi traduceri.

O parte din opera sa literară a fost tradusă în peste 20 de limbi.

Patrick J. SAMMUT: După doisprezece ani / Twelve years later

DUPĂ DOISPREZECE ANI

(mamei, care a plecat din această lume în ziua de 24 septembrie 2004)

După doisprezece ani

De la plecarea ta spre alte porturi

Eu înţeleg de ce

N-am vărsat vreo lacrimă,

Ştiind că mă părăseşti…

Am înţeles că, din acea clipă

Ai început să locuieşti în mine,

În cap, trup şi inimă,

Gânduri sau obiceiuri…

După doisprezece ani

Mă simt puternic,

Nu plâng, ci zâmbesc,

Mă privesc şi te văd,

Pe tine, iubită mamă.

TWELVE YEARS LATER

(To my mother who left this world on the 24^thof September 2004)

Twelve years after your

departure to other harbour

I understood why

I did not shed any tear

at your going away…

I understood that from that

instant

You began to inhabit me

head, body, heart,

thoughts and tics…

Twelve years later

I feel strong

I do not cry, but smile,

I look at myself and see you

my beloved mother.

——————————–

Patrick J. SAMMUT

Mosta, Malta

15 mai, 2018

Traducere în limba română Dragoș Barbu

*PATRICK J. SAMMUT este un poet maltez, autor, printre altele, al volumului multulingv BEYOND şi al volumului de povestiri UNEASY RITUALS.

Irina Lucia MIHALCA: O fată ţi-a traversat timpul / Unâ featâ ţâ tricu pri chirolul a tău

O fată ţi-a traversat timpul

Pe moneda bătută atunci

a fost trecut eronat anul,

o melodie de departe te cheamă,

poezia ei s-a ascuns în tine,

doar visul i-l porţi în suflet…

O fată ţi-a traversat timpul –

reamintirea unui alt timp sau doar

o trecere temporară printr-un nou timp.

Acesta-i misterul şi cheia timpului ei!

Lumina ei a pâlpâit la ceas de seară,

călătorind împreună,

pe pământ înspre pământ,

nu ai recunoscut-o,

dar focul din mână i l-ai citit –

că te-ai născut din neşansa

de a fi iubit şi a o iubi

dincolo de viaţă şi moarte…

Se lasă noaptea. Încerci să-i refaci traseul

chiar dacă nu şi-a atins cerul sufletului,

nici stelele în palmă nu le-a ţinut,

nu se auzeau nici măcar şoapte,

doar foşnetul clipelor şi sângele buzelor.

Dar setea nu ţi-o potolesc!

Printre copaci vântul îşi poartă

suspinul frunzelor pe alei,

– blestemul rătăcirii atâtor vieţii,

neavând construită fundaţia de petale.

În ochii de culoarea timpului

reţii doar clipa visării.

Ce ai astăzi,

mâine poate fi o mare durere!

Din aripi bate şi zboară o porumbiţă albă,

o melodie auzi, priveşti înainte vrăjit –

cercuri mari, în oglinda apei, face valul,

malurile se depărtează încet,

din umbră lunecă luntrea înspre lumină.

Fără întoarcere, uşurat de poveri,

sufletul e desprins acum în cerul subţire,

în cerurile de dincolo de cer se vor uni în uitare…

Unâ featâ ţâ tricu pri chirolul a tău

Pi pindona bâtutâ atunţzea

agârşitu s-a înhrâpsi anlu,

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: O fată ţi-a traversat timpul / Unâ featâ ţâ tricu pri chirolul a tău” →

Nina TĂRCHILĂ: Despărţire

Despărţire

tu pleci – ceasul acesta târziu
într-o pândă haină ne-nhaţă.
răspunsuri nu-s, cuvinte nu se spun,
se face cerul ţăndări şi mi-e ceaţă,
se înconvoaie timpul sângerând
peste priviri de zgură şi tăcere.
în pieptu-mi ros de negru şi de gri
se zbate pasul tău ca o părere,
se sparg timpane-n liniştea-ngheţată
sub nefirescul clipei de sfârşit –
ce timp uscat va curge într-o vreme
când ai sa-ntrebi de ce nu te-am oprit
şi ce târziu va fi atunci să-ţi spun
că mă zbăteam sub pasul tău pe drum.

––––––––––

Nina TĂRCHILĂ

Timișoara

14 mai, 2018

Marta Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Azi e-n celebrare dorul

AZI E-N CELEBRARE DORUL

(Ciclul: Răspântii)

… trupurile sunt aici, în căutarea gurii de aer,
din care să-și tragă ostoiul, așternuturile
doar că nu plâng, spectacolul nu cere aplauze
și lor li se pare nedrept
că nu sunt luate de drept ca parte,
năduful și-a deschis compendiul și-și cere loc
în locul meu !
acolo unde mi s-ar trebui să fiu …
unii spun că mânăriile sunt tot farmecul
teatrului de păpuși, dar eu mă încăpățânez,
asta nu știe năduful !
și mi-l aud cum se trece-n SUPLICIU,
mă rog, acum știe orice mișc, m-am descătușat,
iar viitura trage totul după ea, nu sunt opreliști,
simt cum izbește-n dinlăuntru
și parcă o teamă mi-a atins aripa zborului …
dar zborul sunt eu !!
de ce atâta teamă, când îngerul răspântiilor,
însuși el !
i-a dat polei aripei, și uite câte clipe în uimit
își cern nisipurile peste noi !
de unde teama asta ?
până și Dimineața s-a lăsat în mohorât la auzindu-te,
unele stele căzute nouă-n pervaz din poala nopții,
deși temeau stinsu-n lumină,
ni s-au rămas de martor deapănului nopții
în UNUL-ne !
câteodată mă întreb cum de Mărțișor …
dar simt că perpetuumul acestei întrebări
mă va întrece în vârstă și este incredibil cum puterea
mă intră și-mi duce izvorul afară, din curat …
apa mea poate atinge orice în dauna răului,
iar rugăciunea mea are focul de curăție,
noaptea aceasta s-a venit simandicoasă
și s-a plecat în pericolul de a-și fi uitat țoalele aci,
unde toată lumea caută pace …
stai, sărutul are nevoie de resuscitare !
doar un cuvânt și buzele s-au năpustit întru nedezlipit,
ceva din pletele nopții se-nșuvița în umbre
din colțurile încăperii, dar un adii de raze îi dădu vânt,
să se ducă …
ce să fi fost !?
simții un of de gelozie din suflul ei,
nu și-ar fi vrut plece …
hei !… nu te supăra, te-am mai primi și mâine,
din căzut de înserat și până-n zori …
de pe noptieră, tic-tac-ul orologiului deja îi surâdea …
dar Mărțișor !
azi e-n celebrare dorul,
și doru-mi de tu mi-a cerut promenadă prin sufletul tău,
să-ți știe răspântii,
să-ți știe prăvăl,
prin care sângele-ți varsă ecou de suspin printre ceruri
și nu sunt mai puțin de 99 !
acolo am ascuns cele cinci veșnicii,
acolo ne-așteaptă-n răspântia lui anul-lumină …
dar Mărțișor … Mărțișor !
mi te strigă IUBIREA-IUBIRE,
tainele ei nu-și mai au nimic în ascuns,
Mărțișor, Lumina ne-a plinit !
noi dăinui-vom sărut …

… ne lăsăm ochii în ochii tăi, Cititorule, dacă te bucuri !?

——————————————–

Marta Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ
Dumbrava Roșie

13 mai, 2018

Victor COBZAC: Cine cui întinde mâna

CINE CUI ÎNTINDE MÂNA

Cine cui întinde mâna,
Și la bine, și la greu,
Dacă-i le simți pe umeri,
Este bunul Dumnezeu.

El e cel care coboară,
Așteptat o viața-întreagă
Să te mângâie, pe față
Și o lacrimă să-ți șteargă.

E și frate… e și Tată,
Plin de farmec și de dor,
Are glasul ca o doină,
Cald ca Pâine din cuptor.

Astăzi ne-a adus ploiță,
Și-o dorea demult țărâna,
Nu e om să nu se-închine,
Unde Domnul pune mâna.

Măine…o să ne ajute,
După cum bătrânii spun
Să croim pe hartă calea,
Spre un viitor mai bun.

––––––––––––

Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău

13 mai, 2018

Simina PĂUN-MOISE: Versuri

Provocare…

Dansăm de astăzi, deci, iubite!
În ritm de vals, adagio şi tango.
Dansăm cu florile pe câmpuri,
Dansăm, cu sufletele azi ne bucurăm.

Şi fluturii ne țin din aripi ritmul,
Şi- avem ciulinii pajii iscusiți.
Dansăm de astăzi, deci, iubite,
Tu voievod, eu o domniță cu suspin.

În dansul meu, am împletit cununa
Din anii tinereții ce-au trecut.
Abia acum ne ştim spune pe nume,
Când pe la tâmple, arginții ni s- au prins.

Mă- ncurc în rochia-mi seculară…
Picioarele-mi parcă plutesc.
Văzduhul tot ne spune legea dansului sălbatic,
Ne strigă păsările cerului domnesc.

Dansăm de astăzi, deci, iubite,
Pădurile îs înverzite şi foşnesc.
Ne strigă animalele-ngrozite,
De teamă, dansul, eu, să nu- l greşesc.

Mă ții de mână stâns.
Mă doare!
Şi degetele,
Unele într-altele ni s- au sudat.
Dansăm cu piruete, scăpați din închisoare,
Dansăm, pâna ce amețiți picăm în pat.

În patul dulce-al înserării,
Cu frunze de caşmir ne învelim.
Şi stăm uniți ca Soarele şi Luna.
După ce dansu-l consumăm…..
Ne mai privim?

Şi noi

Şi noi am fost odată tineri!
Şi noi, purtam tricouri, adidaşi şi rucsac!
Şi noi, băteam – timid, cu pumnu- n masă,
Şi- atunci, când mama şi cu tata ne priveau,
Spuneam şoptit şi înroşiți; acum…eu tac…

Şi noi am dat tribut tristeţii,
Şi noi, iubeam timid prin parcuri cu castani.
Palmam şi noi țigări ascunse,
Şi noi, am încercat frumoasele hachițe de golan.

Şi noi, chiuleam când ne chema hai-hui-ul,
Şi noi, râdeam la ore pe- nfundat.
Şi noi, spuneam că nu ne pasă….
Dar ne păsa, căci timpul, ştiam că nu e de furat. Continue reading „Simina PĂUN-MOISE: Versuri” →

Marta Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Îngerul în glasul tău

ÎNGERUL ÎN GLASUL TĂU

(Ciclul: Răspântii)

… Dimineața se-mbătase cu soare,
cupele cerului fuseseră pline, iar ea,
ea sorbise tot-tot,
până la ultima picătură …
i se sădiseră bujori de raze-n obraji,
o vedeam clătinându-se-n răspântii,
dăduse ceva polei și aripilor unui înger
ce adormise acolo, în noapte …
și ce voci aducea îngerul din dormind,
și peste toate,
tu:
-mă mai iubești ?
cum mă-ntrebasei zile-n șir, la telefon …
parcă văd îndepărtările cum se chircesc acum sub pală de poleit
ca și cum le-ar fi părut rău cât ne-au năpăstuit, ca și cum …
fierbul din mine se întețea !
încercam un forțaj de memorie …
chiar unele amintiri mă implorau să mi le păstrez …
-mă mai iubești ?… îngerul, în glasul tău,
-enorm !… eu, de undeva, în susur de ecou,
și-n amfora minții reînfloreau amintirile,
vedeam, boboc după boboc, desfăcându-mi-se-n
fereastra sufletului,
și mă pomeneam zumzăind,
după polen …
dar ce mi-ar fi trebuind ?
întind brațul și și mi te-nlănțui în cuprind,
nectarul buzelor tale mi-e doar la un fâlfâi de geană,
și noi ?
plângeau petalele amintirilor, cui ne lași ?
enorm !!… îngerul din nou,
ba chiar m-nlănțuia primenindu-mi chipul,
simțeam aura cum se elonga atât cât să cuprindă
arealul pe care se pusese cu genunchii, cerul …
ce murmur murmurul buzelor și moiul lor stârnește
toate poftele, toate –toate …
inimile lăsau impresia că sunt în așteptare,
aș !
puseu după puseu loveau în sternuri
că în îmberbecuirea lor,
sânii striveau încercările perilor de a se îmbățoșa,
trupurile-și întețeau tropăitul pe coșurile de piept
și parcă-parcă dulcele …
dar, de gustibus, non !
și când te gândești de câte ori ne trăisem memorialul durerii,
martor stă SUPLICIU !
sigur că l-am împărțit în doi,
atâta sânge de lacrimă lăsase dâre pe pereții sufletului,
dar,
acum sufletul cânta Oda bucuriei,
UNUL-ne nu ni se mai voia în ascuns,
iar lacrima nu mai dădea tonul la plâns !
da, durerea ceea își are memorialul ei !
pe care noi ni l-am legat de destinul biblic al iubirii,
numai că, din trăit, am scoborât IUBIREA – IUBIRE,
adusă dinspre DUMNEZEU !
și DUMNEZEU s-a bucurat …
altfel cum, acum, dimpreună efectiv ?
Dimineața însă nu punea întrebări,
ne scălda în lumina-i fiecare por
și porii ni se-ndeveniseră, fiecare în parte !
un mic pocal …
Dimineața ne îndemna să ne sorbim, por cu por,
la final !
și ce bucurie !… lasă Oda,
freamătul din noi îmbăta orice formulă de mișcare,
imboldul ce ni-l purtam, stârnea poftele oricui, necum,
un vânt se acordă-n bonton !
și ce divă boarea !
muzeul de aur prinsese de bal,
coborî și pendulul,
se vroia de țimbal !

… ne lăsăm ochii în ochii tăi, Cititorule, dacă te bucuri !?

————————————–

Marta Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ
Dumbrava Roșie

12 mai, 2018