Marta Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Îngerul în glasul tău

ÎNGERUL ÎN GLASUL TĂU

                         (Ciclul: Răspântii)

 

… Dimineața se-mbătase cu soare,
cupele cerului fuseseră pline, iar ea,
ea sorbise tot-tot,
până la ultima picătură …
i se sădiseră bujori de raze-n obraji,
o vedeam clătinându-se-n răspântii,
dăduse ceva polei și aripilor unui înger
ce adormise acolo, în noapte …
și ce voci aducea îngerul din dormind,
și peste toate,
tu:
-mă mai iubești ?
cum mă-ntrebasei zile-n șir, la telefon …
parcă văd îndepărtările cum se chircesc acum sub pală de poleit
ca și cum le-ar fi părut rău cât ne-au năpăstuit, ca și cum …
fierbul din mine se întețea !
încercam un forțaj de memorie …
chiar unele amintiri mă implorau să mi le păstrez …
-mă mai iubești ?… îngerul, în glasul tău,
-enorm !… eu, de undeva, în susur de ecou,
și-n amfora minții reînfloreau amintirile,
vedeam, boboc după boboc, desfăcându-mi-se-n
fereastra sufletului,
și mă pomeneam zumzăind,
după polen …
dar ce mi-ar fi trebuind ?
întind brațul și și mi te-nlănțui în cuprind,
nectarul buzelor tale mi-e doar la un fâlfâi de geană,
și noi ?
plângeau petalele amintirilor, cui ne lași ?
enorm !!… îngerul din nou,
ba chiar m-nlănțuia primenindu-mi chipul,
simțeam aura cum se elonga atât cât să cuprindă
arealul pe care se pusese cu genunchii, cerul …
ce murmur murmurul buzelor și moiul lor stârnește
toate poftele, toate –toate …
inimile lăsau impresia că sunt în așteptare,
aș !
puseu după puseu loveau în sternuri
că în îmberbecuirea lor,
sânii striveau încercările perilor de a se îmbățoșa,
trupurile-și întețeau tropăitul pe coșurile de piept
și parcă-parcă dulcele …
dar, de gustibus, non !
și când te gândești de câte ori ne trăisem memorialul durerii,
martor stă SUPLICIU !
sigur că l-am împărțit în doi,
atâta sânge de lacrimă lăsase dâre pe pereții sufletului,
dar,
acum sufletul cânta Oda bucuriei,
UNUL-ne nu ni se mai voia în ascuns,
iar lacrima nu mai dădea tonul la plâns !
da, durerea ceea își are memorialul ei !
pe care noi ni l-am legat de destinul biblic al iubirii,
numai că, din trăit, am scoborât IUBIREA – IUBIRE,
adusă dinspre DUMNEZEU !
și DUMNEZEU s-a bucurat …
altfel cum, acum, dimpreună efectiv ?
Dimineața însă nu punea întrebări,
ne scălda în lumina-i fiecare por
și porii ni se-ndeveniseră, fiecare în parte !
un mic pocal …
Dimineața ne îndemna să ne sorbim, por cu por,
la final !
și ce bucurie !… lasă Oda,
freamătul din noi îmbăta orice formulă de mișcare,
imboldul ce ni-l purtam, stârnea poftele oricui, necum,
un vânt se acordă-n bonton !
și ce divă boarea !
muzeul de aur prinsese de bal,
coborî și pendulul,
se vroia de țimbal !

… ne lăsăm ochii în ochii tăi, Cititorule, dacă te bucuri !?

————————————–

Marta Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ
Dumbrava Roșie

12 mai, 2018

 

Marin BEȘCUCĂ: Cum să fiu sătul de țara mea?

Cum să fiu sătul de țara mea?

 

… chiar așa, cum te-ai fi gândind, eu,
asemeni infamie ?
cum să-mi fiu sătul de țara mea, eu ?
eu nu mă mai satur !
am trecut de 100 de ani și iată-mă-s,
Aci !
din josul țțării, -n ssusul țării,
din Tisă, tot mai spre Nistru,
Prutul m-a aflat deja,
i-am și scris !
atât cât să nu-i învolbur apele …
crsul lui mi-e cât o lacrimă când se zmulge din mine
și-mi duce fierbul sării în colț de buză,
trist mai mereu zâmbetul,
dar acolo, să-m,i știe temperatura de topire,
iar eu mă topesc în iubirea de Mărțișor
grijulindu-mă și pentru iubirea de țară …
să spui că-l iubești pe DUMNEZEU e altceva,
nici nu te – mplăsmui și-L iubești …
DUMNEZEU este IUBIRE !
cum să-i dai tu – tu sorbi, după puteri,
sorbi după dat …
IUBIREA este o lecție care ți se predăfără profesori
și totul se prinde din ceea ce ești,
apoi te ești din ceea ce te-ai îndevenit …
NIHIL SINE DEO !
dar să nu îndrăzniți să-i atribuiți relele,
relele suntem noi și ceea ce nu știm să ne aducem
aproape de pe lângă noi …
SODOMA și GOMORA sunt doar niște punți,
desfrâu e peste tot !
desfrâu e și când înghesui IUBIREA cu forța
și când te gândești că e de ajuns să înveți să privești,
de-a jurul sunt toate !
ce rău poate face țarina, râul, ramul,
ce rău poate face o stea de pe cer, un luceafăr,
ce rău cântatul dinspre ziuă ?
… într-un cândva m-a primit Seniorul !
cum să fiu sătul de țara mea ?
citeam asta în ochii lui, mai adânci decât cerul,
îi sorbeam setea de-a vorbi prin mine cu țara …
am spus-o mereu
și mereu am s-o spun …
era supărat pe timp
și nu era supărat pe oameni, iertase tot !
nu ura pe nimeni …
când era timp îndeestul juca șah cu O. Gherman,
cine-ar fi crezut ?
dumneata ești de-al nostru, o spune tot ce ești !
dar eu, ulterior, am tăcut, cui s-o spun ?
fuseseră acolo martori, care imediat După el,
m-au hulit și m-au izgonit,
tot ce-am făcut au aruncat de lest din nacelă,
dar nacela lor s-a pierit în mulțimea vidă !
când mi-a strâns mâna, la plecare:
-vă mulțumesc pentru că ați venit la mine !
pe pereți erau urmele devastărilor minerești,
nu mi-a spus-o direc, dar știa că sunt Orizonturi roșii …
plecase –n tăcut mai apoi
și imediat de apoi s-a așternut tăcerea …
am mai încercat, dar niște nume s-au opus vehement,
începând cu Sorin Dumitrescu, Ionuț, Alex …
dar eu nu sunt pictor !
DUMNEZEU nu mi-a lăsat culoarea,
m-a –ndreptat cu răbdare spre Cuvânt,
pe care mi l-am pierit în înghit de 11 ori,
dar, de fiecare dată, tot EL !
DUMNEZEU …
cum să-mi fiu sătul de țara mea ?
tocmai eu !
un poet din Grădina Maicii Domnului …
tocmai eu !

–––––––––

Marin BEȘCUCĂ
Dumbrava Roșie

12 mai, 2018

Petru Daniel VĂCĂREANU: Matrice de „eu”

Matrice de „eu”

Ce a ars odată
de o dorințã
Phoenix poate fi
aprins în pară
cu aură miră
de matrice corolă
punte hiperbolă
între a fi și a nu fi
în sensul purgatoriu
drept și negiratoriu
spre locul
unde lumina și întunericul
împletite în stropul
de rouă cu seninul
ce-ți simt mersul
și răsar de sub talpă curcubeul
ce nu apartine nici demonului
nici zeului
ivit din soarele sufletului
liber de teama iadului
fără a cere recompensa raiului
în regăsirea copilului
de la începutul timpului
cu păpădia cuvântului
în pieptul infinitului

–––––––––––-

Petru Daniel VĂCĂREANU

14 mai, 2018

Anna-Nora ROTARU: Poesis

COPILUL NATURII

Sunt un copil al tău, Natură,
Un punct, c-un suflet viu în stern…
Cu ochi din cer şi maci pe gură,
Un fulg de nea în iarna pură,
O rază-n întunericul etern…

 

Printre flori, sunt şi eu floare,
Din cea ce-i socotită… rară…
În mine port amestec de culoare,
Împodobind grădini şi sanctuare
Şi câte-o placă funerară…

 

Un mugur sunt şi eu în primăvară
Şi dintre toţi, mai preţios…
Pan’ să-nfloresc, mă scutur iară,
Trăindu-mi clipa dulce-amară,
O lacimă-s în ochiul tău nesăţios…

 

Un strop de apă din izvoare…
În Univers, o zbatere de-aripă…
Un bob de rouă sunt, o boare,
Pe scena timpului, erou ce moare,
C-o viaţă, cât ţine veşnicia-n clipă…

 

O notă de ferice din concert…
O licărire sunt în noaptea sumbră…
Cocul de nisip al încinsului deşert,
Printre ipoteze, un adevăr incert
Şi pe cărarea vieţii… doar o umbră…

 

Şi-atunci mă-ntreb, cu de copil mirare…
Gigant sunt sau cât un punct de mic?
De pot schimba faţa lumii-n cercetare,
De pot zbura spre-ale Universului hotare,
Cum pot fi totul şi-n acelaşi timp nimic?

 

,,BUCHET DE MACI” pictură de Anna-Nora Rotaru

din volumul de poezii și picturi  ,,Ut pictura poesis”

*

VÂNT VICLEAN ÎN MACII MEI…

 
Suflă vântul, sufl-agale,
Peste câmpuri, printre maci,
Furând roşu din petale,
Verdele-mi aduce-n cale,
De prin ierburi şi copaci.

 

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Poesis” →

Alin CUCURUZAN: Cuvintele

Cuvintele

Cresc din mine cuvinte
ca niște extensii
ale viselor,
ale dorințelor,
ca niște ramuri triste
de gând,
ca niște spectre
reîncarnate prematur,
ca niște destine
implacabile,
ca niște răspunsuri banale
la întrebări
care nu vor fi puse
niciodată,
ca niște giulgiuri
îmbrăcând adevărurile moarte,
ca niște culori în retroversie
acoperindu-mi
ferestrele.

––––––––

Alin CUCURUZAN

Cluj-Napoca

14 mai, 2018

Anatol COVALI: Poeme

Că nu-i nimic mai sfânt

 

Puţin câte puţin
mă duc, mă şterg, dispar,
sperând c-am să revin
după o vreme iar.

 

Doar gândul că mi-e scris
cândva să mă întorc
mă face ca decis
viaţa senin s-o torc.

 

De-aş şti că mi-e sortit
să nu mă mai înrorc,
aş fi nefericit
şi lacrimi am să torc.

 

Căci prea îmi este drag
pământul cu al său
mirabil vălmăşag
de bine şi de rău.

 

Oricât mi-a fost de greu
aş vrea să mai repet
cu patimă, mereu,
al vieţii viu concret.

 

Că nu-i nimic mai sfânt
din tot ce-a fost creat,
decât acest pământ
mult binecuvântat.

 

Eram şi sunt

 

Eram şi sunt. Eram în începuturi
încrezător, senin şi plin de-avânt.
Sunt azi, bătut de ale vieţii cnuturi,
o frunză ce-o să intre în pământ.

 

Continue reading „Anatol COVALI: Poeme” →

Olguța TRIFAN: Rondelul florilor de Mai

Rondelul trandafirului alb

 

Cu trandafirul ce în mână țineai,

Tu, în alb îmbrăcasei pământul.

– Iubito, bine-ai venit! blând îmi șopteai

Tremurându-ți pe buze cuvântul…

 

Mireasma iubirii ce-n suflet aveai,

Prin petale ducea jurământul.

Cu trandafirul ce în mână țineai,

Tu, în alb îmbrăcasei pământul.

 

Cântau simfonii ce doar tu cunoșteai,

Oprite în loc, clipa și vântul,

Pe floarea ta purtând legământul,

Prin curgeri de rouă-n priviri renășteai

 

Din trandafirul ce în mână țineai…

 

Rondel iubirii mele

 

Te chem, iubirea mea, din depărtări,

Să-mi fii povaţă şi să-mi fii alint,

Cu-o mângâiere şi dulci sărutări

Să-ndepărtezi durerea ce o simt!

 

Să mă ajuţi să trec de încercări,

De tot ce mi-a fost scris, să nu mă mint,

Te chem, iubirea mea, din depărtări,

Să-mi fii povaţă şi să-mi fii alint!

 

La bine şi la greu, la provocări,

Când par a rătăci prin labirint,

Îmbracă-mă în flori de hiacint

Şi poartă-mă cu tine-n patru zări!

 

Te chem, iubirea mea, din depărtări…

 

Rondelul dragostei

 

Păşesc către tine tiptil, cu dorinţă,

Să gust din potirul cu rouă-al iubirii,

Mă-ntâmpini cu roze şi multă voinţă

Să fim împreună sub ceru-mplinirii.

 

Continue reading „Olguța TRIFAN: Rondelul florilor de Mai” →

Camelia CRISTEA: Uimită…

Uimită…

 

Uimită sunt de-atâta resemnare,
Secată mi-e fântâna de un dor…
Cu pași grăbiți pe lunca ta de sare
Mă caută un timp rătăcitor….

 

Copaci cu pletele în vânt
Încărunțiți de florile de mai
Privesc fecioarele nuntite
Și lacrima din gene ce le-o dai.

 

În țipătul chemării te-am găsit
Când umbra nopții îmbrăca palate,
Atâtea Zâne în povești purtate,
Caleștile în zori le-au fost furate.

 

Privește-mă albastru și rotund,
Într-o ureche-mi cântă spiridușul,
O lacrimă o prinde iar căușul,
De-atâta sare, greu îmi e urcușul.

––––––––––

Camelia CRISTEA

București

12 mai, 2018

Nina TĂRCHILĂ: Clipa mea de lumină

Clipa mea de lumină

opreşte secunda, împiedică-mi drumul,
închide-mă-n zâmbet şi fă-mă senin,
dospeşte-mi în minte dorinţa păgână
luminii din tine de-acum să mă-nchin.
îmi sângeră paşii cu maci pe cărare
şi-n suflet catarge se leagănă-n vânt
învaţă-mă gândul ce-ţi cântă în suflet
doar tu să îmi pară că-mi eşti pe pământ,
să-mi pară că lumea-mi începe cu tine,
să-mi pară sfârşită când nu te găsesc.
o rană mi-e zâmbetul când nu-mi eşti aproape
si nici să respir parcă nu îndrăznesc!
e ceasul incert într-o viaţă fragilă,
opreşte secunda si fă-mă destin!
în carne-mi stă semnul atingerii tale,
clepsidra se-ntoarce să moară puţin,
noi doi vindecăm infinitul de dogmă
când tot înflorim anotimpuri târzii.
închide-mă-n zâmbet şi-n ţipătul ierbii
ce-ţi strigă cărarea pe care-ai să vii,
că fără să vreau, clipa mea de lumină
cu tine-nfloreşte, cu tine-i deplină.

––––––––––

Nina TĂRCHILĂ

Timișoara

11 mai, 2018

Viorel BIRTU-PÎRĂIANU: ÎNTR-O NOAPTE

ÎNTR-O NOAPTE  

am plecat femeie, într-o noapte
în noaptea cu căderi de șoapte
căram pe umeri veșnicia
la picioare,
picioare de lut
eu cel căzut
pe câte un vers, încet, pe rând
și mai cădea câte o idee
zâmbeai firesc în taina primului sărut
da, te-am iubit femeie într-o noapte
cu dorul răstignit în gând

––––––––-

Viorel Birtu-PÎRĂIANU

Constanța

11 mai, 2018