Mariana POPAN: Natura legilor nescrise

Natura legilor nescrise

Din soare soare să răsară.
Din vară să revină vară.
Din ziuă, clipa dinspre seară,
S-aducă stelele şi iară,
Să lumineze luna, c-altădat,
Peste câmpii cu flori, cum n-am uitat!
Din frumuseţea omenirii, pretutindeni
Natura să ne fie feerie; nimeni
Să se mai atingă de a ei
Viaţă fără moarte, ci-n temei
Să rămână peste tot, un suflet viu,
Ca natura vie, nu pustiu!
Voi, acei ce-o vreţi distrusă,
Nu uitaţi că pentru voi, mereu e dusă:
Să-şi (re)trăiască bucuria,
Aşa cum îi doreşte armonia!

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare

25 iulie, 2018

Dorina OMOTA: Singurătate…

Singurătate…

Ma gândesc numai la tine,
Vis pierdut ca frunza-n vânt,
Vina mie-mi aparține,
Pentru-acel ultim cuvânt.

Nici măcar ‘la revedere’;
Doar atât: nu mai revin.
Şi de-atunci o grea tăcere
Mă învăluie deplin.

Din dor fac acum risipă
Și sunt singură pe drum
Un cuvânt rostit în pripă
Mi-a făcut visele scrum…

Nu mai ştiu pe unde ești,
De ți-e greu sau îți e bine
Și din fila cu povești
Au rămas numai ruine…

Să te uit as vrea, dar cum?
Peste tot văd chipul tău,
Și-o „romanță cu parfum”
Azvarlită-n negru hău…

Prea târziu am înțeles
Că în locul fericirii
Într-o clipă am ales
Doar povara amintirii.

————————————

Dorina OMOTA

30 iulie, 2017

(Din volumul ,,Când tăcerile dor”)

Teodor MEȘINĂ: Timpul

Timpul

Douăsprezece mii de ani nu-mi sunt îndeajuns
Mahayuga sfârşindu-se cu o descreştere
Pralaya se repetă iar, mereu ca un răspuns
Şarpele muşcându-şi coada se roteşte-n ere.

Timpul, imaginea-n mişcare a veşniciei
Nemişcate, mereu în cerc se desfăşoară iar
Durata cosmică-i o repetare, izvoadei
Reîntoarcerii eterne. Aceleaşi puncte-apar?

Timpul ciclic de nu mai este sacru devine
Doar un cerc, la infinit rotindu-se-n tristeţe
Şi nu mai este mijloc să te întorci în sine.
Eu mă-nchin la Pronie… îi dau mereu bineţe.

Timpul este istoric… el nu este muabil,
Cosmic, nu-i periodic și nu e reversibil!

Timpul (II)

Ultimul cântec, nu-l ia nici clipele,
Se scurge-n sine, în flacăra de seu
Mă întregesc departe, accentele
Urcând spirala, tăcute, tot mereu,

Se duc mai repede ca o privire.
Mai tânărul dintre titani, mă doare,
Lovind cu clipa lui de nemurire
Nu dă în amanet o amânare.

De s-ar topi prelinse cadranele
Secundele se-nalţă în Empireu
Şi noi… vom fi eterici fără ele,
Psaltire, în crezul de Arhiereu.

Ne vom preface-n rouă sau în ropot
Şi vom trăi… în sunetul de clopot!

–––––––––––

Teodor MEȘINĂ

25 iulie, 2018

Continue reading „Teodor MEȘINĂ: Timpul” →

Nicu GAVRILOVICI: Umbriri lirice

Sufletul meu

Mi-e sufletul papirus de cuvinte
Pe care îl desfac din când în când,
E flacăra unei candele sfinte,
Ori un pustiu de-albastre ploi flămând.

Mi-e sufletul un cerșetor de vise
Vânând moneda unui zâmbet fad,
Profet al unei noi apocalipse,
E curierul între rai și iad.

Mi-e sufletul un câine care mușcă
Din azimile-avarului destin,
Legat în lanț, ori claustrat în cușcă,
Este un nor pribeag pe cer senin.

Un tâlhărit de-al viselor veștminte,
Mi-e sufletul papirus de cuvinte.

Umbriri sub clar de lună

N-ai vrea să ne umbrim sub clar de lună,
Să-ți fiu pecete, scriere să-mi fii?
Bolnavi de netratate insomnii
Să-ți fiu taifun… tu să îmi fi ,,taifună”?

Să ne vărsăm ca două ape repezi
Unul în altul, unul fiind mereu,
Cu derogare de la Dumnezeu
Din când în când de mine să te lepezi?

Cu degetele noastre tremurânde
Să împletim covoare de frumos
Să-mi cânți duioasă, să te-alint duios,
Să mă devori în frământări flămânde…

Din când în când taifun, iar tu ,,taifună”,
N-ai vrea să ne umbrim sub clar de lună?

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Umbriri lirice” →

Cristian Gabriel VULPOIU: Scriu la chitară o liturghie

SCRIU LA CHITARĂ O LITURGHIE

Iubito, îți scriu la chitară o liturghie,
Pe strunele de rouă, în altarele de foc
Înveșmântată într-a infinitului rochie
Luceafăr să fiu, să îți sărut noaptea dulcii ochi.

Îți scriu curcubee pe strune de chitară,
În roua ploilor de vise și de dor stelar
Încet mi te dezvălui precum o carte rară
Mă prinzi în tainicele-ți mreje cu al tău har.

Iubirii tale vreau să-i scriu o liturghie,
Un tril de îngeri am ca strune la chitară
Să te visez în culori amurgul mă îmbie
Să te iubesc cu dor în noaptea tutelară.

Îi scriu mării o liturghie la chitară,
Valurile, clopote albe ale căror descânt
Ale lor șoapte și tainic gând mă înfioară
Și nimeni nu le poate tâlcui în necuvânt.

Îi scriu la chitară o liturghie soarelui pribeag,
Ale cărui raze le văd prinse acum în părul tău
Tu ești însăși marea, de mine valurile se sparg
La tine voi ajunge, oricât mi-ar fi de greu.

—————————————–

Cristian Gabriel VULPOIU

24 iulie, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Mă doare

Mă doare

Mă doare-n gânduri doctore,
mă doare-n gând
și norii grei din rugi de mur îmi dau târcoale.
De n-am să pot să-ți spun nici când , nici cum
stânci ascuțite, peste trup şi-au făcut cale.

Mă doare sufletul și-n trup
mă doare trupul
ş-o coastă prinsă-n dânsul cât bucăți să spargă
iar pe cărările din el, e dor și plânsul,
cum peste omul cel pribeag ,doina de jale.

Mă doare viața doctore ,
mă doare viața.
uitata peste timpuri seci , din calendare,
galopul cailor de fum, pe nori, călare
și foșnet frunzelor nătângi, pârlog de zare.

Mă doare timpul doctore,
mă doare timpul
că nu știu nici când vine , nici când pleacă.
Iar clipa ce-i trecură , rău mă doare ,
cum nici nu-mi spui când pot trăi și cum şi dacă.

Mă doare Cerul doctore,
mă dor toți munții
şi brazii ce-au plecat din ei, în sărbătoare
şi ciutura fântânilor din sate şi părinții…
Hai doctore mai fă ceva, mă scoți din stare?
( Hai doctore mai fă ceva, e doar o stare…)

—————————

Emma POENARIU SERAFIN

24 iulie, 2018

Anna-Nora ROTARU: Chiriași prin alte lumi…

CHIRIAȘI PRIN ALTE LUMI…

Fugit-au anii, ca păsări călătoare au trecut…
Atâția, că ni s-a uscat și zâmbetul pe gură…
Lacrimile scurse s-au ceruit și ne-au zăcut,
Pe-obrajii scrijeliți, pe-mbătrânitul chip, tăcut,
Ca scoarța de copac, la care se-abătură,
Furtunile, cu fiecare lovitură…

Am tot așteptat, cu toții, vreo mână de-ajutor,
Un Mesia, să ne scoată la lumină, din genune…
Dar nu ne-a venit, nici Zeul din ceruri, călător,
N-a bătut vreun înger poarta, pe la noi rătăcitor
Și-așa, pierdut-am calea, învățând a ne supune,
Uitând de-nvățăturile străbune…

Ne-am lăsat în voia soartei, să treacă de la noi…
Am tot iertat pe păcătoși, pe noi ne-am amăgit…
N-am pus pieptu-nainte, am dat ca racul înapoi,
Ne-am alăturat și altora făcând un lung convoi,
În loc să ne-ndreptăm de mijloc, noi… am fugit,
În lumi străine-am pribegit,

Crezând, că acolo-s câinii cu colaci în coadă…
Și-așa, lăsarăm și copiii și părinții și străbunii…
Având ciolane, cu mai multă măduvă să roadă,
Am pus umerii, nu acasă, ci l-alții, la corvoadă,
Lăsând în vetre părintești, încă aprinși cărbunii…
În urmă rămânând ruine și tăciunii…

Și, ce-avem acum, ajunși cu ani la fund de sac ?
La părinți, copii buni n-am fost și la copii, părinte…
Ce să fac, de poate am ceva ochios să-mbrac,
Sau, mai bun pusesem, de-ale gurii, în stomac ?
Acum, țărâna altei lumi avea-vom pe morminte,
Și, pe cruci…străinele cuvinte…

—————————-

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

24 iulie, 2018

Dan-Obogeanu Gheorghe: Imposibilă iubire

Imposibilă iubire

Imposibilă iubire
Care stă pe colț de nor
Depărtată de neștire
Peste muntele cu dor

Și se plouă peste câmpuri
În potoape mult prea dese,
Hrănind multe anotimpuri
Cu flori albe de mirese!

Imposibilă iubire
Arde-n inimă de stâncă
Cu un an de fericire,
An-lumină este încă

Depărtarea dintre clipe
Ca deșertul te usucă
Zboară dorul cu aripe
Pe un timp cu dor de ducă!
………………………………
Imposibilă iubire
Zace-n pat c-o amintire!

——————————–———————-

Dan-Obogeanu Gheorghe

25 iulie, 2018

Daniela PÂRVU DORIN: Mă preumblu de dor

Mă preumblu de dor

Mă preumblu de dor

pe pământ, nu în cer…

tu-mi faci dintr-un fir de iarbă

inel

în plin albastru

văd bulgări de floare

urc treptele toate

sau le cobor?

nu-s Eu

dacă -n ochi nu mai am

un bob de cicoare…

mă preumblu de dor

pe pământ, nu în cer

și pășesc temătoare,

uimită de cât verde

mai curge

prin sângele meu…

——————————

Daniela PÂRVU DORIN

24 iulie, 2018

Vasile COMAN: Majestate

Majestate

In memoriam

Nu am învățat la şcoală
Despre regi şi-mpărății,
Ne-au lăsat cu mintea goală…
Cerşetori de Românii…

Fără a şti…dar în tăcere
Bunicii ne-au învățat,
-România nu va piere!
-România e Regat!

Nu oricine este REGE
În cel mai frumos REGAT,
N-a cerşit…dar după lege
Noi…cu toți L-am condamnat.

Foaie scrisă-n manuscrise
Ba vândut…falsificat…
De uzurpatori, ce spuse:
– N-avem rege…nici regat.

SUVERAN…ca o poveste
Pustiit…dar neînfrânt…
REGE EL NE-A FOST…ŞI ESTE
Chiar dincolo de mormânt.

Vom fi mai săraci de-acum
Şi spre Argeş în cortegii,
Cu bătrânii cai, pe drum…
În tăcere…ne mor REGII…

——————————–

Vasile COMAN

Ploiești

5 decembrie, 2017