Dan-Obogeanu Gheorghe: Imposibilă iubire

Imposibilă iubire

 

Imposibilă iubire
Care stă pe colț de nor
Depărtată de neștire
Peste muntele cu dor

 

Și se plouă peste câmpuri
În potoape mult prea dese,
Hrănind multe anotimpuri
Cu flori albe de mirese!

 

Imposibilă iubire
Arde-n inimă de stâncă
Cu un an de fericire,
An-lumină este încă

 

Depărtarea dintre clipe
Ca deșertul te usucă
Zboară dorul cu aripe
Pe un timp cu dor de ducă!
………………………………
Imposibilă iubire
Zace-n pat c-o amintire!

——————————–———————-

Dan-Obogeanu Gheorghe

25 iulie, 2018

 

 

Lasă un răspuns