Botează-mă
Pe lângă catarge de tei în mări de frunze
Te aud sirenă cu sunet de omag dulce
Legat c-un vânt de condeiul înfipt în cruce
În hora biciuitoare a celor nouă acuze
Strigate în pare de foc de Meduzele muze
În cântecul lui Paganini. Capriciu divin, mie…
Vino cu mir de șoapte, cristelniță de buze
Și botează-mă cu sudoarea de apă,tandră, vie
———————————–
Petru Daniel VĂCĂREANU
16 noiembrie, 2018
Numai iubire
Numai iubire
am fost în viaţă,
o fortăreaţă
de dăruire.
A mea menire
zilnic mă-nvaţă
cum să fac faţă-n
nefericire.
Dau la oricine
haina-mi săracă,
dar bună, dacă
o vrea şi-i vine
cu mult mai bine
când o îmbracă
şi vesel pleacă
uitând de mine.
Nu vreau vreodată
să-mi mulţumească,
fapta-i firească,
nu vrea răsplată.
Cât o să poată,
viaţa-mi lumească
o să iubească
dându-se toată.
Iert orice ură
mă pălmuieşte,
că-i omeneşte
să n-ai măsură.
Cine mă-njură
sărut primeşte
şi-oricând găseşte-n
mine căldură.
————————————–
Anatol COVALI
București
15 noiembrie, 2018
TĂCERE AMÂNATĂ
A fost atunci o scurtă nebunie
adusă de un vânt fără hotar
pe florile de alb mărgăritar
crescute în pieptarul de pe ie.
Venea încet tăcerea amânată,
iar visul neuitat întors-napoi,
ne repunea îndată pe-amândoi
pe-o umbră de iubire-ntârziată.
Se ridica dintre copaci o lună
cu razele-ncărcate de mister,
dar astrele rămase sus pe cer
ne aduceau în cugete furtună:
iubire regăsită doar o noapte,
un ultim dar al bunului rămas,
fără regrete-n acele de ceas,
oprite fără voie între șoapte.
Cu gândurile toate adunate,
pe-o aripă de dor fără sfârșit,
uitarea ta mă ține răstignit
pe crucea amintirilor trădate.
———————————————–
Corneliu NEAGU
16 noiembrie, 2018
REVELAȚII
Într-o zi am încercat să Te caut,
Mai mult din curiozitate,
Vroiam să știu dacă într-adevăr exiști,
Și nu Te-am găsit…
Te-am chemat mai insistent,
Pentru a-ți pune întrebări
existențiale,
Dar nu mi-ai răspuns…
Te-am strigat disperată,
căutându-Te peste tot:
Prin seninul cerului albastru,
Printre lumini și stele,
Printre aștri și galaxii;
Apoi, am făcut un mănunchi
din gândurile mele,
Le-am rupt, petală cu petală,
lăsându-le să plutească pe vânt,
să te găsească și să-ți vorbească.
Și Tu ai venit!
Mi-ai revelat că ai fost,
Și că ești peste tot,
În cer și pe pământ,
În orice piatră și fir de nisip
În orice fir de iarbă,
Și în mine, dintotdeauna,
Iar Numele Tău este încrustat
în fiecare celulă a ființei mele
chiar de la-nceputuri.
————————-
Alla TONU
Chișinău, Moldova
15 noiembrie, 2018
De ce mândră lună?
– Să-mi spui mândră lună
A nopții stăpână
De ce nori se-abat
Când ești aplecat?
De ce tot lucești
Printre corpi cerești
Și apari în forme
Rotunde, diforme?
De ce nu vorbești
Când tare sclipești
Și rămâi stinghera
Colo-n atmosferă?
De ce nu mi-arăți
De unde te-nalți
Și unde apui ;
Oare vrei sa-mi spui?
De ce mândră lună
A nopții stăpână
Vii și pleci mereu
Ducând dorul meu?
——————————–
Luminița POSTOLACHE
15 noiembrie, 2018
Sălbaticul cu suflet de poet
Am să te iert…nu vreau să-ți fiu povară
Și nici păcatul că n-ai știut păstra,
Pe un rever de haină-o floare rară
Și nici iubirea de-a o administra.
Știu…sufletul ți-a fost mereu sălbatic,
Până și zarea o prăvălea-n fiori,
Lăsând pe boltă stihul tău cromatic,
Ca o romanță cântată de viori.
Și-ți voi ierta sărutul tău fierbinte
Când trupurile-ngemănate ne erau…
Nopțile-albastre ne purtau veșminte,
Iar stelele și luna siderau.
Dar n-am să pot ierta vreodat’ trădarea
C-ai stins din două inimi iar văpaia
Și spre extreme tu ai dus răbdarea,
Sub streșini de granit să curgă ploaia.
Și ai strivit în sentimente false
La piept în butoniera de la haină,
O floare cu petale de mătase
Ce te-a iubit…și te iubește-n taină.
Și dacă eu încă mai cred în vise
Nu-ți voi ierta nicicum privirea rece,
Când pașii-n despărțire ne tivise
Potecă-n două sensuri…și nu-mi trece!
——————————-
Nastasica POPA
15 noiembrie, 2018
Suflet descătuşat
de ce sufletul meu pierde mereu
m-am lepădat
de dorinţi obositoare!
de tine cu mine m-am împăcat,
e-n zâmbetul tău un descântec
de suflet descătuşat
în lacrima mea otrăvitoare…
ce păcat!
că nu ştiu se pare,
de ce sufletul meu pierde mereu
în mine trăieşte-o fiinţă de aer
iubirea ei pentru mine e-un minereu,
a mea pentru tine un munte de sare…
şi când mi-e sufletul de tine prea plin
ştiu c-o să vină
primăveri îmbrăcate-n culoarea florii de in,
dar tu-mi şopteşti de-o nebănuită lumină
ce-o să nască în noi întunericul
şi-acela străin!
————————————
Daniela PÂRVU DORIN
15 noiembrie, 2018
Lipsa de ideal
Mă îngădui cuvintelor, în sufletul lor
punându-mi vocalele gaj pe sentimente
în fiecare dimineaţă şoptită printre gene
de parcă-n mine ar clocoti magma
care scoate durerea la suprafaţă.
Mă simt descoperit de idoli tenebroşi
pe care nu-i cunosc
la graniţele fiinţei cu nefinţa hulpavă
de unde se înfruptă gânduri soiucigaşe.
Sunetele limbii îmi par moarte
femeile cunoscute, neverosimile şi triste,
nu mai vor decât ceva avere pentru siguranţă
mărturisind spaima de sărăcie şi luptă.
Mă întreb de unde-i lipsa de ideal
şi atâta pustiu în inimi tinere?
Ori şarpele s-a încolăcit în suflete
de nu mai cred în regenerare şi avânt!
———————–—————–
Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU
15 noiembrie, 2018
LUMINA LUI EMINESCU
Acum ești…de unde a plecat lumina…
călăuzită de ani grei…
Amprenta luceafărului, românilor ai dat-o
venind pe-o cale-adâncă, nebătută,
codrul te-a învăluit cu doina lui
și loc de căpătâi ți-a pus izvorul
de unde curge mai întâi
cunoașterea spre stele și-a firului de iarbă
ce încolțit a fost de taina lui.
Poezia ta ți-a fost cunună
când ai plecat spre alte zări
de-acolo ne trimiți scrisori
despre noi vremuri și un nou război…
războiul aprig ce în minte zace
cum dintr-un om se face un sclav nou.
Prostia și puterea s-au legat la ochi
tăind iar nemiloase și împroșcând noroi
o nouă lege curând o să vie
prostia-mpachetând-o într-o mumie.
Îți multumim c-ai fost cândva la noi
și ne-ai cântat cu harpa sufletului tău
iubirea ne-mplinită și de țară
despre cei mulți, desculți și goi.
————————–
Camelia CLENCI
15 noiembrie, 2018
Pe un drum
Pe un drum cu pietre ude
Şi cu bălțile murdare
Trec doar sufletele nude
Cu inimi în insectare
Prea grăbite şi viclene
Cu paşi repezi și mărunți,
Poartă-n voia lor alene
Ani pierduți şi prea cărunți.
Plictisite și prea-n grabă
Alergând fără de rost
Prea mereu se află-n treabă
Când la treburi n-au prea fost
Şi amarnică li-i sfada
Fără rost în vremea ei
Se grăbesc să scoată spada
Si se cred doar pui de lei!
Aruncând dorința oarbă
Şi iubirile p-un val
Se învârt precum o coarbă
Într-o stinghie de pal…
Prea măruntă e durerea
Când nu suferă cu voie
Şi cam șubredă şederea
Când trăiește de nevoie.
Că nici pietrele amare
Nu rănesc osul de lemn
Viețile rămân sumare…
Necrologul e ,,solemn”!
——————————–——–
Dan-Obogeanu Gheorghe
14 noiembrie, 2018