Din ramuri de nori
cad lacrimi de dor
pe frunțile noastre fierbinți.

Mi-am revărsat gândurile,
ca pletele în noapte,
mi-am pus luceafărul de seară în ele
și s-au prins în horă cu vorbele
născute în sufletul tău.

Hai! vino să ne jucăm cu timpul
să-l închidem într-un orologiu
fără ore, în castelul din lumea în doi.

————————–

Camelia CLENCI

29 martie 2019

Am îngenuncheat…
și l-am rugat pe Dumnezeu
să-mi dea o inimă mare
s-adun toată lumea în ea
s-o transform în iubire.

Simt suflul candid al serii
cum trezește noi fiori albăstrii…
lăsați umbra în urmă
și desculț pășește peste spini…
spre virtuțile sufletului tău
spre minunea din noi.

————————–

Camelia CLENCI

28 februarie 2019

Surâsul sufletului tău
mi-a mângâiat ochii
și am acoperit cu pleoapele
imaginea ta…să n-o pierd,
am ascuns-o în adâncul meu,
în locul nescris și pur al ființei mele.

După ce-ți voi da un sărut
gura ta va rămânea mută,
fermecată…
de simțirea pe care o vei trăi,
vei păși ținându-ți respirația
peste umbra mea să n-o tulburi
și jocul câmpului meu cu al tău
va fi un joc al culorilor.

————————–

Camelia CLENCI

18 februarie 2019

Sâmburele a încolțit din lumină
și a devenit un pom în care
m-am urcat tăcută,
de acolo privesc cum îi cresc rădăcinile
interminabile și încep să trăiesc clipa,
să gust din nemurirea miezului de lumină.

Mi-am întors fața către oglinda mea
și m-am văzut schimbată …
parcă nu mai eram eu.

————————–

Camelia CLENCI

2 februarie 2019

așa am înnodat
rău de tot și codat
cu gânduri și șoapte
cu fapte necoapte,

stări cu frici și umbre
nebune cu zâmbre.
Ah! mintea nebună
năluci pe lună,

ea fuge ș-apare
ca raza de soare
în frâu noi s-o prindem
cu botul făcut ghem,

în valuri de nopți
s-o scufundăm toți
iată se năzare
altă stare-n zare,

nemărginit creat
din punctul neuitat
ce înfașă în mâini
lumi noi ce vor domni.

ce se vor duce
în larguri străluce
și noduri vor face
cu gândiri dibace.

————————–

Camelia CLENCI

7 ianuarie, 2019

Frunzele s-au făcut muguri
de dorul începutului
și poate vor alege calea sevei
fără a mai înmuguri.

Tu, omule! ești din seva
luminii… cum poți să fii
ca frunza țepoasă,
aspră sau otrăvitoare?

————————–

Camelia CLENCI

Limitarea ignoranței
este un prim pas către
lumina vie din căușul existenței.

M-am strecurat în crăpăturile
inteligenței și m-am molipsit,
din condeiul meu se scurge poezia,
sacrul exprimării
este o oază pentru suflet.

Tu nu știi ca muzele își aleg poeții?
ele sunt ca poeții nescriși…
altfel nu ar rezona.

Eu sunt muza adevărului
de aceea nu-mi pot pleca capul,
decât o bogăție murdară
mai bine o sărăcie curată
care șlefuiește diamantul geniului.

Întotdeauna oamenii de valoare
au fost invidiați și ocărâți
de neputincioșii care nu se pot ridica
să comunice cu sinele lor,
le place să stea în genunchi
în fața egoului lor.

Iluziile le-ai împletit imaginar
cu fire de nisip,
într-o poveste care nu există.
Am învățat că între oameni
sunt limite și eu îmi număr pașii
făcuți către fiecare…
să nu fie periculos
pentru moralitate și spiritualitate.