Alice PUIU: Cascada incantației

Cascada incantației

Inima împrăștie seara pe obrazul unui minut
Atins de profeția oarbelor stele
un timp deznoadă miracolul din țesătura de lut
Dăruiește un strigăt auz și văz despărțirii,
aceeași albă uitare
un scurtcircuit , un somn incendiat
dincolo de nebuloase ceruri
Trec singurătăți prin turma de cuvinte rătăcite,
lumina coase cu-argint de fluturi
ochiul unui vis rănit
iar prin ierburile gândului
oglinzi sugrumă șoapte cu funia tristeții
Buze vegetale mușcă pâinea
dospită-n somn de ghioc rotit
Auzi cascada incantației ?
Speranța desfrunzită-n ceață
își caută mirabila culoare,
în joc taumaturgic se stinge
o toamnă-ntr-un sărut
și trenuri răspândesc trecuturi paralele
Auzi cascada incantației ?
Ți-e însemnat sorocul în palma inimii.

—————————–

Alice PUIU

Noiembrie, 2018

Imagine: Viktoria Prischedko – watercolour

Cristian Gabriel VULPOIU: Versuri

TE IUBESC, TOAMNĂ

Toamnă, în arămiul tău mă oglindesc,
Iar caldu-ți curcubeu mă îmbie la visare
Sunt o frunză, p aripi de vers mă unduiesc
Și am tendința să mă apropii de soare.

Tu, poezie ești pentru mine, toamnă,
Iar versul tău tern mi te pictează-n agonii
Zorii se proslăvesc la a ta icoană
Precum sihaștrii în tăcutele chilii.

Trăiește-mă a foc, eu te iubesc a viață,
Și lasă clipa-n rugi să lunece pe tâmple
Să gust pastelatele culori de dimineață
Chiar dacă spasmul iernii stă să se întâmple.

Mă pierd în fantasma-ți arămie,
Aștept să gust lumina ploilor ce vin
Pe strune de vioară-n liturghie
În altarul meu profan de smirnă și absint.

Te iubesc toamnă a melancolie,
S-au așezat frunzele pe aleile din parc
Să ne sărutăm iar sub noaptea sidefie
Să visăm și să ne iubim căci vremea nu așteaptă.

PENELULUI

Îmi înmoi penelul,
în călimara unui timp
ce mătură pânza fină a absurdului
din tămâiosul sanctuar
al nopții, acum în veșminte
de îngerești arpegii
pământul oglindindu-se în apa
ce descântă doru-n elegii
un sfeșnic ludic îmi mai
leagănă ușor șoapta
în menuete la celeste veșnicii …
îmi înmoi penelul
în călimara unei clipe
pe azuriul mării scriu
taina iubirii tale…
eu sunt talazul ce suspină
lacrimă divină
tu neființa-mi frângi
cu dragostea-ți ascunsă-n necuvânt
la margini de abis te aud cum plângi
cum transcezi în curcubeul sfânt
eu … rămân în templu-mi rece de ascezi Continue reading „Cristian Gabriel VULPOIU: Versuri” →

Anatol COVALI: Învechită-i a mea liră

Învechită-i a mea liră

Învechită-i a mea liră
şi cuvintele-s bătrâne,
încă mai sunt baci la stâne
şi plămânii mei respiră

aerul ce se răsfiră
din codrii ce ştiu s-amâne
vremea-n care vor fi grâne,
încă ochii mei admiră

verde crud şi zbor de fluturi,
susur tandru de izvoare,
adieri răcoritoare
şi-ale razelor săruturi,

încă beau apă din ciuturi
şi-mi las visele să zboare
spre azururi cât mai clare,
încă stau în începuturi

unde-absurdul nu există,
unde este armonie,
unde dragostea adie
chiar şi dacă este tristă,

unde drumul nu e pistă,
ci cărare ce te-mbie
s-o străbaţi cu bucurie
spre splendori ce mai rezistă

şi-n metafore imberbe,
puerile pentru unii,
preamăresc splendoarea lunii
şi-ale stelelor vii jerbe,

pun parfum de crin în verbe,
în timp ce fac haz nebunii
care scuipă pe petunii
şi pe tot ce-n jur superb e.

————————————–

Anatol COVALI

București

14 noiembrie, 2018

Daniel BARBU: Te rog, nu!

Te rog, nu!

Nu cânta aleatoriu toate notele cu mine,
Când prin sute de solfegii căutam un ritm al nostru,
În privirea-ți fără vină dansau șoaptele-n albastru,
Și-a ta noapte minunată nu voiam să se termine

Nu visa până în zori toate visele cu noi,
Uită-mă ascuns în tine și în zidul tău de…Ană,
Sărută-mi rana tristeții și lacrima de sub geană,
Vreau să fi a mea enigmă și în viața de apoi

Nu ascunde într-un ieri tot ce ne puteam dori,
Singurul păcat al sorții…ne păstrează-n amintire,
Tu dorință, eu dorință și-un târziu plin de iubire,
Ca să fi a mea în toate am îngenuncheat ardori

Nu mă rătăci-ntr-o noapte când nu am putut să-ți fiu,
Un nedefinit festin din gândirea unui zeu…

——————————

Daniel BARBU

14 noiembrie, 2018

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Sărăcie de suflet

Sărăcie de suflet

Devoratorii de păsări de asfalt
se-ntrec în experimente perimate
pe care nimeni nu le recunoaşte.

Noaptea mea desenează pe hârtie
iubirile obscene lăsate pradă întunericului
în care dramele sunt subiect de operetă
şi carnea vie îmbrăţişază dispreţul de sine.

Înfirmitatea de sentimente se dă bătută,
îşi roade unghiile la colţ de stradă
şi ura se transformă-n amară durere,
rupe fragmente din inima dezolată
pusă în coşul pieptului unei femei
ce se-ncumetă încă odată,
să-şi vândă sentimentele nedobândite
pe firfireii unui bărbat de plexiglas
care-şi omoară timpul în plăceri ieftine.

Noaptea rămâne o fantomă desenată,
pereții mei sunt mâzgăliţi degeaba,
totul se-neacă-n uitare neagră
la care numai moartea-i pune punct.

———————–—————–

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

14 noiembrie, 2018

Nicu GAVRILOVICI: Dorință

Dorință

Cât de mult aș dori
umbră să-ți fiu…
Mereu alături,
sărutându-ți talpa,
în zori în stânga,
în apus în dreapta,
contopindu-ne în amiezile fierbinți,
înconjurându-te în nopțile cu lună…
Cât de mult îmi doresc
umbră să fiu,
să adorm
cu tine în brațe.

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

13 noiembrie, 2018

Lilia MANOLE: Destăinuire

DESTĂINUIRE

Am început să scriu despre iubire,
Dar focul ei în mine s-a sfârșit,
Doar inima ca flamură subțire
Mi-a dat curaj să cânt, să cânt.

Acum, din bocet m-am retras,
Să mă fac bocet eu și numai eu,
Și cartea mea din urmă, dac-a mas,
A fost așa să fie, că-i mai greu.

Căci dacă mi-aș alege ușurință
Și -n bine să petrec fără sfârșit,
Nu aș mai ști ce este pocăința,
Nu aș mai vrea să cânt, să cânt…

Am început să scriu despre iubire,
Dar, frații mei, iubirea nu se uită,
Ea-mi dă puteri să cred în nemurire,
Acolo am să plec, aevea, nevăzută…

Și-am să-i pictez- iubirii mele- viața,
Pe-o așchie de inimă, -n adânc,
Chiar dacă s-a sfârși cu ea speranța,
Eu ultima mea ziuă am s-o cânt…

––––––––––––

Lilia MANOLE

Mănăstirea Lainici

Foto: Maria Oprea

Alla TONU: Pe timp de furtună

PE TIMP DE FURTUNĂ

O, Mamă Natură, ce forțe divine
În brațele tale și vene frămânți?
Dorința de viață învie prin tine
Și focul speranței să ardă-l încânți.

Ador când sălbatic se zbate-o furtună
Și fulgerul spintecă cerul nocturn,
Cu ploi ca-n potopul lui Noe, și tună,
Și valuri enorme se-nalță la turn.

Tu ești viață vie și-n veci mișcătoare
Ardentă, în pieptu-mi te simt cum vibrezi,
Eternă, profundă, nepieritoare
În vise-mi pătrunzi și iubirea mi-o-ncrezi.

————————-

Alla TONU

Chișinău, Moldova

13 noiembrie, 2018

Imagine internet

Nastasica POPA: Vibrații pe portativ

Vibrații pe portativ

Se despletesc sub ochii mei arpegii
Îmbrățișând tomnatice destine,
Din portativul vieții în solfegii,
Cu amintiri curg anii-n celestine.

Ca într-un zbor…cu aripa greoaie,
Din muguri primitivi trezesc amurgul,
Să-l readuc la starea sa vioaie,
Cum o făcu-n milenii Demiurgul.

Îmi tremură,de frig,acum o genă…
Eternă rădăcină-n generații,
Lăsată-n frământare indigenă,
Pe portativu-acelorași vibrații.

Îmbrățișând tomnatice destine
Curg anii-n nențelese celestine!

——————————-

Nastasica POPA

13 noiembrie, 2018

Alice PUIU: În fiecare noapte

În fiecare noapte

Se-nvârt în ceasornic tăceri,
în ochi de păun o auroră răsucită
te regăsesc în ovalul unui amurg,
cântec aprins în catacombele trupului,
ferigi de cearcăne despică
în dimineață un regret
pietre albe au risipit pașii printre nopți
bezna din pătrate se arcuiește peste suflet
un cerc răstălmăcește ecuația viselor
cu-n râs de mucava
un clovn în pași de menuet
un anotimp în curcubeu de nisip,
muțenia marmurei se despletește-ntr-o statuie
în eprubete fierbe
mirarea deșertului înfrânt
Încă pulsează în fiecare noapte
această țărână obosită.

—————————–

Alice PUIU

Noiembrie, 2018

Imagine: Amytea – DeviantArt