Vasilica GRIGORAȘ: Unde eşti, singurătate?

Unde eşti, singurătate?

 

Cândva,
am întâlnit singurătatea
la o răscruce de drumuri,
călare pe cai deshămaţi
şi coama despletită,
înspumaţi până peste poate,
în galop la drum lung.

Sleite de puteri,
şi ea şi eu,
ne-am înţeles din priviri
că se cuvine
să stăm un pic de vorbă.
Eu, curioasă să-i aflu veleităţile,
ea, să-mi cunoască păsurile.
Îşi împreunează mâinile,
mă priveşte fix în ochi,
poate,
cu gândul să mă intimideze.
Tăcerea mea
o scoate din tăcere.

Începându-şi pledoaria,
observ cum tristeţea
îi sluţeşte chipul,
ura îi întunecă ochii,
patima îi schilodeşte trupul,
cuvântu-i dur loveşte
în dreapta şi-n stânga.
Primesc o lovitură de maestru
direct în plexul solar,
fac ochii mari
pentru că nu înţeleg
despre ce este vorba.
Încep să mă agit, mă întristez,
dau drumul lacrimilor
fără să vreau,
mă uit la ea cu pizmă
şi mai, mai s-o lovesc.
Inspir un aer viciat
care îmi umple pieptul,
simt cum mă transform în ea,
că eu sunt oglinda ei,
iar ea este oglinda mea.

Continuăm să ne privim
una în alta,
timp în care mă întreb,
ce-i de făcut?
Invoc pe Dumnezeu,
îi pun mâna-ncet pe umăr,
trimit spre ea surâsul meu senin,
ca o boare de lumină,
îmbrăţişând-o.

Câteva clipe, dar lungi
îmbrăcate între gri şi roz,
mă apucă transpiraţia,
respir controlat
şi vorbesc doar în gând,
cu mine şi cu ea.

Simt cum se face mai mică,
mai fragilă,
prind curaj
şi-i propun un timp de gândire
în care să găsim,
de comun acord
trucuri de înfrumuseţare,
momente de respiro,
destinaţii de călătorie,
clipe de bună convieţuire…

Ideea s-a dovedit
a fi un pariu câştigat
de ambele părţi,
fapt pentru care
îi dedic acest poem,
promiţându-ne una, alteia
să scriem multe altele.

Singurătate, unde eşti?

—————————————-

Vasilica GRIGORAȘ

Vaslui

25 noiembrie, 2018

Cristian Gabriel VULPOIU: Șoapta unei secunde

ȘOAPTA UNEI SECUNDE

 

Pe fereastra-mi din lacrimă de vis,
Curg șoaptele unui amurg bacant
Mă rătăcesc într-un vers nescris
Doar poeziei lunii-i sunt amant.

Sălcii răsar din egou-mi pierdut,
Un râu de mistere mi-e redută
În noaptea noastră fără de-nceput
Totul pare într-o notă acută.

Secundele nu îmi mai șoptesc,
Ce grea e noaptea de mătase
Ploii ardente-i mărturisesc
Păcatul ce adânc mă apasă.

Sorb absintul ploii de secunde,
Pe strada mică, fără felinare
Îmi răscolește trăirile surde
Mă aduce mai aproape de soare.

Rămân rob al ploilor de șoapte,
Sunt visul păgân, ascuns după nori
Mă hrănesc cu al stelelor lapte
Mă mântuie al izvoarelor viori.

—————————–

Cristian Gabriel VULPOIU

25 noiembrie, 2018

Ioan MICLĂU-GEPIANU: Simplitatea și talentul (versuri)

SIMPLITATEA ȘI TALENTUL

 

Simplitatea:
“Tu ești un suflet bun,
Să bați la ușa mea!
Am să-ți deschid degrabă,
Știindu-te părtaș,
De-aceleași suferinți!

 

Talentul:
“Știindu-te părtaș,
De-aceleași suferinți,
Am să-ți deschid degrabă,
Să bați la ușa mea,
Tu ești un suflet bun!

 

Simplitatea:
“Cu hărnicia țin deja o bună casă,
La geam mi-am pus și salbe de-ale
iubirii flori!
Vecinul mă întreabă de bine și de rău,
Căci inima mi-e bună și simplă haina mea!

 

Talentul:
“Căci inima mi-e bună și simplă haina mea,
Vecinul mă întreabă de bine și de rău;
La geam mi-am pus și salbe de-ale
iubirii flori!
Cu hărnicia țin deja o bună casă!

 

Simplitatea:
“Obrăznicia lumii mă roade și mă doare,
Minciuna se vrea soră, auzi, cu-nțelepciunea,
Pentru-a păzi cămara se recrutară hoții,
Fățărnicia surdă s-a învelit în aur!

 

Talentul:
“Fățărnicia surdă s-a învelit în aur,
Pentr-a păzi cămara se recrutară hoții,
Minciuna se vrea soră, auzi, cu-nțelepciunea,
Obrăznicia lumii mă roade și mă doare!

 

Simplitatea:
“O, dulce-nțelepciune departe ești de noi!”

 

Talentul:
“O, dulce-nțelepciune departe ești de noi!”

 

Logica:
Talentul fără Simplitate
E-o umbră moartă, rece,
Însă când gemeni sunt născuți,
Sunt fulgere ce-n veșnicie trece,
N-ai arme să-i înfrunți!

 

GROMOVNICUL MEU
(Sfat din străbuni)

 

Cum intră Soarele-n zodia lui,
De-ndată-n cărare piciorul să pui,
Noroc și belșug el varsă-ne-n sorți,
Dar, nu uita totuși, cinstit să te porți!

 

Căci fără de cinste nimic nu te-ardică,
Căci starea durerii e-a sorții ursită,
Iar dorul din tine îl are și altul,
Așa ne zidise pe toți Prea Înaltul!

 

Continue reading „Ioan MICLĂU-GEPIANU: Simplitatea și talentul (versuri)”

Cristian Gabriel VULPOIU: Tu înger cald

TU ÎNGER CALD

 

Tu înger cald, pe-un glas de liră curgi într-un poem,
În versul ludic ce te spală de păcate
Ești însăși lira intonând al toamnei requviem
În metru antic, pe note și pe șoapte.

O, înger cald, în amurg curgi pe strune de chitară,
În psalmi ne binecuvintezi sihastru-ți crez
Ca o colindă cântată de copii în prag de Sfântă seară
Ca un pandativ ce vreau în inimă să îl păstrez.

Glasul tău de înger este ca o liturghie,
Scrisă cu slove de sânge în sacrele scripturi
A neamului nostru veșnică făclie
Păstrată vie de milenii de străbuni.

Se oglindește cerul în izvorul de turcoaz,
Lângă o salcie de iubire malignă
Se spovedesc luceferi într-un bacant extaz
Iar Demiurgul scrie a vieții paradigmă.

Ne-ai învățat să zburăm pe aripi de lumină,
Alături de cocori spre templul cel de jad
Chitara suspină și lacrimi ți se-nchină
Ție înger cald îți urez acum un sincer La mulți ani !!

—————————–

Cristian Gabriel VULPOIU

25 noiembrie, 2018

Vasile COMAN: Versuri

Femei cu fluturi

 

De aș fi fost Olarul Șef
Atunci când s-a făcut pământul,
Aș schimba reguli, așa-i drept
Și-aș pune mai apoi…Cuvântul.

Aș face prima dată…Omul,
Fără femeie…fără pomi
Și-apoi aș sta și eu ca Domnul
Picior peste picior…pe nori.

Pe urmă, aș face ploaia, vântul
Să-mi mângâie făptura mea
Și limpede să-mi fie gândul
Să nu gândesc deloc la EA.

Aș fi așa de liniștit!
Ce rost ar mai avea femeia?
Dacă n-am fost deloc iubit.
La mine-ar fi ușa …și cheia!

Dacă Olarul Șef a luat
O coasta și-a făcut femeia…
Atunci și-acum aș fi-ntrebat:
–De ce i-ai dat Doamne și cheia?

Dar mă gândesc că peste noapte
Cu cine dorm, ce strâng la piept…
Și cine-mi va zâmbi în șoapte…
–Îmi cer iertare! O să-ndrept!

Eu, două coaste-aș fi luat
Să-mi fac două femei…frumoase
Și dacă una nu e-n pat
Ar fi cealaltă lângă coapse!

Dar mă gândesc, când frământ Luturi,
Ce-aș face eu…și cum să fie
Dacă amândouă poartă fluturi?
– Cred c-am să plec eu în pustie!

11 august 2015, Ploieşti

Continue reading „Vasile COMAN: Versuri”

Nicu GAVRILOVICI: Dincolo de scurgerea timpului (poeme)

Supraviețuire

Precum o fermecată liră,
amintirea îngână
pe malul îndoliat al nopții
șoapte de argint
venite parcă dintr-o îndepărtată,
scufundată lume.
Memoria,
o mereu nedescoperită atlantidă
îmi dăruie din când în când
câte o bucată
înverzită de algele durerii
din catargul
unui naufragiat vis.
O voi face arșice și după
ce le voi usca la soarele speranței,
în noaptea cruntă a deznădejdii
voi aprinde pe promontoriul existenței foc,
supraviețuind.

 

Eu numai un biet cioban

În strunga rotundă a minții
precum o turmă de oi seine
dau năvală înghiontindu-se
gândurile…
Mulg
în șiștarul de alamă al unei amintiri,
albe,
curgătoare cuvinte.

Abia după ce luna
se va cățăra pe cornișa boltită a cerului
oglindindu-se
în scurgerea viselor,
precum un nufăr
va înflori pe întinderea albă a hârtiei,
mireasmă a nemuririi,
poezia.

Păltiniș, 25 noiembrie, 2018

 

Ultima brândușă

Târziu,
îmi târâi umbra
pe mereu neumblate poteci…
Mă îngroapă vestejitele frunze
ale mereu tinerelor amintiri.
Undeva
printre mestecenii
cu scoarța albită de dor,
cu brațele deschise
picurând a uitare,
chipul tău reîncarnat
în ultima,
tremurândă brândușă…
Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Dincolo de scurgerea timpului (poeme)”

Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU: Călătorie în doi…

CĂLĂTORIE ÎN DOI…

 

M-a dus viața cum a vrut, ca un tren pe căi ferate,
Ce-a pornit din zorii zilei, dintr-o anumită gară…
Îmi cătai locul în lume, printre multele-ocupate,
Dacă unul îmi găseam, parc-avea sârme ghimpate,
Călător parcă niciunul, să-mpart clipa-mi solitară,
Dintr-acei ce-mi alergară…

Și cu cin’ să schimb o vorbă ? Parcă n-am însoțitor,
Simțăminte să împart și oceanul meu de gânduri…
Să asculte ce-am de spus, de ieri, de-azi, de viitor,
La-ntrebări răspuns să-mi dea, la dileme-mi ghicitor,
Să aștepte, să îndrume, să citească printre rânduri,
Diamant făcând din prunduri…

Om să-mi fie de înțeles și să cred în el ca oarbă,
Să prevadă de-o putea, ce va fi să se întâmple…
Când o fi ca să vorbesc, din cuvinte să mă soarbă,
Chiar nainte de-a le spune, chiar din prima lor silabă,
De-oi simți vid de plictis, precum crește să mi-l împle,
Alungându-l de pe tâmple…

Să împrăștie din drum, de sub pașii-mi bolovani,
Lin să-mi fie, plin de flori, crânguri cu-nverzită cale…
Șerpi s-alunge, șobolani, teamă mi-e și de vulcani,
De dușmani, de șarlatani, de nevrednici, donjuani,
Dar, deși-mi vreau călătorul, să-mi fie și scut și zale,
Nu-i voi pune eu zăbale…

Cer eu poate-așa și-altfel, multe vreau și las puține ?
Vă par poate nesătulă, doar primesc și dau un pic ?
Eu aș spune că sunt bună, lăsând multe de la mine,
Cred că mă împart la toate, nu mă joc eu cu destine
Cred c-ofer ce am mai bun, chiar de n-aș primi nimic…
Dar… altul vede, ce să zic ?

—————————–

Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU

Atena, Grecia

25 noiembrie, 2018

Irina Lucia MIHALCA: În zbaterile punctului (poeme)

O clipă de neuitat

 

Haide, să ne întâlnim cu un vis!

Agățate de ancora cerului stau cuvintele vii,

o plimbare

pe vânturile gândului

acolo unde nu vom fi singuri,

scăldați de valuri trecem prin oglinzi paralele,

dintr-o realitate rece evadăm,

străbatem întinse câmpii neîngrădite,

într-o centură de timp ne cufundăm,

prin ierarhia îngerilor

un foc este mereu aprins,

un labirint se naște…

 

Să ne întâlnim cu un vis!

Să ne pierdem din nou în acel izvor…

Vom găsi un colț care va fi doar al nostru!

Pe râul vieții pluteşte

un cântec despre singurătate,

o lacrimă cade într-o grădină misterioasă,

o fată cântă acest cântec.

 

Cuminte şi răbdătoare,

o creangă de măr

surâde spre miezul mărului.

Fiecare moment îl promite pe celălalt.

O piesă vie se-aude din noi.

 

Să ne întâlnim cu un vis!

Pe roata cu caneluri se-nvârte un fir, din ceruri trimis.

Poate vom reuși din nou

și, pentru doi, cerul nu va fi de ajuns.

Un cântec ai adus înapoi

– licărirea unui vis…

 

În zbaterile punctului

 

Lumina și cuvântul în zbaterile punctului.

Visezi să-i atingi nimbul,

să te ardă purificator,

să-ți dea vieții un nou suflu.

 

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: În zbaterile punctului (poeme)”

Simina PĂUN-MOISE: Scrisoare către Moşu’

Scrisoare către Moşu’

 

Moşule, să nu mai vii!
Stai în lumea ta de vise!
Stai şi scrie poezii,
Poeziile proscrise.

Stai şi caută-te în sac,
De ai pentru mine, vreuna,
Sau de nu…. rămâi posac!
Mie una…mi-e totuna.

Mi-ai tot dat, iarnă de iarnă,
Poezii, poveşti țesute,
Însă n-ai ştiut, tataie,
De mine, dac-au fost vrute!

Mi le-ai îndesat pe horn,
Mi le-ai pus în şosetuță.
Eu… mă prefăceam că dorm,
De poveşti, mă lăsam dusă.

Ți-am dat lapte și furseacă,
Biscuit, cum mi-ai cerut.
Însă moşule prea triste-s,
Darurile ce-am pierdut.

C-am pierdut întotdeauna,
Orice dar, ce drag mi-era.
Sau de nu-mi plăcea, totuna!
Dar din dar, nu se făcea…

Nu te cert, nu cer nimic.
Însă doar atât aş vrea:
Renii când îi pui la sanie,
Nu le spune-adresa mea!

Lasă-i să alerge-n lume,
Du-i la case cu lumini,
Nu-i aduce-n casa tristă,
Unde chiar, şi tu suspini.

Nu-i aduce-n casa sumbra,
Unde nici gutui nu am,
Unde nu mai ştiu colinda,
Moşului ce-l colindam.

Moșule, de mă iubeşti,
Şi de vrei să-mi vii la noapte,
De la porțile cereşti,
Adu-mi giulgiul mai aproape!

Este tot ce îți mai cer
Într-o ultimă scrisoare:
Vorbă bună să îmi pui,
Morții să-i cer alinare.

Când ajungi cu dar la ea,
Când o fi, în noaptea sfântă,
Să o-ntrebi, de s-o putea,
Darul meu de o încântă.

Îi dau viața ce-o mai am,
Mă aşez la ea în cârcă,
Să mă plimbe de mă vrea,
Pe o vale care urcă.

Şi de-o fi, la anul iar,,
Când o fi să îmi mai vii,
Moşule, să nu mă uiti!
Darul tău să mi-l aduci,
Printre morți, nu printre vii!

———————————–

Simina PĂUN-MOISE

25 noiembrie, 2018

Alla TONU: Iertați-mă, iubiții mei

IERTAȚI-MĂ, IUBIȚII MEI

 

Sunt călător, lovit de valuri și vânturi durut,
În calea mea spini de mâhniri se înalță,
Cu roua ochilor ca pe flori îi stropesc, și tăcut
Înstrăinată și singură merg, spre nostalgic amurg
Fără popas, fără zâmbet, speranță.

Călător, cu-mpletite cărări, drum străin, neumblat,
Cu nămeți troieniți, zăvorâte cetăți, lanț pe ușă
Iartă-mă taică, mormântul tău depărtat și uitat
Mă cheamă din nou, dar cum drum să-mi croiesc
Printre valuri, furtuni și cenușă?

Iartă-mă maică scumpă, sufletul meu plin de dor,
Zboară spre tine mereu, visând cuibul nostru
Iertați-mă iubiții mei, eu sunt călător
Zbuciumat gândul meu, printre ceți răzbătând
E mereu lângă sufletul vostru.

————————-

Alla TONU

Chișinău, Moldova

25 noiembrie, 2018

Foto – Internet