MNERU

                                   (Ciclul: Ceva dintr-un suspin)

… mai întâi și mai întâi,
Mariana îmi pomenise de un profesor universitar,
dar,
prin pragul meu atâta lume …
și-atâta lume mă părăsea …
instant !
că zău ai corneștilor aveau direptate
că să mă duc sub lințoliu …
dar mereu s-a fost și … UN ORDIN DE SUS !
mereu și mereu DUMNEZEU a schimbat macazul …
lasă-le pe alea unșpe, mi le știe lumea !
dar s-au mai venit piticii,
câte șapte, câte șapte, câte șapte,
de poate-am să-i și enumăr într-o zi după alfabet,
oricum am pus un înscris sub firidă,
nu-ș de-am să scot,
dar se va fi cineva care să găsească,
mai ales că focul a însemnat casa fix acolo …!
și deci,
mai întâi și mai întâi, Mariana,
apoi ne-am dat de undă,
și chiar m-a luat peste tibie cu Dumbrava Roșie
și numele acela , de fruncist !… înfipt până la aur !
la părinții mei, doar zoaie și Dunărea,
destul nedestul, dar am agățat la timp
Poemul Versului Albastru …
și Dunărea mi-a urcat pe Siret în sus
să-mi amintească și că Moldova nu e a noastră,
Sfântul Cel Mare a trecut-o-n viitorime …
de-a veacului !
și da, Dumbrava Roșie …
m-am simțit cumva întors din buric,
dar la suta de ani, nu mai am ambâț …
cândva, ha-ha-ha,
unul de-ai lui !
se ridica de la masă când mă așezam eu,
eram oltean !
uau ce motiv,
știe Țârloi, știe și Tase …
și oltenii i-au pus pe fugă pe ioaniții cu diplomă de 1442,
dar oropsiți de sași,
țăranii transilvani detașamentuiau Carpații
să-și dea brațele pământului primitor, lângă olteni
și s-au rămas pe-aci,
stând la masă cu de-ai mei
și plăcându-le și Dumbrava Roșie …
și mai știu și că-n opresiune,
se duceau în transcarpată învățători din țara hulită
de alianțele lor Vest-falice …
și învățătorii aceia i-au învățat pe copii să știe limba țării,
mi-a spus Zorița din Coșdenii Ardealului,
mama lui ANNA, cea din Scrisoare către DUMNEZEU …
și-mi povestea că învățătorul a stat la ei acasă, bună vreme,
și că o purta către școală și către casă, în cârca umerilor,
și că mult mai multă carte a făcut pe drumurile acelea
decât la școală, unde trebuia lucrat cu toți copiii,
ceea ce o făcea și foarte geloasă la cei șase ani ai ei …
ca să vezi !
în fine, am stat în mine ceva
și dacă Mitru aveam pentru DBranc,
atunci lui i-am zis MNERU …!
nu știu cum, sau nu, să-i fi plăcut,
dar s-a petrecut ceva sub tacitus,
mai ales când am făcut astă pomenire în Poem,
acolo,
în poemul ce dădea-n suspin șuvoiul,
am strâns atâtea câte, la-ndemână,
și ne-am citit,
și ne-am strâns mâini cu palme de depărtări,
cu degete-n vise !
sindromul tunelului carpian făcuse amigdalită,
instant !
instant răgușitul,
înstant un anumit tremur când mi-l pomeneam,
MNERU !
începusem cu Mărțișor să ni-l strigăm între noi
și tot dinspre el, Dumbrava Roșie am înălțat-o la
DILIMANDJARO …
și-n fiecare dimineță, când așteptam Soarele
să-și treacă fruntea de obcină,
MNERU și el,
tot acolo !
să vadă ce mai e nou-nou prin ASCIOR cu prieteni
de Dorohoi …
acum e lângă noi cu Poetul de Dorohoi,
Cornel CHIORESCU !
și nu ne podidim rumoare când subântinde-o lungime de țară-n
de-a latul ei,
apoi,
MNERU mi-a tot întors,
mi-a tot răstors metafora,
dar nu mi-a dat în ea cu cianuri …
niciodată !
e adevărat la fel, că niciodată nu e doar niciodată,
dar MNERU mi s-a-ndevenit profesorul meu de prețiozități
și habar n-am de-am să le vorbesc studenților lui vreodată,
dar mi-am lăsat scânteie prin care nu mă voi fumega,
dar sigur s-ar ști că sunt pe acolo …
căutările lui prin câmpurile intelighenției,
nu s-au fost în van vreodată …
a făcut înțelegeri și studenții lor calcă acele câmpuri,
întru cunoaștere,
strânsul de mâini prinde foc,
și dăltuite,
vocațiile dau curs liber interacțiunii,
că MNERU este mai mereu pe cântec de frunză,
păstrând cu sfințenie datoria de dacăl din familia lor
și l-am văzut omagiindu-și-i cu mare bucurie,
cum și eu cu mare bucurie gândesc MNERU,
gândesc înspre și dinspre MNERU…
am mereu la teșcherea Poemul
iar luptele cu versul încă n-au menajerie !
(dar nici prea departe nu suntem … )
în fond, versul e vers,
LIBERTATEA SUPREMĂ POEZIA,
totul e să o scrii, apoi curgerile dau sens,
au concentricitate, au unda mișcării …
prind Albii dorurilor !
MNERU !
un reper pe care parcă-l pierdusem,
dar DUMNEZEU E TOTDEAUNA BUN !
ÎNTOTDEAUNA chiar,
și viul acesta dintre noi va avea flacără,
va avea puls,
și nu se va lăsa împins de la spate,
de sub rampă …
să mergem dar spre MNERU,
din laboratoarele lui să tragem untul,
să ne mândrim că suntem de-ai noștri,
MNERU s-ar fi Poemul Cetății !

dinspre Dumbrava Roșie,

—————————–

Marin BEȘCUCĂ
14 decembrie, 2018