Lilia MANOLE: Lerui ler, cât te iubesc

LERUI  LER,  CÂT TE IUBESC

 

Nemilos mai sună timpul

Din arcușu-i prețios,

Eu te văd, venind din nimburi,

Lerui ler, de sus în jos.

Și în țipătul zăpezii,

Ce-n vioară se destramă,

Eu te văd un rege-al iernii,

Vii, parcă, purtându-ți pana.

Arcușu-n scris se împreună

Cu un strigăt diafan,

Vioarele din stâncă se adună,

În zăpezi se pierd cu-alean.

Numai tu, chemând ferice,

Zilele, din cer, le scazi,

Iar, din nopți, cu bolti ancestre,

Un copil, din cântec cazi-

Printre gânduri … parcă-ai plânge,

Pana-ți e un dor ionic,

Nemilos e timpu-aice,

Și lerul e fiorul aprioric.

În vioară m-aș preface

Și-ntr-o zi să-ți încălzesc

Inima-ți ce-n suflet zace,

Lerui-ler, cât te iubesc.