Florin-Cezar CĂLIN: Foamea de cuvinte…

Foamea de cuvinte…

 

Eu am plecat cu sufletul lihnit,
Spre vise și dorințe ne-mplinite.
Iar dragostea rănită, am găsit!
Inconștientă-n … foamea de cuvinte.

Amurgul serii viața o ucide!
Și duce visul sorții-n denigrare.
Cuvintele de dor acum spășite,
În viața mea tot caută scăpare.

Sunt conștient de vorbele-ți tăcute,
(dar caut sinonime-n adevăr!).
Știu că rănesc și-atuncea când sunt mute,
Iar pe acesta mi-l ia în răspăr.

În foamea de cuvinte existentă,
Speranțele sunt singura scăpare!
(de multe ori e bună și … latentă),
Dacă-ți aduce veșnic alinare.

Viața-i un rebus, gând încrucișat,
O ironie-a sorții … azi în devenire.
Un magistrat în rol de acuzat!
Și-un purgatoriu înspre … nemurire.

Am poposit aseară-n al meu suflet,
(chiar dacă știu că tu mi l-ai lihnit!).
Grumazul meu mai poate scoate urlet,
De fiară încolțită … la iubit

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

15 decembrie, 2018

Lasă un răspuns