Dunia PĂLĂNGEANU: Dunăre, Dunăre, ce rău îmi faci!

Dunăre, Dunăre, ce rău îmi faci!

                                  (Poemul serii la Giurgiu)

 

Dunăre, Dunăre,ce rău îmi faci,
ca pe-o iubită azi te dezmierd
privind nisipul în zori aţipit,
şi-ncă mi-e teamă c-am să te pierd.

Malul suspină cuprins de mirări,
cioturi de lemn trec parcă prin mine,
vreau să mă vindec sub pleoapa de cer,
sufletul striga…dar tot nu mi-e bine.

Stau şi aştept sub licăr de stele,
portul se stinge în umbre de maci,
calc pe covoare de reci galaxii…
Dunăre,Dunăre, ce rău îmi faci!

—————————-

Dunia PĂLĂNGEANU

Giurgiu

3 august 2015

(Inspirată de “aventura la Dunăre” a distinsului dramaturg Mircea M. Ionescu)
În foto autoarea la malul Dunării, în portul Giurgiu .
Din vol. „Miniaturi dunărene”/Ed .”Amurg Sentimental „, București, 2015

Lasă un răspuns