Prin țurțurii de sloi
O Doamne…astăzi e Ajunul..
Și brusușul care sunt, e scârțâind,
Mai ține-n Cer de poți Crăciunul
Și tot refrenul, pentru un colind.
Și drumul meu de nu știu unde merge
Și tot ce-i sfânt , sunt datini și-i străbun
Și toți ce știu și nu pot să dezlege
Și-au Flori de Măr, în seara de Ajun.
O Doamne, mai vine un Crăciun !
Iar cel trecut de-abia s-a înălțat…
Și-n mine, parcă zace alt Ajun
Și timpul parcă-n mine-a înghețat…
Bradul uscat, din ramuri se adună
Și cetina i–a-ncărunțit de timp…
Colindători…și sună… și răsună,
Iar eu pierdută-n orice contratimp…
Și iar se pierd colinde și se-adună,
Prin noi, demult uitat-am să fim noi…
Și zurgălăi la porți de suflet iarăși sună,
Prin țurțurii de gheață…ori de sloi…
Am să plec…
Din clepsidra de la Domnul s-au scurs multe clipe,
Au zburat , mâncând pamântul, fără de aripe,
Orologiul de pe turlă, de bătrân, iar s-a oprit,
Soarele, pe buza nopții, cam demult e-n asfințit.
În zăpada ninsă frunții, nu văd urmele de cerb,
Mi-am făcut căuş din gânduri, cât să pot să mă intreb:
-Cum de munți fără pădure, sunt orfani de caprioare?
-Cum de vremea-n gânduri ninse sechestreaz-o umblătoare ?
În urechea mea bătrână aud inima-n timpane,
Hainele cernite-n timpuri, au uitat de vechi isoane,
Mai aud un clopot singur într-o turlă-n mânastire
Și pe pașii mei sihaştri, noaptea pune stăpânire.
Întind măna după mine, să nu dau din mine-afară,
Mâna-mi tremură , piftie, a uitat de-odinioară ,
Pe pădurea din privire, au crescut în timp ninsori ,
Am să plec, de-mi curge clipa, pe cărările din nori.
————————————————–
Emma POENARIU SERAFIN
Sibiu
14 decembrie, 2018