Aș vrea să văd ce-i dincolo de granițele vederii noastre,
S-aud sunetele ce nu poți auzi, nu poți să le surprinzi…
Să-nvăț răbdarea din ochii statuilor, reci, mute și sihastre,
Când cu rugătoarele priviri scormonesc din vremi prin astre,
Să aflu de-alte universe, privindu-le ca prin înșiruite-oglinzi,
Misterele ce nu știai, să le desprinzi…

De la fluturi vreau să aflu cum se bucură de viața de-o zi,
Din nimfe ies, trăiesc, iubesc, murind cu stingerea luminii…
În timp ce noi, parcă nu apucăm, ca bine-bine-a ne trezi,
Nu știm cu-adevărat ce-i fericirea, ci doar știm a mucezi,
Purtând dafinii pe frunți, unii la alții ne-arătăm caninii
Sub blestemul neputinței, vinii și rușinii…

N-am cunoscut nimic din nestăvilita sete-a arsului nisip,
Ci doar singurătatea scoicii, de fric-ascunsă-n carapace…
Nu am gustat din roua ce mi s-a cernut pe buze și pe chip,
N-am învățat cum să culeg nectarul, nici cum să nu-l risip
Nici cum din conștiința mea să evadez în liniște și pace,
Să-mi ridic Eul rănit, în mâl când zace…

Nu m-am săturat de gingășia florilor, cu șoaptele-n parfum,
Nu știu de-avântul șoimilor țintind spre-naltul cer albastru…
Nici forța apelor-nspumate, când mușcă țărmurile-n duium,
Nici semeția brazilor când cad, pierind în foc aprig și scrum
Sau, când trimit spre cer amărăciunea mormântului sihastru,
Tăcerea din marmură și alabastru…

De-aș fi aflat la timp că stăpân sunt doar pe-un vremelnic azi,
Neștiind de-o fi vre-un mâine… îndoielnic viitor, poate neatins,
Mi-aș fi deschis larg brațele să-ntâmpin chiar zilele cu zorii fazi,
Zdrobind corbii nopților, ce făceau din vise-mi rătăcitori nomazi,
Din soare-aș fi furat flăcări, cu ele păstrând al vieții foc nestins,
Fiind astăzi… învingător și nu învins…