ARDEALUL DIN INIMA MEA
Există un colț de rai pe-acest pământ,
Unde Dumnezeu īşi răspândeşte duhul sfânt,
Unde inima se leagănă pe ramuri aurii,
Şi ciocîrlia cîntă-n locuri sacre… la copii.
Există un loc de vis, o inima plăpândă,
Pe cîmpuri aurii, pufoase, sufletul-mi se scufundă,
Unde căpițe de fân îşi răspândesc odorul,
Iar noaptea, îngerii îmi țin în brațe dorul.
Există un loc plin de mister,
Unde dreptatea are’un pumn de fier,
Iar cerul oglindeşte lupte vitejesti,
În păduri de-argint strămoşii se odihnesc.
Există un loc unde sufletul îmi zboară,
Se pierde -n frumusete, pe o cale, la țară,
Unde ascult pădurea noaptea, cînd foşneşte,
Şi pârâul vorbe dulci, cînd îmi şopteşte.
Există un loc unde au trăit bunicii mei,
Unde acum se odihnesc părinții mei,
Ardealul meu, din când în când vreau să-ți şoptesc,
Vorbe de duh, sã-ți spun cât te iubesc!
DORUL
Inspre cer, l-apus de soare,
Un copil privea în departare.
Ținând în mână lui firavă,
Un chip de mamă, suflet zdrobit,
De’un dor plăpând,
Necontenit.
Apoi încet din departare,
Un chip blajin privea din zare,
Copilul, tresârind sfios,
Se urca pe deal,
Zimbind frumos.
„Vino-o la mine copil iubit,
Fặra mine, te vad nefericit,
Fặră iubire, fără de noroc,
Vino la mine-n ceruri,
Aici avea-vei loc!”
Copil pribeag și obosit
De viața lui haină,
Fără nimic,
Lặsă pe pajistea plină de flori,
Mai mult decăt un căntec și un dor,
Lasặ viața lui fără candoare,
Zburând spre ceruri…
La apus de soare.
–––––––
Laura MUSTEŢIU
Sydney, Australia
9 ianuarie 2019