Mariana POPAN: Duminica primăverii

Duminica primăverii

 

Doamne, în fața ta
Deschid fereastra sufletului,
Să intre primăvara
De pe fața pământului,
Cu chipul cerului de afară.

Doamne, ție îți mulțumesc
Pentru clipele inedite,
Din brațele copiilor mei,
În fiecare clipă, să trăiesc
Clipele, de ei iubite!

Doamne, învață-ne pe toți,
Cei din această lume
Despre legile tale, nescrise,
Cu viața din sufletele bune,
Înscrise în faptele nezise!

Doamne, prin tine, toți copiii
Să își cunoască țelul
De a-și urma menirea,
Precum le-ndrumi și felul!
La fel, le fii sortirea!

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare    

17 martie 2019

 

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Rugăciune

eu caut un timp
nu am loc
pustiu este în jur și plouă cu lacrimi acum
mai bat într-o poartă
nu am timp să descui
deci plec mai departe
căutând o viață, o soartă
mai vine o noapte și dorm
în zori
decid să mă caut prin pustiul din jur
mă înțep în destin, culegând niște spini
coroană să-mi fac, când înviu
căutam niște pași
pe câmpuri străine
din firul de iarbă împleteam odată poteci
doar pașii rămași mă întreabă
unde sunt și mă plâng
desculță e cărarea și timpul e gol
nu mă ascund și totuși ascult
ușa e spartă
înăuntru, o cruce veghează la porți
am venit, miel, între voi
nu mi-ați răspuns
căutam lumina în voi
am găsit doar noroi
plec, mă aplec și vă iert
casa e rece, plânge și timpul
mă mângâie ceața și plouă la poli
gânduri cad obosite
pe masă lumânările mor

———————————–

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

17 martie 2019

Anatol COVALI: Cum…

Cum…

 

Cum fericirea mi-a adus
acest prezent fãr’ de pereche
iluminând al meu apus
şi-nseninând lumea mea veche…

Cum am uitat de-orice dureri,
când iernile mele geroase
s-au preschimbat în primãveri,
înmiresmate şi frumoase…

Cum de nu-mi pasã de trecut,
ci doar prezentul mã încântã
şi cum de nerecunoscut
mã iau cu grijile la trântã…

Cum în sfârşit am înţeles
cã doar acela care strânge
în a lui viaţã rod ales
poate oricând şi-orice înfrânge…

————————————–

Anatol COVALI

București

17 martie 2019

Ioana CONDURARU: Visând

Prin mătasea fină-a nopții,
Focul din priviri, firesc,
Arde-n taina dimineții
Într-un joc copilăresc.
Lampa arde, enigmatic
Tremurând pe-aripi fluturi,
Iar altare de jăratec,
Ridică în astre, stihuri.
În căușul palmei, blând
Fața încă mai zâmbește,
Printre gene de cașmir,
Luna lin se unduiește.
De agrafa fericirii,
Iubirea e atârnată
Gustând cilpa nemuririi,
Dintr-un chip suav de fată.
Dormitează ca o nimfă,
Prin mătăsuri violete
Părându-i noaptea, secundă,
Într-o mare de regrete.
Cerga, ca un fulg plutește
Lăsând corpul dezgolit,
Iar piciorul nud grăbește,
Spre tăcerea de granit.
Stelele mirate stau
La o margine de noapte
Și timide parcă dau,
Razele drept nestemate.
Pe alei de vis se pierd,
Juna brună admirând,
Cum luceafărul cu patimi
O privește surâzând.
Vis cu vis se împreună
Și prin zeci de galaxii,
Plutesc prinse mână-n mână,
Contopindu-se-n stihii.

———————————-

Ioana CONDURARU

17 martie 2019

Elena TUDOSA: Sărmanul meu suflet

Sărmanul meu suflet păcătos,
Se-ndreaptă umil Doamne spre tine,
Să nu-l osândesti să cadă jos,
Să zacă prăbușindu-se în ruine.

Mă rog sfioasa Doamne în fata ta,
Nu mă lăsa, ca să mă rătăcesc,
Tu ești ajutorul și salvarea mea,
Dă-mi forță, curaj să trăiesc.

Nu lăsa tristețea să mă doboare,
Alina-mă, dă-mi doar mângâiere,
Sărmanul meu suflet când doare,
Îl întărește, să prindă iarăși putere.

Vegheaza-l unde pașii mă poartă,
Cu bunătate și credința-l îmbracă,
Spre el ochii Doamne – ți îndreaptă,
Învață-l numai bine în viață să facă.

Sărmanul meu suflet trist, obosit,
Iti cere astăzi Doamne – ndurare,
Nu-l lăsa te rog, să sufere cumplit,
Îl sprijină, că tu ești unica lui salvare!

——————————-

Elena TUDOSA

17 martie 2019

Irina ALEXANDRESCU: Tu, Mirona!

Astăzi mi-am gravat privirea în oglinda ușii- nchise
Peste gadele iubirii îmi trag sabia spre moarte
Mi-ai făgăduit o lume, dând în schimb umile vise
Și în slova suferinței mi-ai zidit pe veci, o carte !

 

Tu, Mirona, erai lumea care m-a pierdut la zaruri,
M-ai jucat din vârful mâinii, translucida creatură.,
Mi-am crestat pe corp tot pasul, te-am împodobit cu daruri,
Tu…m-ai alungat pe pânza unui roit, o țesătură…

 

Și de mintea-mi rătăcită, buzele-ti luceau a zâmbet,
M-aplecam sub lovitura genelor de demon crunt ,
Sărutam sub chipu-ti dulce, masca lumii fără umblet ,
Maturam în munți de noapte pașii duși pe culmi de vânt…

M-ai ademenit, Mirona, în iatacul tău cu „sfinte”
Scoase-n târgul decăderii sorții crude, retroverse,
Și mi-ai dăltuit cuvântul cu nălucile din vintre,
Eu am emigrat din soare în desenele rupestre !

Unde esti acum, Mirona? Care baluri te valseaza ?
Cântul redundant al morții intr-un circ cu șapte fire…
Ce satane – ți umblă – n pântec și pe sânii tăi dansează,
Iar privirea cărei victimi vede carnea-ti dăltuire ?

Vânzătoarea mea de vise, eu ți-am fost ofranda morții
Între roșii felinare, pe un drum de lumi perfide
Câinii vieții, azi în trapuri, îmi rup inima cu colții
Tu-ți aduni mărgele sparte în mătasea din firide !

Și am hoinărit prin lume, sanatoriul mi-a fost casa
Unde adunam sub umbre cioburile ființei mele
Și durerea mi-a fost pâinea , doamna a venit cu coasa,
Dar n-am vrut muri degeaba …pe curbura unei stele …

M-am întors mai viu în lume și cu viața-n buzunare,
Hoinărind pe-alei curate, primăveri în cununie…
Am văzut în colț de stradă doi ochi reci de cerșetoare..
Erai Tu, Mirona vieții-mi , lucind hâd a nebunie !

——————————

Irina ALEXANDRESCU

17 martie 2019

Nicoleta GORDON: Ultim(atu)m…

ULTIM(ATU)M…

 

Umbrele se-agață, blând de felinare,
Încrestând obrajii nopții pe trotuare.
Pe un colț de pâine, mucegaiu’ înfloare,
Cearcănele sorții se-adâncesc amare…

E pustiu orașul, gerul iar scrâșnește,
Și de neajunsuri, alt copil scâncește.
Visele-și dorm somnul într-un alb murdar,
Orologiul bate doar în secundar…

Licărește roșu…șerpuind agale
Huruie o roată, deșirând vocale…
În două vagoane, călători vreo zece,
Pe sub șapca ruptă, o privire rece…

Întorcându-și fruntea, geana i-i fierbinte,
Murmură în barbă, cată-n colț de minte:
-Când în orbul lumii m-ai făgăduit,
Pus-ai tot Tu, Doamne, orbii la ‘mpărțit?

Umerii-și adună, gârbov de durere,
Îndreptându-și pasul către cel ce-l cere.
Frate-al lașității, or să strige unii
judecând pesemne…S-au smintit nebunii!

Copleșit de groaza ultimului gând,
Arcuiește-n coastă plânsu-i tremurând,
Pleoapa-i lăcrimează curcubeu pe nori
Nu-i ușoară viața, nici ușor să mori!

–––––––––––

Nicoleta GORDON

17 martie 2019

 

Zamfira CIOBANU: Toarce Leana

Toarce Leana

 

Toarce Leana firul de fuior
Din cânepă de astă vară
Cu sufletu-i plină de dor
Gîndind la frunză verde iară.

Trecută printr-o iarnă lungă
Zadarnic așteptând pe vatră
Un prinț pe calul alb s-ajungă
Și-n astă lume s-aibă soartă.

A tors la fire depănate
Ghemuri in cunune mari
Dar de iubire n-avu parte
Și-a tot oftat printre hlăndari.

Ce iarnă tristă pentru fată
Să toarcă mereu ne-iubită
Flăcăi cu inimă de piatră
Viață tristă ne-mplinită.

Degeaba a pus busuiocul
Sub pernă pe la Bobotează
Că torsul ei n-a fost norocul
Și-acuma ochii lăcrimează.

Când colțul ierbii va-nverzi
Și cânepa in câmp va crește
Firele ce-a tors le-va urzi
Va țese pânză de poveste.

Dar când dughitul o să vină
Poalele-n brâu va sufleca
Și in băltoaca cea divină
Cu mult curaj se va-nbăia.

Când cânepa la mal va scoate
Poate-un flăcău o-va vedea
Ș-atunci in visul ce-l socoate
Norocu-n brațe-i va ședea.

Vor melița cânepa-n doi
La tocătoare lângă vatră
Iubirea-n drag curgând șuvoi
Pe firul de fuior purtată.

—————————–

Zamfira CIOBANU

15 martie 2019

Tablou Nicolae Grigorescu – Țăranca torcând

Luminița BORCAEAS: Jocul iubirii

Mi-așez obrazul pe albul nor ce mă mângâie ușor, ușor
purtându-mă în visul cu iubiri care acum sunt amintiri.
EU te aștept, TU mă aștepți, dar și EA al treilea valet
arunci As-ul vieții jos , te întrebi :” cu cine ai fost ?! ”

Suntem Regine cu voalul alb, jucate pe tabla ta de șah,
suntem reginele în negru ce le cucerești integru.
EU Regină, EA Regină, ne zbatem pentru aceeași inimă,
TU luptătorul cuceritor mânuind versul-amor .

Introduci starea de iubire cu momente de actorie,
cucerești Dama de treflă, iubind și pe Julietă.
Sufletul ne e cerneală ce l-ai mânjit cu neagra-ți smoală,
cu jumătăți de măsură ne-ai integrat în a ta schiță.

Te păcălești făr’ să sclipești, valoarea vrei să ți-o găsești,
dar acum e rândul tău să-nghiți jumătăți de Eu .
Fiind creator de himere, deghizat verși durere,
iubești două dintr-o dată, ce-ți alunecă și scapă.

Ești sclavul propriului tău suflet ce se rupe și distruge
ai mototolit iubirea, foșnind puternic amăgirea.
Îți zdrăngăne-n suflet tăcerea pe colț de gamă prăfuită
cauți cheia la trecut, ruginită ea s-a rupt .

Ai fost actor-pion și noi regine, jucați pe scena cu cortine ,
ca destinație în același punct, suflet gol, pierdut de vânt .
Forța lacrimei e mare, ca fierul topit ea arde
cavaler fără regine, rătăcești printre ruine .

——————————

Luminița BORCAEAS

16 martie 2019

Marin BEȘCUCĂ: într-o doară!

…!!…
Centrul!
centrul, centrul, centrul…
mereu și mereu centrul
și el,
abstract!
dar geometric…
un fel de infnitate de puncte,
egal depărtate de unul singur,
Unul!
și indivizibil,
și indestructibil,
nemetamorfozabil, netransmutabil,
netranscendental
și fără meditație!
numit centrul cercului…
filozofie a macabrului parcă,
deși, plauzibilă cumva,
teorie de învățat copiii să știe frica de foc,
obligați să pună degetul pe ușa sobei,
încinsă!
suspină soba!
și timpul suspină,
el însă, copilul,
va ști ce e frica!
pe urmă va ști și ce e centrul,
un punct fix!
de el o mulțime egal depărtate,
indivizibi, indestructibil,
Unul…!
Om devenit,
centrul nu te ajută nici în cerc
nici fără cerc,
dar știi ce e frica de Centru,
iar mulțimile care sunt cu tine
stau toți cu degetul pe ușa de sobă,
încinsă!
să se dezvețe de frică…
și Centrul ăsta nu mai e un punct fix,
are tentacule până-n largul zării
și-ți soarbe orice tentație
de a ști legile geometriei,
Centrul…
eh,
dar l-am prins!
și cu ou-n buzunar,
hai la sfatul popular!
hei,
vinde careva o ușă de sobă?
…joc de creion, Prietene Costică,
un joc de creion prin care mi-am lăsat
libertate minții să alerge în voie…
m-am temut un timp că nu mi s-ar mai întoarce,
dar este un magnetism, Profesore IC,
pe care ne prefacem să nu ni-l simțim,
un magnetism unde suntem ca într-un aluat,
ne dospim ori nu, este o chestiune de întâmplare,
dar legitățile din jurul nostru ne strigă să ne păstrăm
fiecare pe locul cuvenit…
nu convenit!
aceea nu mai e o legitate,
iar filocalia trecerii nu se rămâne de expectativă,
ne-a oferit și căile barbarizării:
năvala troglodiților de jos în sus,
domnia proștilor,
trădarea oamenilor cumsecade…
dar gândirea asta de la Rohia nu te lasă și pe tine
să cauți alternative…
și gurile Dunării sunt trei, câte ale noastre?
cum ne-am folosit noi dreptul aparținător de la natură?
cine să ne răspundă?
istoria o scaldă aici…
pierzătorul de drepturi este cunoscut de timp
și în timp localizat…
tăcerea e ca mierea!
tot așa și dinspre Rohia…
ce alternativă ai tu, trăitor-trecător
prin meleagurile de obârșie ale neamului tău?
de ce trădarea ar fi mai cinstită decât prostia?
Tatăl nostru,
Carele ești în Ceruri…
adă Lumina!
care formulă de gândire mai proslăvitoare țării?
apoi,
cei care ne-o scuipă din toate părțile,
dintre ai noștri fiind!… unde să-i așezi?
MUIE pe Tricolor,
al cărui curent de gândire uzufruct?
complicat și cu istoria…
dar se tace
deși s-au adus atâtea elemente
care să răstoarne lumea cu fundul în sus,
cine dintre ei, Profesore IC?
troglodiții?
proștii?
cei cumsecade?
eh, Profesore IC…

–––––––––-

Marin BEȘCUCĂ

16 martie 2019

din volumul în curs de apariție: IC Rada – Poem peste Oradea