Miriam Nadia DĂBĂU: Diminețile mele…

Sunt femeia dimineților tale,
când zorile mă îmbrățișează
sub faldul iubirii!
Aceeași clipă o trăiesc în fiecare zi,
până ce respirația se ridică spre cer,
și trupul meu se transformă în frunză…
Esența dragostei o absorb ca o licoare ce îmbată!
Un elixir numit chintesența trăirii…
Mă vrei ca lacrimă și umbră ,
să rătăcesc pe chipul tău,
sub vâltoarea dorinței!
Mai lasă-mă să fiu eu,
cea care alergă
în diminețile tale, dezgolită
și râde la soare cu fruntea lipită de umărul tău!
Îmbrățișează-mă pădure și acoperă-mă,
cu frunzele căzute…
Diminețile sunt ale iubitului meu!

———————————–

Miriam Nadia DĂBĂU

(Miriam Miriam)

Paris, Franța

17 martie 2019

Ioana CONDURARU: Adoratele

Adoratele

(Cu mare drag și iubire pentru nepoțica mea superbă)

De sub norul prăfuit,
Soarele a revenit
Cu un zâmbet desuet,
Dăruit într-un sonet.
Ce mai frumusețe frate!
Flori gingașe,, parfumate
S-au ivit printre frunziș,
Colo sus în aluniș.
Două fete, adorate
Dulci și tare ,, aromate ”
Au plecat de dimineață,
După flori, după verdeață
Voind mamei lor să facă,
O surpriză minunată
Adunând suave flori,
Pentru Sfinte Sărbători.
Ce miraj! Ce încântare
Pe sub razele solare,
Văzând fluturii valsând
Cu aripile în vânt!
Curcubeie-n jur pluteau,
Cu lucirea de mărgean
Și picuri făloși de rouă,
Întindeau pătura nouă
Peste câmpul înfrunzit.
,, – Uite vezi? Și măcriș a răsărit!”
Strigă-n grabă Liliana.
,, ‘ Da. Codrul și-a pus năframa
De un verde crud și moale,
Parcă este Mama-Mare
Când se îmbracă-n zi de bal!”
,, – Uite dragă! Totul e un carnaval. ”
Râd fetițele discrete
Adunând mici margarete.
Și așa, din una două,
Mai pe soare, mai pe rouă,
Vesele sunt amândouă,
Pe un lan frumos, brodat
De a soarelui cobalt,
Cu fir trainic, mătăsos
Udat de lacul fălos.
Mama? Cu imensă bucurie,
Le aștepta-n sufragerie
Pentru-o mare sindrofie.

———————————-

Ioana CONDURARU

16 martie 2019

Elena TUDOSA: Poeme

De câte ori

De câte ori m-ai pus tu viata la pământ,
De câte ori de pragul tău eu m-am împiedicat,
De-atâtea ori cu ajutorul de la Tatăl Sfânt, ,
Încet, încet, cum am putut m-am ridicat.

De câte ori la zid, viață tu m-ai pus,
De câte ori mi-ai dat câte o palmă,
Am plecat capul, și m-am rugat la Iisus,
El m-a-ntărit, mereu mi-a luat din teamă.

De câte ori prin tine viaț-am rătăcit,
Iar sufletu-mi plângea fără putere,
În Tine Doamne, sprijinul eu mi-am găsit,
Strângând din dinți am dus a mea durere.

De câte ori viață , în drumul tău am obosit,
În firul de speranță, să mai cred,
De Sus din cer Tu Doamne m-ai iubit,
Nu m-ai lăsat prin lume să mă pierd.

De câte ori mă gândesc la sfârșitul meu,
De-atâtea ori se zbate sufletu-n căință,
Ins-am nădejde -n bunul Dumnezeu,
Mă va iubi, m-o ajuta, in El eu am credință.

De cât ori viață , fără să vreau ți-am mai greșit,
De ce mi-ai dat, uitând ca să îți mulțumesc,
Într-un final am înțeles că lecții tu mi-ai oferit,
Din care să învăț si-atâta timp cât te trăiesc,
În orice zi pe bunul Dumnezeu să-l preamăresc.

Am s-arunc,

Am s-arunc cenușa trecutului,
Pe adierea unui vânt de seară,
În mare, în adâncul abisului,
Ca un tribut din viața mea amară.

Am să m-agăț de al Speranței fir,
Deși știu, că și speranța uneori,
Doar dezamăgire dăruiește și respiri,
Aceeași durere, tristețe și dor.

Am sa încerc să-mi fac o cărare
În suflet, și pe ea să mă odihnesc,
Nădăjduind că o rază de soare,
Mi-o va lumina, fericirea s-o întâlnesc.

Am să m-ascund, voi îmbrățișa tăcerea,
Sperând că liniștea mi-o voi găsi,
Am s-arunc din mine toata durerea,
Ce mă chinuie în fiecare noapte și zi.

Singurătatea și nefericirea ce mă rod,
Tristețea ce mi-e cel mai cumplit calvar,
Vreau să le-arunc, nu mai pot să le sorb,
Dintr-a destinului nemăsurat pahar amar.

Azi am s-arunc pentru totdeauna,
A trecutului umbră ce mă răpune,
As vrea să aflu unde pot găsi urma,
Fericirii, ce se ascunde de mine.

Am s-arunc totul, dar unde-i fericirea,
Îmi poate oare cineva astăzi spune?

——————————-

Elena TUDOSA

18 martie 2019

Emma POENARIU SERAFIN: Cuantică

Cuantică

Privesc la mine-s cea care trăiește
Dar oare nu-s și cea carea murit ?
Oare suntem în timp ce se-ntâlnește
Sau doar prin nopți o lună-a asfințit,
Ori am murit, și eu ce ispăşeşte ?

Se trece vremea, toată-ntr-o secundă
Și mă privesc, în două parcă sunt,
Și una-n alta,-ncearcă să se ascundă,
Mă pipăi iar și pare că-s pământ
Iar viața mea… îmi pare …că-i fecundă.

Adulmec trupu-mi simt miros de lut
In care încă bate-o viața de cărbune,
Ce-ar vrea ușor… s-o ia de la-nceput
In care timpul, poate și dispune
Ca-n zilele ce trec …din filmul mut.

Dar eu…cu mine… sunete-n ecou,
Ori vre-o nalucă-n timpuri , depărtată,
Redefinind un timp, ce s-ar vrea nou,
Să reînceapă cu: ,, A fost odată… ”
Și să se stingă, printr-un timp halou.

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

18 martie 2019

Petru Daniel VĂCĂREANU: Aripi în afiș

Aripi în afiș

Devin incet un nebun poet
Indreptându-mă spre rug ascet
C-un condei afisând in derviș
Recompensa mea pe un afiș

Cu putini ce-mi pun flori
Si cu turma de-mi flăcari
Arzând ca un cuptor năucitor
Invârtit pe acel rotisor

Al păsărilor vânate-mi
Să nu scrie pe cer libertatea
De-a-mi fi lumină-nsămi
Umbrei ce o are umanitatea

———————————–

Petru Daniel VĂCĂREANU

18 martie 2019

Elena NEAGU: Poesis

Eu, lângă tâmpla ta…

Eu ,eu lângă tâmpla ta aș vrea să susur,
să-mi sprijini cerul meu uimit pe umeri
și visele iubind să mi le numeri;
iar eu , să izvorăsc din dor și să te bucur…
Arcușul tu , și eu vioară mă prefac
să mă compui sonet sub lună nelumesc,
pe două note să vibrez; tic…tac…
și-atunci ,ai învăța cât te iubesc…
Sub verde de pădure, mugetul de ciută
aș putea să-ti fiu ,
fântână să te adăp , când ți-as fi
strigăt și iubire ,
să-ti potolești în palme arse dor
și …setea de suspine…
Și numai maci în vara dintre noi
aș vrea să-ti fiu ;
eu , eu lângă coasta ta m-aș răstigni oricând iubirea care doare ,
m-ai desena plângând și m-ai picta… izvoare …
Te-as desena Pământ , amprente
de neliniști ,
pe mine doar un mac , dezmățul
de pe miriști…
Eu , eu lângă tâmpla ta m-aș desena izvor ,
ți-as susura în palme ,
ți-as murmura …a dor…

Aceeași eu, dar nu mai am nici nume…

Pentru tine ,nimic nou;
aceeași iubire fără căpătâi ,
același dor mă-ndeamnă a-ți scrie
durerea mea născută pe hârtie …
Același zbor albastru
și curcubeu pe aripi
ca fluturii dintâi…
Aceeași deznădejde…
și primăvara doare
si muguri ațipiți
în rugă către soare.
Aceleași gări ,
dar bântuite de neliniști ,
aceeași maci vor răsări
din dorul de pe miriști…
Aceleași trenuri ,
cu călători uitați de lume ,
aceeași eu…
dar nu mai am nici…nume…
Aceeași zare ,
cu fruntea rezemată de un munte ,
aceeași noi ,
cu tâmple mai cărunte …
Aceeași cruce port de dor ,
aceleași răni ,
doar mai adânci …
și cad și mă ridic și iară merg pe brânci…

————————-

Elena NEAGU

Laura OPARIUC: Doar eu

DOAR EU

În camera goală,
doar eu
și mirosul de fum
de țigară…
Plec spre nicăieri,
nu mai sunt cel de ieri…
Plec din orașul de umbre
căci e soare prin frunze,
în aer zbor de cocori,
pete prin ceață,
prin soarele rece
ieșit în stradă
de dimineață…
Plec puțin să renasc
prin aerul nou, saharian,
prin timpul cel nou,
pe căi de nomazi
fără pietre pe suflet,
în zarea lui azi…

—————————-

Laura OPARIUC

Martie 2019

Ioana CONDURARU: Drumul Crucii

Drumul Crucii

Gârboviți suntem de toate,
Uitând dragostea prin crâng
Și ne amăgim cu șoapte,
La o margine de gând.
Drumul, e pavat cu lacrimi
Către Sfintele iubiri,
Rămânând atâtea patimi,
În loc de închinăciuni.
Nu mai râd zorii feeric,
Nici cocorii nu mai vin.
E atâta întuneric,
Lângă al nostru destin!
Sângerează iar Iisus
Printre false jurăminte,
C-am lăsat un psalm promis,
Suspinând printre morminte.
Mult ar trebui să știm,
Căci viața nu-i o himeră,
Este tot ce dăruim,
Pentru-o clipă efemeră.
Drumul Crucii-l calc plângând
Simțind spinii cum rup talpa,
Strănpunzând tot mai adânc,
De la Omega la Alfa
Căci sa întors aceleași timp
Trist fără de adevăr,
Căutând iubiri promise,
Pe sub florile de măr
Și în taină bate toaca,
Sus pe cerul înnorat,
Spintecând eternitatea,
Cu al său sunet, întristat.
Doamne, mult te rog, arătă-mi,
Calea către izbăvire,
Să pot chiar și printre lacrimi,
Rușinat’ s-ajung la Tine.

———————————-

Ioana CONDURARU

17 martie 2019

Corneliu NEAGU: Speranța

SPERANȚA

Se zbat înlăuntru-ntrebări neștiute

ce vor să își afle răspunsul pierdut,

le scot din adâncuri pe brâu de redute

să poată privi peste timp în trecut.

Răspunsuri nu am să le pun înainte,

pierdute rămas-au în hău de uitări,

departe de gândul rămas prea cuminte

în leagăn de visuri, pe câmpul cu flori.

Mă țin deoparte de vorba bolnavă,

de glorii mărunte, de gândul pustiu,

arunc pe fereastră păgâna otravă,

servită malefic la ceasul târziu.

Prea multă ocară colindă prin lume

în straie croite cu vorbe de lux,

prea multe văzut-am făcute anume

să pară-mbrăcate în magic aflux.

Pretinși diplomați, ascunși după vorbe,

ne toarnă minciună pe cuget curat,

ascunde-ți și chipul și duhul sub jerbe

din flori curățate de orice păcat !…

Cu gândul adus din visări ancestrale,

să treci peste praguri murdare de troc,

îmbracă-ți și visul în sfinte petale,

în cuget să intre doar sfântul noroc !…

————————————

Corneliu NEAGU

18 martie 2019

Florin-Cezar CĂLIN: Clepsidra de rezervă a timpului…

Clepsidra de rezervă a timpului…

Mi se spovedește timpul, în clepsidra-i de rezervă,

… cu o mare disperare … și cu foarte multă vervă.

că sub pleoapele prea grele, mai visează întâmplări,

… dospind agonia-n vise … și-n curând în sărutări.

Spânzură geana durerii somnul frumuseții tale,

… căci de astăzi mi se pare … și-a sedat clipe de jale!.

am greșit când nemurirea te-a ales numai pe tine,

să faci față conștiinței … și s-o scoți dintre ruine.

… delirările-i se pare că dau numai amânări,

sau iubiri abandonate … rătăcite-n resemnări.

… sunt bolnav de multă vreme fără ca să am habar,

”- Că-n intimitatea sorții … dragostea-și face altar!”.

N-am crezut că ochii tăi … chiar scot radical din vise,

(că sunt vinovați de doruri și de gesturi interzise).

… chiar de au greșit răsunsuri … la vădite remușcări,

tot au înțeles că soarta … suferă modificări.

… ai ucis realități, idealuri sau chiar crez,

(pariind mâna dreptății pe … un gest de amorez).

… în genunche stau acuma, întristat și îmi jelesc,

o posibilă iubire … de care mă-ndrăgostesc.

– Pentru un nebun ca mine timpul tău are valoare!,

(îmi trezește insomnia … chiar din somnolenta-i stare).

neuitând că fericirea … poate fi și foarte tristă!,

… un regret ce n-a uitat că în lume ea există.

Drept pedeapsă fac mătănii și-mpart vise la săraci,

(sub pretextul că iubirii tu oricând poți să-i fii vraci).

… sau că poți (în disperare) … și cu foarte multă vervă,

să le spovedești chiar timpul, în clepsidra de rezervă.

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

18 martie 2019