ULTIM(ATU)M…
Umbrele se-agață, blând de felinare,
Încrestând obrajii nopții pe trotuare.
Pe un colț de pâine, mucegaiu’ înfloare,
Cearcănele sorții se-adâncesc amare…
E pustiu orașul, gerul iar scrâșnește,
Și de neajunsuri, alt copil scâncește.
Visele-și dorm somnul într-un alb murdar,
Orologiul bate doar în secundar…
Licărește roșu…șerpuind agale
Huruie o roată, deșirând vocale…
În două vagoane, călători vreo zece,
Pe sub șapca ruptă, o privire rece…
Întorcându-și fruntea, geana i-i fierbinte,
Murmură în barbă, cată-n colț de minte:
-Când în orbul lumii m-ai făgăduit,
Pus-ai tot Tu, Doamne, orbii la ‘mpărțit?
Umerii-și adună, gârbov de durere,
Îndreptându-și pasul către cel ce-l cere.
Frate-al lașității, or să strige unii
judecând pesemne…S-au smintit nebunii!
Copleșit de groaza ultimului gând,
Arcuiește-n coastă plânsu-i tremurând,
Pleoapa-i lăcrimează curcubeu pe nori
Nu-i ușoară viața, nici ușor să mori!
–––––––––––
Nicoleta GORDON
17 martie 2019