Prin mătasea fină-a nopții,
Focul din priviri, firesc,
Arde-n taina dimineții
Într-un joc copilăresc.
Lampa arde, enigmatic
Tremurând pe-aripi fluturi,
Iar altare de jăratec,
Ridică în astre, stihuri.
În căușul palmei, blând
Fața încă mai zâmbește,
Printre gene de cașmir,
Luna lin se unduiește.
De agrafa fericirii,
Iubirea e atârnată
Gustând cilpa nemuririi,
Dintr-un chip suav de fată.
Dormitează ca o nimfă,
Prin mătăsuri violete
Părându-i noaptea, secundă,
Într-o mare de regrete.
Cerga, ca un fulg plutește
Lăsând corpul dezgolit,
Iar piciorul nud grăbește,
Spre tăcerea de granit.
Stelele mirate stau
La o margine de noapte
Și timide parcă dau,
Razele drept nestemate.
Pe alei de vis se pierd,
Juna brună admirând,
Cum luceafărul cu patimi
O privește surâzând.
Vis cu vis se împreună
Și prin zeci de galaxii,
Plutesc prinse mână-n mână,
Contopindu-se-n stihii.
———————————-
Ioana CONDURARU
17 martie 2019