Neștiute…
dac-ai să dai de mine
dă-mi de veste,
eu sunt acum în rând cu cerul
si mă scutur peste flori de tei,
te uită-n creștinismul
de sub talpa goală,
te află peste genunchii ce mă dor
țăranii ce ne cheamă abstinentă
în raiul nimănui
pe crucea aritmeticii din ploi,
firavă clipa asta
ce se stinge-n neștiute respirări,
firav si îngerul ce știe-ntotdeauna
de neștiute și eterne
aripi peste umbrele din nori!…
O gură de aer
Mă leg cu mine de vinclul
spânzuratului în setea
de imponderabilitate,
sunt mai ușor așa
si te pot vedea
si dintr-o parte,
partea aceea fără noi
doar roua înfofolită în unghiuri
de zdrobitori,
de ce-mi întinzi rușinea
in amurgul fără strigătoare,
de ce mă storci ca pe lumina
ce scăpără de aer
unei guri ce e untire
pe uscăciune în zăbala morilor?
Continue reading „Simon JACK: Aripi peste umbrele din nori (versuri)”
