Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU: Legea iubirii

Legea iubirii

Din nori se coboară mâhnirea
Seninul mi-l fură din gând,
Îmi plimb prin pustiuri privirea
Imagini de vis ucigând.

Mă strădui să văd prin lunetă
O barcă din raze, cu noi,
Dar marea mereu în alertă
Mă-ntoarce prin timp înapoi.

Miroase a floare rănită
Petalele-i toate mă dor,
In clipa ce trece prin sită
Scrutez cu un ochi de condor.

Mă arde un frig ce transportă
Tăcerea ce frige în zori
Prin sângele crud din aortă
Şi zarea-i legată cu sfori.

Îmi ţipă copacii la lotrii
Că-au luat din priviri fericiri,
Iar ploaia mă-mbată cu litrii
De spaime, ce ţes amăgiri.

Dar nu mi-am luat incă bute
Deşi-s răstignit pe pahar,
În ceruri n-am prins vreo-agapă
Să-mi pun la speranţă habar.

Şi chiar de ajuns-am un nimeni
Eu încă în mine te-aştept,
Să fim în iubire doi semeni
Cu legea iubirii de drept.

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

5 mai 2019

Nicoleta GORDON: Sunt doar…eu

SUNT DOAR…EU

Sunt doar trup deșirat, de o toamnă fugară,
Într-un spic răstignit pe trei corzi de vioară.
Ochi căprui de ciclop flămânzit de lumină,
Învelind visul șchiop într-un colț de retină.

Sunt doar rest dintr-un cântec de greier tăcut,
O bucată de sfoară din bandaj desfăcut,
O sentință strigată de-avocați, în răspăr,
Un soldat cu bocanci murdăriți de-adevăr.

Sunt doar aripă frântă sub mânie de zeu,
O paloare lividă dintr-un alt curcubeu.
Răsărit, într-un ciob de oglinzi măsluite,
În desenul hilar al atâtor cuvinte…

Sunt doar altă copertă, fără file de cărți,
O busolă defectă pe contururi de hărți,
Într-un ceas ruginit, secundarul apter,
Când tristeților orei le rămân giuvaer…

Sunt doar ușă în ziduri crăpate demult,
Zâmbet plâns, de copil, în tăceri de adult…
Un aluat frământat de mâini aspre și reci,
O gutuie uscată, cu semințele seci…

Spectator la un „teatru” cu circari cumpărați,
Ce-n aplauze surde strivesc omoplați,
Închei nasturii vremii ce-mi lăsase godeu,
Rătăcită prin mine, sunt aceeași, doar eu…

——————————–

Nicoleta GORDON (Many)

6 mai 2019

Anna-Nora ROTARU: Poeme

REÎNTOARCERE…

Pe urmele pașilor umezi,
Acoperiți de spuma mării,
Mă duc la ” fata cu ochi verzi ”,
S-o strig din haosul zării…

I-oi da un trandafir gingaș
Si i-oi spune despre tine,
Ca ai iubit-o patimaș
Când soarta-mpărțea destine…

Dar și că-ntrebi mereu de ea,
De ani și ani cât ți-e furată,
Că mării-i spui ce mult ai vrea,
S-o mai aducă valu-o odată…

DEZNĂDEJDE…

Ce dor îmi e de tine, ce dor mistuitor…
În trupul meu, de ani, tu mi-ai sălășluit…
Te-ai picurat în sânge, în viață-nsoțitor,
La fiecare-mi pas, chiar d-era rătăcitor,
Cu-aripile iubirii, cu drag te-am-nvăluit,
Sufletul mi l-ai pecetluit…

Respirație mi-ai fost, vis, gând ocrotitor
Și fructul ți-am fost eu, de viață dăruit…
Adâncă mare fost-ai și-un pisc amețitor,
Nafură și-aghiazmă, lacrimii mântuitor,
Până la stele fost-am, un Babel nebiruit,
Ce astăzi… zace năruit…

Copac falnic ți-am fost, te-am adumbrit
Și tu, fluviu, în mine curgând șerpuitor…
Marmură ai fost, cu dalta te-am șlefuit,
Să-ncapi în trupul meu, așa te-am făurit,
În mine să te port, pe calea vieții călător,
Ca murind… și eu să mor…

Dar, altcineva soartei ne-a fost mânuitor…
Ca pe păpuși, altfel pe raft ne-a rânduit…
Ne-a amăgit, ne-a măsluit vreun vrăjitor,
În două despicându-ne cu tăișul sclipitor,
Nevrând să lase nouă ce ne-a făgăduit,
Oricât să fi nădăjduit…

————————————

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

6 mai 2019

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Poeme” →

Corneliu NEAGU: Noaptea aceea…

NOAPTEA ACEEA…

Noaptea aceea – noapte toridă de vară,

nici-o adiere, nici un zgomot afară…

Pereții curbați, adunați în oglindă,

voiau în ghiocul lor să mă prindă,

iar umbrele nopții, plutind prin odaie,

rupeau din oglindă bucăți să mă taie.

Din larg auzeam o sirenă cum plânge,

iar cartea deschisă, cu buchii nătânge,

rămasă citită cândva jumătate,

ploua peste mine cu oaze turbate,

când razele lunii, prin ușa crăpată,

la margini de vis mă duceau dintr-odată.

Curgeau palmierii, cu umbrele-n apă,

prin vechi amintiri ce păreau că îmi scapă,

lăsând doar mistere jucând, nevăzute,

prin doruri ascunse sub brâu de redute,

dar tu apăreai din neant, dintr-odată,

pe-o umbră de karmă, plutind ca o pată.

Venea din văzduh o dorință nebună –

s-alerg după tine pe raze de lună,

dar zorii, venind prea curând la fereastră,

plecai, mai departe, cadână măiastră,

iar dorul, rămas lângă ușa crăpată,

șoptea că n-o să mai vii niciodată.

————————————

Corneliu NEAGU

București

7 mai 2019

Dunia PĂLĂNGEANU: Ilustrată de vacanță

ILUSTRATĂ DE VACANŢĂ

E ora când corăbiile dorm,
trupuri strălucitoare
sălbatec sfâşiind
orizontul subţire,
braţe de alge
luminând în adâncuri,
cochilii plesnind
de-albastre nisipuri,
ce tresar de-ntuneric
sub genunchii mei muţi.
E ora când corăbiile dorm,
apăsătoare linişte
cuibărită
în surâsul de scoici,
gândul meu,
colier pâlpâind la catarg,
iar eu, nicăieri,
nicăieri…

—————————————————–

Dunia PĂLĂNGEANU

Giurgiu

5 mai 2019

Alina CRISTIAN: Întrebări

Întrebări

Mă tot întreb câte cuvinte au fost iar risipite?
Sau câte visuri prea mărețe, au fost acum jertfite?
La ce folos să-ncerc să caut, clemență din iubire
Când ai rămas străin de mine și făr’ de vreo simțire…

Acum ce rost ar mai avea, cascade de cuvinte
Mai bine-mbrac vălul tăcerii, să nu-mi aduc aminte…
Iar dorul n-o să îl slobod, îl ţin captiv în vers,
Chiar liber dacă ar fi fost, tu nu l-ai fi-nțeles…

Toate regretele tardive, crezi că mi-ar folosi,
Când inima e-atât de lașă, și nu știe-a iubi?!
Îmi caut locul printre oameni, dar totul pare-un vid
Și visurile-ncep să zboare, le văd cum se divid.

O ploaie-acidă de cuvinte, rămase-n urma mea,
Am tras oblonul peste pleoape, potop de vreme rea…
Nu vreau să-aud cum ţipă ploaia, să mă întorc din drum,
Când toate visurile noastre s-au transformat în scrum…

——————————–

Alina CRISTIAN

4 mai 2019

Elena TUDOSA: Amăgire

Amăgire

Rămas-am tăcută în noaptea neagră,
Cerșind din luna doar un colț uitat,
Inima-mi zvâcnea de dor beteagă,
Iar tâmpla-mi era un sloi înghețat,

Cu mâna întinsă și tremurânda,
Cautam în întunericul ce se lăsase,
Îmi ștergeam fața ce sudoarea o inundă,
Deși în mine aproape totul înghețase,

Mă simțeam fără viață, ca și moartă,
Buzele vineții tremurau scuturate de frig,
Din senin se deschise în ceruri o poartă,
Agonia mi-a amorțit glasul… Încercam să te strig.

Dar nu-i poartă și nici fereastră ce s-a deschis,
Ci o rază de lumină înghițita de adâncul hău,
Mă trezește o voce, mă salvez să nu cad în abis,
Însă într-un sloi de gheață zace trupul meu,

Privesc în jur speriată, dar nu te zăresc iubire,
Nu-mi vine a crede că dintr-un vis m-am trezit,
Răpusă de dor constat că e doar AMĂGIRE,
Privesc tavanul și din gene lacrimile au izvorât.

Mi-e frig, mi-e teamă, îmi lipsești atâta de mult!

——————————-

Elena TUDOSA

6 mai 2019

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Intrarea în gol

Intrarea în gol

Scrâșnetul meu din dinți e ceva involuntar
la vederea nedreptății ce ne inundă.
Sunt un arbore care vede pe cel care-l taie
și se hotărăște să cadă pe el
chiar dacă nimeni nu crede în voința lemnului,
orice nesăbuire poate fi pedepsită și din întâmplare
cine știe cum bate vântul morții?

Oricum ai încerca nu există justificări,
există doar un adevăr imanent,
un gând bolnav în mintea sinucigașului,
un câine la porțile memoriei care latră
și nimeni nu-l bagă în seamă.

Mulți intuiesc frânghia de care atârnă clipele
nimeni nu le poate opri, cad
judecățile de valoare s-au subțiat într-atât
încât se rupe prezentul de viitor
și totul se duce pe apele Styxului.

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

6 mai 2019

Ala MUNTEAN: Hamacul Lui Dumnezeu

Hamacul Lui Dumnezeu

Cer cu fața plumburie
Nor cu lacrima neștearsă
În a ploii simfonie
Iarba verdele-și revarsă.

Înger cu aripa frântă
Prinsă între două stele,
Umbra Celui ce Cuvântă
Peste dorurile mele.

Trup de lut purtat de glie
În al vieții răsărit,
Oscilând între-armonie
Și un vis plăpând râvnit.

Culori prinse-n curcubeu
Îngerilor sunt pe plac,
Numai bunul Dumnezeu
Poate face-acest hamac.

Iar când lacrima apune,
Luminând viața întreagă,
Îngeri mulți privesc spre lume
Vrând să-și vadă ființa dragă…

Un hamac plin de culoare
Inversat spre noi…în zare.

——————————————-

Ala MUNTEAN

Republica Moldova

6 Mai 2019

Zamfira CIOBANU: Lăcrămioare

Lăcrămioare

Înflorit-au lăcrămioare
Prin pădurea de stejari
Păsărele cântătoare
Ciripesc printre lăstari.

Pe vrejul cu frunză lată
Boabe albe luminoase
Își arată chipul iată
Lăcrămioarele sfioase.

Pătrund raze de lumină
Printre ramuri de copaci
Pornită-i din cer divină
Vraja dorului să-mpaci.

Iarba verde-naltă crește
Cu sămânță scuturată
Înmulțirea-i de poveste
Răsărirea-i așteptată.

Mireasmă de lăcrămioare
Poieni multe răspândesc
Ramurile cu ardoare
Multe văd și tăinuiesc.

Păsările cântă-n creangă
Triluri multe ciripite
Prin poieni cu multă șagă
Dragostea-i pe întrecute.

Ochii văd spre lăcrămioare
Lunecând boabe de rouă
Nostalgii miros de floare
Pe obraz cu lacrimi plouă.

Florilor de lăcrămioare
Voi îmiresmați pădurea
Cine trece-ntr-o plimbare
Nu mai taie cu securea.

Inima-i zburdalnică
Duioșiea-și face loc
Și din dor năvalnică
Flăcările-i ard în foc.

Mângâiere în lumină
Îți oferă floarea albă
Cer albastru zi senină
Veții tale pune salbă.

—————————–

Zamfira CIOBANU

6 Mai 2019